7,108 matches
-
care nu mai era stăpân. Și atunci - cabotin meșter cum era - se oprea scurt... Apoi rotunjindu-și privirile asupra auditoriului și rânjind frumoșii lui dinți albi într-un surâs seducător și șmecher, urma cu glasul blajin și ca într-o șoaptă: „Domnilor, n-aș voi să spun mai mult. Mă opresc aici“. Apoi, izbucnind deodată, ca un bubuit de tun: „Cine are urechi de auzit să auză!“ Tunete de aplauze și strigăte furtunoase 11 de bravo! ridicau o sală electrizată de
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
pieptul. Preotul, dascălul și pălimarul „citesc” primul „stîlp”. Încep să vină femei și bărbați la priveghi. Unii plîng, dar au în același timp ochii iscoditori, să vadă ce-i în jur și dacă-s toate după obicei. Vorbesc molcom, în șoaptă. Nu stau cu dînșii, ca să nu le stric sporovăiala. Pe la zece seara pleacă, iar în urma lor casa se scufundă într-o liniște asurzitoare. „Din toată inima cinstește pe tatăl tău și nu uita niciodată durerile mamei tale. Adu-ți aminte
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
făcut cu nouă? /Eu îi desfac cu mîinile amîndouă! / Descîntecul meu / Leacul de la Dumnezeu.» După terminarea descîntecului, vrăjitoarea taie găina neagră și stropește jăraticul cu sîngele ei. Ia apoi nouă cărbuni, îi pune în oala cu apă neîncepută pronunțînd în șoaptă cuvinte neînțelese. Se apucă amîndouă de mîini și dănțuiesc goale în jurul focului pînă ce aud primul cîntat de cocoș, semn că vraja s-a terminat. Din clipa aceea, fug să iasă cît mai repede din pădure, să nu le apuce
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
lui M. Eminescu, rămasă În stadiu de ciornă (lucru care nu se explica bieților telespectatori). Sorin nu mai avea puterea să privească, era În pat, ceilalți erau Încredințați că doarme, oricum ținea ochii Închiși. Cineva din familie a spus În șoaptă că piesa nu-i pare grozavă, mirându-se că este totuși opera lui Eminescu. Muribundul n-a suportat, a spus, mirându-i că asculta și că poate vorbi, oarecum iritat: «Nu e ceva terminat... și era foarte tânăr». Nu suporta
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
sună, Însă, și astăzi, ca un dulce descântec: „Seninătatea, sâmburele puterii mele... nu știu de partea cui este dreptatea, de aceea măsura mea este toleranța și iubirea... am trăit cu mine Însumi, fără să-i spun altuia: fă la fel”. Șoapta sa nu se mai aude, Însă, orbirea și surzenia au umflat eul și anulat dialogul. Zgomotele planetei isterizate acoperă, azi, prea adesea, pulsul isterizat al solitarilor. Întrebarea veche nu s-a devalorizat, Însă. „Până unde se poate glumi?”... Pragmatismul competiției
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
din lumea românească a Oraviței, care urmau un curs de surori de ocrotire la Crucea Roșie și se îngrijeau de tot ce bolnavii aveau nevoie, în ziua lor de probă practică. De la ele a aflat mai mult prin semne și șoapte că în ziare și la radio a apărut un comunicat laconic: Horia Sima și Nicolae Petrașcu se află în mâinile autorităților. Cei care au avut o atitudine binevoitoare au fost: sora Fevronia Barbu, o doctoriță germană din Cernăuți și doi
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
a îngrijit și ajutat cu un devotament, care nu se poate întâlni decât în lumea monahilor sau în lumea legionară, care, se include în cea dintâi, când este sinceră și desprinsă de orice formă de egoism. Din zgomote surde și șoapte Nu știu de-i zi, nu știu de-i noapte De ani nu mai sunt nici viu nici mort Și nimănui de grijă nu-i port. De ce mi-a fost drag, n-am avut parte Totuși citesc deși n-am
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
dau cu amănunte o mulțime de situații înfiorătoare. Desigur că nu se pot reproduce toate, dar câteva din ele vor fi menționate, renunțând pe cât posibil la partea subiectivă. Nu toate au fost suportate de Nicolae Petrașcu dar aflarea lor prin șoapta pereților, aveau darul să-i timoreze pe toți și să-i facă să trăiască sub o tensiune continuă, nervoasă. A) Izolarea lui Popicu „la tun” (Povestită de el): Era o zi întunecată. Probabil afară ploua. Nu am observat că venea
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
pare rău, dar trebuie să te părăsesc o vreme. N-am avut de gând să fac așa ceva, dar a trebuit. Reziști fără mine un pic? — Un pic? Adică până când? întrebă Umbra. Nu știu. — O să-ți pară rău, zise ea în șoaptă. Nu mi-e clar ce se întâmplă aici, dar îți pot spune că nu e normal ca omul să se desprindă de umbra lui. Faci o mare greșeală. Mi se pare foarte straniu locul acesta! Oamenii nu pot trăi fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
le adun laolaltă, nu mă simt capabil să stăpânesc imaginea globală, să le transform într-un tablou care să spună cu-adevărat ceva. Poate doar un peisaj pe care nu l-am mai văzut niciodată, ecouri ale unor melodii nefamiliare, șoapte într-o învălmășeală de limbi necunoscute. Se înalță intermitent și dispar în beznă. Nu există nimic comun între un fragment și altul. De parcă aș schimba mereu posturile de radio. Îmi dau toată silința să-mi concentrez energia în vârful degetelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Dacă însă, din cine știe ce motive, programul nu se anulează, ajungem la „X“. — Deci, trebuie să-l găsim pe bunicul meu până la prânz, data de 2. — Dacă presupunerile mele sunt corecte, da. — Sunt sigură că așa e. — Posibil, am spus în șoaptă. — Cât timp mai avem la dispoziție? mă întrebă ea. Până când se sfârșește lumea, până face un poc mare... — Treizeci și șase de ore. N-a fost nevoie să mă uit la ceas. Cât îi trebuie Pământului să se rotească o dată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Dar bine că ai reușit să pui mâna pe așa ceva. Te bucuri? — A meritat să venim până aici. — Individului n-au reușit să-i desprindă umbra de tot. Doar un pic, dar i-a mai rămas suficientă, spuse fata în șoaptă. De aceea trăiește în pădure. Nu e suficient de puternic să meargă mai în adâncuri, dar nici nu se poate întoarce în oraș. Îmi pare tare rău pentru el. — Crezi că și mama ta e tot în pădure? — S-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și m-a apucat strâns de încheietură. — Luminează-ți picioarele. Reazemă-te de perete și mergi într-o parte! Pas după pas! Auzi? — Da. — Nu cumva să ridici lumina. Nici în ruptul capului. — De ce? — Sunt Întunegri acolo, zise ea în șoaptă. N-ai voie să-i privești. Dacă te-ai uitat la ei, nu mai poți umbla. Înțepenești locului. Înaintam pieziș, pas cu pas, luminându-ne picioarele cu lanternele. Aerul rece ne izbea obrajii, aducând cu el și miros de pești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
auzeam așa ceva într-o berărie. Mai erau ocupate doar două mese. La una, o pereche de tineri, la cealaltă, un bătrân mărunțel. Bătrânul, cu pălăria pe cap, sorbea din când în când câte o înghițitură. Tinerii stăteau de vorbă în șoaptă, fără să se atingă de bere. Berăriile sunt aproape întotdeauna goale în după-amiezele ploioase. Mi-am stors lămâie peste cele cinci stridii și am golit halba în timp ce-l ascultam pe Bruckner. Uriașul ceas de pe perete arăta trei fără cinci. Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu li se adresează explicit. Lucrarea Bibliografie literatură română pentru copii (1978) recuperează autori și titluri ce vin să ilustreze o tradiție în domeniu. SCRIERI: Grădina cu meri, București, 1955; Tașca de piele, București, 1957; Oameni și oameni, București, 1959; Șoaptele pământului, București, 1960; A venit primăvara, București, 1961; Armonica, București, 1962; Întâmplările Marianei, București, 1962; Ca mărgelele pe ață, București, 1965; Dimineața de cenușă, București, 1968; Trei întâmplări la Suceava, București, 1968; Cu barbă și fără barbă, București, 1970; Comuna
GAFIŢA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287125_a_288454]
-
conduce Cenaclul „George Bacovia” de la Bacău și Muzeul Memorial „George Bacovia” din București. Numeroasele cărți de poezie publicate de G.-B. - Armonii crepusculare (1923), Muguri cenușii (1926), Pe culmi de gând (1934), Lumină (1965), Cu tine, noaptea (1969), Efluvii (1977), Șoaptele iubirii (1979) - exprimă o personalitate lirică definită de un simbolism delicat, eteric și temperat, aflat la confluența poeziei meditative cu cea de tip intimist. Consecventă formulei lirice alese, autoarea, pentru care interioritatea ritmează întregul curs al timpului obiectiv, se străduiește
GRIGORESCU-BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287358_a_288687]
-
poetului, București, 1962; ed. 2 (Bacovia. Poezie sau destin), București, 1972; Lumină, București, 1965; Poezie și proză, pref. Mihail Petroveanu, București, 1967; Cu tine, noaptea, București, 1969; Versuri, București, 1970; Poezie sau destin. Viața poetei, București, 1971; Efluvii, București, 1977; Șoaptele iubirii, București, 1979; Poezie sau destin. George Bacovia. Ultimii săi ani, București, 1981. Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, XII, 281-286, 526; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., II, 309, 313; Al. Botez, „Bacovia. Viața poetului”, ST, 1963, 1; Camil Baltazar, „Bacovia. Viața
GRIGORESCU-BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287358_a_288687]
-
52; Al. Buliga, „Poezie și proză”, VR, 1968, 2; Radu Cârneci, „Poezie și proză”, ATN, 1968, 4; Baconsky, Marginalii, 179-183; Ciopraga, Lit. rom., 130, 385-386; Micu, Început, 450; Nicolae Balotă, „Poezie sau destin. Viața poetului”, RL, 1971, 37; Radu Voinea, „Șoaptele iubirii”, O, 1980, 17; Dicț scriit. rom., II, 454-455. C.M.B.
GRIGORESCU-BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287358_a_288687]
-
aspecte ce caracterizează decizia grupală și completează expunerea autorului. În capitolele șapte și opt sunt analizate, pe rând, „schimbarea atitudinală”, relația existentă între atitudini și comportamente, dar și „zvonul” ca mijloc de comunicare și, de ce nu, de transmitere a informației. „Șoaptele de altă dată” constituie, în concepția autorului, modele explicative utile în înțelegerea propagării și a evoluției zvonurilor în perioada comunistă. Concluzia lui Septimiu Chelcea este aceea că „zvonurile sunt creații colective și au funcții și disfuncții sociale. Chiar dacă unele au
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
și zi-mi/ De râsetele din / Înalt și limpezimi./ O, linii clare, liră,/ Arpegiu argintiu/ De jocul tău zglobiu/ Tăcerea mea se miră// Ce voci subpământene/ Te-au ispitit în noapte/ Să-neci în somn și lene/ Comoara ta de șoapte?”. Toate mijloacele revelației poetice cultivate de C. bat mereu la porțile zăvorâte ale Necunoscutului: și mirarea, și întrebarea, și contemplarea activă, și chemarea acerbă a tăcerii, și claritatea - devenită liră -, dar și misterul, somnul care turbură, prelungind așteptarea tăcerii, incertul
CARANICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286100_a_287429]
-
sânge, ereditar. Întreg ciclul Pajere este o dramatică mărturie a atașamentului său structural față de personalități de rang superior din trecut. Poetul își caută într-o vastă epocă istorică strămoșii, se întreabă din cine descinde, încercând să descifreze, în glasuri necunoscute, șoaptele sângelui. Căci: „Nu-n file-ngălbenite / Stă-mbălsămată taina măririi strămoșești” (Clio). Versurile lui se circumscriu ariei parnasianismului, autorul fiind obsedat de frumusețea exterioară, de formele de versificație impecabile, de ritmurile sonore, de picturalitatea în sine. Remember (1924) aduce în plan artistic
CARAGIALE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
el scrie versuri luminoase, în care regretul, despărțirea nu ajung să întunece bucuria de a trăi. Dimpotrivă, arderea lăuntrică, sentimentul unei creșteri sufletești pe care nici un obstacol nu o poate împiedica sunt afirmări ale unui liric însetat de viață (Logodna, Șoapte). Dragostea e, în viziunea lui, unul dintre marile izvoare de noblețe ale omenescului, fericirea ca și suferința se sublimează într-o euforie a înălțării interioare. Convingătoare rămâne depășirea istoriei imediate (cu gesturi uneori teatral compuse), într-un imn al vitalității
CERNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286173_a_287502]
-
în școale anatomia doftorească și vedea oasele omenești: el cugeta la soarta și la sufletul ce-l purtase acele oase. Precând era scos împreună cu consoții săi învățăcei la câmp să învețe la erburi: el admira natura cea frumoasă și asculta șoaptele florilor, ce le culegea, pre cari le traducea în limba armoniei. Cu toate acestea Grandea fu nevoit să rămâie în cariera de hirurg, să asiste la operățiuni doftorești, carile îi aprindeau creierii, și să urmeze cursul învățăturilor lui Esculap 98
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
fu creat. Pe când în clase asculta anatomia și vedea oasele umane, el cugeta la soarta și la sufletul acelui ce purtase acele oase. Pe când împreună cu colegii săi era scos la câmp ca să ierborizeze, el admira natura cea frumoasă și asculta șoaptele florilor ce culegea, pe care le traducea în limba armoniei. Un minister liberal, informat despre talentul acesta, făcuse o subvențiune junelui Grandea, ca să poată urma cursurile colegiale și ca să se poată devota pentru cariera literelor. Această subvențiune curând se suprimă
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
poți ridica să ripostezi. M-au bătut ca să recunosc și să spun de unde știu despre "Planul Valev". Până la urmă le-am spus că am auzit o discuție între doi indivizi, dar eram ocupat cu altceva, încât cei care discutau în șoaptă treaba asta nu și-au dat seama că eu aud discuția lor. Și atunci, dacă au văzut că nu recunosc că am vorbit cu colegii despre "Planul Valev", au venit cu denunțul colegului meu. Cum să nu recunoști scrisul cuiva
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]