KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...277 278 279 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785

nou vocea ca să par așa, mai mascul. Hai, dom'le, sus, în avion! După ce a închis carlinga, animalul știa că de acum el este șeful. Accelerează motorul la maxim, anulează frîna și gîndacul pornește de parcă l-a mușcat strechea. Fata țipă și eu îngălbenesc. Ne-a prins nebunul! Fuge ce fuge și hop în aer, apoi boaf de pămînt. Iar fuge și hop! Saltă în sus, ca o rachetă. Se lasă pe o parte și aripa mai că atinge copacii de pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
vădit mulțumit că acuși, acuși, văd finalul, adică pe cel mai umplut de borș decît adversarul său. Adversarii apar fițoși, pe o muzică ce n-o cunosc, țopăie și boxează aerul și își dau gluga de călugări jos. Sala urlă, țipă și remarc pe o băncuță niște fătuci despuiate care îmi transmit pupici (măi, a dracului chestie!). Mă uit mai atent la ele și, Doamne, n-au nici un cusur și-s fragede ca puii de găină de un kilogram. Cei doi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
armată excelent dotată, au petrol, au gaze, au ruși la fața locului. Mai au și gură mare: Bă nesimțiților, v-am dat Bucovina, v-am dat sudul Basarabiei, v-am dat Crimeea, v-am dat estul cu Harkov cu tot! țipă rusnacii. Ne-ați dat și foamete și ne-ați omorît! Și așa erați cam mulți. Să nu vă amintim cum v-ați dat cu nemții cînd ne crăpa măseaua!? Nu vă mai vrem. Dorim libertate! Vă dăm gaz ieftin, petrol

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
țigară cu o lăcomie imensă. După ce trage o țigară și încă una, calm reia discuția. Îl cunosc pe Benichou. Este slab, sperios și cedează imediat dacă îl ameninți. Cum? Te urci pe biroul lui, îl apuci de haină și îi țipi în ureche. Răcnești la el că face o gravă greșeală să se pună cu tine. De haină îl tragi spre tine. Tu ești nebun? Pui pariu că vei ieși de la el cu CEC-ul pe care va fi scrisă suma

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
ceva de făcut. Doi tineri arabi apar ca prin farmec, se apropie, zîmbesc și cască gura la noi. Vă rugăm, zic eu, vrem puțină intimitate. Băieții zîmbesc în continuare și nu se clintesc din loc. Vă rog, vrem puțină tihnă, țip puțin la ei. Lasă-i dragă, spune Victor, nu mă deranjează. Totuși este jenant să stea aici cu ochii holbați la noi. Stau și ei săracii. O să le dăm ceva de mîncare. Dar mi-ai spus că-i pustiu pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
te mîngîie delicat, cu o infinită atenție să nu te bruscheze, nici termic, nici fizic. Valuri ușoare se succed după un cod știut de milenii și marea capătă culoarea albastru negru. Pescăruși izolați își încearcă norocul dar ratează prea des. Țipă însă în caz de victorie și aici nu sînt oportuniștii din mările nordice care să tînjească după prada altuia. Fiecare cu munca sa, chiar și pescarul nu protestează cînd scoate năvodul așa cum l-a băgat în apă. Adică fără nimic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
așa mi-a tradus el). Algerienii se dau la o parte, nu devin amabili, sînt încruntați, răuvoitori, dar nu atacă. În farmacie, aceleași cuvinte domolesc perplexitatea celor prezenți. Nimeni nu zîmbea, copilul vorbea tot timpul, mă ținea de mînă, uneori țipa. După aproape o oră, am revenit în cartierul meu. Eram atît de recunoscător acestui minunat micuț, acestui minunat prieten salvator. Scot zece dinari și-i întind spre el. Îi văd fața îndurerată: Eu am crezut că sîntem prieteni... Sîntem, bineînțeles

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
rămas vreo 2-3 cm de limbă. Rîdem pe săturate și aflu că limba i-a crescut la loc după ce-a tratat-o cu glicerină. După vreo trei luni eram tot împreună și auzim mare zarvă pe imensul hol. Moare, țipau unele femei alergînd. Ieșim și noi și vedem îmbulzeală la apartamentul domnișoarei. Întrăm înăuntru și ce vedem este incredibil. Mă răcesc... mă răcesc... scîncea abia auzit domnișoara... Femeile o frecau cu spirt și în bucătărie forfotea o oală. Moare de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
pericolul și lăsam copiii să se hîrjonească prin apă. Un alt val furios ne trîntește la pămînt. Raluca se ridică amețită, tușește puțin și nu realizează că nu mai are sutien. Pudicii se uită fugitiv, lacomii boldesc ochii, iar Ionică țipă disperat: Fii atentă... Ce? întreabă Raluca. Sutienul! zbiară Ionuț. Un țipăt studiat și o fuguță spre haine, nu prea repede totuși, îl exasperează pe Ionică. Preocupați de spectacol n-am observat că fetița lui Rotaru era încet-încet dusă spre larg

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Ce? întreabă Raluca. Sutienul! zbiară Ionuț. Un țipăt studiat și o fuguță spre haine, nu prea repede totuși, îl exasperează pe Ionică. Preocupați de spectacol n-am observat că fetița lui Rotaru era încet-încet dusă spre larg. Chiar începuse să țipe. O alertă de grad zero scoală plaja în picioare. Femeile țipă, fetița luptă cu valurile și musculoșii se foiesc de pe un picior pe altul. Nici unul din grozăvoșii înotători nu îndrăznește să taie valurile spre fetiță și situația devine din ce în ce mai dramatică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
fuguță spre haine, nu prea repede totuși, îl exasperează pe Ionică. Preocupați de spectacol n-am observat că fetița lui Rotaru era încet-încet dusă spre larg. Chiar începuse să țipe. O alertă de grad zero scoală plaja în picioare. Femeile țipă, fetița luptă cu valurile și musculoșii se foiesc de pe un picior pe altul. Nici unul din grozăvoșii înotători nu îndrăznește să taie valurile spre fetiță și situația devine din ce în ce mai dramatică. Eu observ un băiețandru, cu mîinile subțiri ca un creion, care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
îi împrumută celularul. El dă un telefon, două, trei și vorbește mult și fără rost. Așa, doar nu plătește el. Fetița nu realizează șmecheria și rîde fericită. Precocele, din greșeală sau nu, le bîjbîie prin locuri intime și fetele rîd, țipă și acceptă jocul. Ceilalți băieți blonzi stau pe scaune și orice tentativă a fetelor de a-i antrena la hîrjoană n-are succes. Din acest motiv este mare înghesuială la brunet. Deodată este observat un freamăt. Pe monitor nu mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
pervers: Totuși românii... or fi ei, dar nici chiar așa! Pun radioul în funcțiune în drum de la reședință spre ambasadă. Ritmul este jos pălăria. Dar cuvintele? Aud: ama me, mata me, agaligala. Orchestra se înfoaie și toboșește grozav. Cîntărețul iar țipă: ama me, mata me, agaligala. Din nou intră orchestra pe fir. O țin băieții așa un sfert de oră. I-aș îndeplini cîntărețului dorința a doua cu mare bucurie. Adică aia cu mata me!(omoară-mă) Ce bine că m-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
și să contribuie la prosperitatea patronului de la Billa... Cîntăresc cele trei kilograme de mere, cumpărate pe șosea, pe la Sîrca, și constat că sînt doar două și aproape jumătate. Totuși, românii noștri...., încerc eu împăciuitor. Ba românii dracului, nu ai noștri, țipă extremistul din mine. Mă antipatriotule, cubanezii sînt mai buni? Aici mă cenzurez!) În fond, de ce să-mi fac sînge rău? De ce aș fi supărat ? În fond toți vor să se căpătuiască, rapid și urgent. Nici unul nu vrea să adune cîte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
bere cu dinții. Băiatul își revine la culoarea normală și vrea să impresioneze namila care-l teroriza. Vin chiar acum de la Nélida. Se uită aia la un mucos ca tine? Din nou cleștele îl apucă de după ceafă și Alfaro aproape țipă. Să mor, lasă-mă să-ți spun. Ce să spui, mă? Că ai... Jur că am... Strînsoarea de ceafă dispare și Macias belește ochii cît cepele. Cum, mă, vrei să spui că tu, acum vii de la Nélida și tocmai ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
ține-o pe bancă pînă mai tîrziu. O aduc, zău, o aduc, că de acum este novia 1 mea și mă ascultă. O ultimă strînsoare de ceafă parafează înțelegerea și Tirbușon o întinde ca din pușcă. Să nu uiți, Alfaro, țipă amenințător Macias. Băiatul a uitat de aventură și era înspăimîntat de faima rea pe care o avea vagabondul străzii. A doua zi se duce iarăși pe la fată și scena de ieri se repetă. De data asta, parcă, fiind mult mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
meu... cu decret... dl. Iliescu... Atunci au apărut o mulțime de cîini, care de care mai jerpeliți, mai costelivi, mai hulpavi. Intențiile lor erau clare și mi-au blocat orice posibilitate de scăpare. Ham, ham, dă osul, anafura mă-tii! țipă un dalmațian. Eram disperat că nu pot să-i înfrunt, erau prea mulți și o înfruntare cu ei era inutilă. Osul era în botul meu. Avea așa o catifelare, era atît de alb și mult mai dur decît colții mei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
apă. Stai! tună o voce. Era chiar președintele Băsescu, în carne și oase. Eu sînt român trimis în misiune în afara granițelor, latru jalnic și fără convingere. Președintele nostru era un Saint Bernard, cu un bot mai mare decît capul meu. Țipă: Întîi dă osul, Simirade! Am urcat plouat pe punte și, cu o labă tremurîndă, întind osul. Îndrăznesc totuși să protestez puțin: Traiane... Constituția... fără decret... Decretul îl semnez eu și acum, te rog să mă crezi, am mare nevoie de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
a desprins și, ca o ghiulea de tun, s-a izbit într-un geam. A rupt și jaluzelele și a făcut praf o imensă oglindă din perete. Zgomotul însă, ne-a speriat atît de tare, încît soția a început să țipe, cum n-am crezut niciodată că o poate face. Am cuprins-o în brațe și, culmea, am început să țip și eu cît mă țineau plămînii. Valuri compacte de apă se izbeau cu furie de tot ce întîlneau în cale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
făcut praf o imensă oglindă din perete. Zgomotul însă, ne-a speriat atît de tare, încît soția a început să țipe, cum n-am crezut niciodată că o poate face. Am cuprins-o în brațe și, culmea, am început să țip și eu cît mă țineau plămînii. Valuri compacte de apă se izbeau cu furie de tot ce întîlneau în cale. Apa a început să se strecoare în casă. Asta a făcut-o pe soție să se oprească și să încerce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
început să se strecoare în casă. Asta a făcut-o pe soție să se oprească și să încerce să mă calmeze. Chiar a reușit s-o facă, dar deodată ne-am dat seama că Mașenka nu era în casă. Mașenka, țipă soția, după care leșină! O ud cu apă țipînd și eu într-una: Mașenka, Mașenkaaa! Nebun, nu mai sînt stăpîn pe mine. Deschid ușa și uraganul o izbește de perete, rupînd-o. Cad și eu sub un val de apă. De

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-o pe soție să se oprească și să încerce să mă calmeze. Chiar a reușit s-o facă, dar deodată ne-am dat seama că Mașenka nu era în casă. Mașenka, țipă soția, după care leșină! O ud cu apă țipînd și eu într-una: Mașenka, Mașenkaaa! Nebun, nu mai sînt stăpîn pe mine. Deschid ușa și uraganul o izbește de perete, rupînd-o. Cad și eu sub un val de apă. De acolo, o văd pe Mașenka sub o tufă de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
reședinței. Sîngele de pe perete a fost urgent spălat de ploaie... Era moartă. Se oprește de povestit. Oftez. Cu compasiune întreb: Ați înmormîntat-o în țara dumneavoastră?! Nu, în grădină. Sub un mango. Acolo se odihnește iubita noastră pisicuță. Sar în sus țipînd: O pisică?! Dar ce-ai crezut? O, doamne, n-am specificat de la început... Răcnesc: Și avea diabet? Da, îi făceam injecții de două ori pe zi. Ce seară, dom'le! Oare Sikorski o fi făcut-o intenționat?! Dacă da, atunci

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
să înțeleagă ce a fost întrebat. A mîncat lucruri fine aduse în cameră, a băut ponderat din vinul pe care i l-a servit Wilma. Uimirea lui Pedro a fost însă provocată de Wilma dezlănțită. Duduia ca locomotiva în sarcină, țipa și se zvîrcolea de parcă era posedată de diavol. Pedro nu mai trăise așa ceva. În el s-a trezit orgoliul de mascul și a început să dea în clocot. Așa ceva nu mai trăise. I-a plăcut mult, nu credea că el

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
îl asigur pe vecin. Totuși, din acel moment, pe afară, prin grădină, lăsam doar lucruri fără valoare. Restul era încuiat cu încuietori sofisticate. Îmi plăcea să discut cu señor López despre subiectul acela cu mașina de tuns gazonul. Nu există, țipa señor López. Pe aici n-a trecut nici o muscă măcar! Totuși, mașina nu-i... Au furat-o ăia care au descărcat mobila în curte. Cum, cum au furat-o? Nu știu, nu-i treaba mea. Eu mă preocup de misiunea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]