12,606 matches
-
fie, mai aruncă În jur și niște mîncărimi. Wakefield zice: — Copiii știu din intuiție că trăim Într-o lume născută și perpetuată prin repetiție. Viața Însăși Își află izvorul În replicare. Dar cei din public văd imagini de film În alb și negru, cu scene din viața fiecăruia. Un specialist În inteligență artificială Îl vede pe tatăl său Îngenunchind lîngă un pat, trăgînd ușor ciorapul de pe piciorul unei femei, Întins către el. Un analist În marketing stoarce furios ursulețul de pluș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
America, o femeie În toată firea nu mai poate vede școala În care a Învățat arta de a deveni tristă pe-acolo trece acum o autostradă o pasarelă amintirile ei despre cărămizi se transformă acum În sticlă cartierul trece de la alb la negru iar timpul merge atît de repede Încît ea trebuie să rămînă veșnic tînără și să-și potrivească ceasul la fiecare cinci minute numai pentru a ști unde se află acolo și acolo este pretutindeni pentru că ea trăiește În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
face cu ochiul. Wakefield găsește locul și adoarme În vaierul vîntului care scutură ferestrele și În chicotele și gemetele fetelor bete și ale camionagiilor care vin și pleacă toată noaptea, trîntind ușile și zgîlțîind paturile. Dimineața, o zăpadă de un alb strălucitor Învăluie dealurile și totul este straniu de liniștit. Wakefield o apucă pe drumul vechi către Arizona. Trece pe lîngă un șir de reclame vechi la Burma Shave, care Încep imediat după intersecție. SÎnt șterse, dar Încă se mai pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ne seduce stagiarele? N-am venit să îmi exprim încântarea în privința Nunții Anului din Woodbury, o provocă, știind că avea s-o enerveze. Deși ai fi fost o mireasă mult mai frumoasă. Îmbrăcată în crem, aș zice, mai degrabă decât alb feciorelnic, și cu ceva mai puține volane. Ești prea bine făcută pentru o ținută à la Scarlett O’Hara. În spatele lor, Stevie izbucni în râs și împrăștie cafea în jur, așa că trebui să plece să caute un șervețel. — Știam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
care să-și dorească amândoi să le vadă. Ben prefera cele mai recente succese horror, în timp ce Jack avea o pasiune pentru filmele franțuzești alb-negru despre dragoste și deziluzie. În cele din urmă alese Nosferatu - versiunea originală, cu imagine tremurândă, în alb și negru, a filmului cu vampiri. Pentru Jack, atmosfera amenințătoare pe care o transmitea era un etalon pentru cum ar fi trebuit să fie un film de groază. Dar, pentru că un film alb-negru mut, subtitrat era oarecum un subtrefugiu, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
un cuvânt, aprinse lumina în bucătărie. Ben stătea îngenuncheat pe podea, cu brațele în jurul unui câine ce părea un hibrid nereușit între ciobănesc scoțian și lurcher. La gâtul jegos avea legată o eșarfă de barcagiu, cu buline, pe roșu și alb. Era, oricine ar fi recunoscut, o potaie jalnică. — Ben, exclamă tatăl lui pe un ton acuzator - văzând întinzându-i-se dinainte ani de plătit facturi la veterinar, tapițerii roase și procese pentru stabilirea paternității progeniturilor canine -, de unde a apărut javra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
rezistă ispitei de a-i spune că n-o privea câtuși de puțin. Adevărul era că îi simțise enorm lipsa Francescăi. Era atât de plină de viață, avea atâtea idei. Era ca și cum toată viața văzuse lumea în tonuri fruste de alb și negru, iar Fran intrase, sărind într-un picior, apăsase pe un întrerupător și îi schimbase persepectiva într-una plină de culoare. Când era sincer cu el însuși, Laurence recunoștea că sufletul lui era ca un puț secat, dar Fran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
feminin încă de când Evei îi întârziase ciclul pentru prima oară în istoria omenirii. Dă, Doamne, să nu fiu însărcinată. Capitolul 11 Baia spre care o îndrumase Camilla pe Fran părea desprinsă din paginile revistei Casa de vis. O minunăție în alb și albastru, în care emailul strălucitor al căzii și vopseaua impecabilă se armonizau cu nuanțele de campanulă ale sutelor de vase de porțelan de pe rafturi. Din clipă în clipă te așteptai să intre tropăind o fetiță olandeză cu saboți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și când era timpul să le ia, la aceeași oră în fiecare zi, cea care o exaspera pe Henrietta cu firea ei responsabilă și conduita de cercetaș. Dar iată că Fran era cea care stătea aici, în acest budoar în alb și albastru, așteptând să afle dacă bețișorul pe care tocmai urinase avea să-și schimbe culoarea, complicându-i astfel viața peste măsură, sau dacă avea să aducă singurul ton de galben din încăpere. Dumnezeu, care participase fără îndoială la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
simțindu-se mai idioată și mai abătută decât își amintea să fi fost vreodată, porni spre casă. După ploaie se lăsase răcoare, primul semn că venea toamna. Își scoase hainele de serviciu și își puse pe ea dragul ei chimono alb, de mătase, pe care i-l adusese tatăl ei dintr-o excursie în Hong Kong. Începuse să se rărească, dar avea să-l poarte până când avea să se rupă de tot. Aprinse toate luminile din apartamentul ei pustiu și dădu drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
baltă, acolo, un câmp, așa, cu flori, cu pomi, cu brazi, cu astea, și-un munte. Deci verde de două feluri, albastru de patru feluri... Albastru - cerul, nu? Și verdele - iarba? Apa, am patru feluri de albastru la apă. Am alb, cerul acolo o să fie albastru, maro de două feluri. Pentru cerb e maro, pentru mal e maro, am un copac, un ciot de copac care este, tot așa, maro cu negru, cu alb. Culori d-astea directe. Din ciorapi. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
patru feluri de albastru la apă. Am alb, cerul acolo o să fie albastru, maro de două feluri. Pentru cerb e maro, pentru mal e maro, am un copac, un ciot de copac care este, tot așa, maro cu negru, cu alb. Culori d-astea directe. Din ciorapi. Din tot felul de obiecte de îmbrăcăminte. Pur și simplu, n-avem ce să facem. Stând în cameră... Bine, acuma am activitatea asta la Club. Dar, când m-am apucat de goblen, nu aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
puneam într-o farfurie, castron sau cană și puneam în sticlă. Cum n-ați reușit să-l trageți? 20 de kilograme reușeați. Era greu. L-au găsit alții. Dar nu era ăla care se vinde la ruși, era d-ăsta alb. Roșu-i cel mai scump. Cât ați câștigat cel mai mult din furat? O sută jumate de milioane. La 600 bucăți de fibră de sticlă. Unde ați plasat-o? La un patron, acolo, la țigani d-ăștia din Sintești care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
prindea în flagrant. Ăla care mi-a dat pontul era sifon. A venit procurorul, l-am înjurat, m-am luat de el. Nu știam cine este. Am stat cuminte, am făcut niște demersuri, mi-am făcut cazierul alb și după albul ăsta m-am descurcat de alte cinci mandate. Eu le consideram pe astea distracții, dacă eu beam cu unul, un tovarăș de-al meu, și ăla era îmbrăcat bine, cum sunt bagabonții prin cartiere de astea, mai ciudate, vroiam și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
am făcut laț. Șampi a fugit. Bazan mi-a zis că am stat un minut jumate și m-am înnegrit la față. Și asta din glumă, așa mi-a venit mie. În minutul ăla vedeam numai îngeri, numai oameni în alb care zboară pe sus. „Mari realizări ale lui Hrib!“ - Hrib Când l-am auzit vorbind prima oară m-a apucat un entuziasm tâmp, neîngrădit: „Cu dumneavoastră pot vorbi altfel, pot vorbi mai multe, mă puteți înțelege mai bine“. Și evreul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
d-ăstea noi. Mulți dintre ei s-au îmbrăcat mult mai târziu decât mine. Alea erau ștoc. În afară de armele care s-au luat de acolo, mandate de percheziție, mandate de arestare, de reținere de 5 zile, de 30, ștampile, legitimații în alb. Doar să le complectez, să le pun ștampilele, fotografii... tot, tot, tot. M-au văzut părinții mei cu haine, toate actele astea, tot: „Măi, ce-i cu tine?“ - „Lasă-mă!“. Taică-miu, încă, mă blestema: „Să pleci de la casa mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
jefuiți. Din mâinile la organ, cum ar veni, i-am luat hoțul. Era unul la magazinul „Unirea“, unul Castro, un amărât, vai de mama lui! Vindea și el lanțuri d-alea duble, semințe și Kent, Beteu d-ăla lung, ăla alb. Și l-a luat un plutonier major de la circa zece. Era în spate, la Moșilor. Eram îmbrăcat „domnul locotenent“, ieșeam din „Unirea“. M-am uitat, așa, la el... l-am cunoscut, l-am văzut la pușcărie. M-am apropiat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
de Al. Macedonski, „Noul corent literar“ (1899), „Poezia nouă“ și „Transformarea liricii“ (1900) de Ștefan Petică. Potrivit Lidiei Bote, după eclectismul unor Macedonski, Traian Demetrescu & Co, primul volum simbolist „pur” și matur apărut la noi este însă abia Fecioara în alb (1902) al lui Ștefan Petică, emul avizat, la un moment dat, al prerafaelitului John Ruskin. În aceeași perioadă, G. Bacovia își publică majoritatea poemelor care vor alcătui sumarul volumului Plumb (1916). După 1895 apar, de asemenea - sub patronajul lui Alexandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ludic rime interioare. Prin 1913 sau 1915 — nu putem preciza cu certitudine data — tînărul autor exersa însă pseudonimul Tristan Ruia, ales pentru un proiectat volum de versuri, Hamlet, dar într-un alt manuscris, datat 1915, putem citi deja — negru pe alb — Hamlet de Tristan Tzara, București 1915. Fotocopiile celor două manuscrise sînt reproduse de Sașa Pană în ediția 1971 a Primelor poeme, sub titlul „În căutarea unui pseudonim“. Răspunzînd, cu cîteva luni înainte de moarte, unui chestionar trimis de Barbu Solacolu din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
trebuie numărat printre autorii moderni de texte, ca Poe sau Mallarmé. Procesul textualizării lichidează, într-o parte a literaturii moderne, pe cel al simbolizării. Un examen al problemei și o teorie a textului se găsesc în studiile din Negru pe alb ale lui Livius Ciocârlie. Aici e vorba de consecințele care privesc romanul corintic” (1998, p. 532). De notat lovitura subtilă, subliminală: invocarea lui Livius Ciocârlie, un „precursor” inclusiv în raport cu Marin Mincu pe terenul autohton al teoriei textului... Ceea ce se remarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
urca doar scările încet. S-a grăbit să-și tragă pe cap cămașa, dar nu a mai avut timp. Ușa s-a deschis brusc, lăsând razele strălucitoare ale soarelui să pătrundă în cameră. Tomoe, îmbrăcată într-un pulover de un alb imaculat, îl privea sfredelitor, cu brațele încrucișate. — Domnul meu, felicitări pentru logodnă! Asaltându-l cu vorbe fără noimă, îl privea cum se străduiește să-și încheie nasturii de la cămașă, pe care nu-i mai nimerea. — Prostule, ai pus-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mamei. Își înfuleca micul dejun, făcând eforturi disperate să nu caște. — Hei, Tomoe, plătești tu trenul până la Yokohama, nu? o întrebă el cu duritate în glas. Ora opt. Tomoe și-a îmbrăcat costumașul nou din lână, în dungi bleu cu alb, și și-a pus o pălărie albă. — Ce drăguță ești! Takamori se dădea bine pe lângă Tomoe ca să plătească ea drumul până la Yokohama. — La soare te poți uita, dar la sora mea, ba... Tomoe i-a scos o cămașă, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
avea dreptate? Se întreba pentru a mia oară: „Cum arată, oare?“ Deodată, din spatele digului în care se spărgeau valurile asemenea căscatului unui uriaș, se auzi sirena unui vapor. — Vine! Vasul de transport francez, de cincisprezece mii de tone, de un alb imaculat, ghidat de două bărci-pilot, intra încet în port. Pescărușii lunecau grațios deasupra coșurilor, fluturându-și lin aripile lor albe. Instrumentiștii, care tocmai făcuseră o pauză, au început să cânte iar, cu și mai mult năduf, același marș. În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
la el, Gaston nu era pentru ea decât un nătăfleț, mai exact, un prost. — Scuză-mă că am întârziat, Tomoe, spuse Ōkuma cu vocea lui pițigăiată. Era îmbrăcat elegant, cu o jachetă neagră peste care scosese gulerul cămășii, de un alb imaculat. Cravata era de bun-gust, cu nod Windsor. Era atât de elegant, încât chelnerițele nu-și mai luau ochii de la el. — Te-am făcut să aștepți cam mult, zise el pocnind din degete. Iartă-mă. — Nu face nimic, răspunse Tomoe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
egretă singuratică, bătând din aripile ei albe ca zăpada. Dar a văzut-o nedeslușit. Era tot ce-și amintea, și nici de lucrul acesta nu era prea sigur. Avea impresia că văzuse totuși cerul albastru și aripile egretei de un alb imaculat, dar la fel de bine putea să fi fost o himeră sau un vis. Apoi și-a pierdut cunoștința și a zăcut acolo până l-au găsit, cu capul pe jumătate în apă. Unde dispăruse Gaston? Nu exista nici urmă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]