8,127 matches
-
politicå Și la final totul devine curat le putem murdåri din nou le putem oferi second hand posteritåții împreunå cu o antologie de poeme personale tipårite la editură timpului trecut Este oră 0:30 noapte bunå Ted wherever you are „Alunec ușor în aer Cântecul furios al lumii Curge prin costumul meu.” îmi råspunde domnul Berrigan în „Schimbare roșie” La final secundele se curg de la stânga la dreapta în mașina de tocat intervale 0:45..., 46..., 47... Într-un În ce
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1596]
-
moarte, de la rădăcini putrede la pietre rămase de la ultimul dezgheț; și, cu forța lor cumulată, căpătată în rostogolire, nu te poți măsura. Din cînd în cînd, obosit de întîmplările de peste zi și legănat de șoaptele nopții, puiandrul închidea ochii și aluneca abrupt pe cărările somnului. Vise agitate, cu lupi arătîndu-și colții în lumina lunii, cu guri de fiare sălbatice căscate să-l înghită, îl făceau să tresară îngrozit. Mult după miezul nopții a reușit să adoarmă de-adevăratelea; și, în cele
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
amînă: păși hotărît, una cu peretele de piatră, strecurîndu-se exact pe dedesubtul șuvoiului nestăvilit, pe o potecă îngustă. Urletul apei în cădere depășea orice închipuire acolo jos. Coti după o stîncă, apoi după încă una. Cu groază, Lupino observă gheață alunecînd odată cu torentul. Mai sus, pe rîu, gheața cedase și acum se rostogolea în mii de calupuri neregulate, care se spărgeau cu zgomot înfiorător cînd atingeau baza cascadei. Bucăți mari și stropi imenși de apă săreau în toate părțile. Înaintarea devenise
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Înaintarea devenise imposibilă. Lupino cugetă: să renunțe? Rîul se lățea înspre vale, imposibil de traversat. Ar fi însemnat să nu-i rămînă altă variantă decît să se întoarcă de unde plecase. Să înainteze, în ciuda pericolului de a fi lovit, de a aluneca și de a fi făcut una cu cascada, să se bizuie, așadar, doar pe agilitatea lui și pe noroc? Clipa de ezitare se dovedi salutară. În ciuda zgomotului infernal, răzbătu pînă la urechile lui un strigăt stins, nedefinit. Se încordă tot
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
În fapt, lumea este un mediu de exterioritate pură. Tot ceea ce găsește în ea condiția ființei sale nu se înfățișează niciodată decât ca ființă-exterioară, o bucată de exterioritate, o suprafață, o plajă oferită unei priviri și pe care această privire alunecă la nesfârșit, fără a putea vreodată pătrunde în interiorul a ceea ce i se sustrage îndărătul unui nou aspect, al unei noi fațade, al unui nou ecran. Căci nefiind decât exterioritate, această ființă nu are deloc interior, legea sa este devenirea, ivirea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ca fiind cea a științei cad de acum una în afara celeilalte, cea dintâi nemaifiind decât un soi de curiozitate empirică, "acțiunea" prin care savantul își mișcă globii oculari sau întoarce paginile cărții pe care o citește, sau mai curând ea alunecă în afara privirii, nemaifiind nici măcar luată în considerație, nemaiînsemnând astfel nimic. Dimpotrivă, cunoașterea înseamnă totul, ea este cunoașterea științei în dezvoltarea sa teoretică infinită. Corelatul său este Totalitatea proceselor obiective care sunt în mod indistinct cele ale dispozitivului instrumental al industriei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
era pregătit să respingă, prin lovituri de vâsle, masa de fugari care căuta cu disperare să urce la bord. Amândoi se aruncară În apa scăzută, făcându-și loc cu forța printre fugari, strivind și călcând În picioare trupurile celor ce alunecaseră pe fundul mocirlos. Înaintară cu dificultate până când ajunseră În dreptul flancului, chiar sub sculptura de la prora. Vârful unei lăncii le trecu primejdios pe lângă creștete, printre strigătele de amenințare. Nu vrem să urcăm! Dar luați asta, pentru numele lui Dumnezeu! strigă cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
amintire și bezna cea mai deplină domnea asupra Întregului cartier, Îmblânzită numai de nimbul lunar. În timp ce Înaintau prin tenebre, Dante simțea o prezență În preajma lor. Perfidă, apăsătoare ca pătura de ceață gălbuie care se ridica din pajiștile ierboase, părea să alunece pe lângă car, Întrupându-se pe măsură ce se adânceau În acel cartier periferic. Era răul. Acel rău venit din afară, care se Îndesase În jurul orașului, iar acum Îl sufoca În strânsoare. — Cine e mortul? Întrebă el deodată. Abia În clipa aceea Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
el. Părea să-l studieze, ascuns Îndărătul măștii sale. Însă cum Își putea Învinge propria greutate, spre a rămâne În picioare? Ceru un pumnal unuia dintre soldați și, din câteva lovituri hotărâte, reteză frânghiile care Îi țineau mâinile. Brațele omului alunecară Înainte cu o mișcare Înceată ce părea să imite mișcarea vieții. Dar trupul rămase ridicat, stârnind exclamațiile celor prezenți, care se cruceau. Dante Întinse mâna și Îi atinse masca. Tencuiala era complet uscată, tare ca piatra. Părea un var de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pentru a-și dezlipi privirea de acea grozăvie, sau pentru că o scăpărare a torței azvârlise un fulger de lumină pe un perete, atenția lui Dante se opri asupra marelui mozaic aflat În spatele celui ucis. Ridică torța, plin de curiozitate. Lumina alunecă peste un pumn de pietre de mozaic multicolore, căzute sub schelă. Pe perete se zăreau urme din aceeași tencuială din care fusese făcută masca. — A fost asasinat cu materia operei sale, murmură. Se dădu câțiva pași Îndărăt, pentru a surprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
face cinste dacă, acum, vei fi dumneata cel care va profita de el. Scoase dintr-un sertar un tub de sticlă și, după ce deschise recipientul, aspiră o mică parte din conținut, pentru a o vărsa mai apoi Într-o fiolă. Alunecând pe pereții de sticlă, picăturile acelei substanțe păreau străbătute de o străfulgerare luminoasă, În timp ce un miros aspru se răspândea În aer. Poetul Întinse mâna, Înfrângându-și ultimele perplexități. Durerile de cap izbeau din nou ca niște ciocane. În clipa aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ai nevoie. Un bănuț. Un bănuț pentru soarta ta, Îi repetă ea Încă o dată. Tonul glasului ei era ferm și sonor, În ciuda Înfățișării ei decrepite. Între timp, Îi deschisese palma cu forța și parcă Îi scruta În ea. Acum, mulțimea aluneca pe lângă ei, deschizându-se asemenea unui val În fața unei stânci marine, ca și când toată lumea s-ar fi temut să Îi atingă. În sfârșit, Îi fuseseră recunoscute Însemnele prioratului, speră poetul. Privirile trecătorilor, În realitate, erau ațintite asupra femeii. Pe ea Încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Exista oare o legătură Între cele două obiecte? Cel iluminat de lumina artei și cel otrăvit de durere? Și de ce fusese ucis mozaicarul În felul acela, transformat În Însăși piatra operei sale? Continuă să Își pună Întrebări fără răspuns, În timp ce aluneca În somn, legănat de un zornăit de plăcuțe din bronz ce Încă Îi mai răsunau În cap. 5 17 iunie, pe la prima oră Dante Încercă să se ridice din pat, făcându-și streașină cu mâna Împotriva razelor de soare care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mai departe. În mișcare, flăcăruia avu o scânteiere, iluminând mai limpede povârnișul. Flancul săpăturii nu mai era din rocă masivă. Pe suprafața acestuia se deschideau zeci de locuri de veci de dimensiuni felurite, un Înfiorător stup plin de rămășițe omenești. Alunecând de-a lungul deschiderilor, lumina lămpii parcă Însuflețea acele membre descompuse. Orbite goale Îl urmăreau pe poet și mâini scheletice se alungeau din nișe, ca și când o Întreagă legiune infernală Îl aștepta acolo. Simți cum genunchii i se Îndoaie. Probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ar fi putut să vadă și să povestească: un prior al Florenței abia ales, stând la masă cu o dansatoare, Într-un loc dubios. Între timp, după o clipă de nemișcare absolută, femeia Își mișcase capul, lăsându-și privirea să alunece peste chipurile bărbaților aflați la masă. Cel din urmă Îl fixă pe Dante, care, dimpotrivă, se Încăpățâna să Încerce a privi În gol, străduindu-se să ignore forța acelor ochi care Îi străpungeau. Dar fără patimă, ca și când dânsul ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
doi se apucară să se păruiască, Într-o devălmășie de mâini și de picioare. Dar primul Învinse repede: cu un răget, se aruncă asupra noului sosit, lovindu-l cu un șut puternic Într-o parte. Acesta strigă de durere, În timp ce aluneca la pământ, ținându-se cu mâna de coasta ruptă. Dante sări În față, alergând spre cei doi. Cu siguranță, nu avea intenția să potolească o ceartă Între doi zdrențăroși, Însă ceva Îi atrăsese atenția În mod pregnant. În vârtejul ciocnirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
astrologie. Într-un ungher al camerei, ascuns sub o grămadă de cărți, era tratatul lui Guido Bonatti. Îl luă și Îl răsfoi absorbit. Spera că acea vagă senzație va căpăta În cele din urmă contur. Filele mari ale volumului Îi alunecau pe sub ochi cu tabelele lor, cu calculul efemeridelor, cu mișcările planetare... Apoi, dintr-o dată, le văzu. Erau sub ochii lui, desenate de mâna fermă a unui copist care reprodusese fără să reflecteze, și poate fără să priceapă, ceea ce marele astrolog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Și totuși... Cecco d’Ascoli Își depusese cupa pe masă. Fixa metalul lucitor, luminat de reflexele torțelor, ca și când obiectul acela scânteietor i-ar fi captivat Întreaga atenție. Tot În tăcere, Își sprijini un deget de baza pocalului, făcându-l să alunece Într-o Înceată mișcare circulară și urmărindu-l din ochi. Dintr-o dată, Își reveni din visare. — Și totuși tot ceea ce trăiește nu-i decât un palid reflex a ceea ce este În ceruri, conchise el. — Vorbești de slava lui Dumnezeu? Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
durității pietrelor. Ajuns la capăt, Dante reuși să se ridice primul și să o zbughească spre moara plutitoare de pe partea dinspre Ponte di Carraia, păstrându-și un mic avantaj asupra urmăritorilor care o apucaseră pe același traseu, atenți să nu alunece și să nu se Încurce Între ei cu sulițele. — Ticăloși blestemați! strigă el spre oamenii Înarmați care se apropiaseră de capătul treptelor. Ticăloși blestemați, feciori de scroafe ciumate! strigă cu Întreaga mânie pe care o adăpostea, ridicând spre ei mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Janinei i se păru că cerul întreg răsună de o singură notă, puternică și scurtă, al cărei ecou umplu treptat văzduhul înalt, apoi'se stinse pe neașteptate, lăsând-o tăcută în fața întinderii fără hotar. De la răsărit la apus, privirea îi alunecă încet, fără a întâlni nici cel mai mic obstacol, de-a lungul unei curbe perfecte. La picioarele ei era orașul arab, cu terasele albastre și albe îngrămădite unele într-altele, însângerate de petele de un roșu întunecat ale ardeilor ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
jur totul era tăcut. De la marginea orașului câini răgușiți urlau în noaptea mută. Janine se înfioră. Începu iar să se răsucească în pat. Simți, lipit de umăr, umărul puternic al bărbatului ei și, pe jumătate adormită, se strânse lângă el. Alunecă pe aripile somnului fără să se scufunde, se agăță de acel umăr, cu o deznădejde inconștientă, ca de singura-i scăpare. Vorbea, dar buzele-i nu scoteau nici un sunet. Vorbea, dar abia dacă se auzea ea însăși. Nu simțea decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
însă, i se păru că deasupra capului ei cerul era târât într-un fel de rotire greoaie. În străfundurile nopții uscate și reci mii de stele se zămisleau fără odihnă și țurțurii lor scânteietori se desprindeau întruna și începeau să alunece pe nesimțite către zare. Janine nu-și butea lua ochii de la acele lumini plutitoare. Se rotea o dată cu ele și aceeași mișcare încremenită o apropia, încetul cu încetul, de străfundurile ființei ei, în care se înfruntau acum frigul și dorința. În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
scurgere săpat în pământ. În mijlocul hangarului, pe locurile unde lucrau, se vedeau mai multe balerci gata terminate dar cu doagele strânse numai pe jumătate, așteptând să fie trecute prin foc, niște bancuri solide, scobite adânc în lungime (în șanțul acesta alunecaseră funduri rotunde de lemn, din cele ce urmau să fie subțiate la rindea), precum și câteva focuri stinse. De-a lungul zidului, la stânga intrării, se înșiruiau mesele de lucru. În fața lor se înălțau grămezile de doage care trebuiau date la rindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
păru să-l bage în seamă. Esposito ieși de-a-ndaratelea, înfășurându-și prosopul în jurul șalelor, ca pe un șorț. Apoi intrară pe rând și ceilalți, și Marcou tocmai se plesnea cu putere peste trupul gol, când, deodată, auziră cum poarta atelierului aluneca pe roata ei de fontă. Lassalle intră. Era îmbrăcat tot ca atunci când venise prima oară dar avea părul în dezordine. Se opri în prag, își plimbă privirea prin atelierul mare și pustiu, înaintă câțiva pași, se mai opri o dată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se întoarse la mașină și se urcă în ea, în timp ce șoferul punea motorul în mișcare. Mașina se cățără încet pe povârniș, se profilă o clipă pe cer, apoi se înclină către fluviu, începând să coboare. Cu frâna pusă, înainta încet, alunecând ușor pe noroi, oprindu-se, apoi pornind din nou. Străbătu debarcaderul cu zgomot mare de scânduri săltate, ajunse la capătul lui, unde mulatrii așteptau în tăcere, de o parte și de alta, și trecu încetișor pe plută. Când roțile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]