11,066 matches
-
luat-o de dimineață ca să nu piardă vremea”. Abia după aceea am observat că tânărul, îmbrăcat cu un trening jerpelit și cu un tricou roșu, n-avea ambele mâini de la umeri, iar un picior era de lemn. Frizerul s-a aplecat și mi-a spus la ureche că tânărul mutilat fusese muncitor și era victima unei explozii care-l lăsase infirm. La două săptămâni după ce ieșise din spital îl părăsise soția și rămăsese la mila unui frate și a unei surori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o pasăre. Am vrut să mă întorc, dar am rămas pe loc. Am ridicat doar privirea și m-am uitat o vreme la cerul înstelat înainte de a avea curajul să mă apropii de trupul întins pe masa de piatră. Apoi, aplecându-mă, am văzut că mortul avea o rană îngrozitoare la gât, pe jumătate ascunsă de un ghemotoc de alge. Nu mai simțeam nici un fel de repulsie pentru cel care zăcea acum, în fața mea, fără viață. Dimpotrivă, îl priveam cu milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tulburat”. Vrei să pari bine dispus, ca să-ți ascunzi emoția, și, jumătate în glumă, jumătate în serios, încântat ca un copil, continui jocul. Îți așezi o mână peste ochi și te uiți numai printre degete. Ceilalți fac la fel. Te apleci ușor. Toți se apleacă ușor. Duci mâna la frunte ca un gânditor. Toți duc mâinile la frunte ca niște gânditori. Și dacă te-ai așeza în patru labe, cu siguranță toți s-ar așeza în patru labe. Ceilalți se comportă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bine dispus, ca să-ți ascunzi emoția, și, jumătate în glumă, jumătate în serios, încântat ca un copil, continui jocul. Îți așezi o mână peste ochi și te uiți numai printre degete. Ceilalți fac la fel. Te apleci ușor. Toți se apleacă ușor. Duci mâna la frunte ca un gânditor. Toți duc mâinile la frunte ca niște gânditori. Și dacă te-ai așeza în patru labe, cu siguranță toți s-ar așeza în patru labe. Ceilalți se comportă ca niște maimuțe perfecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acum. «Stăpâne» să-mi zici de-acum înainte și să nu te mai încurci că o pățești, ai înțeles?” Aș fi putut, dacă aș fi avut chef, să vâr groaza în toți, să-i oblig să mă salute ca portarul, aplecându-se din șale. Și întregul timp care mi-ar fi rămas aș fi putut să mi-l consacru, cioplind pe țărmul mării un monument care să-mi fie închinat. Iar după aceea aș fi trimis după Hingherul și l-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am luat un pumn de pietricele și am început să arunc cu ele în geam. Propriu-zis, nu știu ce urmăream. Acționam în virtutea impulsurilor, ros, înveninat de o gelozie absurdă. Se auzi un pocnet de fereastră, apăru o umbră, un cap care se aplecă afară; eu mă lipisem de zid ca să nu fiu văzut. Apoi geamul s-a închis la loc și se așternu liniștea. M-am întors și m-am suit din nou în barcă. De când o violaseră cei doi pescari, Marta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
puteam merge nu mi-a fost de ajuns de sete. Că am avut forța să renunț. Îmbătrânisem, domnule. Când omul e cât de cât tânăr, în ciuda anilor, e slab în fața dorințelor. N-are puterea să renunțe, cedează în fața lor. Se apleacă spre izvor fiindcă nu-și poate stăpâni setea. Când face pe înțeleptul, gata. S-a terminat. Vedeți prin urmare că n-am glumit spunând că bolile ne deschid ochii. Ascultați-mă pe mine, viața e un miracol ticălos de scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
oglinzi, studiindu-se încântată, înclinându-se, învârtindu-se și zâmbind. „Îmi place aici”, mărturisi ea pe neașteptate și începu să sară într-un picior, după care se opri, își ridică gulerul halatului, își aranjă părul și se privi din nou, aplecând capul când într-o parte, când în alta, „Femeia tot femeie”, mi-am zis, înduioșat de mirarea copilăroasă cu care se examina acum în oglinzi. Făcu câțiva pași de dans. Apoi, prinzându-și halatul cu mâinile ca o rochie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la mal, am pornit-o pe ulița prăfoasă direct spre cafenea. Trecuse de amiază, soarele ardea ca un disc de sare chiar deasupra caselor mici și pământii, toropind câinii, pisicile și duzii albiți de praf. Văzându-mă, pescarii s-au aplecat asupra ceștilor de aramă, preocupați, brusc, de cafeaua răcită din ele. Totul era ca de obicei. Bătrânul arțar plin de omizi, mesele, tăcerea. M-am înfipt lângă masa la care se găsea Profetul. — Unde e doctorul? Câțiva au ridicat privirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
limpede, strălucitor, tot atât de limpede pe cât era mlaștina de murdară, miasmele rele, infecte, care ardeau în lumină, duhorile de stârv putrezit, pe care dimineața le mirosea ca o hienă scârbită, îmi arătau ce erau de fapt ceasurile petrecute acolo. M-am aplecat spre un ochi de apă tulbure, noroioasă, și mi-am văzut chipul. Îmi căzuse o parte din păr. Apăruseră și câteva riduri noi. Începeam deci să îmbătrânesc. Și ce realizasem? O scurtă perioadă de glorie, câteva pietre funerare în stâncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
seama exact în care anume. De aceea s-ar putea ca aceasta să fie ultima însemnare pe care o mai fac aici. De unde știu că nu visez chiar faptul că scriu? Și n-aș vrea ca destinul să surâdă ironic, aplecat peste umărul meu, după ce mi-a mai acordat o amânare, cum s-a întâmplat și puțin mai devreme... Strigoii amintirilor ieșiseră dintre stânci și dansau în jurul meu. Apoi s-au pornit să mă gonească spre cătun. Balta secase. Când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și să dea cu ochii de mine. „Ce vă holbați? le-am strigat. Sau poate vreți să vă dau foc, să ardeți ca niște șobolani?” L-am auzit pe Mopsul izbucnind într-un hohot de râs. Apoi pe Arhivarul. Se aplecaseră ca să vadă mai bine și râdeau. Asta m-a făcut să-mi pierd și mai mult cumpătul, înverșunându-mă: „N-aveți decât să vă spintecați gurile râzând, tot veți arde. Să știu bine că aduc din iad o flacără”. „A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
e ora șapte. Mâine“. „Eu o fac astă-seară. Ajută-mă numai o clipă, adună de pe jos vreo douăzeci de foi la Întâmplare, aruncă-ți ochii pe prima frază pe care o Întâlnești și aceea devine una dintre date“. M-am aplecat și am adunat: „Iosif din Arimateea duce Graalul În Franța“. „Excelent, am notat. Mai departe“. „După tradiția templierilor, Godefroy de Bouillon Înființează la Ierusalim Marele Priorat de Sion. Debussy era un adept al Rozei-Cruce“. „Scuzați-mă“, zise Diotallevi, „dar e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de nisip izbit de o rafală de vânt, am fost aproape orbiți de particulele corpului lui de cretă ce se fărâmițau ca niște atomi În aer, iar până la urmă ne rămase la picioare o grămăjoară de cenușă arsă. Dee se aplecă, scotoci În pulberea aceea cu degetele lui descărnate și scoase din ea un petic de hârtie pe care-l ascunse În sân. În clipa aceea ieși din umbră un rabin bătrân, cu o tichie unsuroasă ce semăna mult cu gluga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
necunoscută Arcana, vălul, acoperământul, tapiseria egipteană ce acoperă Pentaculul. Iar de acolo către lumină, ca să declar al pentaculului Sens Ocult, Întrebarea Cabalistică la care doar puțini vor răspunde, și să le spun cu glas de tunet care este Semnul Insondabil. Aplecați asupră-i. Treizeci și șase de Invizibili vor trebui să dea răspunsul, enunțarea Runei al cărei sens e deschis doar fiilor lui Hermes, și numai lor să le fie dată Pecetea Amăgitoare, Masca În spatele căreia se profilează chipul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
armuri până atunci ascunse, cu câte-o cruce de văpaie pe mantiile dalbe ca zăpada. Sunt templierii din Provins! Mă Înșfacă, mă silesc să Întorc capul, iar În spatele meu a apărut acum un călău cu două ajutoare diforme, ei mă apleacă peste un fel de frânghie și cu o pecete de foc sunt juruit să fiu pradă eternă a temnicerului, surâsul infam al lui Bafomet se imprimă pentru totdeauna pe umărul meu - acum Înțeleg de ce, ca să pot să-l Înlocuiesc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
lui Breguet, ca un muezin din minaret, Își făcu apariția un al cincilea Duviche, care Începu să psalmodieze Într-o limbă necunoscută, gemând, lamentându-se pe niște tonuri ascuțite, În timp ce tobele Își reluau ritmul, crescând În intensitate. Madame Olcott se aplecase la spatele fraților Fox și le șoptea cuvinte de Încurajare. Cei trei se lăsaseră În fotolii, cu mâinile Încleștate pe brațele lor, cu ochii Închiși, Începând să transpire și agitându-și toți mușchii feței. Madame Olcott se Întorcea acum spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
impuse tăcere. „Fraților, cavaleri. Ați văzut la ce mizerii a vrut să ne supună femeia asta. Să ne reculegem și să revenim la proiectul meu. Dați-mi o oră ca să mă duc cu prizonierul dincolo.“ Madame Olcott ieșise din joc, aplecată peste medium-ii ei, cu o durere aproape omenească. Dar Pierre, care urmărise ceea ce se petrecea stând tot timpul așezat În jilț, reluă controlul asupra situației. „Nu“, zise el, „nu există decât un mijloc. Le sacrifice humain! Prizonierul la mine!“ Magnetizați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
prin satelit și microundelor. Nu, pe bune, e adevărul adevărat. Pe vremuri, lucrurile erau mai simple, mai nostime. Aveam o existență frivolă și agreabilă, În calitate de personaj comic, Îndrăgit, cvasi-funcțional. Era grozav - literatură clasică, operă, balet... Oftează din rărunchi, apoi se apleacă spre Wakefield. — Apoi, Într-un singur an, am trecut de la a fi personificat la Bolshoi la a fi zeificat de Khomeini și Falwell. După aia a urmat bulibășeala. O mînă de fanatici religioși, scuipînd o retorică mucegăită și cercînd o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
propovăduia dragostea frățească și optimismul Lumii Noi. Ei propuneau aceste două viziuni diferite ale universului și de atunci, gîndește el cu o oarecare stînjeneală, noi am crezut ori Într-una, ori În cealaltă. Și-i imaginează pe Melville și Whitman aplecați asupra unui glob de cristal, privind la momentul facerii. „Răul“, rostește Melville. „Dragostea“, izbucnește Whitman. Wakefield Își scoate pixul și mîzgălește ideea pe un șervețel. O să o Înglobeze În prelegerea lui despre „Bani și Poezie (cu un ocol prin Artă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
sevă laptopul. Locul e plin de alții asemenea lui. Uite-l pe unul, o stîrpitură cu țăcălie. Ochii Îi mătură cu lăcomie holul aeroportului, iscoditor. Apoi face cîțiva pași hotărîți Înainte, și Încă un salt și gata! A ajuns! Se apleacă, rînjește, Își deschide geanta de pe umăr și scoate cablurile. Se lasă pe genunchi și Își bagă În priză laptopul și celularul. Aparatele Încep să strălucească. Închide ochii. Liniște! Vampirul se hrănește. Dar nu rămîne singur prea mult. O tînără se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
prozaici. Dacă nu-i poți folosi cu imaginație, mai bine să lași banii să-și facă singuri treaba. Banii devin din ce În ce mai imaginari: acordurile migălite și ostenitoare care le stabilesc valoarea se schimbă mai repede ca gîndul. Bine, gîndi Diavolul. Se apleacă afară pe fereastra cabinei proiecționistului și Într-o clipită face să se evapore conținutul buzunarelor și poșetelor publicului. Portofelele, banii, cărțile de credit, actele de identitate, PDA-urile, mobilele, pagerele și cheile, toate dispărute. Toți se simt mai ușori. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
experiment. Wakefield ridică din umeri. Niciodată nu l-au pasionat aparatele foto. Carnetele lui de notițe, Însă, sînt Înfiorător de precise, de cele mai multe ori. Sherrill ezită un moment la ușă, Încercînd să-și aducă aminte codul de intrare; Neva se apleacă peste ea, nerăbdătoare, și Îl formează singură. Lumini care simulează soarele de după-amiază se aprind În momentul În care intră În casă și o voce plăcută de bărbat le spune „Bine ați venit acasă, Neva și Sherrill! Cine sînt oaspeții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ce-mi doresc tot timpul!“ Wakefield ia o gură de apă și merge Înainte. Și așa ajung la tine, Mariana, soția mea din țara lui Telescu. Șoapte: „Asta e fosta lui soție!“ RÎsete ici și colo. Mulțimea pare că se apleacă Înainte, ca pentru a auzi mai bine ce are să se mai Întîmple. — Soția mea iubitoare de America născută Într-un oraș de lume veche Micul Paris al Europei antebelice o țară de care cîndva te-ai dezis. Mariana tace. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
corp Încep să reacționeze. Pășesc pe scenă și unul dintre bărbați vorbește În șoaptă În rever. În Întuneric se simte ceva agitație și Mariana este luată pe sus din scaunul ei. — E tatăl copilului meu! Ticălosule! Lasă-mă! Wakefield se apleacă În față peste tribună, Încercînd să vadă ce se Întîmplă. — Oricine ai fi, las-o În pace! Este mama copilului meu! Cineva străfulgeră o lanternă asupra scenei. Wakefield o vede pe Mariana Împinsă de-a lungul culoarului dintre scaune de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]