7,252 matches
-
a fost înfrânt de rivalii săi, sprijiniți de Timur Leng, Timur Kutlug Han și emirul Yedighe (Ideghei,Edigu) în bătălia de pe Worskla. Se menționează că Devlet Berdi trăia în exil în Lituania bucurându-se de auspiciile marelui cneaz Și după cronicari poloni, Hadji Ghirai ar fi fost fiul sau nepotul lui Tohtamâș și s-ar fi născut la Trakai, capitala de atunci a Lituaniei. Într un document provenit de la nepotul său, numit și el Hadji Ghirai, din anul 1529, se amintește
Hadji Ghirai I () [Corola-website/Science/326895_a_328224]
-
care era fiu al lui Taș Timur sau Baș Timur (Baș Temür), o rudă mai îndepărtată a lui Tohtamâș. Într-adevăr, pe monedele emise mai târziu de Hadj Ghirai, numele său apare ca „al-Sulțăn Hadji Kerey ibn Ghias ad Din””. Cronicarul Khandemir leagă cele două ipoteze, când susține că Devlet Berdi nu ar fi fost fiu sau nepot al lui lui Tohtamâș, ci fiul lui Baș Timur și în acest mod, fratele lui Hadji Ghirai. Baș Timur sau Taș Timur, prinț
Hadji Ghirai I () [Corola-website/Science/326895_a_328224]
-
locuite de aceștia pe Don.. Lângă Don l-a biruit pe fiul lui Kuçuk Mahmud, Ahmat Han Hadji Ghirai I a murit în anul 1466 și a fost înmormântat într-un mausoleu (Dürbe) desăvârsit în anul 1501,la Salaçıq. După cronicarul turc Ankaralı Hakim Yahya, ar fi fost otrăvit, poate drept răzbunare după ce a sprijinit lupta regelui polon Kazimir Jagiello împotriva oștilor lui Ahmed Han, noul conducător al Hoardei de Aur. După moartea lui Hadji Ghirai, Crimeea a fost scurt timp
Hadji Ghirai I () [Corola-website/Science/326895_a_328224]
-
asociată cu tradiția orală și cu cronicile moldovenești. Lipsa unei baze documentare valabile pentru întemeierea statului feudal moldovenesc - spre deosebire de cea aflată la dispoziție pentru întemeierea Țării Românești - a făcut ca mult timp în istoriografia românească să domine această versiune a cronicarilor, Moldova fiind considerată ca produs al unui „descălicat”. Conform tradiției, întemeierea noului stat este asociată cu numele lui Dragoș, primul voievod al Moldovei, care, venind pentru vânat din Maramureș la malurile râului Moldova și plăcându-i locurile, le-a populat
Descălecatul Moldovei () [Corola-website/Science/326954_a_328283]
-
la 1326, aceeași blaci împreună cu ruteni și lituanieni au participat la o campanie militară poloneză împotriva markgrafului de Brandenburg. Despre un voievod valah de "peste pădure" (de la răsărit de Carpați), „domn peste ceilalți” voievozi se vorbește încă în 1307-1308. Un cronicar polon de la începutul sec. al XVII-lea preciza că "polonii, și prin urmare, de asemenea autorii din acest neam, numesc Valachie partea din această provincie" - "(de la est de Carpați)" - "situată dincolo de marginea Podoliei, către Răsărit și către Miazănoapte, iar Moldova
Descălecatul Moldovei () [Corola-website/Science/326954_a_328283]
-
intrat în legendă prin numeroasele fapte bune și folositoare care i se atribuie. Portretul său este privit nu atât prin prisma cronicilor din epoca sa, ci mai ales prin legenda creată în jurul numelui său, aspect recunoscut chiar și de boierul cronicar Grigore Ureche („Iară pre Ștefan vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire în Putna care, era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toți ca după un părinte al său, că cunoștiia toți că
Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 () [Corola-website/Science/326971_a_328300]
-
toate acestea, spre deosebire de unii artiști care au promovat în mod eronat imaginea unui voievod moldovean înalt, realizatorii celor două filme l-au distribuit în rolul lui Ștefan cel Mare pe actorul mai scund Gheorghe Cozorici, a cărui înălțime corespundea relatărilor cronicarilor. Plăiașu consideră că mitul strămoșilor reprezentat în filmele din așa-zisa «epopee națională» este „un produs al mașinăriei de propagandă, iar scopul nu era altul decât adularea conducătorilor al căror cult atinsese proporții monumentale”. Vorbind despre filmele istorice românești produse
Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 () [Corola-website/Science/326971_a_328300]
-
de la Supersport 750. Galluzi a conceput un rezervor "muscular" și o caroserie minimalistă care produce o imagine vizuală de masa musculară și putere, pe o motocicletă care s-a dovedit a fi surprinaztor de mică și agila pentru motociclistul începător. Cronicarul Glynn Kerr a descris Monster-ul ca fiind o motocicletă agresivă, "atribuită poziției atacului taurului, cu capul aplecat". Ducați a introdus trei modele în prima sa generație de Monster: M600, M750,si M900 (numerele denotă dimensiunile motorului). Primul M900 a fost
Ducati Monster () [Corola-website/Science/323568_a_324897]
-
călare au fost trimiși pentru a ajuta Regatul Jagiellonilor (Polonia) împotriva Cavalerilor Teutoni. Atunci când au ajuns în contact vizual cu inamicul, arcașii călare s-au retras într-o pădure din apropiere unde s-au camuflat cu frunze și crengi, potrivit cronicarului polonez Jan Długosz, atunci când inamicul a intrat în pădure, au fost "copleșiți cu săgeți" și învinși. Cavaleria grea era formată din boieri și gărzile lor, "viteji" și "curteni" - cavaleria Curții (parte din Oastea Mică). În vremuri de război, boierii erau
Armata Principatului Moldovei () [Corola-website/Science/323673_a_325002]
-
în documentele medievale și ulterioare "Kup-Sa, Kupsa, Kupșa". După toate probabilitățile este una dintre derivările diminutivale ale numelui biblic Iacob. O parte dintre purtătorii numelui sunt descendenții unor familii de relevanță istorică în Maramureș, Transilvania și Moldova. Precizări lingvistice: Potrivit cronicarului ungur Anonymus, notarul regelui Béla al III-lea, în cronică Gesta Hungarorum, oastea voievodului Gelu a fost înfrânta de o oaste ungară condusă de Tuhutum. În timp ce încerca să se refugieze, Gelu a fost ucis în luptă pe malul unui afluent
Cupșa () [Corola-website/Science/323664_a_324993]
-
(lat. Gervasius Tillebriensis, n. 1155 - d. 1234) a fost un jurist, om politic și cronicar englez. a primit educație la curtea regelui Henric al II-lea al Angliei, apoi la Reims (în Franța), după care s-a transferat la Universitatea din Bologna, studiind astfel în principalul centru universitar de drept canonic al vremii. Pasionat de
Gervasius de Tilbury () [Corola-website/Science/323850_a_325179]
-
a continuat să joace șah până în momentul în care a câștigat partida. După un scurt schimb de replici, Baiazid a fost escortat către un pavilion special construit pentru el, protejat de un zid înalt și pus sub o pază strictă. Cronicarii occidentali au afirmat că, după ce a fost luat prizonier, Baiazid a fost închis într-o cușcă de fier și expus pe post de trofeu în întreaga Anatolie. Aceeași cronicari au mai afirmat că Timur ar fi capturat întregul harem al
Bătălia de la Ankara () [Corola-website/Science/323855_a_325184]
-
protejat de un zid înalt și pus sub o pază strictă. Cronicarii occidentali au afirmat că, după ce a fost luat prizonier, Baiazid a fost închis într-o cușcă de fier și expus pe post de trofeu în întreaga Anatolie. Aceeași cronicari au mai afirmat că Timur ar fi capturat întregul harem al sultanului otoman și ar obligat pe prima soție a acestuia din urmă să îl servească goală în fața invitaților. În ceea ce privește moartea lui Baiazid, diferitele surse occidentale relatează ori că sultanul
Bătălia de la Ankara () [Corola-website/Science/323855_a_325184]
-
în Anatolia, popoarele europene au început să se teamă că vor deveni următoarea țintă a atacurilor lui Timur. Ca dovadă a schimbării de atitudine stă faptul că mai multe corăbii italiene au transportat rămășițele armatei otomane în Tracia la adăpost. Cronicarii vremii, chiar cei musulmani, au notat că, în ciuda religiei comune, Timur nu s-a dat în lături să devasteze Asia Mică. a avut efecte pe termen scurt în Balcani, otomanii pierzând pentru o vreme inițiativa politică și militară. Asediul Constantinopolului
Bătălia de la Ankara () [Corola-website/Science/323855_a_325184]
-
alte puncte de vedere ea nu a fost o persoană care să provoace o mare bucurie unui bărbat". Cu toate acestea, după nașterea ultimului ei copil în 1472, Ludovic a jurat că nu-i va mai fi necredincios, și, conform cronicarului Phillip de Commynes, el s-a ținut de jurământ. Charlotte a servit ca regentă în septembrie 1465. Charlotte a devenit mama a opt copii, dintre acre numai trei au supraviețuit copilăriei. Aceștia au fost Carol al VIII-lea, care a
Charlotte de Savoia () [Corola-website/Science/323351_a_324680]
-
cinci pentru Giuliano della Rovere. Ambasadorul florentin, care a vegheat conclavul, menționează că până la 10 august fuseseră trei tururi de scrutin nevalidate, favorabile lui Costa și Carafa, dar că niciunul nu-l indica pe Borja drept favorit. Sigismondo de' Conti, cronicar și secretar papal, relatează că la al patrulea tur votul a fost unanim, în dimineața zilei de 11 august, deși Borja avea doar 15 voturi înainte de accessus; conform altor relatări, Borja a primit toate voturile cu excepția votului său, pe care
Conclavul papal din 1492 () [Corola-website/Science/323389_a_324718]
-
actualei provincii Friuli-Veneția Giulia. Apărut în perioada antichității târzii și axat în jurul orașului Aquileia, patriarhatul s-a dezvoltat ulterior, atingând apogeul în secolul al XIV-lea, înainte de a deveni parte componentă a Republicii Veneția. La finele secolului al IV-lea, cronicarul Ausonius enumera orașul Aquileia ca fiind al nouălea între cele mai populate ale lumii cunoscute Imperiului roman, plasând-o după Roma, Mediolanum, Constantinopol, Cartagina, Antiohia, Alexandria, Trier și Capua. Pe de altă parte, o asemenea situație a transformat localitatea într-
Patriarhatul de Aquileia () [Corola-website/Science/324257_a_325586]
-
Cronica anglo-saxonă afirmă că Cnut și-a condus armata în Scoția la întoarcerea din pelerinajul efectuat la Roma. Cronica afirmă că aceasta s-a întâmplat în 1031, dar sunt motive pentru care istoricii bănuiesc că ar fi fost în 1027. Cronicarul burgund Rodulfus Glaber relatează expediția la scurt timp după aceasta, descriindu-l pe Máel Coluim ca fiind „puternic în resurse și arme ... foarte creștin în credință și faptă”. Ralph afirmă că între Máel Coluim și Cnut s-a ajuns la
Malcolm al II-lea al Scoției () [Corola-website/Science/324251_a_325580]
-
a pierderii Filipopolului, oraș care a trecut din nou în stăpânirea cruciaților. În conformitate cu o legendă bulgară, Balduin și-ar fi provocat singur pieirea, ca urmare a tentativei sale de a o seduce pe soția lui Caloian. Pe de altă parte, cronicarul bizantin Georgios Akropolites notează că țarul bulgar și-ar fi confecționat o cupă din craniul lui Balduin, după cum procedaseră bulgarii cu împăratul Nichifor I cu aproape 400 de ani înainte. Oricum s-ar fi petrecut lucrurile, Ioniță Caloian (care primise
Balduin I de Constantinopol () [Corola-website/Science/324339_a_325668]
-
Imperiului bizantin, care a fost cucerit și jefuit. Noul stat creat, Imperiul Latin de Constantinopol, a avut ca prim împărat pe Balduin (ales la 9 mai 1204 și încoronat pe 16 mai), astfel încât Marie de Champagne devine împărăteasă. Potrivit mărturiei cronicarului Geoffroi de Villehardouin, Marie nu ar fi fost alături de soțul său în cruciadă din primul moment datorită faptului că era însărcinată în momentul plecării acestuia în Orient. Odată născută Margareta, a doua fiică a lor, și considerându-se aptă pentru
Marie de Champagne () [Corola-website/Science/324344_a_325673]
-
latinilor în 1205 și l-a chemat în ajutor tocmai pe Ioniță Caloian, promițând acestui supunere. Împăratul Balduin I a început să supună autorității sale cetățile răsculate ale grecilor și a început să asedieze Adrianopolul. În acel moment, potrivit descrierii cronicarului cruciat Villehardouin, „"Ioniță, rege al Bulgariei, a sosit pentru a sprijini Adrianopolul cu foarte mare armată, pentru că el aducea cu sine valahi și bulgari și peste 40.000 de cumani care nu fuseseră niciodată botezați"” (Villehardouin, 92). În 14 aprilie
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
(n. cca. 1059, Chartres, sau în împrejurimi - d. după 1127) a fost un cronicar al Primei cruciade, care a scris în limba latină. Faptul că Foucher a fost numit în poziția de capelan al cruciatului Balduin de Boulogne în 1097 sugerează că ar fi avut o pregătire clericală, cel mai probabil la școala din
Foucher de Chartres () [Corola-website/Science/324386_a_325715]
-
sau cel târziu în primăvara anului 1101; este vorba de o versiune care nu a supraviețuit, dar care a fost trimisă în Europe pe parcursul vieții sale. Această versiune a fost completată către 1106 și a fost folosită ca sursă de către cronicarul Guibert de Nogent, contemporan cu Foucher. Foucher a fost impulsionat de către tovarășii săi de călătorie, probabil chiar și de către Balduin de Boulogne însuși. Se știe că avea la dispoziție cel puțin o bibliotecă în Ierusalim, prin care avea acces la
Foucher de Chartres () [Corola-website/Science/324386_a_325715]
-
între anii 1100 și 1118. Cartea a III-a se referă la viața regelui următor, Balduin al II-lea, mergând până la anul 1127, atunci când o epidemie de ciumă a lovit Ierusalimul. Opera lui Foucher a fost utilizată de mulți alți cronicari. Guillaume de Tyr și William of Malmesbury au folosit diverse părți din ea ca sursă. Cronica lui Foucher este în general precisă, deși nu în integralitatea ei. Ea a fost publicată în colecția "Recueil des historiens des croisades" și în
Foucher de Chartres () [Corola-website/Science/324386_a_325715]
-
importanță. Deși Bohemond a primit doar o mică parte a Ducatului de Apulia, drept recompensă din partea Sichelgaitei pentru renunțarea la drepturile sale asupra titlului ducal, el a continuat să caute să obțină un statut mai mare pentru sine. După cum considera cronicarul Romuald de Salerno, Bohemond "căuta întotdeauna imposibilul." În 1096 Boemond, îndată după ce a aflat de revolta izbucnită împotriva puterii normande în Ducatul de Amalfi, a adunat o armată și a asediat Amalfi, alături de unchiul său, Roger Bosso, contele de Sicilia
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]