8,105 matches
-
regi ai Spartei, Leonidas și Euribiades. Un al doilea consiliu militar al coaliției elene s-a reîntrunit în primăvara anului următor, 480 î.Hr.. Atunci s-a dezbătut planul general de luptă. Conform propunerii atenianului Temistocle, s-a hotărât ca operațiunile decisive să se desfășoare pe mare, începând de la capul Artemision, din nordul insulei Eubeea. Pentru a apăra spatele flotei, respetiv porturile ei de retragere și realimentare, oștirea ligii panelene trebuia să împiedice pătrunderea pe uscat a forțelor persane, forțe ce se
Leonidas () [Corola-website/Science/302140_a_303469]
-
a produs ciocnirea (luna august 479), în apropiere de localitatea Plateea, era mărginit la nord de albia Asoposului, iar la sud de înălțimile masivului Cithairon. Comandantul tuturor trupelor grecești era regele spartan Pausanias. El a obținut aici o victorie strălucită, decisivă, sărbătorită în anii următori prin sacrifici și organizarea unor festivaluri denumite "Eleutheria", "Sărbătorile eliberării". Mardonios și-a pierdut viața pe câmpul de luptă, conducătorii tebani care i-au sprijinit pe perși au fost executați fără a fi judecați, iar armata
Războaiele Medice () [Corola-website/Science/302124_a_303453]
-
au crescut, competitivitatea comercială a hidroavioanelor este diminuată și datorită compromiterii formei aerodinamice, care duce la diminuarea vitezei, pierdute în avantajul amerizării. În competiție cu noile avioane civile cu turbopropulsie, ca De Havilland Comet și Boeing 707, hidroavionul ia lovitura decisivă. Elicopterele preiau misiunile de salvare pe mare. Avioane ca P-3 Orion, cu lansare de pe uscat, precum și S-3 Viking, cu lansare de pe portavion, devin unele dintre cele mai utilizate avioane de patrulare antisubmarină utilizate de către Statele Unite. În România, Legea
Hidroavion () [Corola-website/Science/302180_a_303509]
-
fost criticat de Karl Popper. El consideră că teoria semnificației împiedică înțelegerea vorbirii. Wittgenstein însuși, în lucrările de mai târziu, reunite în "Philosophical Researchs" (apărută postum în 1953), renunță la unele din tezele sale anterioare și tematizează necesitatea unei combateri decisive a confuziei rezultate din înțelegerea eronată a limbajului. Semnificația unei aserțiuni ("revelația semantică") rezultă doar dintr-un context pragmatic în vorbirea de fiecare zi. În perioada ulterioară, contribuții interesante au adus filosofii englezi Gilbert Ryle, John Langshaw Austin și Pieter
Filosofie analitică () [Corola-website/Science/302204_a_303533]
-
a retras la Salamina, întrucât strategia inițială se baza pe faptul că perșii ar fi fost opriți și la Termopile și la Artemisium. Perșii au invadat Beoția și apoi au capturat Atena, care între timp fusese evacuată. Dorind o victorie decisivă asupra flotei persane, aliații au atacat-o la Salamina, la sfârșitul anului 480 î.Hr. și au câștigat. Temându-se să nu fie prins în capcană în Europa, Xerxes și-a retras grosul armatei în Asia, lăsându-l pe Mardonius să
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
de vedere al strategiei, prin apărarea trecătorii de la Termopile, aliații greci își foloseau în cel mai bun mod cu putință forțele de care dispuneau. Atât timp cât puteau opri înaintarea trupelor persane în Grecia, nu trebuiau să se angajeze într-o bătălie decisivă și astfel puteau rămâne în defensivă. Mai mult, prin apărarea a două puncte de trecere gâtuite (Termopile și Artemisium), numărul inferior al soldaților greci nu mai era o problemă foarte mare. Dimpotrivă, pentru perși nevoia de a aproviziona o armată
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
înaintarea navelor persane prin golful Saronic, astfel încât trupele inamice să nu ocolească punctul defensiv organizat de trupele de uscat și să fie debarcate direct în Peloponez. Mai mult decât atât, Temistocle i-a convins pe aliați să încerce o victorie decisivă împotriva navelor persane. Atrăgându-le pe acestea în strâmtoarea Salamina, flota greacă a reușit să distrugă majoritatea celei persane în bătălia de la Salamina care a însemnat de fapt sfârșitul amenințării persane asupra Peloponezului. Temându-se că grecii ar putea ataca
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
în marș spre Attica. Mardonius s-a retras în Beoția pentru a-i aduce pe greci în teren deschis, cele două părți întâlnindu-se până la urmă lângă cetatea Plateea. Acolo, în bătălia de la Plateea armata greacă a obținut o victorie decisivă, distrugând mare parte din armata persană și încheind invazia Greciei. În același timp, în bătălia navală de la Mycale aliații au distrus practic și ce mai rămăsese din flota persană, astfel reducând pericolul unor invazii ulterioare. Bătălia este fără îndoială cea
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
și armata imperială persană, cu mulți soldați obligați să lupte pentru despot. Deși această paradigmă este o generalizare forțată (există o sumedenie de contraexemple), mulți comentatori au folosit lupta ca o ilustrare a acestui concept. Deși bătălia nu a fost decisivă în contextul invaziei persane, are o importanță și din punct de vedere militar, luînd în considerare primele două zile ale confruntării. Reușita apărătorilor este folosită pentru a exemplifica avantajele pe care le oferă antrenamentul, echipamentul și folosirea corectă a terenului
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
echipei galben-albastre după sfârșitul turului 1952 nu va reuși să salveze echipa, dar va ajunge în finala cupei, câștigată cu 2-0 de CCA București, actuala Steaua. Aflată în divizia B, Flacăra a început modest și și-a continuat “prahovenizarea”. Meciul decisiv jucat cu Spartac București (actuala Progresul) a fost pierdut de ploieșteni, dar criticile din presă i-au motivat pe jucători, dând startul unei serii de 9 meciuri câștigate consecutiv, la care Spartac nu a făcut față. Urmează o ascensiune ponderată
FC Petrolul Ploiești () [Corola-website/Science/302194_a_303523]
-
Radu Ilie avea cam 15 mii de oameni, Mircea Ciobanul a strâns circa 8-9 mii. Cu două zile înainte de luptă, de frică să nu fie trădat, Mircea a pus să fie uciși 47 de boieri chiar la masa sa. Lupta decisivă s-a dat la Mănești în 16 noiembrie 1552. Radu Ilie a câștigat, iar Mircea s-a refugiat cu familia la Giurgiu. La 11 mai 1553, Mircea Ciobanul sprijinit de domnitorul Moldovei, Alexandru Lăpușneanu personal, și-a recâștigat tronul. Domnia
Mircea Ciobanul () [Corola-website/Science/302518_a_303847]
-
Lupu deține titlul de doctor în economie și a făcut stagieri în SUA, Franța, România. Ea este autoare a 12 publicații. Pe 24 iulie 2014 Marian Lupu a fost decorat cu „Ordinul Republicii” de către Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, „"pentru contribuții decisive la desăvârșirea obiectivului major de politică externă al Republicii Moldova - asocierea politică și integrarea economică cu Uniunea Europeană"”. Interviuri
Marian Lupu () [Corola-website/Science/302527_a_303856]
-
cu Rapid, Dinamo avea mari probleme de efectiv Ene, Varga, Gergely, Țârcovnicu și Unguroiu fiind absenți, iar Pîrcălab trecând printr-o pasă proastă. Astfel, antrenorul Traian Ionescu a avut curajul și inspirația de a trimite în teren, în acel meci decisiv, un necunoscut pe nume Radu Nunweiller. Cu tupeul caracteristic fraților mai mari și cu siguranța unui jucător experimentat deși avea doar 19 ani, Radu Nunweiller a preluat coordonarea jocului, l-a repus în formă pe Pârcălab, a marcat un gol
Radu Nunweiller () [Corola-website/Science/302551_a_303880]
-
un meci cu Anglia (0-0, la București). Meciul următor, pentru calificarea la Campionatul Mondial, a fost un meci critic, la București, cu Elveția, care în urmă cu un an învinsese România cu un categoric 7-1. Nunweiller a avut un rol decisiv în coordonarea echipei în acel meci, România câștigând cu 2-0. În următorul meci, pe Stadionul Wembley, Radu Nunweiller a condus o echipă de copii la un extraordinar 1-1 cu campioana mondială Anglia (în acel meci, în repriza a doua, s-
Radu Nunweiller () [Corola-website/Science/302551_a_303880]
-
însuși a murit în timpul bătăliei de la Szigetvár din 1566; au mai avut loc și două asedii otomane eșuate la Eger, care nu a căzut decât în 1596, la finalul rezistenței independente maghiare. Mohács este considerat de mulți unguri ca momentul decisiv nefavorabil din istoria țării, o traumă națională persistând și astăzi în memoria populară. În momentele de ghinion, ungurii au o expresie: "mai mult s-au pierdut la Mohács" ("Több is veszett Mohácsnál"). Chiar și în prezent, ungurii percep bătălia de la
Bătălia de la Mohács (1526) () [Corola-website/Science/302594_a_303923]
-
ungurii au o expresie: "mai mult s-au pierdut la Mohács" ("Több is veszett Mohácsnál"). Chiar și în prezent, ungurii percep bătălia de la Mohács ca însemnând sfârșitul unei regat european independent și odinioară puternic. Deși Mohács a fost o înfrângere decisivă, evenimentele ce i-au urmat au semnificat sfârșitul independenței Ungariei. Următoarele două secole de lupte aproape constante dintre cele două imperii, Habsburg și Otoman, au devastat economia zonei și au decimat populația.
Bătălia de la Mohács (1526) () [Corola-website/Science/302594_a_303923]
-
Național, Cluj-Napoca; Aprilie 22, 1988, Teatrul de stat (secția maghiară), Sfântu Gheorghe; Decembrie 20, 1989, Teatrul de stat, Sibiu Nevoia acută a omului zilelor noastre de a-și reexamina existența, de a-și privi cu luciditate drumul parcurs, în momente decisive pentru propriul viitor, definește una din direcțiile tematice ale dramaturgiei noastre originale. Nu ne naștem toți la aceeași vârstă se înscrie în această linie tematică, eroul său Ștefan fiind surprins într-un moment de dramatică interogație, de severă confruntare cu
Tudor Popescu () [Corola-website/Science/302576_a_303905]
-
Asia, unde a recucerit Bitlis și ocupat Tabriz-ul fără rezistență. Campania condusă de Ibrahim s-a terminat în 1534, iar Soliman a făcut o mișcare spre Persia, doar pentru a intra pe teritoriul șahului, care nu a riscat o confruntare decisivă și a recurs la hărțuirea armatei otomane. Atunci, în anul următor, Soliman și-a făcut o intrare grandioasă în Bagdad. Comandantul a predat orașul, confirmându-l astfel pe Soliman ca lider al lumii islamice și succesorul legitim de a califilor
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]
-
al lumii islamice și succesorul legitim de a califilor Abbasizi. În încercarea de a-l învinge pe șah pentru totdeauna, Soliman a început a doua campanie în 1548 - 1549. Ca și în cadrul campaniei anterioare, Șahul Tahmasp a evitat o confruntare decisivă cu armata otomană și a ales în schimb să se retragă, iernând cu armata persană în Armenia și forțând astfel armata otomană să suporte iarna grea din Caucaz. Soliman a abandonat campania cu câștiguri temporare otomane în Tabriz și Armenia
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]
-
împotriva Șahului Tahmasp. Sultanul a atacat inițial teritoriile cucerite în Erzurum de fiul șahului, apoi a traversat cursul superior al Eufratului, recucerind anumite părți din Persia și stabilizând dominația otomană acolo. Armata șahului a continuat strategia de a evita confruntările decisive, care riscau să nu aducă nici un câștig semnificativ. În 1554 a fost semnat un pact, încheindu-se astfel campaniile asiatice ale lui Soliman. În Oceanul Indian, Soliman a condus mai multe campanii navale împotriva portughezilor în încercarea de a îi elimina
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]
-
două cetăți maritime. Victoria de la Vaslui din ianuarie 1475 l-a lansat în fruntea cruciadei, fiind considerat un urmaș al lui Iancu de Hunedoara, un adevărat "atlet al lui Hristos", cum îl numea papa. Așteptându-se la o nouă confruntare decisivă cu turcii, în condițiile în care polonezii nu erau pentru război, Ștefan s-a închinat prin delegați regelui maghiar, Matia Corvin. Omagiul față de regele maghiar a fost materializat prin ajutorul dat de unguri în a doua mare confruntare cu turcii
Politica externă a lui Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/302618_a_303947]
-
de la Târnovo să se supună regelui maghiar, fără să poată schimba însă cursul istoriei. A dat însă un exemplu care va fi urmat în curând de Mircea cel Bătrân. În toamna anului 1394 Baiazid I a invadat Țara Românească. Bătălia decisivă s-a dat la Rovine și s-a soldat cu succesul militar al lui Mircea cel Bătrân. În ciuda acestei victorii, Mircea a fost alungat de pe tron de către Vlad, numit de istorici Vlad Uzurpatorul. Este primul caz în care domnul țării
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
lui Halder a fost comparat deseori cu Planul Schlieffen, care ar fi trebuit să îi ducă pe germani la victorie în prima conflagrație mondială . Ambele planuri prevedeau un atac prin Belgia, dar în vreme ce scopul Planului Schlieffen era obținerea unei victorii decisive prin încercuirea rapidă a armatei franceze, "Aufmarschanweisung N°1" propunea un atac frontal, cu obiectivul limitat la ocuparea teritoriului până la râul Somme și cu pierderi de vieți omenești de aproximativ o jumătate de milion de soldați. Halder considera că armata
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
executate de forțe mecanizate, care ar fi dus la prăbușirea defensivei inamicului. „"Blitzkriegul"” a fost considerat de asemenea o formă revoluționară de război. De-a lungul timpului, cercetătorii i-au pus la îndoială noutate, sau chiar existența. Victorii rapide și decisive au fost obținute de forțe armate și înainte de a doua conflagrație mondiale. În timpul războaielor pentru unificarea Germaniei sau în campaniile Primului Război Mondial. Statul major german a încercat să pună în practică teroia " Bewegungskrieg" (Răzoiul mobil), cu principii asemănătoare războiului-fulger. În timpul primei
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
diviziilor de rangul al doilea sau al treilea”. Forțele terestre germane erau împărțite în trei grupuri de armate. Grupul de Armată A comandat de Gerd von Rundstedt, compus din 45 de divizii, dintre care șapte blindate, trebuia să execute lovitura decisivă, o „tăietură de seceră” - "Sichelschnitt" - prin dispozitivul defensiv al aliaților din Ardeni. "Sichelschnitt" nu a fost folosit în limbajul militar german, fiind de fapt o traducere a caracterizării operațiunii germane date de Winston Churchill, "Sickle Cut" sau "armoured scythe stroke
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]