7,015 matches
-
numai în autoapărare legitimă. Din punct de vedere teoretic, el îi considera pe români ca un fel de "specie periclitată", a căror apărare (ca a membrilor familiei) devenea o "Lege Supremă" căreia totul i se supunea. Dar această "Lege Supremă" eminesciană era permanent defensivă. Dificultatea apare atunci cînd încercăm să aplicăm o astfel de autodeterminare într-o regiune atît de amestecată. Cum să procedăm cu ea? Aici, naționalismul nu este considerat drept o extremă. Datorită unei istorii sinuoase, el a devenit
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
parodia livrescă, literatura SF și eseu. Prin scenariul simbolic (în care raportul de forțe dintre vagantul extraterestru, Altisidora, Leonard și conștiința automată de serviciu îl repetă pe cel dintre Hyperion, Cătălina, Cătălin și Demiurg) și prin diverse detalii textuale, Luceafărul eminescian este referința afișată și de fapt antifrastică a cărții. În afară de asta, țesătura intertextuală, atâta câtă există, se alimentează mai mult din stereotipiile civilizației europene moderne și ale culturii de masă, decât din marile texte. În lipsa oricărei concepții privind articularea între
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]
-
la musicalité des vers d'Eminescu: Există în traducerea mea versuri a caror cadența și melodie interioară amintesc uneori versul popular românesc. Uneori apar versuri izolate sau chiar texte de lungime a unor poezii câri amintesc cadența, melodia și armonia eminesciana. Cand un asemenea mod se impunea de la sine nu m-am ferit deloc să dau urmare sfatului ce se desprindea din condițiile de lucru.1025 Le folklore et la langue roumaine littéraire s'avèrent être, de nouveau, leș deux grandes
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
aruncând anatema, în chip ce ține deja de tradiție, asupra contesei Elisabeta Bathory, care ar fi fost „un vampir adevărat, cu atât mai înspăimântător cu cât este o femeie”. În fine, antologând texte, insistă asupra unor chestiuni controversate din publicistica eminesciană, pe care le abordează nenuanțat, dintr-un unghi lipsit de perspectivă, ca în Eminescu împotriva socialismului (1991), Eminescu - apărătorul românilor de pretutindeni (1995), Eminescu, istoricul (1998), ori vorbește despre o „dogmatică personală” a poetului în Eminescu și cugetarea sacră (1994
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288397_a_289726]
-
și opera marelui poet. Pe baza unor documente inedite, P. reconstituie cu exactitate momentele principale din existența lui Eminescu și discută aplicat câteva trăsături ale operei, ce privesc componența vocabularului, muzicalitatea și armonia versului, inițiind astfel studiul formal al poeziei eminesciene. După 1892 încearcă să practice o critică literară întemeiată nu doar pe gustul artistic, ci mai ales pe ceea ce el dorea să fie criterii obiective. Socotește opera literară determinată în chip decisiv de mediul social, de caracterul și de ereditatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288777_a_290106]
-
la edificarea măștii "hiper-eonice" a poetului. Eminescu se află printre acele figuri emblematice pentru o cultură, care constituie subiectul unor opere de artă simboliste, un caz particular fiind acela oferit de Paciurea, atras de dimensiunea chimerică, fantasmală a universului poetic eminescian și de figura proteică, tragică a artistului de geniu. Tema chimerelor străbate întreaga operă paciureană, marcată și de o vână rodiniană și de o patină expresionistă în cele două sculpturi care apar în preajma Primului Război Mondial, Zeul războiului și Sfinx. Tema chimerei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unui altceva de factură secesionistă în câteva din tablourile sale, pictorul specializându-se în portret. În romanul Domnișoara Christina (1936) al lui Mircea Eliade un personaj, pictor, îi atribuie lui G.D. Mirea portretul defunctei fiice de boier, un portret daimonizat eminescian, vivificat de prezența inefabil-malefică a moartei. Scriitorul îl considera pe pictor potrivit să transmită senzualitatea morbidă cu care-și înzestra personajul. IV.2. Kimon Loghi, Artachino, Petrașcu din lumea basmelor În "Cronica artistică, A XII-a expozițiune a Societăței "Tinerimea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Eminescu, Mișu Teișanu ilustrează și "Călin (File din poveste)" oferind o feerie de o mare putere de seducție și de un mare rafinament al detaliului specific Secession-ului, dar într-o notă ușor japonizantă. Basmul este deja prelucrat în poemul eminescian, astfel că pictura nu-l mai are ca referent direct, ci beneficiază de viziunea poetică eminesciană. Într-o caleașcă-lectică sunt transportați prințul și prințesa într-un decor fantastic către palatul unde-i așteaptă regele acompaniat de curtenii săi. Alaiul este
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de seducție și de un mare rafinament al detaliului specific Secession-ului, dar într-o notă ușor japonizantă. Basmul este deja prelucrat în poemul eminescian, astfel că pictura nu-l mai are ca referent direct, ci beneficiază de viziunea poetică eminesciană. Într-o caleașcă-lectică sunt transportați prințul și prințesa într-un decor fantastic către palatul unde-i așteaptă regele acompaniat de curtenii săi. Alaiul este tras de câteva păsări exotice cu un penaj flamboiant, iar avangarda este constituită dintr-o orchestră
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o cheamă Ileana, nume cu o mai mare rezonanță atât pentru basm, cât și pentru faptul că era purtat de societatea artiștilor tineri, secesioniști și de revista din care ieșiseră doar șase numere. Fără a fi menționat, devine sesizabil filonul eminescian al poveștii de dragoste din Luceafărul, poezie cunoscută prin intermediul volumului publicat de Titu Maiorescu. În același timp, este posibil ca regina să fi fost la curent și cu basmul popular românesc preluat de Kunisch și publicat într-un memorial de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
moment, confruntarea omului cu opera inițiază configurarea unei matrici culturale. Moartea sa în condiții meschine, ultimii ani din viață trăiți în condiții extrem de modeste, ca și o iubire neîmplinită care-l leagă de Veronica Micle, contribuie la forjarea martirologiei romantice eminesciene. Nefericit în dragoste, cu lira sfărâmată, într-o lume mult prea trivială pentru a găzdui și recunoaște geniul, înzestrat cu o capacitate vizionară asociată geniului poetic, și care suportă o reconversie maladivă în nebunie, cum sună clișeul sentimental romantic, Eminescu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ficțiuni poetice, al alter-ego-ului său ficțional, Luceafărul-Hyperion. Majoritatea ilustratorilor vor porni de la această corespondență, apelând deopotrivă la o fotografie din tinerețe a poetului, care corespunde idealului, dar și de la chipul luciferic al personajelor sale, pentru a servi drept model geniului eminescian ca genius loci, instanță tutelară a neamului, cu valențe atât etice, patriotice, cât și estetice. În același timp, Eminescu joacă rolul tipic romantic al geniului incomprehensibil, poete maudit, critic impenitent al moravurilor unei societăți corupte și a politicianismului cosmopolit, din
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
A doua tratare a acestui chip nu o exclude pe prima, numai că acum i se configurează un profil cristic-martirologic poetului, cu puternice accente orfice, continuarea unui proces de simbolizare declanșat anterior. În special după Primul Război Mondial, iconografia poetică eminesciană asimilează și o componentă naționalistă, care nu se va diminua niciodată, prelucrată incipient în cadrul direcției sămănătoriste, rusticismul iorghist recuperând simbolic figura "poetului nepereche" înainte ca un George Călinescu să-i confere poziția canonică centrală poetului romantic ca "Poetul național" înregistrat
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
distrugând omenirea în însăși esența ei inițială și definitivă." În privința opțiunilor politice ale poetului și relevanței lor în contextul epocii sale, o analiză excelentă o oferă Ioan Stanomir în cartea Eminescu: tradiția ca profeție politică 258. Cât despre edificarea mitului eminescian în ultimele decenii ale secolului XIX, un studiu interesant ne oferă Iulian Costache cu Eminescu. Negocierea unei imagini, chiar dacă criticul se referă cu precădere la imaginea "literară" forjată de critici și publiciști și nu la cea "vizuală" desprinsă din artele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
adevăratul chip al poetului este cel al demonului-daimon al tradiției platoniciene, lucifericul Hiperion, tentat nu de orgoliul unei suveranități absolute, ci de perisabilitatea ființei umane asupra căreia timpul își pune amprenta ireversibil. Zeii tânjesc uneori să devină oameni. Melancolia daimonilor eminescieni se înrudește cu tristețea demonilor vrubelieni. Adriana Șotropa analizează cele două figuri ca sintaxă monstruoasă, tipică unei sensibilități simboliste, sesizând și o deformare anatomică a craniului figurii masculine, fapt care vine în sprijinul sugestiei sale intepretative. Din capul înspăimântător combinat
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
având în vedere că pe trupul masculin este lipit un cap feminin. Într-un fel, tratarea celor două dimensiuni arhetipale, cea feminină (Anima) și cea masculină (Animus), într-o proximitate sugestivă a unui dezastru delectabil relevă caracterul androgin al metamorfozelor eminesciene ale lui Hyperion, expresie a unei naturi duale. Această dualitate a operei eminesciene o teoretiza și Ion Negoițescu într-un eseu fundamental, Poezia lui Mihai Eminescu, unde criticul distingea între antume și postume ca două dimensiuni ale imaginarului eminescian: una
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un fel, tratarea celor două dimensiuni arhetipale, cea feminină (Anima) și cea masculină (Animus), într-o proximitate sugestivă a unui dezastru delectabil relevă caracterul androgin al metamorfozelor eminesciene ale lui Hyperion, expresie a unei naturi duale. Această dualitate a operei eminesciene o teoretiza și Ion Negoițescu într-un eseu fundamental, Poezia lui Mihai Eminescu, unde criticul distingea între antume și postume ca două dimensiuni ale imaginarului eminescian: una neptunică, de suprafață, ușor idilizată, romanțată, și una plutonică, vizionară, febricitată, grandioasă, sumbră
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
metamorfozelor eminesciene ale lui Hyperion, expresie a unei naturi duale. Această dualitate a operei eminesciene o teoretiza și Ion Negoițescu într-un eseu fundamental, Poezia lui Mihai Eminescu, unde criticul distingea între antume și postume ca două dimensiuni ale imaginarului eminescian: una neptunică, de suprafață, ușor idilizată, romanțată, și una plutonică, vizionară, febricitată, grandioasă, sumbră, proiectând cosmogonii și stingeri universale. Ele corespund, până la un punct, celor două tipuri de romantism pe care le identifică Virgil Nemoianu în Îmblânzirea romantismului, un romantism
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Nemoianu în Îmblânzirea romantismului, un romantism Biedermeier și un Romantism înalt (High Romanticism). Ion Negoițescu trasa un scenariu interesant, dimensiunea plutonică era îmbânzită, temperată de spiritul cartezian, clasicizant al lui Titu Maiorescu interesat de caracterul pedagogic, socializant, tranzitiv al imagologiei eminesciene, de îmblânzirea unui High Romanticism în care devenea sesizabilă individualizarea radicală a expresiei poetice cu un rapel vertiginos și primejdios către propria interioritate incandescentă. În Visul Chimeric, pe filiera durandiană a antropologiei imaginarului, coroborată cu analiza figurilor imaginarului la Bachelard
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
primejdios către propria interioritate incandescentă. În Visul Chimeric, pe filiera durandiană a antropologiei imaginarului, coroborată cu analiza figurilor imaginarului la Bachelard și cu arhetipologia jungiană, Mircea Cărtărescu sesiza dualitatea ca pe un clivaj insuportabil, o schizoidie dureroasă încifrată în imaginarul eminescian printr-o narcisică resorbție într-o unitate primordială. În acest caz, putem interpreta cele două sculpturi ale lui Filip Marin prin prisma acestei dinamici dualiste de reflex simbolist, care imprimă un relief indelebil construcției operei. Figura eminesciană care încearcă să
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
încifrată în imaginarul eminescian printr-o narcisică resorbție într-o unitate primordială. În acest caz, putem interpreta cele două sculpturi ale lui Filip Marin prin prisma acestei dinamici dualiste de reflex simbolist, care imprimă un relief indelebil construcției operei. Figura eminesciană care încearcă să se smulgă blocului inform suportă și atracția inversă către amorf, către increat. În schimb, Oscar Han este acuzat de a fi stilizat portretul acestuia întruchipat de masca luată de Filip Marin, a cărei interpretare reușită se regăsește
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
inspiră din prima fotografie a artistului la tinerețe. Oscar Han plănuia un ansamblu alegoric, din care fac parte două Elegii din 1933 și 1934, care trebuiau să înconjoare soclul statuii. Un moment edificator pentru interpretarea în cheie simbolistă a figurii eminesciene îl constituie proiectul pentru un monument Eminescu realizat de sculptorul Dimitrie Paciurea. De-a lungul întregii cariere artistice a lui Dimitrie Paciurea există obsesia unui monument dedicat lui Eminescu, monument care nu s-a materializat. În 1909, Paciurea se prezintă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cu estetica simbolistă, cum observă Ioana Vlasiu, temă vizibilă ulterior și în ciclul Himerelor. Trebuie remarcată totuși diferența între sfinxul paciurian în consonanță cu Zeul Războiului, sculpturi între care se stabilește un spațiu de rezonanță, și monumentul Eminescu, unde figura eminesciană nu mai respectă datele realității, ci se reflectă în dinamica expresivă a personajelor captive în blocul care servește drept piedestal. În primul caz, figura eminesciană se detașa prin forța gândirii ca simbol al cunoașterii, Sfinxul, dar și ca geniu apoteozat
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Războiului, sculpturi între care se stabilește un spațiu de rezonanță, și monumentul Eminescu, unde figura eminesciană nu mai respectă datele realității, ci se reflectă în dinamica expresivă a personajelor captive în blocul care servește drept piedestal. În primul caz, figura eminesciană se detașa prin forța gândirii ca simbol al cunoașterii, Sfinxul, dar și ca geniu apoteozat malefic, Zeul Războiului. Pe filiera comentariului dantesc rodinian, geniul apare în dimensiunea sa damnată către care deschide Poarta Infernului. Figurile din piedestal, menite să reflecte
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
aluziv ceva din agitația figurilor rodiniene imolate în masa sumbră a Porților Infernului. Mutatis mutandis, Frunzetti, ca și Adriana Șotropa în cazul lui Filip Marin, realizează în analiza sa o substituție cu valoarea unei diminutio capitis simbolice, proiectând în locul figurii eminesciene, chipul terifiant al Gorgonei. Într-adevăr, există și aici acea tensiune a materiei de a prinde formă, atât de plastic reliefată de sculpturile sale cu Himere. Capul lui Eminescu se desprinde rodinian din această masă de trupuri înlănțuite în materie
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]