8,407 matches
-
de statui antice risipite în neorânduială. E ușor să exulți în fața unei asemenea generoase intimități cu istoria, o relație imposibilă în țara fără identitate de unde ai venit, dar gândul că aceste pietre îți vor supraviețui și ție îți surpă, implacabil, entuziasmul. VITALIE CIOBANU: Târg de carte în Piața Pombal, sub cerul liber, după-amiaza. E vorba de grădina Estufa Fria - o alee foarte largă, cu boscheți plantați în șiraguri geometrice, unde au fost întinse două rânduri de standuri-corturi ale editurilor participante. Cărți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
să văd în aceste zile o coridă. Sau măcar să văd arena unde are loc corida. Îmi indică locul, făcând un cerc cu stiloul pe hartă, zâmbește protocolar când ne strângem mâinile și ne despărțim. Cred că am dezamăgit-o cu entuziasmul meu și cu atitudinea mea pozitivă față de autoritățile Madridului. Era înaltă, blondă, ușor plinuță și avea ochii de o culoare indecisă - verzi cu albastru. La urma urmei, nici ea nu se înscria în imaginea pe care o aveam eu despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
participării noastre la Trenul Literaturii, ne face cunoștință cu părinții și fratele său, aflați tustrei în vacanță în Franța și care au venit special la Bordeaux să vadă scriitorii din Literatur Express, despre care fiica le-a vorbit cu mult entuziasm. O pereche tânără, sub 50 de ani, zâmbitori și mobili, echipați pentru voiaj: teniși în picioare și rucsacuri mari, cu o sumedenie de buzunărașe pline ochi cu diverse mărunțișuri. Ca și Nelly, domnul Möller vorbește puțin limba rusă și pare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
trenului. Și odată cu ele, cele trei zile pline în capitala Franței. 15 iunie, joi Lille VASILE GÂRNEȚ: Pierdut printre alte sute de „întâmplări” culturale la Paris, Trenul Literaturii își recapătă statutul de eveniment major la Lille, unde suntem primiți cu entuziasm și găsim o excelentă organizare. Orgoliul gazdelor de a se face remarcate pe traseul lui Literatur Express ne fortifică și nouă moralul, mai ales că la Paris, cum spuneam, ne cam „topiserăm” uneori într-un generos anonimat. Nu lipsește concertul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
amuz pe socoteala altora. Mergem cu autobuzul spre Ypres, un oraș din Belgia, unde vom vizita și un muzeu al Primului Război Mondial. Peisajul e frumos („ce frumos e și nordul Franței!”, sunt tentat să strig, dar mă sfiesc să-mi divulg entuziasmul). Mi-ar plăcea să rătăcesc vreo două zile, singur, pe aceste meleaguri, să trec prin sate și orașe și să vorbesc cu oamenii. Numai așa, cred, voi putea spune că am văzut Franța profundă... Cineva ne anunță că suntem deja
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
zgomotos într-un oraș liniștit. Coloana este însoțită de forțe de ordine, dinainte prevenite, sunt două echipaje ale poliției. După reacția publicului de la restaurantul pe lângă care curge efervescenta procesiune, constat că nemții nu privesc cu ochi buni aceste manifestații de entuziasm. Probabil, din cauza unui sentiment de inutilitate ce îi învăluie subit. Miercuri, 21 iunie 2000 VASILE GÂRNEȚ: Restaurantul hotelului Kaiserhof este mic. Se gătește în chiar sala unde se servește micul dejun. O bucătăreasă grasă frige șuncă și prăjește ouă. Parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
înverșunați adversari ai postmodernsimului de la Chișinău este perfectă. Mihail Kuraev, cu nasul veșnic roșu, ne propune un jurnal de drum imaginar, „De la Leningrad la Sankt-Petersburg”, iar Valentina Soloviova - doamna exaltată, pe care concetățenii săi din Kaliningrad au întâmpinat-o cu entuziasm la sosirea trenului - publică o povestire pentru copii, Varejki („Mănușile”). Ce șansă, să-ți cunoști mai bine colegii, acum și din scris! VASILE GÂRNEȚ: În trenul de clasa a treia, cu banchete din lemn, care ne duce spre Svetlogorsk, mergem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
larg răspândită în țara mea. VASILE GÂRNEȚ: Priviți de la o parte, ai noștri fac o figură onorabilă. Leons Briedis, care îi prezintă pe rând, la un moment dat renunță să ne mai traducă ceea ce spune, nu înțelegem nimic, dar, după entuziasmul și pofta sa de vorbă, bănuim că gratulează scrisul românesc. Citesc, în ordine, Adrian Popescu, VITALIE CIOBANU, Hakan Sandell și Andrei Bodiu. Vitalie citește un fragment din nuvela Zilele după Oreste, care îl entuziasmează pe Leons Briedis. Cere textul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
vedere într-o piață a orașului? L-am văzut pe Alexii binecuvântând ostașii ruși care plecau să omoare în Cecenia oameni nevinovați, femei, bătrâni, tineri și copii, adică „să apere fruntariile” națiunii... Trecem și pe la Bolșoi și Malîi Teatr. Mult entuziasm pentru cei care n-au mai fost la Moscova, hrăniți cu legendele și textele colorate din pliantele turistice. Mă rezum doar să urmăresc reacția lor... Un popas pe o colină de unde se vede Stadionul Lujniki. Tarabe ale comercianților. Andrei Bodiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mi se aduce pașaportul în cameră. Nașiolsia, izvinite za bespokoistvo („S-a găsit, iertați-ne pentru deranj“), îmi spune, zâmbind, femeia de serviciu de pe coridor... 10 iulie, luni VASILE GÂRNEȚ: Notez tot mai puțin în jurnalul meu. Nu mai am entuziasmul și spiritul de observație de la început, iar sejurul - aproape 14 zile - în spațiul ex-sovietic, prea lung pentru câte e de „admirat” aici, mă plictisește. Poate că și faptul că știu destul de bine acest mediu mă face să fiu tot mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
călătorit de la Bruxelles până la Kaliningrad. Regăsirea trenului „istoric, burghez și comod” la Brest este o binecuvântare, ne bucurăm sincer, de parcă ne-am fi revăzut casa părintească, iar nemțoaica blondă de la vagonul-restaurant ne zâmbește de bun sosit, ca o mamă duioasă. Entuziasmul îmbarcării este totuși știrbit de un incident cu macedoneanul Zoran Anchevski, care și-a uitat pașaportul la hotelul din Minsk. Cu câteva ore mai devreme, o pățise, la fel, și Lasha Bakradze, attendent-ul nostru georgian, din care cauză, plecarea de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de o trupă de tineri actori polonezi, care ne invită la un happening. Ei o caută „pe Maria”, noi ar trebui s-o ascundem „pe Maria”, cam ăsta ar fi subiectul, dacă noi, scriitorii, am mai avea destule resurse pentru entuziasm și joc, după atâtea ore de mers cu trenul. Puțini se prind în această convenție ludică. E nevoie de improvizație, umor și destulă energie. Attendent-ul polonez, Jacek Pacocha, regizor de meserie, ne îndeamnă să „participăm” la spectacol. Eu încep să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
o targă de actori, le cere apă și le vorbește despre „chinurile” suferite prin spațiul rusesc (nu le spune nimic însă despre cum dansase kazaciok și savurase vodca la Kaliningrad). Pe scurt, o artistă plină de haz, care profită de entuziasmul actorilor polonezi, bucuroși să găsească un complice cu imaginație... VITALIE CIOBANU: Mă gândesc ce priviri ne-am fi aruncat unii altora dacă, măcar o dată de-a lungul acestui traseu, gara în care am fi coborât, cu tot calabalâcul în spate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
blondă, cu o înfățișare austeră, dar sobrietatea ei pare mai degrabă impusă de împrejurări, nu îi este consubstanțială, ca să spun așa, realizez acest lucru după felul - complice - în care își salută câțiva prieteni. Aceștia îi întâmpină apariția cu strigăte de entuziasm, undeva în spatele publicului format din străini. Tânăra pianistă provine dintr-o familie de muzicieni, celebră în Polonia (aici, blazonul e la mare cinste!), și e de fapt un mic... Mozart, îndrăgostit de Chopin. A început să cânte la patru ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
War One generation, în special John Dos Passos, autorul uimitoarei trilogii intitulate USA. Cred că nu mi-am dat seama până atunci că se poate aborda o întreagă experiență națională într-o lucrare de ficțiune. Am avut același sentiment de entuziasm când, pe la vârsta de 20 și ceva de ani, am început să-l citesc pe Salman Rushdie. Copiii din miez de noapte, romanul său despre nașterea Indiei și a Pakistanului, a constituit, probabil, cea mai mare sursă de inspirație pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
über alles, noi, cei câțiva, Nichita, Cezar, Grigore, Matei, cărora li s-a adăugat, „tânăra promisiune poetică” ce era în anii aceia Adrian Păunescu, am simțit că acesta era unicul „steag” sub faldurile invizibile ale căruia merita să ne înjugăm entuziasmul și vocația noastră, încă în curs de formare și legitimare. Eram, de altfel, și atacați în unele reviste și periodice politice ca „estetizanți” și, mi se pare, chiar și azi mai apare câte un tinerel, „inteligent” și... care ne ridiculizează
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Iulia, apoi a fost redactor la editura Cartea Românească și, timp de câteva decenii, până la revoluție, a publicat volume de poezie, cu un excelent ecou literar și, în volum, dialoguri cu Marin Preda și Paul Georgescu. Putem înțelege mai bine entuziasmul real comunist care îi anima pe colegii lui Mugur, dintre care am citat mai sus câteva nume, e suficient să spun, încheind paragraful în care vorbesc despre vechiul și dispărutul meu prieten, că, în ciuda tuturor restricțiilor și abuzurilor ceaușismului, după
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
renunța la „acele idealuri”, au lendemain qui chante! Politicul, ceea ce numim astfel cu un termen abisal, ca o formă a unui nou mit, se pare că a impregnat generații de „veșnic-tineri” și, ținem minte, nu-i așa, ce val de entuziasm „în sine” au declanșat revoluțiile chineză și spaniolă, ilustrate de vârfuri ale literaturii precum Hemingway - Pentru cine bat clopotele - și Malraux - Condiția umană -, cărți de căpătâi ale generației noastre, ale generațiilor europene care ieșeau din al doilea război. Am spus
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de mit”, necesitatea sa fundamentală, capacitatea omului de a ieși din impasurile, uneori grave, ale eternului contingent prin avântarea, din nou, într-o „mare poveste”, dans un grand récit!Ă Nu, nu cred că unii tineri talentați, bolnavi de un entuziasm ce-i transgresează, apți de sacrificiu total (sacrificiu care include renunțarea la propria vocație, „sacrificiu” de care eu n-aș fi fost niciodată capabil, o recunosc!Ă, se pot înșela! Chiar dacă credința lor politică s-a năruit sau a fost
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
comunist și cerberii săi cu profil calibanesc, și este uitat, cum vedem, și de cei ce păreau că-l „înțeleg și admiră”, dar care, o dată trecuți de vama Curtici, își aruncă pe fereastră, din goana trenului, amintirile, aprecierile și vechile entuziasme! Această „uitare și rușinare” de valorile tale, această iute „adaptare” la criteriile și valorile pe care le găsești „acolo”, dintr-un ceea ce numim „tropism cultural”, este semnul edificator al complexului nostru de inferioritate nemărturisit altfel, al nesiguranței noastre identitare. Al
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
o mică anecdotă din viața mea pariziană: prin anii optzeci, aflat la Paris, și în vizită la noi acasă, pe rue de Ponthieu (Champs-Elyséesă, la reproșul pe care i-l făceam, lui și altor critici emigrați, că-și uită vechile entuziasme și valorile, un Nichita, de exemplu - prieten pe care el nu numai că l-a susținut critic în primii ani ai poetului de afirmare publică, dar l-a și format în bună parte, prin sfaturi și asistență critică în perioada
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
eu „elucidat” la rându-mi, ca atâția prostănaci și vulgari impostori din jurul nostru social, cât mai ales „cecitatea” lui, incapacitatea sa de a decela reala mea fibră creatoare și ideatică din molozul gesticii mele provinciale și al ieșirilor mele, al „entuziasmelor” mele nepotrivite. Ca un rafinat metropolitan, Matei a învățat de la maeștrii săi bucureșteni, subțiri literați, că „nu trebuie să te emoționezi de nimic!”, acel nil admirari al lui Horațiu, deviza oricărei aristocrații de sânge. Nu i-am reproșat niciodată această
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
lui Eugen Simion, mi-a declarat că „refuză publicarea”, deoarece romanul „nu e marxist”! Am trăit un moment de stupefacție și de uimire când același Preda mi-a propus apoi în repetare rânduri „să tai în două” romanul, declarându-mi entuziasmul pentru prima parte a cărții, „cea satirică”, dar recunoscând că nu înțelege și nu consideră „utilă deocamdată” cea de-a doua parte, „schimbarea la față a lui Grobei”. Am rezistat, strângând din dinți, sărac, singur și profund zăpăcit de o
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
se aplicau din când în când șervețele ude, mi-a făcut, probabil, cea mai detaliată și profundă analiză a textului, înțelegându-l ca nici un alt critic și dăruindu-mi - ca o altă cataplasmă sufletului meu rănit și însângerat de singurătate - entuziasmul său față de „capodopera” absolută pe care o considera a fi Bunavestire. „Ah, de-aș fi scris eu acest roman, exclama el, cu figura radioasă, ascunzându-și de bine-de rău crispările dureroase pe care i le cauza fractura, de mi s-
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
acasă, unde am cunoscut-o pe soața sa, cu mult mai celebra poetă Nina Cassian, ca și pe prietenii lor, Ov.S. Crohmălniceanu, ministrul Macovei și alții. Ali și Nina - da, și Nina, care mi-a declarat sinceră că nu înțelege entuziasmul lui Ali, „ei, schițele mele nu-i spuneau mare lucru!”, dar, după vreo trei ani, la lectura manuscrisului Franciscăi, mi-a mărturisit și ea, în tonuri supra-măgulitoare, aderența la arta mea epică - Ali și Nina au fost primii mei susținători
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]