7,370 matches
-
văd În carne și oase, Mai poți să mă-nveți cum să stau de vorbă cu zeii? (Nu pot să intre ca tine În forme fragile, nemuritorii!) Gândurile se sparg gălăgioase de marginea lucrurilor, Culorile-și schimbă nuanțele tot mai murdar, În râuri se-ncinge materia la soarele-același Pe câmp crește iarba ferice cu iepurii-adormiți pe răzor Doar eu nu știu de ce dracu-ncolții din sămânță De ce Întâmplarea mă-mpinse afară din dulce-ntuneric Poți să mă amăgești cu vorbe meșteșugite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și-mi strică Încălțările; Nu pot să pun pe nimeni să mi le curețe, după ce mă Întorc din lume, S-au strâns așa de multe, că nu știu unde să le mai arunc; Piramidele cred că, astfel, s-au ridicat, din ghetele murdare ale faraonilor Ca să Înfricoșeze moleșeala dată de sentimentele leșinate Ehei, piramide și statui, timp oprit În spasm necreator Pentru a-mpinge-nainte frecarea pe veci a materiei. Toate cărțile mi-au mușcat sufletul ca niște cobe otrăvitoare, Încolăciturile lor ucigașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și măgari de a căror orchestră ne amuzăm de câte ori mergem să ne scăldăm la Olt. Nu sunt violenți, dimpotrivă, de pe fețele lor emană o blândă tristețe, poate În amintirea rasei nobile din care se trag. Ne uităm curioși la copiii murdari, Îngrămădiți cu câinii și măgarii Într-o tovărășie pașnică; femeile, destul de tăcute, nu strigă, nu fac acel vacarm tipic țigănesc, mai mult tac, se uită cu ochi fără expresie la invazia noastră neanunțată În teritoriul acela insalubru În care s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
sunt o brută, un ins grosier, un animal. Ca s-o incit, Îi spun tot eu: „Degeaba trăiești!“. Surâde. E fericită. E supusă. Orice i-aș spune acum, ar fi pentru ea ceva minunat. Plec la cenaclu. (azi) Pe acoperișul murdar din fața ferestrei mele, o muscă unsuroasă lasă o dâră imperceptibilă; e un zigzag aproape geometric, nu se știe ce impulsuri magnetice o atrag când de o parte, când de alta, astfel că nu depășește o anumită limită, nu se aventurează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mă ciupea de fesă ca pe o bucătăreasă. Cedând insistențelor acelui dezaxat, nu făceam altceva decât să mă răzbun pe mine, pe trupul meu fad, pe ființa aceea searbădă, zăvorâtă Într-o pasivitate stupidă. Întâmplarea aceea a fost ceva extrem de murdar, tot ceea ce poate cunoaște mai urât o fată, ce nu știe că, Înaintea actului, trebuie să existe mai Întâi o educație sentimentală. Există momente rarisime când reușim să comunicăm, mai ales după actul amoros. „Experiența amoroasă poate fi repetată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
gânduri, bietul creion nu mai știa ce să aleagă. Nu mai putea să scrie. Viața, chinuitor de frumoasă, i-o luase Înainte. Împotmolit la marginea rândului, uitase parcă literele. Bietul creion Încearcă zadarnic să rotunjească litera. 22 septembrie 1964 Cârciuma murdară și plină de strigăte impregnate cu alcool mă făcea să cred că sunt În mijlocul unui torent interminabil. Ochii mă usturau, buzele mi le ardeam cu băutură tare, mintea mi se Învolburase și cerea cer albastru. Da... el vorbea despre cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
am Închis În cușca poetului, lăsându-l doar să iradieze lumină asupra oamenilor. Lor le-a fost cald și m-au admirat. Dar numai atunci când va pleca firesc În oameni, frumosul din mine Își va găsi Împlinirea. 24 decembrie 1964 Murdari. Cu toate clipele vlăguite atârnând pe ei. Animale; toți. Vor să mă lege și să mă târască după ei. Dacă le spun că am și eu picioare, se supără și m-aruncă. Reptile. Bolnavi de senzualitate obscenă. Boala secolului sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe stâlpi anume, ori pe calcane de case singuratice. Perechile de șine se multiplicau, se apropiau, se întretăiau. Roțile pocneau tot mai des peste încrucișări, treceau de pe o linie pe alta, cu o siguranță mașinală. Pe urmă se iviră suburbiile murdare, case dărăpănate, ulițe desfundate, contrastând violent cu sclipirile ce vesteau mai încolo palatele. După ce umplu cu bagajele-i prețioase locurile libere de pe canapele, după ce scoase și pe coridor vreo două coșuri ce nu mai încăpuseră înăuntru, arendașul se ghemui cum
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
energic, că glasul lui parcă domina tot vacarmul gării. În sfârșit, când se mai potoli vălmășagul, tânărul Iuga coborî și el, găsi anevoie o trăsură și porunci să-l ducă acasă în strada Argintari. Birjarul apucă pe calea Griviței, lată, murdară și gălăgioasă, cu fel de fel de magazine, în fața cărora vânzătorii se războiau cu trecătorii șovăitori să-i facă negreșit clienți, cu zeci de hoteluri, hanuri și ospătarii menite să adăpostească scump și prost pe călătorii pe care Gara de Nord îi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
doamna Gavrilaș se apucă să spele vasele. Plecă și Titu acasă la el, să se pregătească pentru masa de la Enache. Locuința lui era chiar în corpul de case de alături. O poartă de lemn dărăpănată dădea într-o curte lungă, murdară, cu sumedenie de cămăruțe, toate închiriate. Apartamentul dinspre stradă, două odăi cu antreu la mijloc, era ținut de doamna Elena Alexandrescu, femeie trecută de patruzeci de ani, încă arătoasă, văduva unui ofițer pe care ea îl pomenea când maior, când
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mică, e mai mânioasă, face mai multe stricăciuni, aproape în fiecare an, și nici nu seacă niciodată! Trecură valea. Drumul continua drept ca o ață și în puține minute intrară în Babaroaga, un sat amărât, două ulițe încrucișate, niște căscioare murdare, prin ogrăzi mulți copii și orătănii, ici-colo vreun țăran pipernicit, iar pe un dâmbuleț, mai afară, o bisericuță de lemn ca o jucărie stricată. Titu Herdelea deschise gura să întrebe ceva, dar Iuga i-o luă înainte: ― Aici odinioară au
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
domnului Cosma. El e militar și-și face datoria. Avea o privire atât de cruntă, că Pravilă se înfricoșă, parcă și dânsul ar fi fost bănuit. Secretarul Chiriță Dumitrescu era un băietan îmbrăcat nemțește cu o cochetărie rurală, cu cămașa murdară și fără manșete, dar gulerul de celuloid șters bine cu gumă, absolvent al unei vagi clase de liceu, încăput funcționar comunal prin protecția bucătăresei lui Iuga, căreia îi era nepot de frate. Acuma se trudea să-și lege mai fercheș
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai presus de orice, anume dreptul țăranilor de a trăi în țara lor, de a nu fi jefuiți, de a fi ocrotiți contra venalității unei administrații corupte, de a fi sprijiniți în lupta pentru recucerirea pământului lor strămoșesc din mâinile murdare ale exploatatorilor fără milă. Și cine nu înțelege lupta aceasta, de trei ori sfântă, trebuie să se coboare la locul care este mai potrivit cu gradul lui de înțelegere a lucrurilor. Să se știe că toate au o margine, chiar și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Aide, du-te, dragul tatii, nu mă necăji! Du-te binișor! Costică, mai convins, mai de teama bătăii, căci tată-său îl cam snopea când se supăra, porni tândălind devale pe uliță. Era desculț, cu capul gol, cu o cămașă murdară, ruptă și cu mânecile largi. Cum se depărtă puțin își recăpătă zburdălnicia obișnuită, iar ajungând la cocioaba babei Ioana, înainte chiar de a intra în ogradă, începu să cheme pe Nicu, băiețelul lui Vasile Zidaru, de peste drum, cu niște strigăte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
inima cât sunt ei sărăcuții de golași și de flămânzi... Aoleo, aoleu... nu mai pot, mă năbuș... Uite cum mi s-au răcit mîinile!... Aoleu, Maică Precistă! În cocioabă era un aer greu de sudori și de suspinuri. Pe geamurile murdare de-abia pătrundeau câteva raze de soare. În vatră fâșâia un ciot verde bolbocind șomoioage de fum. Un băiețel de doi ani se juca gângurind vesel cu un pisoi bălțat, la picioarele patului, jos, pe pardoseala de lut umed. Melentie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ce-i, oameni buni?... Cine v-a supărat? Zeci de glasuri răspunseră deodată, răcnind care de care mai vârtos. Erau sudălmi, și ocări, și amenințări, toate topite într-un vacarm asurzitor, din care nu se înțelegeau decât frânturi de vorbe murdare... Platamonu își rotea ochii holbați peste fețele strâmbate de furie și recunoștea țărani din Amara, din Lespezi și din Gliganu. Își opri privirea asupra lui Chirilă Păun, care era mai în față, alături de fratele învățătorului Dragoș, și-i zise cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Golind acum coșurile și înșirînd pe fața albă toate bunătățile, Melentie avea o strălucire de bucurie, care-i îmbujora obrajii tăbăciți. Când isprăvi și se dădu un pas înapoi să admire minunea, întîile raze ale soarelui tocmai râdeau în geamurile murdare, întoarse capul spre patul femeii. Ochii ei mari, negri, îl priveau puțin speriați. Bărbatul, surprins, zise zâmbind și ca o scuză: ― Credeam că dormi... Uite ce bunătăți! Pentru tine le-am adus toate, că copiii mănâncă orice, numai mâncare să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fudulise de când cu bătaia jandarmilor pe care el o socotea biruința lui proprie, numai mârâia și dădea din umeri. Mai spre amiazi însă se pomeniră cu Anton nebunul. Sosea din jos, mai zdrențăros de cum plecase acum câteva zile, asudat și murdar, însă cu fața mândră, ca și când ar fi cules în sufletul său toate fericirile. Și îndată se apucă să povestească cum n-a rămas nici picior de boier între Roșiori și Alexandria, pe unde a rătăcit el zilele astea, iar conacele
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și care i-a dăruit toate suferințele și bucuriile iubirii. Se așeză în strana de la căpătâiul catafalcului, cu fruntea în mâini, și rămase acolo, singur, îndelung. Pe tăblia stranei erau câteva cărți liturgice, vechi, cu scoarțe de lemn și filele murdare. Mirosul greu de mort îl îneca și totuși nu-l supăra. Gândurile îi rătăceau leneșe. Aci își zicea că singur el are dreptul și obligația să se ocupe de înmormîntarea ei, fiindcă divorțul lor, deși pronunțat, încă nu s-a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
redacției se gândea să publice impresiile tânărului redactor, inclusiv conflictul cu maiorul sanguinar. ― Nu, nu, Roșule! îl opri directorul. Noi ne-am obligat moralmente să le dăm concursul pentru potolirea dezordinilor. Trebuie să ne respectăm angajamentul! Noi nu putem fi murdari și criminali cum au fost ei! ― Bine! făcu Roșu. Știam anticipat. Drapelul e condamnat să vegeteze în vecii vecilor! Peste câteva zile Titu, prezentîndu-se regulat la Drapelul, găsi pe Roșu mai negru ca totdeauna. Crezu că a avut vreo neplăcere
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ne putem teme că va trebui iarăși să îmboldim pe cineva să i-o înapoieze. Celălalt personaj este caietul. El are, ca și dragonii, trasee misterioase. Cosmina l-a regăsit, în sfârșit. Căzut între mobilă și perete, coperțile îi erau murdare de var și de praf. L-a scuturat, lovindu-l cu palma deschisă, și, ce să vezi, din el a ieșit atâta praf, de parcă ar fi zăcut cu anii. Poate din cauză că s-a făcut curățenie, și-a spus fata, dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-su. N-o încercase niciodată. Nici măcar nu știa dacă e sau nu încuiată. Maca habar n-avea cum să se împartă între Mama Pământ și Tatăl Ceresc. Dacă privea în sus, către balcoanele coșcovite, coperite cu gratii și geamuri îndeobște murdare și sparte, era în pericol să cadă în vreo groapă mocirloasă ori să se împiedice în vreun morman de origine incertă. Iar dacă privea în jos, tupilându-se ori sărind, cu mersul piticului ori pasul gigantului, după cum arătau formele de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care cad imediat la loc acolo unde erau, sub șolduri. — Orhideea are nevoie de haine decente, zice unchiul ignorând reacția mamei, aceea de a-și închide ochii și de a se da cu capul de tăblia patului. Unchiul ridică sacul murdar din bumbac și scoate o jachetă roz imprimată cu orhidee albastre. Alerg afară din casă, în zăpadă. Pantofii mi se udă rapid și curând nu mai pot să-mi simt degetele. După o săptămână, mama îmi zice că sunt logodită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
e ținută în viață e de a servi drept avertisment. N-o să uit niciodată groaza pe care am simțit-o în acea după-amiază, când am văzut-o pe doamna Fei. Capul ei se sprijinea pe marginea borcanului, fața îi era murdară, iar pe bărbie îi picura o substanță verde, lipicioasă. Mama mă apucă de umeri: — Orhideea, promite-mi că vei fi atentă și înțeleaptă. Clatin din cap, în semn că-i voi urma sfatul. Dar miile de frumuseți alese? întreabă Kuei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ne-am întâlnit prima oară. M-a flatat și a spus că a fost atât de uluit de frumusețea mea, încât a devenit incapabil să mai gândească. M-a întrebat dacă îmi amintesc cum a băut un castron cu apă murdară - cea folosită ca să ne spălăm degetele în timpul mesei. Sunt așadar bucuroasă că împăratul Hsien Feng se ostenește să mă prezinte prietenilor săi de rang înalt. În ochii lor nu sunt decât o concubină, chiar dacă una favorită. Fără îndoială însă, faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]