7,611 matches
-
mai îndeaproape cu Cristos, Domnul nostru, să vreau și să aleg mai degrabă sărăcia cu Cristos cel sărac decât bogăția, ocările cu Cristos cel copleșit de ele decât faima, și să doresc mai mult să fiu socotit de nimic și nebun pentru Cristos, care a fost socotit cel dintâi astfel, decât înțelept și chibzuit în această lume. 168. Notă. Astfel, pentru cel care dorește să dobândească această a treia umilință, este de mare folos să poarte cele treidialoguri șde la exercițiulț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
I. Cuza“ din Iași (1963-1968). A debutat încă din timpul studenției la revista „Cronica“, în 1966, cu povestirea Omul care și-a ucis visul. Cu excepția debutului, toate lucrările în proză au fost publicate la Editura „Junimea“ Iași: Vara cu tei nebuni, nuvele, 1970; Cetatea, roman istoric, 1972; Insula cu amintiri de acasă, povestiri, 1976; Vremea lupilor, roman istoric, 1980; Lăpușneanu și Patrupăcate, roman istoric, 1982; Gura lumii, roman, 1984; Limpedele chip al dimineții, roman, 1986; Justițiar din alte lumi, roman, 1998
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
Alin îl găsi într-o stare perfectă de curățenie, aranjat special pentru venirea unui nou-născut. Nici baia nu arăta mai rău. Însă pe neașteptate o ploaie de cuvinte pline de reproș, unul după altul, se abătu asupra ei. - Ești o nebună! Cum ai putu face așa ceva? Eu mi-am pus obrazul să te primească frumos, să te trateze ca pe nimeni alta și tu ai stricat totul. Fiind atât de tulburat, vorbea fără oprire și nici nu îi primise cu îmbrățișări
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
oprire și nici nu îi primise cu îmbrățișări așa cum ar fi trebuit. - Cum ai putut pleca din spital? Fără hăinuțe la copil pe o vreme ca asta? Să nu mai spui vreodată că eu sunt nebun, că tu ești mai nebună decât mulți alții. - Nu aveam de ales. Era un sacrificiu inutil. Copilul nu are nimic la picioare. Cred că era o aberație de-a doctorului. Nu are decât mâna dreaptă imobilizată, care i-a fost fracturată la naștere. Așa mi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
încearcă mari emoții. Ochii lui erau reci, distanți. Dacă ar fi putut să îi deschidă inima cu o cheie fermecată, să îi strecoare un strop de bucurie și de dorințe ar fi fost bine. - Pentru ce faci asta? Ești complet nebun. - Nebună-i măta! Nu eu. Ce mă faci nebun? îțî trag una acum, de nu te vezi. - Eu nu vreau decât să te ajut! - Nu zău! Cine te crezi? Ce tot mă bați atâta la cap ? ce ar trebui după
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mari emoții. Ochii lui erau reci, distanți. Dacă ar fi putut să îi deschidă inima cu o cheie fermecată, să îi strecoare un strop de bucurie și de dorințe ar fi fost bine. - Pentru ce faci asta? Ești complet nebun. - Nebună-i măta! Nu eu. Ce mă faci nebun? îțî trag una acum, de nu te vezi. - Eu nu vreau decât să te ajut! - Nu zău! Cine te crezi? Ce tot mă bați atâta la cap ? ce ar trebui după tine
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
altar cunoscut și începu să se roage în taină: ,, Doamne, nu mă lăsa așa cum nu mai lăsat niciodată! Chiar și atunci când mi-ai luat primul prunc ai știut tu Doamne ce faci. Te rog Doamne, nu mă părăsi!” Un vulcan nebun îi răscoli toată ființa ei, îngenunchind-o, făcândo ca o oală sub presiune, iar de acolo din interiorul ei, cineva striga nebunește după ajutor. Se îndreptă în grabă spre o ieșire, coborând treptele scărilor cu inima frântă și bătându-i
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să plângă pe umărul cuiva, deși trecuse cea mai dificilă perioadă din viața ei de până atunci. Ca și Eva se lăsase ademenită când mușcase din mărul păcatului la care Dumnezeu lucrase cu migală, dorința ei fusese fierbinte. O patimă nebună îi cuprinse întreg trupul răvășindu-i gândurile și simțirea, făcând-o să îmbrățișeze cu bună știință nesăbuința, ispitită de flacăra vie a iubirii, acceptând de bună voie să fie femeia lui, fără a fi măritată. Corabia în care se urcaseră
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
duc (când nu zac pân la pensie în vreun ”McDonald’s”...), dar, chiar și atunci când toți pleacă în Occident, rămâne întotdeauna cineva să stingă lumina la aeroport în cazul de față, Cristi Mungiu, cu Occidentul lui (care are un haz nebun)... Dorel Vișan (un pater familias polițist), Coca Bloos (soția grijulie), Tora Vasilescu (amanta), Ioan Gyuri Pascu (vecinul cinic, bun la toate), veterana Eugenia Bosânceanu și tânăra și foarte talentata Tania Popa (irezistibilă în chip de telefon mobil !) sunt cu toții memorabili
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
oprește și urcăm cu toții. De pe un scaun, lîngă care m-am oprit, cineva îmi face semn să fiu atent: e Fulvia. Bună! surîd eu. E și jumătate, îmi spune Fulvia, ai întîrziat. Hai să intri pe la șantier. Doar nu-s nebun! îi șoptesc. De la șantier și pînă la mine la secție fac jumătate de oră. Cum vrei, surîde Fulvia în timp ce eu sînt împins mai spre ușa din față. La șapte treizeci și două de minute cobor din autobuz și mă-ndrept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
centru? De ce-ai încercat ușa? Te-a apucat dorul de mine? Voiam să te întreb un lucru: te căsătorești cu Livia? Ai o propunere mai bună? Afară de faptul că vrei tu să divorțezi... Dacă n-am făcut-o atunci, nebună trebuie să fiu acum... Vorbesc serios: chiar te căsătorești cu Livia? Nu știu, Tamara, zic, strîngînd din umeri, poate că da, dar de ce mă-ntrebi? Așa, surîde ea, strîngînd colțul gurii, fără să-și deformeze frumosul contur al buzelor. Te-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cuțitul, zice el, privind la floarea zdrobită în pumn, pe care ar vrea s-o arunce undeva, dar nu vede nici un loc mai ascuns, așa că o bagă în buzunar. Ascultă, îi zic, de ce nu aerisești cu ventilatoarele? Doar nu-s nebun! Ventilatoarele au un rulment spart și fac un zgomot că-mi vine să iau cîmpii. Îți trimit un mecanic să schimbe rulmentul. Nu, că n-am timp să-l aștept. Trebuie să duc cutiuțele, pe urmă mai am treabă prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dar nu! Nici măcar despre așa ceva nu mai pot scrie. Ghinionul meu de-a mă fi apucat să fac literatură contemporană, să iau de coarne tauri vii, nu morți, cînd meseria mea de bază e Fizica, regina tuturor științelor. Ce poftă nebună am să mă îngrop din nou între paginile cu formule, să găsesc justificarea științifică pentru atîtea fenomene cotidiene!... Cum de-am putut oare să las Fizica?!, să dau capra pe-o varză?!... Ducă-se dracului literatura!! La dracu pasiunea mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Vlad, așezîndu-se în scaun. Sînt două soluții: ori scoatem barometrul din funcțiune, ca aerul să treacă direct, dar atunci va intra apă prea multă în separator și dăm totul peste cap; ori mergem la cacealma: ascultă-mă, am o poftă nebună să-l păcălesc pe Dumnezeu! șuieră Vlad printre dinți. Lucrăm așa cum ai propus tu pînă la trecerea pe aer. Cînd ajungem acolo, trimitem gazele în rezervoare și abia apoi intrăm pe aer. După zece ore, instalația va funcționa normal. Taman
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
eu de braț. Tovarășe Vlădeanu! își trage ea mîna brusc. Nu uita că legile de protecția muncii sînt legi inflexibile! Aveți aici, îmi arată carnetul, o amendă de două sute de lei. O plătiți acum, sau o dau la contabilitate? Ești nebună?! o întreb, smulgîndu-i carnetul din mînă. Cum îți permiți?! strigă fata, arzîndu-mi un dos da palmă, luîndu-și imediat carnetul de amenzi înapoi. Eu te-am pus să folosești supape neverificate?! Rămîn perplex și-o privesc pe fata din fața mea cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rezolve anumite situații dinăuntrul lor, nu venea cu aere de superioritate. Dragostea noastră luase proporții. Brîndușa ajunsese la momentul cînd aștepta să-i spun că imediat după ce-și termină divorțul mă căsătoresc cu ea. Visa copii, aproape că era nebună în visul ei!... Nu-mi dau seama exact de ce, dar cînd a trebuit să-i promit căsătorie, am ezitat. Da, am ezitat... Adică mi-a fost teamă... Ea venea dintr-o căsnicie nefericită. Venea cu niște tare sufletești; în mintea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
am spus: "E unul care cîntă mai dulce decît mine", îmi răspunde Don Șef. Ascultă, se înveselește el brusc, ce-ar fi să-i dăm dracului și să-i tragem un chef cu vodcă, friptură și vin? Am o poftă nebună să fiu adunat de prin șanțuri!... Eeei, Don Șef! rîd eu. Nu-i de noi. Dar ce-i "de noi", ce-i?! Batjocura tovarășei Roman Brîndușa?! Vreau să mă îmbăt și să-i sparg ferestrele cu pietre! Hai la crîșmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
povestesc ce mi s-a întâmplat chiar la spital. Ioana iese cu mine, mă conduce până la capătul culoarului, în dreptul unei scări. Încep să cobor treptele și dau peste un gnom - mă rătăcisem în aripa de endocrinologie - de vreo 12-14 ani, nebun și bâlbâit. Îl întreb: «Pe unde pot să ies?» (Eu și nemaipomenitul meu simț de orientare.) Îmi spune, bâlbâindu-se și țopăind: « Un pas, un pas... ha-hai, pi ici». Cobor după el și ajung în subsol. Mă întorc spre el
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de scrisori, prea albastră, și m-am întors. Casa, prea tăcută, m-a întâmpinat ca un reproș mut. Greoi și umflat, Mișu Michail, instalat la birou, scria o scrisoare ca să-mi explice ce trebuie să fac ca să redobândesc Crușețul . Poftă nebună să-l rog s-o ia din loc cât mai repede. Mă afundam și mă reafundam într o stare necunoscută de calm consternat; n-aș ști să definesc exact ce simt, ce nu simt; sunt într-o stare de absență
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
8½ după ce am cinat, singură, la Delureanu. Am dormit neîntoarsă până la 5½; de la geam, am văzut răsăritul soarelui. Am așteptat slujnica - apa curentă e un mit -, pe urmă am coborât s-o caut pe Șucuran ca să-i dau comorile; era nebună de bucurie și nu acceptă să mai primească bani pentru cafeaua mea neagră. Am băut o cafea cu lapte, unt și miere; ziua a fost splendidă, aproape ireală. Cortul meu le-a atras atenția Irènei și lui Alecu, care au
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ei ciudată, de călătoare îndoliată de a nu-și fi împlinit destinul. Apoi la 4, Chirana și adevăratul Curti, cu o nouă neghiobie, propunând să închiriez o cameră lui Gheorghe Rednic!!! M’am reținut, dar aș fi avut o poftă nebună să las palmele să freamăte boierește! Îmi propunea să-mi devie în locul tău un copil sufletesc, să rămână în casă în lipsa mea, să meargă la Mang[alia] după provizii, să-mi facă piața aici. Nu, zău!! O întrevedere oțioasă și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de la Revoluția rusă din Octombrie. Am să lucrez cu elanul pe care îl știi pentru reușita sărbătorii la care țin așa de mult. Clasa mea abia așteaptă. Monica, dulcea mea, cât îmi lipsești; azi mi era inima grea, o nevoie nebună să strig, să bat. Problema de la banca de Scont și discuția cu Cioflec m-au zguduit; cu tâlharul ăsta lucrurile merg din ce în ce mai rău și sunt convinsă că, dacă va fi proces, va fi un proces pierdut dinainte de a-l începe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
10 minute; a primit aici scrisoarea de la Monique Knapp. Nu crede că vine curând, mi-a spus, din pricina treburilor care o rețin: casa de vândut etc. Așa; îmi reiau refrenul: te iubesc și mi-e dor de tine, un dor nebun, de nesuportat. Fii mai clară despre Cinci. Transmite-i lui Georges bunele mele gânduri prietenești și vechea, calda mea tandrețe. Fii frumoasă, scumpa mea. Gluma aceea a mea vanitoasă nu era decât dorința de-a cârcoti nițel. Fii frumoasă și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
înțelegere durerile, doleanțele, dorințele. Dar poate că am coborât toate aceste trepte, până la tărâmul Proserpinei. Azi casa mi se pare nițel îmbătrânită, poate pentru că și eu arăt rău de oboseală. O biată față boțită, trasă, fără ruj pe buze; poftă nebună să mă duc să-l văd pe Tăticonț. Dar vai, n-am cum; poate că totuși se va întâmpla foarte repede. Să trecem peste asta. [...] Nu mai am vești de la prietenii tăi. Doar Sandu, pe care Lina l a scos
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
prin ceața prevestitoare de furtuni. Ideea, în care de altfel am crezut întotdeauna, a unei viitoare întâlniri, e din ce în ce mai estompată; de altfel, ne despărțiserăm știind sigur că ne-am putea vedea peste doi ani, cel mai curând. Dar ce visuri nebune mi-am putut face: mă închipuiam coborând din avion fără să-ți fi dat de veste, m-aș fi dus la Greg sau la Christiane, sau la Georges, ca să încerc să te previn în mod delicat și, după câteva minute
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]