KorAP: Find »[drukola/base=pieri & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...277 278 279 ...311 >

7,756 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

se păru și mai ciudat că, cu cât se îndepărta de locul acela, îi trecea amețeala și se simțea din ce în ce mai înzdrăvenit. Când ajunse în oază, se opri locului uimit de starea în care se găsea: orice urmă a grelei oboseli pierise. Dimpotrivă, parcă se simțea mai sănătos ca oricând. Numai gândurile îi sfâșiau mintea. În tabără era larmă. Soldații își strângeau corturile. Robii încărcau poveri pe tauri și asini și se încărcau ei înșiși cu poveri. Noaptea se lăsa repede. Zărindu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
să mai aibă pe cine întreba copiii mei despre Ta Nuter. Vâslașul își încleștă din nou fălcile și nu și le mai descleștă apoi decât de puține ori, doar ca să-și scuipe sângele scurs din buze. Cheful de vorbă îi pierise și lui Iahuben. Nici Auta nu mai vorbi. Puntea se umpluse acum și de alți oameni decât corăbierii. Iahuben ascultă șuierăturile de bici care ocoliră puntea, apoi simți ceva necunoscut în ochi, ceva fierbinte și umed, și când își dădu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
puterile la loc? Hunanupu, care sfârșise de mâncat, se ridică din colțul său, vrând să ia vâsla. Era înzdrăvenit. Se uită la militarul atlant cu recunoștință: - N-aș fi crezut să faci asta... Dar tot mai bine mă lăsai să pier! și așteptă să se așeze pe locul său, ca să vâslească. Dar Iahuben nu se sculă. Câteva clipe vâslind din greu numai cu o mână, își trase cuțitul de la brâu și tăie frânghia cu care era legat sclavul de corabie. Apoi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
luă bila. Copilul îl privea îngrijorat, neîndrăznind să vorbească. - Hai să ne jucăm! strigă Auta cu glas vesel. Un păstor se oprise la câțiva pași de el și-i urmărea cu un surâs. Copilul îl văzu și atunci îngrijorarea îi pieri. Zise numaidecât, arătând cu mâna spre păstor: - El a făcut-o. El e fratele meu! Auta rostogoli bila prin iarbă și strigă: - Prinde-o! Copilul alergă după bilă și apucînd-o cu mâinile i-o aduse. Acum nu-i mai fu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
paznicul ei, un fost cârmaci. Slujbașul regesc scrâșni din dinți. Nu mai voia să trimită și pe alții după sutaș, ca să nu mai piardă soldați. Într-un târziu îl liniști însă un gând, care îi făcu chiar plăcere. Dacă sutașul pierise cu oamenii lui cu tot, însemna că pierise unul care știa taina fugii sclavilor. Chiar de vor fi scăpat câțiva dintre soldați, pe soldați nu-i întreabă nimeni. Stăpânilor le va spune așadar că sutașul acela nesăbuit și trufaș nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
din dinți. Nu mai voia să trimită și pe alții după sutaș, ca să nu mai piardă soldați. Într-un târziu îl liniști însă un gând, care îi făcu chiar plăcere. Dacă sutașul pierise cu oamenii lui cu tot, însemna că pierise unul care știa taina fugii sclavilor. Chiar de vor fi scăpat câțiva dintre soldați, pe soldați nu-i întreabă nimeni. Stăpânilor le va spune așadar că sutașul acela nesăbuit și trufaș nu l-a ascultat și a luat cu sine

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
scăpat câțiva dintre soldați, pe soldați nu-i întreabă nimeni. Stăpânilor le va spune așadar că sutașul acela nesăbuit și trufaș nu l-a ascultat și a luat cu sine sclavii în munte, el știa pentru ce. Și că au pierit acolo cu toții. Sutașul, în această vreme sculîndu-se de pe piatră, privi deznădăjduit spre soldații săi și le porunci să coboare în tabără. După câțiva pași, un soldat îl întrebă: - Câinii nu-i luăm, stăpîne? Legați cu frânghii de niște copaci, câinii

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cincizeci de soldați ca să aducă sclavi de pe țărmul Țării Nisipurilor. Altceva mai bun mintea lui nu găsea. Slujbașul regelui ar fi încuviințat bucuros, căci dacă sutașul aducea sclavi noi, nimeni nu mai putea să afle de fuga celorlalți, iar dacă pierea cumva pe drum taina putea să rămână veșnică. Slujbașul știa bine că despre morți se poate spune orice. Numai un lucru nu știa: ce să răspundă stăpânilor Atlantidei dacă vor afla că sutașul a plecat. Să le spună că a

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
spună că i-a văzut plecând pe mare liniștită. Lucrurile păreau să se fi așezat. Într-un fel sau în celălalt, neobișnuita întîmplare năzuia să se descurce, fie că sutașul se întorcea cu robi prinși pe țărmul vecin, fie că pierea ducând cu sine și primejdia destăinuirii. Dar în zorii zilei următoare slujbașul regesc fu trezit de ajutorul său care-i spuse, gâfâind de oboseală și spaimă, că peste noapte mai fugiseră douăzeci de sclavi, răpind cu ei asini și câteva

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
au așezat l-au ars tot, fiindcă oamenii s-au depărtat de zei și nu le mai aduc jertfe de grâu. Zeii și-au ars singuri jertfa. Noi eram la seceriș și, după ce i-am văzut, am fugit ca să nu pierim. De atunci nu se mai duce nimeni acolo. Mai merseră puțin, și țăranul zise: - De aici eu mă întorc. Zeii sunt la depărtare de un ceas. Voi, dacă vreți, vă duceți, dar mai înțelept ar fi să vă întoarceți. Nimeni

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Noi suntem soldați, ca să ne luptăm cu oamenii, nu cu zeii. Tu, dacă ai poruncă să te duci, du-te. Dacă până în trei zile nu te întorci, să știi că ne vom duce în Marele Oraș să spunem că ai pierit. Apoi căpetenia îi întoarse spatele. Neavând de ales, Auta își îndemnă măgarul la drum. Un soldat îi strigă din urmă: - Nu rămâi să mănînci? Să nu mori flămând... - De mîncare-mi arde mie acuma?! răspunse Auta vrând să glumească, dar glasul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ca și sclavii din Atlantida! zise același străin râzând. - Sau toți sau nimeni! spuse și femeia. Dacă veți fi în primejdie, ajutorul nostru poate să vă fie folositor. Iar dacă primejdia e prea mare și n-o putem stăvili, să pierim cu toții. - De ce cu toții? întrebă cârmaciul. - Cu toții, spuse femeia, pentru că dacă am rămâne noi trei fără putința de a ajunge înapoi în planeta noastră, ai noștri vor trimite pe alții după noi, și afară de faptul că tu (și-l privi pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
unul dintre străini. Privind în jos, spre mulțimile înarmate, Auta își aduse aminte din nou de strania țeavă albastră cu care fusese ucis câinele, atunci, în piața de lângă palatul regelui. Dacă ar avea și el asemenea armă, stăpânii Atlantidei ar pieri ca și câinele. - De ce v-au trebuit vouă arme, dacă la voi nu se fac războaie? întrebă Auta. - Pe alte planete am întîlnit fiare foarte mari și primejdioase. Nu puteam ști dacă nu vom găsi astfel de fiare și la

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dar acum aștepta Mpunzi să plece spre țărm cu toți ceilalți. Auta îl sfătui să-i spună lui Mai-Baka să mai adune robi. - Păcat că a murit Iahuben! zise el trist. Nu trebuia să se avânte cel dintâi. - Dacă a pierit el, suntem mai puțini numai cu unul, zise Mpunzi. Era viteaz, dar nu era rob. - Iahuben știa însă cum se rânduiește o oaste, cunoștea meșteșugul războiului, și voi luptați cu cea mai bună oștire a lumii. Lui Auta îi părea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
iert că nu m-am gândit. Auta simți pe frunte o sudoare rece. Abia acum începea să înțeleagă. Așadar, sfârșitul răscoalei va fi moartea tuturor... adică nu a tuturor, căci stăpânii au corăbii și vor scăpa. Dar câți oameni vor pieri? Toată Atlantida, numai din pricina lui Tefnaht... Auta își opri gîndul: oare numai din pricina lui Tefnaht?... Lacrimi mari îi udară genele. Nefert văzu. Văzu și Hor. Nici unul nu vru să-l tulbure și nici unul nu spuse nimic. Dar Auta simțea că

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nici eu?... Trebuia să bănuiesc orice când aveam asemenea putere în mână. Puterea asta e viață, dar e și moarte. Iar noi nu pentru moarte am răpit-o firii, și uite acum... - Liniștește-te, Hor! îl rugă Auta. - Nu pot: pier atâția oameni nevinovați, și nu-i pot ajuta cu nimic. Putem lua cu noi încă cinci, șase oameni, dar ceilalți?... - Poate dacă Tefnaht ar fi știut ce putere are luntrea... începu alt străin. - Ceva știa el! spuse cârmaciul. - Dacă Tefnaht

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
un sclav care trăiește și unul care a murit? Numai aceea că mortul nu mai e folositor nimănui. Cârmaciul părea nerăbdător. - Să plecăm cât nu e prea tîrziu! spuse el, iar Auta îi zâmbi tăios: - Ți-e frică să nu pierim și noi o dată cu toată țara asta? Apoi îi păru rău că l-a jignit. Cârmaciul însă nu păru supărat. Zise simplu: - Noi putem să pierim și nu va fi nimic pentru noi. Ne vom preface în pulbere și o va

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
e prea tîrziu! spuse el, iar Auta îi zâmbi tăios: - Ți-e frică să nu pierim și noi o dată cu toată țara asta? Apoi îi păru rău că l-a jignit. Cârmaciul însă nu păru supărat. Zise simplu: - Noi putem să pierim și nu va fi nimic pentru noi. Ne vom preface în pulbere și o va împrăștia vântul. Dar noi am fost trimiși aici și suntem așteptați dincolo. Am venit să salvăm omenirea planetei noastre și omenirea aceea așteaptă răspunsul nostru

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cea din urmă. Nefert făcu un pas înainte. Auta rămase însă pe loc. Hor crezu că nu l-a auzit și mai spuse o dată. Dar Auta îi răspunse: - Eu nu plec. Rămân aici. Toți se uitară la el: - Ai să pieri! îi strigă Hor. - Luați-o pe Nefert cu voi, adăugă Auta. Ea nu trebuie să moară. Dar eu rămân. Vorbea în limba străinilor. Nefert se uita la el liniștită, nebănuind ce spune. Hor îl măsură din cap până în picioare; o

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu se scufundase toată, cum credeau cei plecați. Și nici deodată. Corăbiile scăpate de urgie ajunseseră în Marea dintre Pământuri când încă zguduirile subpământene tot mai răpeau bucăți de pământ atlant, prăvălindu-le în mare. Nici toți oamenii Atlantidei nu pieriseră în valuri. Cincisprezece mii de soldați, preoții aproape toți, fără Tefnaht și câțiva mai tineri, toți dregătorii și oamenii de neam, scribii de vază, negustorii bogați, câteva sute de meșteșugari iscusiți și alte câteva sute de slujitori credincioși ajunseră până în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
un singur om. Omul se miră că jumătate din țărmul cunoscut era sub apă, și își duse ceata spre răsărit, într-o câmpie frumoasă locuită de neamul său, iar oaspeții se amestecară cu gazdele și după un veac urma lor pieri. Omul care-i adusese acolo se numea Hu Hadarna. Din partea de miazănoapte a Atlantidei scăpă de urgie numai lanțul celor nouă munți, între care cel mai înalt rămase tot Muntele Vulturilor, scurtat doar de piscul său sfânt. Puținii oameni însă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
arătă spre apus. De unde pînză? Păstorii ar fi plecat și ei, oriunde, numai să plece. Nimeni nu auzise să fie vreo țară la apus, decât din povești. Dar, la urma urmei, cine putea ști! Mânia zeilor e schimbătoare: Atlantida a pierit și altă țară se putea naște, gândeau păstorii. Iar pe acest ostrov era ca și nicăieri. De unde să ia însă pînza? Trăiră cu toții în peșteri. Mâncară din când în când pește crud. Câte unul făcea strajă la plută, singura lor

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cotropirii Atlantidei de către potopul apelor se împrăștie, încet, pretutindeni. Oameni pe plute, pe sfărâmături de corăbii sau călare pe trunchiuri de copaci și pe bârne căutaseră să scape în cea din urmă clipă de urgie, și cei mai mulți dintre ei au pierit. Unii însă au izbutit să ajungă pe țărmuri necunoscute, dincolo de orice capăt bănuit al lumii, unde au și rămas, uitîndu-și țara scufundată în mare, dar sădind în amintirea neamurilor în mijlocul cărora se așezau vestea îngrozitoare adusă de dânșii. Această veste

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
să se înalțe deasupra celui care l-a făcut, dar a căzut din cer îndărăt pe pământ și nu s-a mai putut ridica... Adevărul care nu izbutise să străbată încă depărtările era mai bogat în întîmplări. În lunile de după pierea Atlantidei, armata lui Puarem jefui, pustii și ucise cât putu în rodnica țară Ta Kemet, supunînd-o tânărului rege Mener, în numele căruia se uniră bucățile de țară ale poporului rome într-una singură. Marele Preot porunci să se zidească temple noului său

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Preot porunci să se zidească temple noului său zeu Tot, care era de fapt el însuși, iar regele mort fu îmbălsămat și așezat în sarcofag de alabastru într-o mică piramidă de piatră șlefuită, făcută după chipul marilor morminte ce pieriseră o dată cu Atlantida. Ascuțișul piramidei mormintelor regești din Ta Kemet s-a spus de atunci că trebuia să păstreze amintirea Muntelui de Obârșie, născut din ape. Preoții atlanți alungară pe modeștii preoți rome și așezară în țara supusă toată știința și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]