7,950 matches
-
se cuprinde. Primesc dezinența -I și la imperativ cele mai multe din verbele bisilabice a căror rădăcină se termină în africatele ¥, ©: plâng-I!, trec-I!, merg-I!, tac-I! etc. și unele verbe cu rădăcina terminată în sonantele n sau r: rămâ-I!, răsar-I!, apar-I! etc. Compușii acelorași verbe, însă, păstrează prima omonimie, cu persoana a III-a a indicativului: (el/deplâng-E/deplâng-E (tu)!, (el) petrec-E/petrec-E (tu)! etc. Pe de altă parte, aceleași verbe simple, care prezintă și la imperativ dezinența
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a fost găsit de copil. Copilul și-a găsit tatăl. (Pasiv) (Activ) III. Situația din plan referențial nu poate fi privită de subiectul vorbitor din perspective diferite când, sau există doar un „obiect” - punctul de plecare, autor al acțiunii: Soarele răsare., sau „obiectul” A și „obiectul” B sunt ipostaze diferite ale unui „obiect” A, activ, autor, subiect gramatical, iar se este ipostaza de „obiect” B, pasiv, „substitut de complement gramatical”. Acțiunea pleacă de la ipostaza A a „obiectului” și se întoarce la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Caragiale) Întrebuințat ca timp absolut, imperfectul poate prezenta acțiunea: • fie, din perspectiva opoziției aspectuale durativ-momentan, ca durativă: „Vai! tot mai gândești la anii când visam în academii.” (M. Eminescu) • fie, din perspectiva opoziției iterativ-noniterativ, ca iterativă: „Și peste arbori răsfirați / Răsare blânda lună, Ce ne găsea îmbrățișați, / Șoptindu-ne-mpreună.” (M. Eminescu) • fie, concomitent, din amândouă perspectivele: „A noastre inimi își jurau / Credință pe toți vecii, Când pe cărări se scuturau / De floare liliecii.” (M. Eminescu) Predominarea uneia sau alteia dintre
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
modale-regim (mai, tot, și etc.): „Să mai salut o dată colibele din vale.” (M. Eminescu), prin adverbul de negație nu: „I-ai spus să nu întârzie?” (D. Zamfirescu) sau prin pronume personale și reflexive, forme scurte, neaccentuate: „Ea din trestii să răsară / Și să-mi cadă lin pe piept;” (M. Eminescu) Când, între morfemul conjunctivului și forma de prezent a verbului, intervin mai multe tipuri de elemente lingvistice, adverbul de negație se situează pe primul loc, adverbul modal pe ultimul: „Încât să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
complementaritate cu sensuri gramaticale absolutizate: • de timp-aspect; este un timp perfect, de aspect perfectiv: „Sonata lunii de Beethoven / e însăși luna coborâtă pe pământ.” (L. Blaga) • de diateză; participiul cu originea în verbe intranzitive are sens activ: „Și să pară răsărită din visările pustiei.” (M. Eminescu) Participiul cu originea în verbe tranzitive are sens pasiv: „Când norii cei negri par sombre palate De luna regină pe rând vizitate.” (M. Eminescu) Dezvoltă unele construcții sintactice specifice exclusiv verbului; poate fi regentul unui
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aceeași sonată. Sonata a fost interpretată de Andreea. Verbul-predicat cuprinde în structura flectivului un morfem de plural, dacă subiectul se realizează printr-un nume/pronume la plural: „Ei numai doar durează-n vânt / Deșerte idealuri Când valuri află un mormânt / Răsar în urmă valuri.” (M. Eminescu) sau dacă este subiect multiplu, constituit din două sau mai multe unități lexicale sau sintactice (propoziții) în raport de coordonare copulativă: „Viitorul și trecutul / Sunt a filei două fețe.” (M. Eminescu) Dacă unitățile (lexicale, sintactice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prigoniri de soarte Noi nu avem nici timp, nici loc / Și nu cunoaștem moarte.” (M. Eminescu) • propozițional: „Nu credeam să-nvăț a muri vrodată.” (M. Eminescu) „Aștept să îmi apună ziua și zarea mea pleoapa să-și închidă și să răsară-n mine stelele...” (L. Blaga) Verbele cu tranzitivitate indirectă determină împlinirea câmpului semantico-sintactic pe care-l generează și guvernează prin complement indirect: Au vorbit numai despre călătoria la Cernăuți. Orașul și regiunea Cernăuți au aparținut de drept românilor. S-a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Văzând eu de la o vreme că nu mai încetează cu jafurile, mi-am luat inima în dinți și m-am dus la biserică...” (I. Creangă) $circ. de cauză$$ constituentul dezvoltat în baza gerunziului poate realiza și funcția de complement: „Vedea răsărind domni în haine de aur și samur.” (M. Eminescu) sau funcția de subiect: „Din când în când învăluirile de vânt de deasupra satului păreau că se alină și-atunci se auzea sunând cu zvon mare, sus, sub nori, pădurea de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
principal al gerunziului reprezintă funcția de subiect de gradul II, care poate deveni subiect sintactic - funcție de gradul I, dacă gerunziul lasă loc unui verb-predicat: slujind/pe când slujea un episcop cetind-o/dacă o citești ștuț văzând/pentru că am văzut eu răsărind/cum răsăreau domni sunând/cum suna pădurea de brazi * Caracteristicile verbale ale gerunziului determină dezvoltarea câmpului său semantico-sintactic prin funcțiile sintactice pe care le generează, indiferent de funcția pe care el însuși o realizează: • complement, în baza tranzitivității: „Pământul e-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gerunziului reprezintă funcția de subiect de gradul II, care poate deveni subiect sintactic - funcție de gradul I, dacă gerunziul lasă loc unui verb-predicat: slujind/pe când slujea un episcop cetind-o/dacă o citești ștuț văzând/pentru că am văzut eu răsărind/cum răsăreau domni sunând/cum suna pădurea de brazi * Caracteristicile verbale ale gerunziului determină dezvoltarea câmpului său semantico-sintactic prin funcțiile sintactice pe care le generează, indiferent de funcția pe care el însuși o realizează: • complement, în baza tranzitivității: „Pământul e-o moară
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
complement de agent, în baza dezvoltării sensului gramatical pasiv: A plecat imediat, fiind urmat de toți. Gerunziul verbelor copulative participă la realizarea diferitelor funcții sintactice prin constituenți analitici, în structura cărora intră în complementaritate sintactică cu un nume: „Luceferi, ce răsar / Din umbră de cetini, Fiindu-mi prieteni / O să-mi zâmbească iar.” (M. Eminescu) Asemeni infinitivului, gerunziul rămâne în mod frecvent în afara realizării autentice a unor funcții sintactice în enunțuri în care între gerunziu și verbul-predicat nu se instituie o relație
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspect lexico-gramatical, în planul paradigmatic al limbii, își anulează una din valențe, în planul sintagmatic al textului, unde pot funcționa ca adjective sau ca adverbe: „Să mergem împreună,/Sub acel farmec liniștit/De lună.” (M. Eminescu, I, p. 187) $adjectiv$$ - „Răsare luna liniștit/Și tremurând din apă.” (Ibidem, p. 179) $adverb$$. Din perspectiva raportului dintre poziția termenilor lexicali în sistemul limbii și în structura gramaticală a textului, adverbele dezvoltă două subclase: 1. adverbe stabile, caracterizate prin structura lexico-gramaticală a clasei ca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a.m.d. • adverbe pronominale nehotărâte; exprimă însușiri sau coordonate circumstanțiale ale acțiunii rămase sau lăsate necunoscute: cândva, câtva, cumva, undeva, oricând, oricât, oricum: „Când unul trece, altul vine/ În astă lume a-l urma,/Precum când soarele apune/ El și răsare undeva.” (M. Eminescu, I, p. 203) • adverbe pronominale negative; exprimă coordonate circumstanțiale și însușiri ale acțiunii verbale cu manifestare negativă: nicicând, niciodată, niciunde, nicăieri, nicicum: „Și fost-ar fi mai bine/ Ca niciodată-n viață să nu te văd pe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lingvistică a realității extralingvistice 1, specificul structural și funcțional al enunțului sintactic rezultă din: • includerea unor elemente aparținând celor două nivele imediat inferioare în organizarea sistemului limbii, lexical și morfematic: • împletirea nivelului fonematic cu elemente prozodice: intonație, accent, pauză etc: Răsare soarele. Formidabil! Vorbă multă, sărăcia omului. Ai carte, ai parte. • dezvoltarea unor categorii gramaticale specifice, imanente înscrierii semnelor lingvistice în plan sintagmatic (diateza verbală, cazul, numărul și persoana etc.), • desfășurarea predicației, funcție lingvistică esențială, imanentă procesului însuși de comunicare, • dezvoltarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicația - implică dezvoltarea funcțiilor sintactice de predicat și, în interdependență cu aceasta, funcția de subiect. Pe de altă parte, imposibilitatea unităților de la nivel lexical de a comunica întreguri semantice impune realizarea la nivel sintactic a complementelor semantice necesare. Verbul a răsări, de exemplu - termen lexical care implică raportarea conținutului său semantic la o cauză/origine -, întrebuințat ca predicat, își completează planul semantic prin realizarea funcției sintactice de subiect: un substantiv care să exprime lexical această origine, cauză etc. Răsare soarele. A
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Verbul a răsări, de exemplu - termen lexical care implică raportarea conținutului său semantic la o cauză/origine -, întrebuințat ca predicat, își completează planul semantic prin realizarea funcției sintactice de subiect: un substantiv care să exprime lexical această origine, cauză etc. Răsare soarele. A răsărit inul. Relațiile sintactice se diferențiază între ele după tipul și gradul de solidaritate dintre termenii sintagmei. Instituirea și expansiunea funcțiilor sintactice depind de tipul relației sintactice. Dintre cele cinci tipuri de relații sintactice, numai primele două (interdependența
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de exemplu - termen lexical care implică raportarea conținutului său semantic la o cauză/origine -, întrebuințat ca predicat, își completează planul semantic prin realizarea funcției sintactice de subiect: un substantiv care să exprime lexical această origine, cauză etc. Răsare soarele. A răsărit inul. Relațiile sintactice se diferențiază între ele după tipul și gradul de solidaritate dintre termenii sintagmei. Instituirea și expansiunea funcțiilor sintactice depind de tipul relației sintactice. Dintre cele cinci tipuri de relații sintactice, numai primele două (interdependența și dependența) determină
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mulți termeni înscriși într-o relație de coordonare (cel mai frecvent, copulativă); termenii pot fi unități lexico-gramaticale: „Îmi voi ucide timpul și visurile, deci, Cârpi-voi pe-ntuneric mantaua vieții mele.” (T. Arghezi) propoziții: „ Privea în zare cum pe mări / Răsare și străluce, Pe mișcătoarele cărări / Corăbii negre duce.” (M. Eminescu) sau pot aparține ambelor dezvoltări: „Stăteam de vorbă despre vreme, despre ce se întâmplă în lume.” (O. Paler) În enunțurile de mai sus, termenii înscriși într-o aceeași relație de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de vorbă despre vreme, despre ce se întâmplă în lume.” (O. Paler) În enunțurile de mai sus, termenii înscriși într-o aceeași relație de coordonare realizează împreună o singură funcție sintactică: timpul și visurile - complement direct multiplu, cum pe mări/ Răsare și străluce/ Pe mișcătoarele cărări/Corăbii negre duce. - complement indirect multiplu; despre vreme, despre ce se întâmplă în lume - complement indirect multiplu. • analitic; Funcția sintactică, cu dezvoltare infrapropozițională, se realizează prin doi termeni, din care unul este un verb copulativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
înfricoșați profită cei ce înfricoșează.” (O. Paler) „Biserica creștină, a ei catapeteazmă, De-un fulger drept în două e ruptă și tresare.” (M. Eminescu) dar - ca subiect interior de gradul II - și prin forme verbal-nominale cu altă funcție sintactică: „Vedea răsărind domni în haine de aur și samur...” (M. Eminescu) • „obiectul” căruia i se afirmă, sau i se neagă, prin predicat, existența: „Dacă n-ar exista o presă nu s-ar putea ști că toate interesele sunt în mâini bune (...) Sunt
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care are doar valoare stilistică: Încerc și eu să înțeleg ceva din ceea ce se întâmplă, dar nu reușesc. Multiplicarea funcției sintactice de subiect se situează între varianta lingvistică și varianta stilistică prin dezvoltarea unei relații de apoziție: „Când deodată tu răsăriși în cale-mi, / Suferință tu, dureros de dulce...” (M. Eminescu) „S-a dus Pan, finul Pepelei, cel isteț ca un proverb.” (M. Eminescu) Subiectul cu structură analitică Când rezultă din desfacerea în elemente componente, din perspectiva realității extralingvistice, a sferei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dependență de la baza circumstanțialului de temporalitate se caracterizează prin inversarea poziției sintactice a termenilor implicați; circumstanța temporală este fixată de planul semantic al regentei. În desfășurarea raportului de anterioritate temporală, circumstanțiala descrie un moment temporal care precede temporalitatea „regentei”: „Nu răsărise încă soarele, când intrai în casă și aprinsei lumina.” (C. Hogaș, 131), „N-a apucat nici să răsufle bine, că i-a venit vestea că și la Lespezi s-a pus focu.” (L. Rebreanu, 464), iar în desfășurarea raportului de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu, I, 79), adjectivul liniștită, acordat în gen și număr cu substantivul tâmpla, regentul său nominal se situează, în plan sintagmatic imediat după verbul bate, regentul său verbal. Prin flexiune (cerută de realizarea prin adjectiv) se opune circumstanțialului modal: „Răsare luna liniștit și tremurând din apă.” (M. Eminescu, I, 179), iar prin poziție, atributului: „S-apar-o zână liniștită / Cu ochi mari, cu umeri goi.” (M. Eminescu, I, 228) și atributului circumstanțial: Gabriela, acum liniștită, l-a privit cu mai multă încredere
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
copulativă se desfășoară între termeni care se asociază - cel mai adesea simultan - în construirea planului semantic concret al unor funcții sintactice sau al enunțului sintactic în ansamblu: „Sunt plin de fantasme și de dorințe ca o pasăre care țipă când răsare soarele și o orbește.” (O. Paler) Termenii implicați în coordonarea copulativă pot fi: a. fraze: „Prea ne pierdusem tu și eu În al ei farmec, poate, Prea am uitat pe Dumnezeu Precum uitarăm toate, Și poate că nici este loc
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
capacitatea relațională a conjuncțiilor adversative stă într-o relativă legătură cu raportul dintre distribuția lor și particularități ale planului semantic al relației de coordonare. Prin conjuncția iar, termenii implicați în coordonarea adversativă se situează în antiteză: „Părând pe veci a răsări Din urmă moartea-l paște, Căci toți se nasc spre a muri Și mor spre a se naște. Iar tu, Hyperion rămâi, Oriunde ai apune...” (M. Eminescu, I, 178) Observații: Când termenii nu sunt în antiteză, conjuncția exprimă o relație
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]