KorAP: Find »[drukola/base=rochie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...277 278 279 ...367 >

9,175 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326

o parte de pe ziar și arătă spre o poză. —Dar cum de toate celebritățile astea Își recapătă silueta așa de repede? Adică uită-te la Mia Ferrari. A născut acum o lună și uite-o la o premieră Într-o rochie În care eu n-aș fi putut să Încap nici Înainte să fiu gravidă. Fi se uită chiorâș la poză. Arâtând din nou cu degetul la ea, zise: —Uite, nici măcar nu poartă sutien. Uite cât de sus Îi stau sfârcurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
bun Început doar o scurtă și nefericită toană părea mereu să-i scape. Deschise ușa cu oglindă și Începu să cerceteze bara cu umerașe. Un scriitor extrem de drăguț merita tot ce avea ea mai bun. Se opri puțin la o rochie purpurie cu decolteu adânc Înainte de a strâmba din nas și a căuta mai departe. Prea ieftină. Aproape că scria pe ea „Ia-mă, aici și acum!“. Continuă să răscolească bara de umerașe. Într-un sfârșit scoase de-acolo un top

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
degetele În ea. Ruby Își depărtă picioarele, Își puse capul pe pieptul lui și icni adânc și aproape sălbatic. — Hai În pat, Îi șopti el. Apoi capul ei se scufunda Într-o grămadă de perne moi și el Îi ridica rochia deasupra șoldurilor. Când Îi scotea chiloții, ea avu o zvâcnire de „anxietate vaginală“. —Sam? —Ce-i? Vezi tu, că tot ești ginecolog și așa.... Dar el o mângâia deja și vocea Începuse să-i piară. Burta Îi tremura În vreme ce el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
a făcut o criză de nervi monstru și a ieșit. Starurile de la Hollywood, cum e Claudia, se cred membri ai familiei regale cel puțin. Cer nici mai mult, nici mai puțin decât totală perfecțiune. —Dar asta nu era chiar o rochie de firmă cu un guler prost cusut, spuse Ruby. Era un bebeluș. Bebelușul ei. Carne din carnea ei, sânge din sângele ei. Știu, dar, În ceea ce-o privește, Alfie nu era un copil adevărat. Era Încă un accesoriu În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
În gânduri. — Știi, Craig și cu mine nu l-am fi avut niciodată pe Alfie, dacă nu erai tu. Nu sunt sigură că o să reușim vreodată să-ți mulțumim destul pentru asta. Chiar atunci apăru Fi. Arăta super Într-o rochie Vivienne Westwood din mătase bleu pal. Ruby trase un fluierat ca-n filme. Fi Îi răspunse printr-o piruetă surâzătoare. Apoi se așeză lângă ele la bar și luă un pumn de alune. —Trebuie să mănânc cevaine ca să Înec toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
telefon, o trupă se formase și a Început să cânte cu Bridget ca vocalistă. —Doamne Sfinte, exclamă Ruby, trebuie să fi insistat să cânte un cântec. Se uită la Bridget care stătea sus pe o masă, cu sutienul scos pe deasupra rochiei, cântând Îngrozitor de fals și bâțâindu-se cum putea mai bine. —Like a vir-ir-ir-ir-gin, touched for the very first time, se mâțâia ea. Și mai surpinzător era că toată lumea din cameră se strânsese În jurul ei și aplaudau cu toții și cântau cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

ud chiar și după apusul soarelui. Ochii mi se opriră fără motiv pe coapsele ei robuste. Îmi abătu privirea cu obișnuita-i ironie. Râse. — Ce să-i faci, spuse, arătând spre Elsa, slabele au întotdeauna o prietenă grasă. Își luă rochia de plajă. Ești palid, Timo, de ce nu stai puțin la soare? A murit acum trei ani, știi. Am operat-o de două ori. Prima oară la sân, a doua oară am deschis și am închis abdomenul într-o jumătate de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
apostol. Lângă masa cu aperitive, Elsa vorbea cu Manlio și cu soția lui, își mișca mâinile și părul, zâmbea. Buzele ei splendide se deschideau repetat pe arcada superioară a dinților, ușor pronunțată, conștiente de puterea strânsă în acel mic defect. Rochia de satin, roșu-închis ca și rujul, îi mângâia tresăririle sânilor tari, atunci când râdea. La petreceri ne despărțeam întotdeauna, ne plăcea să o facem. Din când în când, ne întâlneam o clipă pentru un comentariu în șoaptă, dar aproape întotdeauna îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
de sus până jos, alături de Lodolo, stăpânul casei, cu privirea drogată și cămașa șifonată, ca un musafir sărac. Livia, complet dusă, cu părul căzut pe față, brațele ridicate, își zdrăngănea bijuteriile etnice, întoarsă cu totul spre Adele, strânsă într-o rochie portocalie și mișcându-și numai umerii și capul ca o liceană la primul bal. Soții lor nu le băgau în seamă, stăteau deoparte, prinși până peste cap într-una din formidabilele lor discuții politice. Giuliano, lunganul cu părul albit înainte de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
infernale, râdeam, râdeam singur ca un nebun. Mai jos, ascunsă de o stâncă, micuța Martine păștea, beată și fericită. Treaz încă în toiul nopții, privesc golul din fereastra larg deschisă, acolo unde palmierul își foșnește frunzele întunecate. Mama ta doarme, rochia ei roșie e așezată pe scaun. Îmi simt brațul amorțit și apoi umărul. Îmi vâr cotul sub pernă să mă ridic puțin și o lovesc cu piciorul. Ea se întoarce în întuneric. — Ce ai? Are vocea obosită, dar îngăduitoare. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-mi recunosc bătăile inimii, chiar și când nu vreau. Îți jur, Angela, era inima Italiei cea care bătea în mine. Avea mereu un vis. Visa că trenul ei pleca fără ea. Ajungea mai devreme la gară, era îmbrăcată cu o rochie frumoasă, cumpăra o revistă, apoi se plimba liniștită pe peron. Trenul era acolo, o aștepta, un tren elegant, roșu și gri, spunea. Vroia să urce, dar pierdea timp scotocind în poșetă în căutarea biletului. Vroia să citească destinația, de aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
împreună. În vitrina unui magazin o fată ia afișul cu reducerile de preț ca să aranjeze articolele de toamnă, umblă cu picioarele goale pe un covor de frunze și castane din plastic. Italia se oprește să privească vitriniera care aranjează o rochie pe un manechin ciufulit. — Anul acesta este la modă verdele... Mergem spre parcarea taxiurilor. Trei mașini își așteaptă clienții. Traversăm în grabă pentru că semaforul e galben. Deschid portiera și o ajut pe Italia să urce, apoi mă aplec spre ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
în dragoste. Mașinile trec pe viaduct, zguduie zidurile casei. Zgomotul pătrunde înăuntru prin fereastră. Geamurile vibrează, amenințător, lipite cu o fâșie de bandă adezivă distrusă de soare. — Eram în clasa a cincea, în piață, pe o tarabă, se afla o rochie de voal cu flori roșii. Era sâmbătă, mă plimbam prin piață, dar mă întorceam mereu la masa aceea să privesc rochia. Era la prânz, piața era pe jumătate goală, cei de la tarabe își strângeau deja lucrurile. Un bărbat împăturea niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
de bandă adezivă distrusă de soare. — Eram în clasa a cincea, în piață, pe o tarabă, se afla o rochie de voal cu flori roșii. Era sâmbătă, mă plimbam prin piață, dar mă întorceam mereu la masa aceea să privesc rochia. Era la prânz, piața era pe jumătate goală, cei de la tarabe își strângeau deja lucrurile. Un bărbat împăturea niște tricouri. „Vrei s-o încerci?“ îmi spune, eu îi răspund că n-am bani. „Nu te costă nimic să încerci.“ Mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
goală, cei de la tarabe își strângeau deja lucrurile. Un bărbat împăturea niște tricouri. „Vrei s-o încerci?“ îmi spune, eu îi răspund că n-am bani. „Nu te costă nimic să încerci.“ Mă urc în camionetă, bărbatul mă ajută. Încerc rochia după un fel de perdea. Bărbatul vine și el după perdea și începe să mă pipăie: „Îți place rochia...“ Nu pot să mă mișc, așa că rămân țeapănă, în timp ce el mă pipăie. Când totul se temină, este leoarcă de transpirație: „Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
eu îi răspund că n-am bani. „Nu te costă nimic să încerci.“ Mă urc în camionetă, bărbatul mă ajută. Încerc rochia după un fel de perdea. Bărbatul vine și el după perdea și începe să mă pipăie: „Îți place rochia...“ Nu pot să mă mișc, așa că rămân țeapănă, în timp ce el mă pipăie. Când totul se temină, este leoarcă de transpirație: „Să nu spui nimic la nimeni“ și îmi face cadou rochia. Eu plec și-mi simt picioarele de gumă, îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
după perdea și începe să mă pipăie: „Îți place rochia...“ Nu pot să mă mișc, așa că rămân țeapănă, în timp ce el mă pipăie. Când totul se temină, este leoarcă de transpirație: „Să nu spui nimic la nimeni“ și îmi face cadou rochia. Eu plec și-mi simt picioarele de gumă, îmi duc hainele mele în mână, iar rochia cu flori este pe mine. Acasă o dau jos și o pun sub pat. Noaptea mă trezesc și fac pipi pe ea, pentru că mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
rămân țeapănă, în timp ce el mă pipăie. Când totul se temină, este leoarcă de transpirație: „Să nu spui nimic la nimeni“ și îmi face cadou rochia. Eu plec și-mi simt picioarele de gumă, îmi duc hainele mele în mână, iar rochia cu flori este pe mine. Acasă o dau jos și o pun sub pat. Noaptea mă trezesc și fac pipi pe ea, pentru că mă gândesc că altfel o să-mi poarte ghinion, a două zi o ard. Nimeni nu știe, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
la covor, să nu simți cum te izbești de pământ și să nu auzi vocea aspră a maestrului care îți striga să te ridici, când plângeai. Nu-ți plăcea costumul de judo, era rigid ca un sac. Tu vroiai voalurile rochiei de balerină, pantofiorii cu vârful de ghips, vroiai să te simți ușoară. Dar iată-te acolo, în fața tovarășei de luptă pe care ți-o dădeau întotdeauna, una robustă, cu o coadă de cal care sălta în aer ca un bici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-l țină nemișcat. Alcoolul începea să-și facă efectul. — Stinge lumina, a zis, amețesc. Ce ai băut? — Acid muriatic. Râdea din nou, dar nu a vomat. Vorbea, ținându-și în continuare capul. — Îți aduci aminte de vânzătorul ambulant, acela cu rochia? Era tatăl meu. O făceam cu el. Mă culcam cu tata. Nu l-ai denunțat? — De ce? Nu era un monstru, era un nenorocit, unul care nu putea să deosebească pietricelele de măsline. Dădu din cap, oprind un râgâit care îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
pregătită de câteva zile sacoșa cu lucrurile voastre. — Pot s-o închid?, am strigat să mă audă. Dar ea se și afla lângă mine. — Da, a spus încet. Și-a scos capotul și l-a aruncat pe pat. Am luat rochia de pe scaun și am ajutat-o să se îmbrace. Fii liniștită. S-a mai învârtit puțin prin casă fără nici un rost. S-a apropiat de bibliotecă, a luat o carte, apoi a așezat-o la loc și a luat alta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
părinților ei. — Mamă, noi mergem. Să nu veniți imediat, mai este timp. Dar a fost puțin timp. În mașină i s-a rupt apa. Șuvoiul acela de căldură neașteptată o sperie, o stânjenește. Nu-i place deloc să ajungă cu rochia udă în clinică. Noroc că are pardesiul, îl ține pe umeri atunci când intrăm în holul de marmură închisă la culoare. Eu, în spatele ei, ducând cu sacoșa. Urcăm imediat. Bianca, ginecologa, ne așteaptă în fața liftului. Cu Elsa se tutuiește. — Cum te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
pat, își ține coatele sprijinite de pernă și privește fâșiile de plastic ale perdelei de după care apar. Te odihneai, scuză-mă. Nu, eram trează. Mă apropii și mă așez lângă ea pe patul fără cearșaf. Italia e îmbrăcată cu o rochie bleumarin, pe gât, care nici nu pare să fie a ei. Pare o rochie a Elsei. Nu și-a scos pantofii, își sprijină picioarele încălțate de salteaua goală. Pantofi eleganți de culoarea vinului. Își ține gâtul întins și lung vârât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
de după care apar. Te odihneai, scuză-mă. Nu, eram trează. Mă apropii și mă așez lângă ea pe patul fără cearșaf. Italia e îmbrăcată cu o rochie bleumarin, pe gât, care nici nu pare să fie a ei. Pare o rochie a Elsei. Nu și-a scos pantofii, își sprijină picioarele încălțate de salteaua goală. Pantofi eleganți de culoarea vinului. Își ține gâtul întins și lung vârât între umerii care par mai mici din cauza poziției aceleia incomode. — Mă pregăteam să ies

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
aceea perenă pentru ea însăși și pentru oricine îi este alături. — Trebuie să plec, pierd trenul. Las stânsoarea, mă ridic brusc în picioare, îmi șterg ochii cu un gest repezit. — Te conduc. — De ce? S-a sculat, este foarte slabă în rochia închisă la culoare care se lipește de ea. Sânii par să-i fi dispărut, nu mai există decât o mică umflătură sub oasele sternului unde îi foșnește respirația. Are o agrafă într-o parte în părul foarte scurt, o agrafă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]