7,506 matches
-
adevărat că în final Oreste are viziunea Furiilor venite să-i pedepsească crima, dar ultimele versuri distonează oarecum cu restul piesei și marchează mai degrabă convențional legătura cu modelul eschilian : Nu, nu ! sunt remușcări !/ Sunt furiile, uite... în jurul meu... în zări.../ Femei cu șerpi în plete și boturi de hiene.../ Fugiți, eumenide, nu-mi șuierați viclene... (V, p. 398). Mai sugestive pentru poziția autorului român sunt, parcă, unele replici atribuite Klytemnestrei. Ea constatase impasibilitatea celor de sus față de sentința nedreaptă împotriva
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
797. „... Cărturarii sunt bătrâni ca vremea Și chiar eu, se pare, nu mai sunt. De la Ștefan: lacrima și sceptrul De la voi e rostul cărții, sfânt.” Florin Muscalu 798. „Cine scrie o carte deschide o ușă ori măcar o fereastră spre zări noi, spre un colț încă nevăzut al vieții ori al cerului.” Eugeniu Speranția 799. „Cititorul este un om care nu riscă nimic când pune pe-o carte de literatură și vrea s-o citească... În realitate, într-o cultură superioară
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
acest unic ucenic și până la cei opt sute de monahi pe care i-a strâns în jurul său în ultimii ani de viață la Neamț, obștea paisiană a crescut ca un fluviu care devine gigantic prin primirea continuă de afluenți din toate zările lumii. Numărul ucenicilor lui Paisie crește în scurt timp la opt, toți români din Vlahobogdania, pentru care întâi-stătătorul Paisie ține pravila de chilie în limba română. În șaptesprezece ani petrecuți la Athos, obștea paisiană ajunge la șaizeci și patru de
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
acest sentiment, mă întreb cu o clipă înainte de a afla răspunsul direct de la cunoscutul botanist. Tocmai acum trece pe deasupra noastră o pasăre ca o săgeată prin văzduh. Ce-o fi simțind ea când își deschide aripile și alunecă spre alte zări? Îmi vin idei confuze care intră direct în impresia pe care ne-o procură mișcările de zbor, tocmai acum când cu toții urmăream atenți pasărea măiastră de pe cer. Și pictorul și profesorul naturalist erau încântați de ceea ce vedeau. Probabil vedeau mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
mână" constata Călinescu. Procesul de absorbție și de sedimentare a datelor culturale a cunoscut o intensitate cum rar se întâlnește. Consecințele acestor admirabile lecturi au cristalizat definitiv orizontul cultural și spiritual al poetului. Natura sa enciclopedică i-a apropiat seducția zărilor cu vraja lor ademenitoare, în consonanță cu firea lui de mare cărturar. Într-un substanțial studiu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga evidențiază sintetic marile teme ale creației eminesciene: revolta byroniană și faustică împotriva ordinii sociale și cosmice, fantasticul de influență kantiană sau schopenhaueriană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
valoare culturală, fără distincție și poezie, fără imaginație și gândire. Prezența celor doi magiștri înnobila acum spațiul meu și-l pregătea într-un fel să intre în lumea semnelor încărcate cu simboluri. Între timp magiștrii noștri au plecat spre alte zări, lăsând un mare gol în cultura Iașului. PALATUL ÎN STIL GOTIC FLAMBOYANT Cine nu cunoaște Palatul Culturii din Iași? O construcție impunătoare, în stil gotic flamboyant , emblema orașului, cu turnuri și arcade, cupole și statui, care "tulbură spiritul ca și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
pentru a culege boabele de idei și idealuri ca pe fructele din pom. Și starea care mă cuprinde continuă. Cu febrile căutături încă vom descoperi atrăgătoare spații din microuniversul ieșean dar putem scruta și în spatele acestor realități și revelații. Dincolo de zare se ascund inefabile tărâmuri pline de enigme, plăsmuiri devenite cu timpul certitudini. Privim peste atmosfera burgului vechi și o mulțime de gânduri ne poartă cu înfrigurare spre simboluri și esențe, dând năvalnic peste duhul locurilor, peste mistere care se cer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
fie ea? Un amestec de grație și vis, o stare inefabilă toropită până la epuizare. Până și destinul pare a lua calea predestinării. Trăim clipe în inocență și simplitate. Uităm de oracolul rece și implacabil. Și sufletul scindat se încălzește sub zarea senină a zilelor de mai. Natura are stil, rafinament și savoare, pe când omul se pierde prea des în inconsecvență și vulnerabilitate. Se cer atunci plimbări lungi pe străzile romantice ale Iașilor. Orașul nostru poate fi văzut și prin culorile sale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
de zei./ De-aici străbate Ștefan peste vremi/ întinerind mereu în bronz și fier,/ de strajă crezului străbun din steme/ și blândului urcuș moldav spre cer./ Mi-s dragi, bătrâne, zidurile tale/ cu lumea lor de umbre și măriri,/ cu zările răsfrânte în cristale/ și-n dăinuirea vechilor zidiri..." (Dumitru VACARIU) Pentru un nemțean, stabilit în dulcele târg, nu există decât un loc de intrare și acela e Rohatca Păcurarilor, unde înaintașii mei își scuturau straiele și își înlăturau de pe picioare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
adânc în Orient cu atât te apropii mai mult de atmosfera basmului și de o anume stare de echilibru, taină și suflete caracteristice acestor locuri. Le înțelegem și mai bine miturile și legendele. Acela să fie faimosul Ararat, acela din zare? Nu zăresc arca lui Noe pentru că a coborât demult panta de peste cinci kilometri, atât cât măsoară celebrul vârf, și pierzându-se în secretele biblice. Una e să citești cărți în bibliotecă, alta e să te hrănești direct cu legenda lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
poată fi izgonită. Uneori zăpușeala minții este ca o somnolență adâncă din care cu greu poți reveni la linia de plutire, adică la circumstanța situată între slăbiciune și perspectiva luminoasă... Ca un "vox clamantis in deserto" speranța își atinge pâlpâirile zării și, aflată în singurătate, trece ca o umbră prin desișuri. Frunza căzută în drum îmi pare ca o nevinovată mirare și mă tulbură lăcomia celui ce înghite până și vaga împotrivire. Ultima dorință ar fi ca somnul ei, sub solzii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
se adaugă tăcută altor sute de mii cu aceeași soartă. Toți și-au pierdut case și pământuri, dar nu și-au pierdut sufletul care este românesc. Au rezistat în fața nedreptății istoriei ca niște martiri. Deseori privesc pe hartă hotarul dincolo de zare, locul unde am zărit prima dată lumina soarelui și zâmbetul mamei și aud glasul basarabeanului Alexe Mateevici: “ Acolo este țara mea și neamul meu cel românesc”
UN COPIL TRECÂND PRUTUL. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Taisia Nicolau () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1695]
-
coaliția tuturor sentimentelor altruiste. Am întâlnit în această coaliție oameni de toate credințele. Democrați înaintați și reacționari îndârjiți, oameni cari oftau după toate libertățile, cât și apostoli ai ordinii prin constrângere, patrioți ireductibili și internaționaliști, toți aceia cari vedeau în zare viitorul de aur cât și cei cari jeleau trecutul cu toate binefacerile lui, cu cinstea bătrânească, cu moravurile austere, cu ordinea socială serioasă și așezată. Această diversitate a componenților curentului care a răsturnat regimul conservator explică repedea dezagregare a coaliției
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
întreaga ceremonie (Euharistia); imn care, potrivit 'Didahiei', se termina printr-un strigăt ce invoca reîntoarcerea Domnului: „Amintește-ți, o Doamne, de Biserica Ta, mântuiește-o de orice rău, desăvârșește-o în iubirea Ta; adună-o, sfințește-o, din cele patru zări ale împărăției Tale pe care ai pregătit-o. Căci a Ta este împărăția și mărirea în toți vecii vecilor. Vie harul Tău și să se sfârșească lumea! Osana, Dumnezeului lui David! Cel care e sfânt să se apropie, cine nu
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
stol și se ridicară toți în înaltul cerului. În acel moment, ieșind din casă i-am observat. Unul din puișori întorcea mereu căpșorul de parc-ar fi vrut să-și ia rămas bun de la noi. S-au pierdut imediat în zarea fără sfârșit. L-am îmbrățișat pe tata și i-am zis printre lacrimi și sughițuri: Puișorii mei au plecat! I-am pierdut pentru totdeauna. Nu-i adevărat! mi-a explicat tata. Se vor întoarce sigur, la primăvară. Trebuie să avem
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
Vântul nu mai clătina niciun fir de iarbă, nicio pasăre nu mai brăzda întinderea. Era înăbușitor de cald. Ne-am dezbrăcat de unele haine și transpirate ne-am văzut de drum. Deodată pe sub marginile văzduhului, grămezi de nori negri împânziră zarea. Un tunet înspăimântător răscoli clocotitor toloaca. Un ropot nedeslușit dădea de știre apropierea artileriei cerești. O suflare de vânt puternică trecu pe lângă noi neobservată. Îndată, peste toloaca dintre Rădăuți și Frătăuții Vechi se dezlănțui furtuna. Ploua cu stropi mari și
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
adiere de vânt nu se simțea. Pomii livezii, cu frunza neclintită păreau zugrăviți. Îmbrăcat în rouă, pământul încă mai dormea în lumina umedă și nehotărâtă a dimineții. Am început să urcăm ținându-ne de mână până în vârful dealului. Sub noi zarea se lărgea. Mi-a zis să privesc spre răsărit. Am amuțit. Am observat cum cerul se dogorea, ca de bătaia unei flăcări. O pulbere fină de aur se ridica din spatele merilor și se împrăștia în sus. Câțiva nori, ce pluteau
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
adică debutul iernii. Ieri, frunzele galben roșietice încă mai îmbrăcau copacii, dar peste noapte s-au așternut într-un covor minunat pe aleile grădinii. A venit frigul, a căzut bruma, au căzut și frunzele. Păsările, în cârduri disciplinate, zboară spre zările pline de soare. E vremea ofrandelor... Anul a fost bogat, zeii trebuie mulțumiți prin ofrande și celebrări la altare. Se fac rugăciuni, se aduc mulțumiri, sunt invocați toți zeii. Există rugăciuni de mulțumire, dar și rugăciuni pentru ca zeii să ajute
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
plumburie. Câteva păsări zboară la joasă înălțime, chiar la prova feribotului, „Kamome”. O barcă cu motor pare o pasăre uriașă zburând deasupra apei. În urma ei a rămas o dâră de apă(siajul) asemănătoare unei șosele mobile ce se pierde în zare. Este ora 12:17 (ora Japoniei) japonezii vociferează urmărind meciul de baseball, Coreea Japonia. Pe parcursul călătoriei am avut lumină bună și am făcut câteva poze reușite mai multor nave din larg sau din dană. Unele fac parte din Marina Imperială
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
viața cu 7 ani.” Așa că... eu am mâncat două ouă. La întoarcere, coborârea cu telecabina a fost frumoasă și plină de peripeții. În depărtare, muntele Fuji-san stă de veghe, asupra Japoniei, ca un bătrân înțelept. Silueta lui se pierde în zare printre nori sub Cerul limpede și albastru precum apele Oceanului Pacific. Conul său uriaș, acoperit cu zăpadă aproape totul timpul anului, inspiră fascinație, smerenie și supunere în fața naturii. Lam salutat de la distanță, înclinându-mă, în fața lui, fața spiritualizată și sacralizată a
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
ot tam, și Eni or Șc(h)ei(a) și Paladi ot tam, și Toader ot tam, și Petrilă ot tam, și cu toț(i) cu acești am umblat căutând hotarăle vec(h)i, și am găsit 3 bouri În zare(a) dialului despre soare răsare, și am mai Întărit cu trei bouri În dreptul acelor vec(h)i, unde să lovescu În capite Tatumireștii cu Drăgușenii, și s-au găsit o piatră hotar În coastă supt Hulmu În dreptul moși(e)i
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
strunească animalul speriat care sforăia, scuturându-și violent coama albă. Dincolo de poiană se vedea un alt luminiș și apoi doar stânci abrupte. Simeon Își dădu seama că se aflau de fapt pe un pinten de munte, despărțit de cel din zare de o prăpastie. „Dumnezeule, se Îndreaptă spre stânci. O să cadă În prăpastie, cine știe cât e de adâncă!“ Începu să alerge gâfâind, alături de calul Înnebunit de groază, către golul care se ghicea acolo‚ la câteva sute de pași distanță. Auzea din ce În ce mai distinct
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ea. Adio libertate și viață fără griji. Cine știe ce curse mi se vor Întinde. N-am prieteni, n-am pe nimeni. Doar bunăvoința domnului duce, dar el e atât de departe... Aerul i se păru Înăbușitor și deschise fereastra. Departe În zare se vedeau Înălțimile munților de dincolo de Rin și ceva mai aproape alte coline mai dulci, cu contururi mai precise, Închipuind un uriaș jilț, pentru cine știe ce făptură de basm. Iar jos, sub zidul Înalt al castelului, Adelheid văzu grădina cu liliac
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Simeon Încercă să-și uite durerea care-l copleșea și Încercă să se ridice. Făcu eforturi supraomenești, dar puterile Îl părăsiseră. Atunci Începu să se târască prin iarba udă, cu ochii țintă către zidurile mânăstirii care se profilau semeț În zarea aurită de primele raze ale dimineții. Nu știu cât dură drumul. I se păru o veșnicie. Din veșmântul lui sfâșiat mai rămăseseră numai câteva zdrențe fără culoare. În palmele julite țărâna se amesteca cu sângele. Usturimea era atât de intensă Încât aproape
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aerul proaspăt al nopții pătrunse În odaie. Prizoniera se aplecă În afară. Pricepu că se află În turnul cetățuii. Sub ea se căsca departe jos, mai degrabă se bănuia prin Întuneric, o prăpastie neagră și adâncă, parcă fără fund. În zare se vedeau, vagi, contururile mun ților. Deci fereastra nu dădea spre curtea cetății, ci În afară. Aducându-și aminte cât urcase călare, cu fățarnicul frate Gregor, și apoi mulțimea de trepte, Înconjurată de temniceri, tânăra Își dădu seama că se
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]