71,024 matches
-
interogatoriile fiind reactivate. Rândurile care urmează au fost scrise și publicate În cea mai mare parte Înainte de 1989, În Constantin Cucoș, „Note ale unui profesor debutant”, În Educația ieri, azi, mâine, Buletinul Cabinetului Pedagogic, nr. 4, Iași, pp. 154-156. Îmi amintesc de nenumărate „modele” de medici, agronomi, profesori stagiari, livrate prin piese de teatru radiofonice sau de televiziune, care trebuiau să ne „pregătească” pentru acceptarea statutului de „propășitori” ai satului românesc. Dispoziția de repartizare Îl obliga pe absolvent să rămână cel
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
asupra imobilității și a morții, statuarul trimite el însuși la primele obiecte, la acele prime „statui”, dure precum obiectele, care sunt cadavrul și apoi mumia; același statuar implică însă și animarea formei, ba chiar sugestia că trupul inert vorbește. Serres amintește, într-adevăr, de misterioasele ceremonii egiptene ale deschiderii gurii, evocate în Textele Piramidelor, ritual săvârșit înainte ca statuia zeului să iasă din atelierul sculptorului și practicat și în cazul mumiilor. Regăsim astfel, în analizele lui Serres, ca și în acelea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
acestei prime apariții, se va desfășura ritualul evocării defunctului rege, ceea ce va conduce, în cele din urmă, la apariția efectivă a eidolon-ului său. În Orestia, fantoma Clitemnestrei apare de-adevăratelea în fața spectatorilor, iar eidolon-ul ei dojenește aspru eriniile (în Eumenidele), amintindu-le că trebuie să o răzbune. Or, cum eriniile dorm atunci când Clitemnestra li se adresează, e limpede că simpla apariție în visul lor a reginei moarte va fi de ajuns pentru a da un nou imbold prigonirii lui Oreste. Hecuba
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aceeași țepușă pe care o va simboliza, în Eumenidele, apariția efectivă a Clitemnestrei). La scurtă vreme după scena recunoașterii, în momentul invocației colective a corului, care, preț de două sute de versuri, îi încurajează pe Electra și pe Oreste, se va aminti încă o dată că răzbunătorul e neputincios, dacă e lipsit de sprijinul venit din partea celui mort. Cel mort trăiește în cel viutc "Cel mort trăiește în cel viu" În această lungă scenă de invocație colectivă, se va mai spune și că
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
tuturor morților. Puțin după aceea, în zorii zilei, Electra își reînnoiește invocația către tatăl mort, care zace în pământ și a cărui ucidere a făcut din viața ei un doliu etern, căci nu e clipă în care să nu-și amintească de odioasa crimă. Pata întunecată a sângelui vărsat de Agamemnon mai stăruie încă în palatul regal, iar asasinii nu vin la mormântul lui să-i facă libații, să-i aducă ofrande. Lespedea care îl acoperă, ciuruită de pietrele azvârlite în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
învingător în disputa cu Menelau, Agamemnon și Ulise, care se împotriveau acestei dorințe, voind să-și supună dușmanul celei mai mari umilințe: aceea de a rămâne nejelit și neîngropat. Teucros obține pentru Aiax mormântul cuvenit unui erou, mormânt care va aminti lumii faptele lui de vitejie, căci, așa cum va recunoaște până la urmă Ulise, „Nimeni nu are dreptul să-și bată joc de trupul neînsuflețit al unui viteaz, oricât de mult l-ar fi urât”. Ulise, partizan al respectului datorat inamicului mort
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
înfățișarea lui Gorgo. Trezit din delirul său de asasin, Heracles a crezut că se află din nou în Infern. Așa cum crezuse și Oreste, prizonier și el al Lussei, al eriniilor și al dansului lor bezmetic, acele erinii despre care Apollo amintește, în Eumenidele, că stăpânesc teritoriile morții violente, premature și ale răzbunării cadavrului pângărit, teritorii despre care antropologia ne spune că sunt spațiile prin excelență ale întoarcerii celui mort și ale apariției fantomei. Orestia lui Eschil e străbătută de la un capăt
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sută de ochi, metamorfozat într-un tăun care o înțeapă neîncetat, întruchipare a țepușei divine. Chiar și Prometeu, atunci când își povestește viața, nu uită să evoce acea regiune îndepărtată pe unde hălăduiesc Forkidele și Gorgonele și pe care i-o amintește episodul cu Io. Eidolon-ul lui Argos s-a întors din Infern ca să o hăituiască pe sărmana fiică a lui Inachos, să o vâneze pretutindeni, pe nisipurile de la marginea mării, în acele zone-frontieră dintre două lumi, teritoriu prin excelență al fantomelor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
proprii eidolon-ului - amăgire sau prezență reală, malefică ori benefică, instrument al nenorocirilor, al răzbunării divine și al răzbunării celor morți, dar și umbră protectoare, erinie sau daimon al stirpei. Oedip și mormântul invizibiltc "Oedip și mormântul invizibil" Ambivalența aceasta ne amintește fără îndoială de figura lui Oedip din Oedip la Colonos a lui Sofocle, un Oedip care nu este, desigur, o fantomă ce se întoarce, dar care are, în pragul morții, toate atributele unui eidolon ambivalent: erinie, dar și daimon, funest
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Eumenidele, căci despre ele este vorba, făpturi ce nu pot fi nici privite, nici numite fără riscul de a fi pedepsit, au, așadar, ceva din Gorgo, și-au păstrat până și măștile de erinii. Cu chipul lui înspăimântător, Oedip nu amintește și el de Gorgo? Căci nu e doar un om cu ochii scoși, cu găvanele însângerate, un om cufundat pe vecie în întuneric, ci și un om ce rătăcește prin locuri neumblate, prin pustietăți în tovărășia Antigonei și care evocă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
psyche-ul lui să poată fi invocat sau evocat. Destinul lui Oedip se sfârșește în umbră și tăcere, în adâncul unei văgăuni neștiute. Statuia și fantomatc "Statuia și fantoma" Raportul dintre statuie și fantomă apare cu claritate în tragedia greacă. Colossos-ul1, amintește Vernant, este acea efigie înălțată din pământ, împlântată în sol, simplă piatră, statuie-stâlp sau statuie antropomorfă ce figurează dublul, substitutul cadavrului absent și îi fixează psyche-ul, adică acea parte a omului care, în concepția grecilor, rătăcește între lumea celor vii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vizibil, subliniind în același timp tot ceea ce are misterios și fundamental diferit acest dincolo, îndeosebi tărâmul de dincolo de viață, tărâmul morții. Colossos-ul este o varietate a categoriei eidolon-ului, asemenea fantomei, imaginii din vis sau apariției de origine supranaturală. Să ne amintim de figura Elenei din Agamemnon a lui Eschil. Fantoma ei, ivită la chemarea nostalgică a îndrăgostitului Menelau, se înfățișa sub trei forme: apariția spectrală sau nălucirea, viziunea halucinată, apoi vedenia din vis și, în sfârșit, statuia. Trei feluri în care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
i-o va prezenta lui Admet ca pe o străină. Admet încearcă mai întâi să nu-și facă speranțe deșarte (deși nu îi vede fața, străina seamănă mult la trup cu Alcesta). Ca și statuia plănuită, femeia cu văluri îi amintește de soția lui, dar „Morții nu se pot întoarce la lumină”, își va spune Admet, un Admet care vrea să se convingă pe sine că nu are dinaintea ochilor fantoma Alcestei. Scena se va desfășura totuși ca și cum, într-un anume
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
al lui Hades, când mania dionisiacă se transformă și ea în Lussa. Eroul tragic, cuprins de groază, răspândește atunci, la rândul său, groaza. Ca și în cazul flautistului, chipul lui începe să semene cu cel al lui Gorgo. Să ne amintim de Heracles din piesa lui Euripide, „bacant” al lui Hades pe care Lussa îl face să danseze cântându-i din flaut o melodie ce inspiră o adevărată teroare, melodia phobos-ului. Heracles a luat și el înfățișarea lui Gorgo. Chiar și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sunt cele ale unei fantome, ci ale unui spirit cuprins de nebunie, bântuit de „inaccesibila imagine” pe care femeia caută să o reînvie prin dansul ei frenetic, imaginea bărbatului iubit și pierdut pe care încearcă în zadar să și-o amintească, tot așa cum în zadar încearcă să prindă în mâini imaginea lunii oglindită în apă. Câtă frumusețe sfâșietoare e în această neputință, în această singurătate în care fantomele rămân mute, insesizabile, în vreme ce forța lor atrage, împinge mintea spre delir! Și câtă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
din lume și, într-un fel, din viață. Expresie a unei profunde răvășiri, a tot ceea ce „merge de-a-ndoaselea” pe lume, nu are ea oare, „cu părul ei albăstrui, semănând cu o coroană de țepi înălțați spre cer”, un chip ce amintește de masca lui Gorgo? Un chip care, atunci când se privește într-o fântână, o umple de groază. În apele vălurite ale fântânii îmi văd reflectată imaginea, care pe mine însămi mă-nspăimântă! Cu o claie de păr zbârlit sprâncenele mânjite cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
realitate. Să ne oprim mai întâi la Tenko. Aici nu avem de-a face cu un vis, deoarece, în prima parte, tatăl îndurerat acceptă să bată în toba rămasă neatinsă de la moartea fiului său Tenko, căci „sunetul tobei i-ar aminti de el”. În această primă parte, shite incarnează, prin urmare, un om într-adevăr viu; când, în finalul primei părți, toba răsună, ca prin minune, așa cum răsunase odinioară, e semn că fantoma fiului este prezentă în tatăl care continuă să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
importanța costumuluitc "Locuri și obiecte cu valoare mnemonică\: importanța costumului" Numai memoria, una având la bază pe locuri și obiecte, poate determina apariția unor astfel de forme. Postura mereu invocată a personajului waki, „întins pe un covor de iarbă și amintindu-și trecutul cât e noaptea de lungă”, creează o asociere strânsă între amintire și fantomă. Perna pe care își doarme somnul și își țese visele este și o pernă a memoriei. Iar shite, adică fantoma însăși, va putea spune, ca
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pune în contact, dincolo de granița neființei, forța trecutului pentru cei vii cu forța trecutului pentru cei plecați dintre ei. Căci locurile memoriei în teatrul no au aceeași valoare pentru oamenii vii ca și pentru cei morți, aceștia continuând să-și amintească. Dacă postura evocatoare se dovedește eficace, e pentru că locul marcat cu o stelă, un templu sau un simplu pin este un veritabil loc al amintirii atât pentru unii, cât și pentru ceilalți. În no, spectrul însuși e bântuit de fantomele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de sânge. Și voi, sperjurilor, și tu, nemernic Ce faci pe virtuosul! Voi, tâlhari Înveșmântați în nevinovăție Dar ridicând atâtea vieți de oameni, Să dârdâiți acum! Nelegiuiri, Ieșiți din tainițe și cereți milă Acestor soli cumpliți ai judecății!1 Noapte amintind-o întru totul pe cea de la începutul lui Hamlet, când fantomele pot să-ți apară dinainte la tot pasul, chiar dacă aici nu se ivește nici un spectru. Una dintre acele nopți ce te lasă pradă delirului și nebuniei și în care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a înțelege cât de mult se aseamănă noaptea de vară din Visul... cu „noaptea impură” a spectrelor, în ce măsură spiridușii și fantomele - spirits and ghosts - sunt inseparabili în această dramaturgie a nopții care este cea shakespeariană, e de ajuns să ne amintim de dialogul dintre Puck și Oberon ce precede momentul când, la ivirea zorilor, spiritele se retrag. Puck se arată îngrijorat: Să ne grăbim! Ai nopții iuți balauri Sfîșie norii-n zbor; chiar adineauri Ai dimineții soli luciră-n zare; Strigoii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
locul unde vine să vâneze ducele surghiunit, împreună cu câțiva nobili credincioși. Milosul duce e înduioșat de soarta animalelor rănite; vânătoarea nu înseamnă pentru el un act de cruzime, iar pădurea este aici nu numai un spațiu edenic (așa cum ni-l amintesc cântecele lui Amiens și ale celorlalți însoțitori ai ducelui), ci și un refugiu, departe de ambițiile deșarte ale lumii și de curtenii lui Frederic uzurpatorul, un spațiu-limită izolat, unde poate fi deseori întâlnit „nebunul în straie tărcate”, înțeleptul bufon cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
decât târziu. În finalul piesei, ambivalența pădurii e definitiv restabilită, mărturie stând discuția ducelui cu venerabilul călugăr întâlnit „la marginea sălbaticului codru”: pădurea este și spațiul sihăstriei, al renunțării la cele lumești și la orice răzbunare, spațiul refuzului lumii. Deznodământul amintește întru câtva de ultimul act din Cei doi tineri din Verona, când Valentin, dezgustat de viața zgomotoasă a orașului, singur în pădure, își exprimă preferința pentru aceste locuri aflate departe de zarva mulțimii, pentru aceste zone mărginașe, zone-limită. Obscuritatea și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ea îi vede alteritatea monstruoasă, doar ea îi citește dintr-odată pe chip asemănarea cu Richard al III-lea sau cu Macbeth, cele două grandioase figuri shakespeariene ale unui bloody man, erou și monstru deopotrivă. Dincolo de eroismul lui Coriolan, ceva amintește de Richard al III-lea, de care totuși pare să se deosebească în mod radical. Richard al III-lea, opusul perfect al lui Coriolan sau al lui Henric al V-lea, transformă vânătoarea sălbatică și războiul într-o practică sistematică
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
criminalul a cărui minte sângeroasă (the bloody mind), nu visează decât măceluri și masacre. Firea lui însetată de sânge, mărturisește ducesa de York, se trădase încă din anii copilăriei și se făcuse tot mai aprigă odată cu trecerea timpului. Să ne amintim că în ultima scenă a piesei, cea a morții lui Richard, Richmond va anunța triumfător: „The bloody dog is dead”. Figură demonică a sălbăticiei și a cruzimii sângeroase, ducele de Gloucester se va înconjura tot timpul de întreg bestiarul vrăjitoriei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]