12,606 matches
-
trecut, curgător aur crud, vin de piatră, soi cald de Aiud. Mai apoi câteodată păstrez în ulcior și-un lucru mai scump și mai rar: grămada de boabe de chihlimbar, lacrimi pe care o pădure le-a plâns, când ultimul alb unicorn s-a stins. OEDIP ÎN FAȚA SFINXULUI Ascult. Adâncul tău ce-amar și ce pustiu, cât de fierbinte, dulce trebuie să fie. În preajma ta, în larg, se stinge tot ce-i viu, doar pajiștea cu oseminte învie. Aștept aici cu-nspăimîntată
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
de străveche slavă. GIORDANO BRUNO CÎNTĂ BALADA PERMANENȚEI E același, nu-s aceleași. E același unic soare răsărit din munte, gând. Să se întrupeze-n vale alte umbre sunt la rând. E același, nu-s aceleași. E același unic soare albul inului sorbind. Să întindă pînza-n iarbă fete, alte sunt la rând. E același, nu-s aceiași. E același unic soare tâlc suav învederînd. Ca să coloreze ceasul fluturi - alții sunt la rând. E același, nu-s aceleași. E același unic soare
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
niciodată Întoarsă din drum de portari. Peste tot pe mesele joase și lucioase ardeau lumînări, grupate pe etajere groase, cu aspect modern. În vazele de sticlă Înalte se aflau fire de crini stacojii, niște pete de culoare șocante pe fundalul albului imaculat al pereților. În loc de scaune, existau canapele imense și adînci, iar de-a lungul unuia din pereți se Înșirau mese de joc pentru table, șah, chiar și pentru Monopoly și Trivial Pursuit 1. Ele constituiau unul din motivele pentru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
aprob rîzÎnd. Cine-ar fi crezut! Socrului meu bătrîn și cu părul alb i s-au aprins călcîiele după Lisa! Nu-l credeam În stare. — Ei, haide, nu-i chiar atît de bătrîn, iar părul nu e chiar atît de alb, Îmi răspunde Trish, surprinsă. De fapt, eu Îl găsesc chiar atrăgător. Poate că soacră-ta ar face mai bine să se păzească. Oh, mă strîmb eu, dar mă trezesc că Îl privesc pe Michael cu alți ochi. Oare mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cu blîndețe la o parte din drum pe Linda, care a devenit isterică. Doctorul Încă Îl mai consultă. În cele din urmă, toate sentimentele Îmi explodează Într-un urlet animalic, reverberînd printre șoaptele Îngrijorate care răsună În spațiul acesta complet alb: — Lăsați-mă să-mi văd copilul! Unde e fiul meu? Lăsați-mă să-mi văd copilul. Acum! Doctorul vorbește englezește. Slavă Cerului. — Are piciorul rupt și o Încheietură fracturată, dar mă preocupă mai degrabă să nu fi suferit vreo leziune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
de mînă, care, după spusele Lisei, poate fi transformat Într-o canapea elegantă, cînd o să mai crească micuța. Prin casa mea sînt Înșirate diverse fotografii cu Tom. Lisa a acoperit un perete al holului cu fotografiile lui Amy, toate În alb și negru, realizate de profesioniști. Unele sînt cu Amy și Lisa, unele doar cu Lisa, În mărime naturală și Înrămate artistic În cadre negre și subțiri. Toate lucrurile din apartamentul Lisei sînt strident de pline de gust, stil și eleganță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
dar câinii și-au ridicat boturile, au amușinat aerul, și-au plecat urechile și pe-aici ți-e drumul spre casă. Între timp, nori grei se rostogoleau cu repeziciune spre noi, tot mai mari și mai negri, striați de un alb vinețiu. Ni s-a arătat o lumină orbitoare roșiatică cu tresăriri de cenușiu și negru și am auzit bubuitul surd al tunetului. - E mai bine să intrăm în casă, am spus. Numai ce am închis ușa odăii mele, când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în care stăpânea dezolarea, într-o sală pe care n-o mai văzusem. Ferestrele erau ceva mai mari decât niște ochiuri de pivniță, iar perdelele de pe pereți erau pe alocuri zdrențuite. Ghemuit într-un mic tron de piatră, drapat în alb și roșu aprins, ne aștepta episcopul, un omuleț cu nasul mare, cu un cap îngust și lunguieț pe care mai dăinuiau câteva smocuri cărunte; avea pielea atât de albă și de subțire, că se putea vedea sângele cum se scurgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o hotărâre menită să scandalizeze nu puțini longobarzi. În a zecea zi a lui august m-am dus la călugărul Garibaldo, cel pe care-l credeam a fi monofizit. Mânuia de zor un penel, dar de data asta acoperea cu alb tot ceea ce hașurase cu ocru. - Ce mai faci? l-am întrebat intrând în biserică. - Încerc să mă lecuiesc de înfumurare și de orgoliu. Și tu ce mai vrei de la mine, Stiliano? Cuvintele mele nu sunt în stare să-ți aline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
eliberat de ele. Așa că am lăsat să treacă ceva timp înainte de a-l aborda. L-am găsit la râuleț, unde-și dădea cu apă rece pe față, cuprins de un zvâcnet continuu, răsuflând ca după o milă de alergare și alb la față precum moartea. Am îngenuncheat lângă el și, când mi-am dat seama că dădea semne de sufocare, căci, cu cât i se întețea respirația cu atât simțea mai mult nevoia de aer, am luat o piatră și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
groase de berbec și cu căciuli de vidră și acoperind caii cu valtrapuri, am pornit spre biserică. Era atât de frig, că ne-ngheța răsuflarea pe mustăți. Cerul era gros și-ntunecat, dar nu ningea. Am străbătut acea lume în alb și negru, încremenită-n ger, tăcută, până ce am ajuns la poarta templului. Era închisă. Fără să cobor de pe cal, m-am aplecat și am împins-o. S-a căscat în întuneric. Un țăran înțepenit de frig, locuitor într-una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
iritarea cu care privea cupa încă goală a lui Arioald. L-am informat pe majordom, și acesta, printr-un semn, a dat ordin să fie imobilizat de doi gardieni. Omul era speriat și, când l-am percheziționat, s-a făcut alb la față. N-a cutezat nici măcar să protesteze. I-am smuls de la gât un săculeț de piele. Am răsturnat pe masă conținutul: o grămăjoară de pulbere cenușie. Am pus un deget și am gustat: am scuipat imediat, simțind metalul. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
lui Garibaldo și de ceea ce profețea. - Înscrisul ăsta te privește și pe tine, i-am spus lui Adeodato. Citește-l și fii convins că Garibaldo a întrevăzut totdeauna adevărul. Tu o să fii papă. A parcurs papirusul și s-a făcu alb la față. Iar când i-am spus că, de fapt, ceea ce găsise el în legătura aceea era un fragment din crucea lui Hristos, s-a dat înapoi, fixând înfricoșat lemnul. Cu glas tremurător m-a întrebat: - Nu l-ai desfăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din Ravenna că i-au strecurat în mâncare vreo poțiune otrăvită care-i luase mințile. L-am chemat pe Amos, medicul meu evreu. După ce l-a consultat, m-a făcut să observ o puzderie de vinișoare rupte și sângerânde în albul ochilor tânărului, precum și faptul că nu reușea să-și miște brațul și mâna de pe partea stângă a trupului. - După părerea mea, a avut o revărsare bruscă de sânge în cap, sânge care-i apasă pe creier. Nu cred că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tragă suflarea din corpul tot mai împuținat, și cu greu se mai făcea auzit. Mi-am dat seama că degetele lui mari aveau deja culoarea muribunzilor și aceeași negură înainta de la nas spre ochi. În schimb, urechile erau de un alb golit de sânge. Am îngenuncheat lângă el și mi-am alăturat fața de a lui. - Ai dureri mari, învățătorule. A clătinat din cap și mi-a surâs. - Moartea e atât de sigură, că de-acum ea ține de domeniul trecutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fi spus că nu-l iubește. Am avut un vis Îngrozitor, iar ție nu-ți pasă. Ar fi vrut să-i surprindă expresia feței - poate batjocoritoare -, dar era prea Întuneric În cameră; cu greu reușea să distingă linia cefei pe albul pernei. Respira lent, regulat. Se lipi de trupul ei. Își plimbă ușor degetele de-a lungul șirei spinării. Se excită când Îi atinse fesele. Lăsă un deget să alunece peste cămașa de noapte, peste crăpătura dintre ele. Maja nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Între ele, furate de la un cinematograf de periferie, Închis de mult timp. Nu erau altare și nici tablouri: pereții erau goi. Doar absida avea o frescă pictată de un pictor modern, necunoscut: pe cerul albastru plutea o femeie Îmbrăcată În alb, care părea să zboare. Biserica aceea, al cărei nume nici măcar nu și-l putea aminti, Îi plăcea lui Antonio, avea atâta lumină, pe când la Sant’Agostino era Întuneric și Îl Încerca un sentiment de teamă. Agentul Romeo verifica ușa, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
electoratul, replică Zero fără milă. Când, În cele din urmă, Elio termină de citit, discursul său fu primit cu o tăcere definitivă și arzătoare, ca un scuipat. Din rândul suporterilor se ridică un ropot nesigur de aplauze. Chipul lui Elio - alb ca zăpada - se contopea cu imaginea munților Înzăpeziți. Unul dintre cei prezenți spuse pe un ton aprins că aici În cartier era nevoie de farmacii, de grădinițe, de străzi, de trasee pentru autobuze, de felinare, de antene - aici nu poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
kilogram, se concentră căutând cheia potrivită, pe care o introduse apoi În broasca ușii blindate, uitând să Întrerupă alarma antifurt care Începu să urle strident. În holul cel mare de la intrare era un cufăr de lemn Încrustat, un vas chinezesc alb cu albastru și un sac de piele plin cu bețe de golf. Holul ăsta era mai mare decât tot apartamentul bunicii Olimpia. În ascensorul mic tapetat cu oglinzi, Kevin simți lipsa dureroasă a mamei și trebui să se ciupească pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fotbal și Își limita legătura cu ea la a o Întreba cum mai stătea cu banii și dacă avea nevoie de vreun Împrumut. Când mă voi căsători, Îi spuse Emma Într-o seară, vreau să fiu și eu Îmbrăcată În alb, la catedrală, și vreau și eu o petrecere cu două sute de invitați care să mănânce șapte ore În șir. Îmi ceri să mă căsătoresc cu tine? o tachină Antonio. Crezi că n-aș fi o nevastă bună? Îl Întrebă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
că nici nu-i veni În minte să spună ceva. Și Într-o dimineață caldă de decembrie, În Domul din Stilo străbătut de un murmur excitat și puțin cam bârfitor, la brațul lui Tito Tempesta, nespus de aerian, Îmbrăcată În alb, cu o cununiță de flori pe părul negru, În locul Angelei, intră Emma. Valentina apăruse la puțin timp după aceea. La etajul superior al casei pe care tatăl lui Antonio o construise de-a dreptul pe nisipul alb al plajei ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
e stăpânul vieții sale. Dar acum, de când ea plecase, acum, când n-o mai avea, el devenise din nou unul ca atâția alții - și Își pierduse anii, amintirile, și visele. Era deja mort fără ea. Terenul era gol. Fetele În alb se Îmbrățișau lângă bancă, săltând. Sugeau o băutură verde, din sticluțe de plastic, cu capace În formă de biberoane. Arbitrul cobora atent de pe tronul său. Meciul se terminase. Antonio se ridică amețit. Gândul la Emma Îl făcea să sufere ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În univers, persoanele trebuiau să respecte regulile de circulație. Pe partea stângă a galeriei, pe unde treceau pasagerii În direcția opusă, dincolo de linia galbenă care despărțea linoleumul În două benzi de circulație, Îl prevenea un alt anunț stradal, inconfundabil, În alb și roșu: SENS INTERZIS. Sensuri interzise. RESPECTAȚI SENSUL DE MERS. Emma evita să-l privească pe profesor. SPANIA, SPANIA, SPANIA, spuneau panourile de pe pereții tunelurilor. O țară În care nu fusese niciodată. Și În care i-ar fi plăcut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
metalic. Adolescentă vie În fotografiile lipite pe frigider, În care el o va fi privit cu mândrie sfâșietoare de fiecare dată când a băut o bere, de fiecare dată când a mușcat dintr-o roșie. Adolescentă fără nume, Îmbrăcată În alb În ziua Împărtășaniei sale; adolescentă la geamul mașinii Fiat Tipo a lui Buonocore - zâmbește-i lui tati, iubire, bravo; fetiță cu câțiva ani În urmă, cu o bocceluță În brațe, nou-născut creponat, cu ochii Încă Încețoșați. Fetiță osoasă Îngenuncheată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și pe la cafenele, unde schimba bijuterii, bani, marfă fină, de furat. Seara mergeau pe la petreceri, la prieteni de-ai lui, ori într-o garsonieră de la Piața Alba-Iulia, unde s-au și iubit prima oară. Era o încăpere mică, vopsită în alb, pe care Cristi și-o cumpărase pe numele lui, cu banii aduși de prin străinătate. Nu le spusese nici fraților lui, știau doar el, maică-sa și Giulia. În garsoniera asta albă era un pat mare, ce ocupa toată camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]