7,814 matches
-
de soră. Însă... Într-un apus, pe când veghea un marinar breton Căruia-o schijă-n zbor îi smulse un pulmon Și care-agoniza, trăgând de-acum să moară Îl vede pe băiat zvâcnind ultima oară: Nici douăzeci de ani n-avea, bietul de el Dar Moartea-l jinduia și nu-l slăbea defel. Rănitul aiura: Ești tu, Yvonne a mea? Iubita mea cea dulce, frumoasă ca o stea! Nu vreau să mor! Să mergem, ca-altădat', Să ne plimbăm de mână prin codru
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
pentru femei a "destinderii, a distracției pe care o aduc binevenitele aventuri sexuale"146. Un val de critici și de injurii se revarsă asupra ei. Am fost făcută în toate felurile", își amintește Simone de Beauvoir în memoriile sale: "o "biată fată", o nevrozată, o refulată, o frustrată, o dezmoștenită, o bărbătoasă, una prost pupată", "nesatisfăcută, frigidă, priapică, nimfomană, lesbiană, cu o sută de avorturi la activ [...], și chiar mamă clandestină"147. Cu toate acestea, mișcarea fusese lansată. Grație volumului Al
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
Berri, La Première Fois (1976). Personajul principal al filmului, Claude, un adolescent cam greoi, fiul unui tăbăcar din Paris, arde de nerăbdare, în 1952, să cunoască dragostea. Ca toți colegii lui, începe prin a frecventa cu asiduitate petrecerile-surpriză. Din păcate, bietul de el se alege nu cu vorbe dulci, ci cu bruftuieli. Și asta pentru că băiatul este cu fetele ori "prea direct, ori [...] prea timid, ori ambele". Prin urmare, acest flirteur începător studiază îndeaproape, cu o sclipire admirativă în ochi, tehnica
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
a sărutat un băiat". Nu-i făcea plăcere să mintă, își amintește ea astăzi, dar n-avea încotro. "Să ai șaptesprezece ani și să nu fi flirtat niciodată era un lucru nefiresc! Cum aș fi putut să spun adevărul, când bietele fete fără experiență erau numite toante și handicapate!" Nu era decât o soluție pentru a ieși din acest impas: "să profite de prima ocazie ivită pentru a acoperi acest gol, să sărute un băiat cât mai curând, indiferent ce simte
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
Voiaj de lîngă Gara de Nord, singurul care elibera bilete internaționale de tren. Doar că m-am prezentat cu o listă reprezentînd un drum sinuos, care parcurgea vreo cinci țări, cu opriri în nenumărate orașe, astfel încît, după ce am ajuns în fața ghișeului, biata funcționară s-a uitat năucită, cînd la mine, cînd la itinerarul meu, pentru ca, pînă la urmă, să-l întindă unei colege mai în vîrstă, gemînd: "Poate reușești tu să te descurci". Colega a zîmbit, a luat foaia din mîna ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
piele. Țin minte că am ajuns la Napoli abia după ce un vaporaș cu echipaj îndurător coborîse iar puntea în chiar clipa plecării și mă ridicase apoi la bord ca pe o pisică leșinată, culeasă din mijlocul unei bălți nemiloase. Talpa bieților mei pantofi, atît de răbdători pînă atunci, dădea semne de desprindere, bluza mi se lipise de spinare într-un mod cît se poate de neplăcut, iar din manșetele suflecate ale pantalonilor se revărsau șiroaie de nămol. Toate acestea culminau însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
dormit adînc dacă n-am fi fost zece ființe ostenite într-un compartiment de opt locuri și dacă una dintre aceste ființe n-ar fi ținut în brațe o mică făptură în scutece, care scîncea în permanență cu tenacitatea unui biet animal lipsit de hrană și de aer respirabil. Orele s-au scurs greu și noaptea a fost mai lungă decît alte nopți. Și cred că atunci s-a instalat, undeva, într-un colțișor din mine, începutul de oboseală. Pisa a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
tot explic același lucru tuturor celor care, din comoditate, răspundeau invariabil că nu pricep deloc de ce mai cer viza de intrare dacă tot am apucat să intru fără ea. Madame Ch. fierbe indignată la auzul indolenței compatrioților ei și explodează: Biata fată! Vrea să fie în ordine și dobitocii ăștia o poartă pe drumuri! Și tu ce stai degeaba? Se adresează, desigur, consortului ei. Scoală-te de la masă și ștampilează pașaportul fetei! Ce dacă nu suntem oraș? Nu suntem tot la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
de oameni pare să cuprindă o lume. Încerc să mă strecor. Încalec trupurile înghesuite pe dalele de piatră ale pardoselii, mă preling printre cele rămase în picioare, spectacolul este halucinant și încerc să mă regăsesc. Ce caut eu aici cu bietul, absurdul meu costumaș de gală? Puteam veni îmbrăcată oricum, și în pînză de sac, doar să fi venit cu mult, mult mai devreme. Să fi putut afla un locșor în mijlocul acelei omeniri de necrezut, venită să asculte MUZICĂ. Mă apropii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
un prilej de a cumpăra vreo mașinărie necesară în IAS-uri sau în gospodărie. Evident, drujba era mult rîvnită la sate, mai ales în zonele cu păduri. Uriaș avantaj față de tăiatul copacilor cu fierăstrăul de mînă, ca vai de capul bieților pădurari. Doar că... greu de găsit vreuna, chiar și în țara ei, că nici în Uniunea Sovietică nu găseai așa ceva pe toate drumurile și ca peste tot relațiile și bacșișul erau singura soluție. De aceea mă gîndesc că istoria ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
alătură, descurajați de stratul gros de tină ce trebuie înfruntat de la butic la templu, cu picioarele desculțe. Rămînem în fața dughenei care mai are și marea calitate de a vinde sticle de apă minerală direct dintr-un frigider impresionant. Pentru o biată sticlă de apă, plătită cu echivalentul a 20 eurocenți, gazda ne oferă scaune și băncuțe improvizate, la umbră, pentru că, după ploaie, soarele de sfîrșit de noiembrie revenise la o arșiță încărcată de o grea umezeală postmusonică. Între timp, Nelly, adorabila
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
glezne pînă la cartele de memorie de 16 sau 32 GB (că doar eram în patria informaticii). Era o umbrelă bărbătească, neagră, jerpelită și cîrpită, ieșită parcă dintr-un episod mizerabil al unui roman de Dickens. Pentru orice eventualitate ploioasă, bietul obiect avea să ne fie la îndemînă, în autocar, în orice moment. Lucrurile au luat o întorsătură enervant-hilară cu ocazia transbordării noastre din avionul ce ne transportase de la Cochin la Doha în extraordinarul A380 de la Doha la Paris. În momentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
nu se întîmplă ca în aeroporturile europene unde sălile de îmbarcare sunt deschise controlul etichetelor noastre a scos la lumină faptul că amărîta de umbrelă nu avea niciuna!!! Discuții, tocmeală, parlamentări, nimic nu a putut rezolva situația de "clandestin" a bietului obiect. I-am sugerat lui Nelly ideea de a o oferi în dar grănicerului, dar acesta a refuzat vehement oferta. E drept că acest gen de cadou, în mijlocul luxului de neînchipuit al locului, era o adevărată insultă adusă unui servitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
insultă adusă unui servitor al Emiratului. Lucrurile au intrat pe făgașul normal numai după ce Nelly a făcut cale-ntoarsă pînă la centrul de control, care numai aproape nu era, de unde a revenit cu sesamul lipit pe obiectul incriminat. Și uite-așa biata umbrelă rablagită și costelivă și-a putut face intrarea în deplină legalitate, după zece ore de zbor, pe primitorul pămînt al Franței, alături de cei treizeci de curajoși rătăcitori, devenind și ea un drept rezident al acestei țări de azil... DJIGHIȚII
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
departe, sub ochii mei, în valuri mișcătoare, stranii și calde. Cămila simte om în spinare, simte chemarea deșertului și pornește legănat, alene, fără grabă, cu unitatea de măsură "secol" pentru măsurarea timpului și a spațiului. Mi-e frică: teama unui biet european care măsoară timpul cu propria sa viață și distanțele în kilometri. Cred că țip. Impasibil, stăpînul își oprește animalul din mers și îl obligă să îngenuncheze. Regăsesc pămîntul sub picioare, revăd cactușii în mărimea lor naturală, cămila îmi arată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
fost bun, însă eu nu am știut nimic, atât eram de îndrăgostit de viitoarea mea soție, încât nu mă interesam de ce se petrece în expoziția mea, stare condamnabilă pentru că nici de vânzarea lucrărilor nu mă interesam. Se ocupau cunoscuții și bietul Sabin. Dar am vândut binișor. Lumea cunoscută auzise că vreau să mă însor și, ca de obicei în împrejurări de acestea, unii erau pentru, alții împotrivă. Ca întotdeauna, nu am făcut decât ceea ce am crezut eu că e bine. Nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
n-am să-l duc în câmp. O sa ramana cu noi aici, dar mi-e groază ce-o să le spunem nepoților. -Ce oameni răi!.. Avem noi oare asemenea vecini malefici și n-am știut până acum?.. Ce-au avut cu bietul animal?. se tânguia îndurerata Anica. -Trebuie să împrăștiem căpițele, schimbă brusc moș Gheorghe, vorba. Frunzele dudului deveniseră translucide în întunericul nopții. O cucuvea începuse să se vaite prin preajma. Cu spatele sprijinit de trunchiul dudului, moș Gheorghe stăruia cu privirea
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
se pare) că este singurul basm ce se termină trist (de pretutindeni), mi-au trecut prin minte cele trei săgeți ale fiului de Împărat (plecat la vânătoare, când În loc să-i apară În cale o dihanie mai acățari, Îi apare un biet iepure care schimbă fundamental destinul acestui fiu - păcatul de iepure, străpuns de cea de-a treia săgeată, aleargă și se prăbușește tocmai acolo unde nu trebuie: În Valea plângerii). Ceasul negru cu pendula Bate-n cerul vesperal Sună noaptea somnambula
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
margini, și nu par să ia seama la chemarea destinului lor potrivnic (Mă trag din regi, și regii să fiu tiran să fiu mă-nvață !/ Vreau să domnesc în slavă, bogat, iubit, temut./ Eu nu mă văd pe drumuri, un biet necunoscut - III, p. 187). Motivația omenească prevalează, parcă, în fața fatalității, ca și în cazul Antigonei animate de afecțiunea fraternă și respectul pentru făptura umană dincolo de moarte. În textele lămuritoare adiacente tragediei sale, Victor Eftimiu interpretează în sens creștin acțiunile eroilor
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
nu ai auzit niciun cuvânt despre păcatele străvechi ale acestei case ! Apoi, își amintește că Apolo a pedepsit-o să-i fie respinse prevestirile : A trebuit s-aud că mi se spune „haimanaua”, ca unei ghicitoare de răspântii, ca unei biete cerșetoare hămesite. Ea se resemnează cu lipsa de ecou a cuvintelor sale : De-mi dați sau nu crezare, mi-e totuna. Ceea ce trebuie se va-ntâmpla, iar tu, cuprins de milă, vei fi martor c-am profețit fără greșeală adevărul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
zeii mari și aspri ce-au fost de la început ? (V 3). După ce s-a rugat în turn flămândă și singură (V 3), Casandra vine în piață albă ca o zeiță, slabă ca umbra trecătoare pe ziduri, purtând zeii vechi în bietul suflet ce se trudește. Ea aduce răspunsul zeilor : Iertată este Troia, iertat este Priam/ S a împlinit pedeapsa prin sângele lui Hector (V 4). Entuziasmul cetățenilor recunoscători pentru veștile bune (doamna noastră sfântă-ntru mulți ani !) nu este împărtășit de cea
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
s-a dovedit neputincios nu numai de a trece dincolo de idee, dar și de a o cunoaște în toată profunzimea ei (p. 240). Confruntat cu realitatea, autorul proiectului politic himeric năruit atât de dramatic este silit să recunoască : sunt un biet filosof de vorbe goale (p. 240). În momentul când realizează că s-a întors viața împotriva filosofiei, după plecarea ultimilor discipoli, Platon se mărturisește cuprins de o imensă oboseală și o nesfârșită scârbă de sine, ca filosof de vorbe goale
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
cu marile experiențe.” Ralph Waldo Emerson 278. „O carte e o pulbere albă; poate fi zahăr, poate fi arsenic, cu o diferență pe care puțini o recunosc; nu toți cei puși în gardă se tem de veninul cărților; pe lângă aceasta, bietul nostru spirit, când îi e dată alegerea, ne conduce să preferăm paginile care favorizează tocmai acele înclinări contra cărora se invocă medicația bunelor lecturi.” Christina Trivulzio Belgiojoso 279. „Aș vrea să se scrie cărțile pentru a învăța; dimpotrivă ele se
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
mă tem că nu i-am dat destulă atenție. Trebuie s-o citesc din nou.” Jerome Klapka 567. „Ne judecăm semenii la fel cum criticii judecă orice carte, nu după trăsăturile bune pe care le au, ci după cusururile lor. Bietul rege David! Ce-ar fi spus despre el <<Societatea locală pentru paza bunelor moravuri>>?” Jerome Klapka 568. „Dacă vreo carte de-a mea vă descumpănește, citiți-o încă o dată; sub veninul aparent, am avut grijă să ascund antidotul; nici unul dintre
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
spunea nițel iritat: dar nu arată decât orele de lumină! Așa că de-aici... Apoi s-a spus că numele ăsta, cu care oamenii au luat obiceiul să ne numească casa, putea să le placă turiștilor, așa că l-am adoptat. Când bietul meu soț s-a prăpădit, era o noapte cu lună plină și orologiul arăta o oră aiurea, ca de dincolo de timp, ceasul rău. Suferea de boala lui Pott soțul meu. Tocmai de-asta ne-am stabilit la Bugaz, aproape de sanatoriu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]