8,426 matches
-
de a se recăsători cu fiul lui, Adalbert; când ea a refuzat și a încercat să fugă, a fost prinsă și întemnițată vreme de patru luni la Como. A reușit să fugă din nou, la Canossa, bucurându-se de protecția contelui Adalbert Azzo; ca urmare, Berengar a început asediul asupra Canossei. Adelaida a reușit să trimită un emisar prin care să anunțe că este dispusă să se pună la mila lui Otto I "cel Mare", regele Germaniei. Ca urmare, Otto a
Adelaida de Italia () [Corola-website/Science/324834_a_326163]
-
a lui Gibson a cărei acțiune se petrece în universul Sprawl, funcționând ca prototip conceptual pentru trilogia cu același nume. Bobby Quine, unul dintre cei doi hackeri, este menționat în Neuromantul ca mentorul protagonistului, iar evenimentele povestirii sunt menționate în "Contele Zero". Cuvântul "cyberspațiu", atribuit lui Gibson, a fost folosit pentru prima dată în această povestire. Gibson a scris un scenariu pentru o ecranizare a povestirii care urma să fie regizată de Kathryn Bigelow, dar proiectul nu a fost finalizat.
Chrome (culegere de povestiri) () [Corola-website/Science/324836_a_326165]
-
autointitulat "Gratia Dei rex Francorum et Langobardorum" ( "Prin grația lui Dumnezeu, rege al francilor și al longobarzilor"), realizând o uniune personală a celor două regate. El a menținut "Leges Langobardorum", însă a reorganizat regatul după modelul franc, înlocuind ducii cu conții.
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Bonifaciu al II-lea (d. cca. 838) a fost conte și duce de Lucca (de la 5 octombrie 823) și markgraf de Toscana din jurul anului 828 până la 833. Bonifaciu a succedat tatălui său Bonifaciu I în Lucca, în ceea ce se poate numi un exemplu timpuriu de succesiune ereditară. El și-a
Bonifaciu al II-lea de Toscana () [Corola-website/Science/324849_a_326178]
-
tatălui său Bonifaciu I în Lucca, în ceea ce se poate numi un exemplu timpuriu de succesiune ereditară. El și-a extins puterea asupra înregii regiuni. Pe parcursul domniei sale, episcopii de Lucca au pierdut treptat controlul asupra guvernării municipale, care a revenit conților. Începând de prin 770, conții de Lucca primiseră sarcina de a apăra coastele Toscanei și Corsicii. În februarie 825, la Marengo, Lothar I a emis o "Capitula de expeditione corsicana", în vederea apărării insulei. În 828, Bonifaciu a primit titlurile de
Bonifaciu al II-lea de Toscana () [Corola-website/Science/324849_a_326178]
-
Lucca, în ceea ce se poate numi un exemplu timpuriu de succesiune ereditară. El și-a extins puterea asupra înregii regiuni. Pe parcursul domniei sale, episcopii de Lucca au pierdut treptat controlul asupra guvernării municipale, care a revenit conților. Începând de prin 770, conții de Lucca primiseră sarcina de a apăra coastele Toscanei și Corsicii. În februarie 825, la Marengo, Lothar I a emis o "Capitula de expeditione corsicana", în vederea apărării insulei. În 828, Bonifaciu a primit titlurile de "prefectus" și "tutela" asupra insulei
Bonifaciu al II-lea de Toscana () [Corola-website/Science/324849_a_326178]
-
flota a revenit în Corsica. În 833, Bonifaciu a luat partea împăratului Ludovic Piosul împotriva fostului său protector, Lothar I, care imediat l-a deposedat și înlocuit cu Aganus. În 834, Bonifaciu s-a alăturat episcopului Ratald de Verona și contelui Pepin I de Vermandois, pentru a o elibera pe împărăteasa Judith de Bavaria, care era închisă într-o mănăstire din Tortona. Ei au escortat-o pentru a o restitui împăratului Ludovic cel Pios, la Aachen. Perioada dintre anii 836 și
Bonifaciu al II-lea de Toscana () [Corola-website/Science/324849_a_326178]
-
Pandenulf a fost conte de Capua, revendicând acest titlu din anul 862 și deținându-l efectiv în timpul tumulutuosului război civil dintre 879 și 882. Pandenulf a fost fiul și succcesorul lui Pando "cel Lacom" de Capua, însă a fost înlăturat imediat după moartea tatălui
Pandenulf de Capua () [Corola-website/Science/324856_a_326185]
-
Aceasta a cauzat o schimsă îjn interiorul bisericii de Capua. Pandenulf l-a trimis pe fratele său la Roma, solicitând papei consacrarea acestuia. Episcopul de Teano și abatele de Montecassino l-au îndemnat însă pe papa Ioan să nu cedeze contelui de Capua, însă papa, dornic să îș mențină fidel pe Pandenulf și să satisfacă pe ambii pretendenți, l-a consacrat pe Landulf ca episcop al Capueio Vechi (astăzi, Santa Maria Capua Vetere), iar pe Landenulf ca episcop al Noii Capue
Pandenulf de Capua () [Corola-website/Science/324856_a_326185]
-
bavarez a renunțat la posesiunile sale prin tratatul de la Frankfurt din 794. Gerold, unul dintre cumnații lui Carol cel Mare, a guvernat Bavaria până în 799, când a murit în timpul unor bătălii cu avari. Administrarea Bavariei a fost preluată de diverși conți franci, care au făcut ca teritoriul să fie alipit complet în noului imperiu creat de Carol cel Mare. Măsurile luate de Carol cel Mare în sensul progresului culturii și al celui material au ridicat nivelul de trai, iar bavarezii nu
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
pradă ale ungurilor. Rezistența în fața acestora a slăbit constant. Potrivit tradiției, la 5 iulie 907 aproape întregul neam al bavarezilor ar fi pierit în bătălia de la Brezlauspurc (sau de la Pressburg) împotriva invadatorilor unguri. În timpul domniei lui Ludovic "Copilul", markgraful Luitpold, conte de Scheyern, posesorul unor domenii bavareze întinse, guverna Carintia, constituită ca marcă (provincie de graniță) de apărare la frontiera sud-estică a Bavariei. El a murit în timpul marii confruntări cu ungurii, din 907, însă fiul său Arnulf "cel Pleșuv", încheind pace
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
Eberhard s-a dovedit mai puțin norocos decât tatăl său, încât a fost nevoit în 938 să fugă din Bavaria, pe care Otto a acordat-o (cu privilegii reduse) unchiului lui Arnulf, Berthold I. De asemenea, Otto a numit un conte palatin în persoana lui Arnulf, frate al lui Eberhard, ca reprezentant al puterii regale centrale. La moartea în 947 a lui Berthold, Otto a acordat ducatul propriului său frate, Henric I, care s-a căsătorit cu Judith, fiică a ducelui
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
al II-lea. Revolta lui Henric al II-lea a izbucnit ca urmare a faptului că regele a acordat ducatul Suabia inamicului său, Otto, nepot de fiu al fostului împărat Otto "cel Mare", și conferise lui Leopold I de Austria, conte de Babenberg nou creata marcă a Bavariei răsăritene, cunoscută ulterior sub numele de Austria. Răscoala a fost curând înăbușită de puterea regală, iar Henric al II-lea, care după evadarea din închisoare, a reluat comploturile, a pierdut în 976 Bavaria
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
regală, iar Henric al II-lea, care după evadarea din închisoare, a reluat comploturile, a pierdut în 976 Bavaria în favoarea rivalului său, Otto de Suabia. În același timp, Carintia s-a constituit în ducat separat, a fost reinstaurată funcția de conte palatin, iar biserica bavareză a devenit dependentă direct de rege. După o scurtă revenire a vechii dinastii a Luitpoldingilor, prin Henric al III-lea "cel Tânăr", Henric al II-lea "cel Certăreț" a revenit în 985 în fruntea ducatului, dovedindu
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
al IV-lea, a încredințat ducatul lui Otto de Nordheim, devenit Otto al II-lea de Bavaria. În 1070, regele Henric al IV-lea din dinastia salică l-a depus pe ducele Otto de Nordheim, trecând ducatul Bavaria în posesia contelui Welf (Guelf, Guelph), membru al unei influente familii bavareze cu legături dinastice în Italia de nord (familia d'Este). Ca urmare a sprijinului acordat papei Grigore al VII-lea împotriva lui Henric al IV-lea, în lupta pentru învestitură dintre
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
lui Henric Leul sub interdicția imperială din 1180, împăratul Frederic "Barbarossa" a acordat ducatul Bavaria lui Otto I de Wittelsbach, supranumit "cel Mare" și devenit ducele Otto al III-lea, membru al vechii familii bavareze de Wittelsbach și descendent al conților de Scheyern. Noua dinastie Wittelsbach a domnit în Bavaria fără întrerupere până în 1918. În plus, familia Wittelsbach a achiziționat în 1214 și Palatinatul Elector. Când Otto I de Wittelsbach a obținut Bavaria prin decizia din septembrie 1180 de la Altenburg, hotarele
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
său, Conradin de Hohenstaufen (Konrad von Hohenstaufen), după execuția căruia din 1268 în Italia, Ludovic și fratele său Henric din Bavaria Inferioară au moștenit domeniile Hohenstaufenilor din Suabia și din alte părți. Ludovic "cel Sever" l-a sprijinit pe Rudolf, conte de Habsburg, în încercarea acestuia din 1273, de a prelua tronul regal al Germaniei, căsătorindu-se cu fiica noului rege, Mechtilda, și ajutându-l în campaniile din Boemia. Timp de câțiva ani după moartea (1294) lui Ludovic "cel Sever", fiii
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
de partiție dintre cei șase frați. Ei au exercitat o autoritate mai mare sau mai mică în Bavaria, însă doar trei dintre ei au avut urmași, și anume cel mai vârstnic, Ludovic al V-lea, totodată markgraf de Brandenburg și conte de Tirol, decedat în 1361, intrat în posesia Bavariei Superioare, Ștefan al II-lea duce în Bavaria Inferioară și Albert I duce de Bavaria-Straubing, alături de un alt frate, Wilhelm I (totodată conte de Hainaut ca Guillaume al III-lea). Descendența
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
al V-lea, totodată markgraf de Brandenburg și conte de Tirol, decedat în 1361, intrat în posesia Bavariei Superioare, Ștefan al II-lea duce în Bavaria Inferioară și Albert I duce de Bavaria-Straubing, alături de un alt frate, Wilhelm I (totodată conte de Hainaut ca Guillaume al III-lea). Descendența lui Ludovic al V-lea s-a încheiat odată cu Meinhard I (sau Meinhard al III-lea de Gorizia-Tirol), la moartea (1363) căruia, Tirolul a fost pierdut în favoarea Habsburgilor și întreaga Bavarie Superioară
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
a implicat în succesiunea ducatului de Bavaria-Landshut, după moartea lui George I "cel Bogat". În acest conflict, principalul rival al lui Albert era Rupert, ginerele lui George I și fost episcop de Freising și de asemenea succesor al lui Filip, conte palatin de Rin. Împăratul Maximilian I de Habsburg, având interese din poziția sa de arhiduce de Austria și de conte de Tirol, a intervenit și el în dispută. Rupert a murit în 1504, iar în anul următor a fost încheiat
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
lui Albert era Rupert, ginerele lui George I și fost episcop de Freising și de asemenea succesor al lui Filip, conte palatin de Rin. Împăratul Maximilian I de Habsburg, având interese din poziția sa de arhiduce de Austria și de conte de Tirol, a intervenit și el în dispută. Rupert a murit în 1504, iar în anul următor a fost încheiat un acord în cadrul dietei din Köln, potrivit căruia împăratul și nepotul lui Filip, Otto și Henric, obțineau câteva districte de
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
și Boemiei. Acordul a fost întărit în 1546, când împăratul Carol Quintul a obținut sprijinul ducelui de Bavaria în războiul său împotriva Ligii de la Schmalkalden, promițându-i posibilitatea succesiunii la tronul Boemiei, precum și demnitatea de elector de care se bucura contele palatin al Rinului. Într-o perioadă critică a disputelor religioase, Wilhelm a luat mai multe măsuri de a menține Bavaria în tabăra catolică. Doctrinele reformate înregistraseră progrese în teritoriul Bavaria, drept pentru care ducele a obținut din partea papei drepturi extinse
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
Henric (d. 16 octombrie 1047) a fost conte de Luxemburg (ca Henric al II-lea) de la 1026 și duce de Bavaria de la 1042 până la moarte. Henric era fiul lui Frederic, conte de Moselgau, posibil cu Ermentruda de Gleiberg. În anul 1026, el a moștenit comitatul de Luxemburg dela
Henric al VII-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/326040_a_327369]
-
Henric (d. 16 octombrie 1047) a fost conte de Luxemburg (ca Henric al II-lea) de la 1026 și duce de Bavaria de la 1042 până la moarte. Henric era fiul lui Frederic, conte de Moselgau, posibil cu Ermentruda de Gleiberg. În anul 1026, el a moștenit comitatul de Luxemburg dela unchiul său Henric I, decedat fără urmași direcți. Acesta includea și sarcina de a avea în grijă abațiile Sfântului Maximin din Trier și
Henric al VII-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/326040_a_327369]
-
să fie capabil să respingă raidurile regelui Samuel Aba al Ungariei. Henric nu a fost căsătorit niciodată. Fratele său Giselbert i-a succedat în comitat, în vreme ce Bavaria a revenit împăratului, care la rândul său i-a încredințat-o lui Conrad, conte de Zütphen, cunoscut și sub numele de Cuno.
Henric al VII-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/326040_a_327369]