7,252 matches
-
în Italia i se păreau acum nesemnificative față de perspectiva de a cuceri noi teritorii în Orient, de aceea Principele de Tarent a decis fără ezitare să se alăture campaniei. Desigur, nu trebuie omis zelul cruciat care l-a cuprins, deși cronicarul Goffredo Malaterra arată fără menajamente că Bohemund a luat Crucea doar pentru a jefui și cuceri teritoriile din Grecia. După estimările lui Joseph Michaud, armata cruciată a normanzilor număra: 10.000 cavaleri și 20.000 de pedestrași, probabil aceste cifre
Boemund de Taranto () [Corola-website/Science/326894_a_328223]
-
urmă a revenit lui Gunzelin, la solicitarea lui Boleslau însuși. În toamna anului 1004, Gunzelin a participat la asediul reușit al regelui Henric al II-lea asupra Burg Budusin, din apropiere de Bautzen, care fusese ocupat de poloni din 1002. Cronicarul Thietmar de Merseburg relatează că acel castel ar fi fost distrus din temelii dacă Gunzelin nu ar fi insistat ca polonilor să li se permită să plece de bună voie, iar castelul a scăpat astfel de distrugerea totală. Totuși, polonii
Gunzelin de Meissen () [Corola-website/Science/325544_a_326873]
-
parte. Cu toate acestea, ambele încercări de a reconcilia faptele cunoscute din legendă sunt slabe; în acea epocă cuvântul „gol” primește explicația „fără niciun fel de îmbrăcăminte”. Povestea de mai târziu, cu episodul „Peeping Tom”, a apărut prima dată la cronicarii secolului al 17-lea. Desigur, povestea nu se găsește în documentele contemporane cu Godiva. Coventry a fost o mică așezare cu doar 69 de familii (și mânăstirea) înregistrate în "Domesday Book" câteva decenii mai târziu. Singurele taxe înregistrate sunt cele
Lady Godiva () [Corola-website/Science/325021_a_326350]
-
de la Asfeld, el l-a ucis în luptă pe Turismod (Thurismond), fiul regelui gepid Thurisind. Victoria asupra gepizilor a avut drept rezultat intervenția împăratului Iustinian pentru menținerea echilibrului dintre cele două puteri regionale rivale. După bătălie, conform tradiției consemnate de cronicarul Paul Diaconul, pentru a i se permite să stea la masa tatălui său, Alboin trebuia să ceară ospitalitatea unui rege străin și să îi doneze armele. Ceea ce a și făcut, plecând la curtea lui Thurisind, unde regele gepid i-a
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
oamenii liberi, care, după tradiție, alegeau ca suveran pe un membru din clanul suveranului decedat. În 565 a izbucnit un nou război împotriva gepizilor, conduși de Cunimund (Kunimund), fiul lui Thurisind. Cauza conflictului a rămas necunoscută, iar izvoarele se contrazic: cronicarul longobard Paul Diaconul îi acuză pe gepizi, iar istoricul bizantin Menander Protector dă vina pe Alboin, versiunea cronicarului bizantin fiind preluată de istoricul Walter Pohl. Cronicarul bizantin Theofilact din Simocatta considera că acest război își avea originea în înfumurarea lui
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
izbucnit un nou război împotriva gepizilor, conduși de Cunimund (Kunimund), fiul lui Thurisind. Cauza conflictului a rămas necunoscută, iar izvoarele se contrazic: cronicarul longobard Paul Diaconul îi acuză pe gepizi, iar istoricul bizantin Menander Protector dă vina pe Alboin, versiunea cronicarului bizantin fiind preluată de istoricul Walter Pohl. Cronicarul bizantin Theofilact din Simocatta considera că acest război își avea originea în înfumurarea lui Alboin și în faptul că a răpit-o pe Rosamunda, fiica lui Cunimund, silind-o să-l ia
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
Cunimund (Kunimund), fiul lui Thurisind. Cauza conflictului a rămas necunoscută, iar izvoarele se contrazic: cronicarul longobard Paul Diaconul îi acuză pe gepizi, iar istoricul bizantin Menander Protector dă vina pe Alboin, versiunea cronicarului bizantin fiind preluată de istoricul Walter Pohl. Cronicarul bizantin Theofilact din Simocatta considera că acest război își avea originea în înfumurarea lui Alboin și în faptul că a răpit-o pe Rosamunda, fiica lui Cunimund, silind-o să-l ia de bărbat. Versiunea este privită sceptic de istoricul
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
Ducatul de Trento. Paul Diaconul notează că în perioada în care regele Sigebert I de Austrasia a fost asasinat de către Chilperic I de Neustria (584), Euin s-a căsătorit cu una dintre fiicele ducelui Garibald I de Bavaria, pe care cronicarul îl numește ca "rege al bavarezilor". Sora mai mare a soției lui Euin a fost Theodelinda, care în 589 a devenit soțșia regelui Authari al longobarzilor. În 587 regele Authari a trimis o armată sub conducerea lui Euin în Istria
Euin de Trento () [Corola-website/Science/325043_a_326372]
-
numai datorită locuitorilor ei harnici și gospodari, dar și existenței aici a Mănăstirii Sucevița - ctitorie a Movileștilor. Prima mențiune documentară este legată tot de familia Movilă și de așezământul ridicat aici, și este din 6 august 1582. După cum spunea și cronicarul Miron Costin: „au murit Ieremia-Vodă în anul 7116 (1606). Rămasu-i-au pomană în țară, mănăstirea anume Sucevița, de dînsul făcută.” Existența Mănăstirii și-a pus amprenta, în întreaga istorie a satului asupra dezvoltării lui, mai ales din punct de vedere istoric
Sucevița, Suceava () [Corola-website/Science/325052_a_326381]
-
dintre 540 și 546/547, devenit ulterior rege cu drepturi depline pânp la o dată de după 552. Ea i-a dăruit acestuia un fiu, pe succesorul său Alboin. Nu se știe cu certitudine când a avut loc căsătoria Rodelindei cu Audoin. Cronicarul contemporan Procopius din Cezareea vorbește despre stabilirea unei căsătorii a lui Audoin cu o soră a lui Amalafrid, un principe de sânge regal amestecat ostrogot și thuringian. Logodna a fost pusă la cale de către împăratul bizantin Iustinian I la o dată
Rodelinda a longobarzilor () [Corola-website/Science/325063_a_326392]
-
lui Amalafrid, un principe de sânge regal amestecat ostrogot și thuringian. Logodna a fost pusă la cale de către împăratul bizantin Iustinian I la o dată undeva între 540 și 552, iar această nenumită soție ar putea fi acea Rodelinda amintită de către cronicarul longobard Paul Diaconul. Această teorie a întâmpinat obiecții, care merg pe ideea că respectiva căsătorie a avut loc în anii '30 ai acelui secol. Alți savanți tind să accepte identificarea, sesizând importanța legăturii pe care regii longobarzi căutau să o
Rodelinda a longobarzilor () [Corola-website/Science/325063_a_326392]
-
promovat pe William Jennings Bryan pentru președinție între anii 1896-1900. El mai candidase pentru postul de primar și guvernator și chiar văzuse nominalizările prezidențiale, dar a pierdut mult din prestigiul său personal, când indignarea a explodat în anul [1901], după ce cronicarul Ambrose Bierce și [redactorul-șef] Arthur Brisbane, au publicat, timp de luni intregi, articole separate prin care sugerau asasinarea lui William McKinley. Când McKinley a fost împușcat în 06 septembrie 1901, criticii au acuzat jurnalismul galben a lui Hearst, spunând
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
campanii devastatoare împotriva lui Henric până în 1071, an în care în cele din urmă s-a supus. În anul următor, Otto a reprimit posesiunile, deși fără titlul ducal. Când în vara lui 1073 a izbucnit războiul civil al "Răscoalei saxonilor", cronicarul Bruno Saxonul în al său "De bello Saxonico" îl descrie pe Otto de Northeim ca ținând un discurs înălțător la adunarea saxonilor de la Wormsleben (astăzi, Lüttchendorf), după care a preluat comanda trupelor insurgenților. Prin pacea de la Gerstungen din 2 februarie
Otto de Nordheim () [Corola-website/Science/325203_a_326532]
-
duce de Zähringen", începând din 1100. El și-a consolidat domnia prin întemeierea de mănăstiri și alte lăcașe în Munții Pădurea Neagră. Totuși, teritoriul stăpânit de el eramic și prezenta puține oportunități de expaniune. Titlul său ducal era descris de către cronicarul Otto de Freising ca fiind unul dintre "titlurile lipsite de conținut" din Germania medievală. În 1093, el a întemeiat mănăstirea benedictină cu hramul Sfântului Petru din Pădurea Neagră, care a devenit apoi mausoleul familiei. Mănăstirile fondate de Berthold erau de
Berthold al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325271_a_326600]
-
Ami" și-i rămâne credincioasă, în ciuda faptului că acesta se orientează apoi către alte femei. După moartea lui Charles Forestier, care era bolnav de tuberculoză, George se căsătorește cu văduva lui și profită la rândul său de talentul ei de cronicar. În ciuda faptului că se căsătorise, el le seduce apoi pe doamna Walter (Katherine Emery) și pe fiica acesteia, Suzanne (Susan Douglas). O soartă tragică îl așteaptă. Acest film este al treilea realizat de Albert Lewin pentru George Sanders, după "The
Bel Ami (film din 1947) () [Corola-website/Science/325285_a_326614]
-
Filip a refuzat atât titlul de regent cât și comanda armatei regale, spunând că se află acolo doar ca simplu pelerin. În schimb, Balduin l-a numit pe Raynaud de Châtillon, față de care Filip va acționa ca asistent. După cum menționează cronicarul Guillaume de Tyr, "aceasta fiind situația, contele și-a dezvăluit gândul său secret și nu a mai căutat să ascundă scopul tuturor planurilor sale". El a făcut ca proprii săi vasali să fie căsătoriți cu verișoarele sale, sora lui Balduin
Filip I de Flandra () [Corola-website/Science/324543_a_325872]
-
de la 1040 la 1041 și principe de Capua de la 1038 la 1047 în sudul Italiei. Guaimar a fost o figură importantă în faza finală a autorității bizantine în sudul Italiei și cea de început a puterii normande în Italia. Potrivit cronicarului Amato de Montecassino, Guaimar era "mai curajos decât tatăl său, mai generos și mai curtenitor." Guaimar s-a născut în jurul anului 1013, fiind cel mai vârstnic fiu al principelui Guaimar al III-lea de Salerno cu soția sa, Gaitelgrima, fiică
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
acea vreme consilier al regelui. Elisabeta a fost încoronată ca regină a Franței la Saint-Denis în ziua de 28 mai 1180. Dat fiind că Balduin al V-lea se revendica pe bună dreptate ca fiind descendent din Carol cel Mare, cronicarii vremii au văzut în această căsătorie o uniune între Dinastia Carolingiană și Dinastia Capețienilor. Mariajul nu a fost pe placul reginei-mamă Adela de Champagne, dat fiind că el însemna totodată respingerea mâinii nepotului ei Henric de Champagne și slăbirea influenței
Isabelle de Hainaut () [Corola-website/Science/324575_a_325904]
-
(n. cca. 720 - d. 13 aprilie probabil 799), cunoscut ca Paulus Diaconus, Warnefred, Barnefridus și Cassinensis ("din Montecassino"), a fost un călugăr benedictin și cronicar, cunoscut pentru istoria longobarzilor. Născut în nordul Italiei (Friuli), posibil într-o familie de nobili longobarzi, Paul a primit o educație de excepție, probabil la curtea regelui longobard Ratchis din Pavia, învățânf dela un profesor pe nume Flavian chestiunile de
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
centrat în jurul orașului Bari din sudul Italiei, între anii 847 și 871. Orașul Bari a devenit prima dată țintă a raidurilor arabilor sau berberilor la sfârșitul anului 840 sau începutul lui 841, când a fost ocupat pentru scurtă vreme. Potrivit cronicarului arab Al-Baladhuri, Bari a fost cucerit de la Imperiul Bizantin de către Kalfün. Episodul cuceririi a fost privit de către contemporanii musulmani ca lipsit de importanță, el avându-l în centru pe un personaj lipsit de sprijinul oricărui stat musulman. Cu toate acestea
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
cavaleriei grele germaen a distrus centrul musulman, avansând către garda lui al-Qasim. Emirul a fost ucis, însă truple sale nu au fost demoralizate de această pierdere: dimpotrivă, ele au reușit să încercuiască forțele germane, măcelărond pe mulți dintre imperiali. Potrivit cronicarului Ibn al-Athir, pierderile germanilor ar fi ajuns la peste 4.000 de oameni. Printre aceștia se numărau ducele Landulf al IV-lea de Benevento, episcopul Henric I de Augsburg, markgraful Günther de Merseburg, abatele de Fulda și numeroși conți germani
Bătălia de la Stilo () [Corola-website/Science/324617_a_325946]
-
atras asupra sa atenția francilor, Arechis a optat în continuare pentru titlul de "princeps". În 787, în urma asedierii Salerno de către Carol cel Mare, el a fost nevoit să se supună suzeranității france. În acea vreme, Benevento era proclamat de către un cronicar ca "Ticinum geminum", în sensul de "a doua Pavia". Arechis a extins vechiul oraș roman, înălțând noi ziduri înconjurătoare în partea sud-vestică a cetății, unde Arechis a distrus vechile construcții pentru a construi un nou palat princiar, a cărui curte
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
și papa Ioan s-au întâlnit chiar la Gaeta și au încheiat pacea. Împreună, ei au asediat fortăreața musulmanilor de la Garigliano. După moartea papei Ioan al VIII-lea, Docibilis s-a întors împotriva Capuei, pe care a asediat-o, potrivit cronicarului Erchempert, cu concursul mercenarilor sarazini în două rânduri, în 900 și în 903. În continuare, el a inițiat un program de încheiere de alianțe cu conducătorii longobarzi din sudul Italiei, căsătorindu-și fiica, Megalu cu Rodgipert de Aquino, după cum o
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
urmat de Theodelap, fiul lui Faroald, care este creditat cu construirea actualei catedrale din Spoleto. Au urmat la putere Atto (653), Thrasimund I (663) și Faroald al II-lea (703). Cel din urmă a capturat Classis, portul Ravennei, potrivit spuselor cronicarului Paul Diaconul: "În acea vreme, Faroald, primul "dux" al spoletanilor, a invadat Classis cu o armată de longobarzi, a lăsat bogatul oraș prădat și golit de toate bogățiile sale". Faroald al II-lea a fost depus de către fiul său Thrasimund
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
, latinizat ca Acropolites sau Acropolita (în limba greacă: Γεῶργιος Ἀκροπολίτης, Georgios Akropolitês) (n. 1217 sau 1220, Constantinopol - decembrie 1282, Bulgaria), a fost un cronicar și om de stat bizantin. La vârsta de 16 ani, a fost trimis de către tatăl său, logothetul Constantin Akropolites "cel Bătrân", la curtea lui Ioan Vatatzes, împăratul bizantin de la Niceea, unde Akropolites și-a continuat studiile având ca profesori pe
Georgios Akropolites () [Corola-website/Science/324690_a_326019]