7,011 matches
-
în timpul studenției a participat și la ședințele cenaclului „Junimea”, conduse de Ovid S. Crohmălniceanu. Absolvent al Liceului „Dimitrie Cantemir” din București, el va urma cursurile Facultății de Limbă și Literatură Română. În 1980 prezintă teza de licență despre imaginarul poetic eminescian din poezia postumă, care s-a transformat în volumul "Visul chimeric", reeditat în anul 2011. În anul 1999 obține doctoratul în literatură română cu o teză despre Postmodernismul românesc, coordonată de profesorul Paul Cornea, publicată în același an la editura
Mircea Cărtărescu () [Corola-website/Science/297587_a_298916]
-
viață ambianța naturală.“" "„Anghel a reușit să-și contureze o personalitate artistică proprie, bine diferențiată, care n-a urmărit și nici n-a realizat un anumit tipar artistic tributar unui curent sau școală literară. Poezia lui a asimilat creator lirismul eminescian, topit într-o formulă proprie în care s-au absorbit, pierzându-și identitatea, aluviuni romantice, parnasiene și simboliste. După Eminescu și Macedonski, înainte de Arghezi și Blaga, D. Anghel s-a afirmat ca un poet original, dând expresie artistică unei structuri
Dimitrie Anghel () [Corola-website/Science/297599_a_298928]
-
paralelă 45, Pitești, 2006); "Opera literară a lui Ion Barbu", Cartea românească, 1990; "Textualism și autenticitate", Pontica, Constantă, 1993; "Poezia română actuala" (O antologie comentată), vol. I-II, Pontica, 1998; vol. III, Pontica, 1999; "Poeticitatea română postbelică", Pontica, 2000; "Paradigmă eminesciana", Pontica, 2000; "A fi mereu în miezul realului", interviuri, cu un studiu introductiv de Octavian Soviany, Pontica, 2001; "Christian W. Schenk și poiețica „antilucrurilor“"eseu în Luceafărul, nr. 42(434), 28 noiembrie 2001, "Poezia română în secolul XX", vol. I
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
imperator, spre o desăvârșire făcută în numele Artei. Știința acestei poezii este „Știința ciocârliei/ care trece vămile pustiei”. Cântecul lui este în apropierea aceluia bacovian. La autorul „Plumbului” este invocat „decemvre”, la Botta „bate novembre pădurile moarte”. El este altfel și eminescian. Codrii lui Botta nu au euritmiile valurilor marine, ci austeritatea statuară a singurătății: „Și singur e codru acuma și-n veci”. Pare un poet al legendelor acest poet în tulburătorul său discurs: „Rob codru, cum te suferi supus/ și vânzării
Emil Botta () [Corola-website/Science/297693_a_299022]
-
sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la "Timpul" a reușit să-i deranjeze pe cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
Naționale, dările, inamovibilitatea magistraților, politica externă etc. Majoritatea articolelor scrise de Eminescu fac parte dintr-o polemică continuă dusă cu ziarele liberale și în principal cu "Românul" condus de C.A. Rosetti, liberalii aflându-se atunci la guvernare. Opera poetică eminesciană a fost divizată de destinul poetului în două secțiuni, prima, cea antumă a fost publicată în timpul vieții poetului de Titu Maiorescu la editura Socec, cu puțin timp înainte ca mintea acestuia să se întunece în 1880. Cea mai mare parte
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
grav cenzurată, în manualele școlare au pătruns doar cîteva texte, printre ele poezia „Împărat și proletar", iar poezia lui a fost redusă la o suprafață foarte mică și înlocuită de poetica poeziei proletcultiste, specifică acelei epoci de tristă amintire. Exegeza eminesciană a revenit la nivelul ei abia după 1965 prin cîteva momente semnificative, trebuind menționate în acest context studiile unor eminescologi ca Ion Negoițescu, Rosa del Conte, Ioana Em. Petrescu, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Petru Creția, Ilina Gregori care s-au adăugat
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
operei, proza se arată ca o densă complementaritate de idei și imagini a poeziei, pe care, în numeroase feluri, o duce mai departe și o explică. Ne întrebăm adesea cum s-ar înțelege structura roului titanic ori demonic din poezia eminesciană dacă n-ar interveni paginile cu motivări ample și coerente adânc din Geniu pustiu ori Sărmanul Dionis? Sau cum s-ar pătrunde în lupta eroului cu categoriile de spațiu și timp fără elucidările filosofice din Sărmanul Dionis? Trecerile de la o
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Eminescu-cultură și creație) Primul traducător al lui Mihai Eminescu a fost scriitorul maghiar József Sándor, care a publicat în anul 1885 traducerea poeziei , sub titlul "Cseresznyefa fehér virága" ("Floare albă de cireș"). Al doilea traducător al unei opere eminesciene a fost preotul greco-catolic Laurențiu Bran, care a publicat de asemenea traducerea în limba maghiară a unor poezii ale lui Mihai Eminescu în anul 1889. Eminescu, Veronica, Creangă. Film de Octav Minar, 1914, casa de filme Pathé, imaginea: Victor de
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
ideologia lui Mihai Eminescu. Un "Junimist" neconformist, Eminescu a adăugat viziunii conservatoriste a contemporanilor un naționalism puternic, cu tentă reacționară, rasistă și xenophobică, pentru care a primit atenție post-mortem în timpul vieții lui Iorga. Descris de cercetătoare Ioana Both ca „mitul Eminescian”, Iorga l-a considerat un poet cu idei sănătoase despre rasă și care era „expresia integrală a sufletului românesc”, mai degrabă decât un artist melancolic. Această sursă ideologică a modelat atitudinea "Sămănătoriștilor", slăbind influența "Junimii" și redefinind conservatorismul românesc pentru
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
Anastasie Mândru, Alexandru T. Stamatiad și Mihail Cruceanu îl elogiază în "Rampa" cu prilejul unei anchete literare despre literatura nouă. Al. T. Stamatiad merge până acolo încât cere ca "Noaptea de decembrie" să fie citită în comparație cu oricare dintre marile creații eminesciene. Tudor Vianu, care a citat mărturiile contemporane ale lui Dragoslav, concluzionează că după sosirea poetului în țară, acesta a fost primit cu entusiasm de către public, care i-ar fi simțit lipsa. Revista "Simbolul", condusă de tinerii Tristan Tzara, Ion Vinea
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
relație cinstită cu maestru său. Dovedește ca Nichita știa ce spune despre poezie. Lui Nichita i-a ieșit figura asta! Prin ANTIMETAFIZICA, el constituie doctrina idealistă a revelației. Una dintre puținele doctrine idealiste autentic românești, care are ca bază revelațiile eminesciene. Extinse, prin selecție, în cultura lumii. Prin alăturare, prin comparație, prin adaos. Cum să creadă cineva că puteam el să-l izolez pe omul ăsta doi ani de zile, să-mi transmită el, în cîte o săptămînă, opt pagini de
Antimetafizică () [Corola-website/Science/298253_a_299582]
-
ființării” (2010) și Premiul „Vladimir Streinu” pentru istorie literară - „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești. Prefacerea firii” (2012). În 2012 i-a fost conferit tilul de cetățean de onoare ai municipiului Chișinău. Mihai Cimpoi înlătură, cu argumente, clișeele despre Eminescu. De pildă, pesimismul eminescian văzut doar ca o înfluență a lui Schopenhauer. Mergând pe urmele lui Titu Maiorescu, Tudor Vianu și G. Călinescu, Mihai Cimpoi nuanțează înțelegerea pesimismului eminescian prin stabilirea unor raporturi elective între Eminescu și Kant, Eminescu și Hegel. După opinia sa
Mihai Cimpoi () [Corola-website/Science/298356_a_299685]
-
onoare ai municipiului Chișinău. Mihai Cimpoi înlătură, cu argumente, clișeele despre Eminescu. De pildă, pesimismul eminescian văzut doar ca o înfluență a lui Schopenhauer. Mergând pe urmele lui Titu Maiorescu, Tudor Vianu și G. Călinescu, Mihai Cimpoi nuanțează înțelegerea pesimismului eminescian prin stabilirea unor raporturi elective între Eminescu și Kant, Eminescu și Hegel. După opinia sa îndreptățită, Eminescu se identifică unui homo dacicus, unui homo folcloricus, unui homo naturalis și unui homo religiosus. Toate aceste ipostaze ale devenirii lui Eminescu se
Mihai Cimpoi () [Corola-website/Science/298356_a_299685]
-
revine la... “Căderea în verde”, așa se numește poemul. În loc cu verdeață, spunem noi atunci când petrecem pe cineva în lumea cealaltă, deci, în universul propriu-zis mioritic. Are acolo toată zestrea nunții: și verdele, și apusul, și, nu mai vorbesc de eminescianul “sub raza ochiului senin și negrăit de dulce”. E aceeași topire. Fiind izgonită dintr-o gură de rai ( a evadat din ea), a nimerit în o alta, - în Veneția... “Dumnezeu, - scrie poeta, - revelat/revelând,/ te mai poate-ncânta:/ cu-n
Eugenia Bulat () [Corola-website/Science/317203_a_318532]
-
de trecut, cu mai multe „depășiri” sau „uitări” precum și „ieșiri”. În literatură s-a ieșit din romantism prima oară cu Alexandru Macedonski. Au făcut-o și simboliștii Tudor Arghezi, Petică și Anghel; la Petică se mai găsesc versuri cu tentă eminesciană. Nici pictorii nu au ieșit cu ușurință din romantism, exemplu fiind Gheorghe Petrașcu. Prin Grigorescu s-a trăit "pe plan stilistic marea și probabil, inevitabila dramă a uitării Bizanțului". Prin Petrașcu s-a trăit „uitarea” idilismului și romantismului lui Nicolae
Apcar Baltazar () [Corola-website/Science/315458_a_316787]
-
2004, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău. este absolvent în 1978 al Facultății de Filologie (Universitatea ”Al.I.Cuza”-Iași ) iar în 1997 obține titlul de doctor în științe filologice - cu lucrarea Spirit și Logos, în poezia eminesciană (coord. științific: prof. univ. dr. DUMITRU IRIMIA, de la Universitatea “Al.I.Cuza”-Iași). În prezent este profesor la Grupul Școlar “Gheorghe Balș” din Adjud. Fondează în 1999 și devine redactor coordonator al revistei bianuale CONTRAATAC din Adjud. Activează ca redactor
Adrian Botez () [Corola-website/Science/320606_a_321935]
-
publice versuri și proză la „Adevărul literar și artistic", „Cuvântul liber", „Făclia" și „Societatea de mâine", semnând fie Bâcov, fie Bucov. Lirica este a unui insurgent gălăgios, care anunță „apusul Parnasului" și respinge poezia „burgheză" (în care include și „hârdăul eminescian"), cultivând programatic o tematică ostentativ proletară. Modelul era poezia sovietică a vremii, cu deosebire cea a lui Vladimir Maiakovski, din care a tradus și pe care l-a popularizat. Și-a strâns versurile din perioada românească în volumele Discursul soarelui
Emilian Bucov () [Corola-website/Science/321675_a_323004]
-
1815, 1851 (1 vol.); Condica cununaților 1802-1861, 1861-1902 (2 vol.); Condica născuților 1802-1853 (1 vol.) și Condica morților 1802-1856, 1856-1885 (2 vol.). El a tras concluzia că Vasile Eminovici s-a născut în anul 1780 în satul Călinești-Cuparencu, majoritatea biografilor eminescieni (printre care George Călinescu și George Muntean) susținând apoi această concluzie. În cartea sa, ""Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu"", Vol. I. Originile (Ed. Cartea Românească, București, 1989), Ion Roșu a înlăturat pe bază de documente ipotezele lui
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Călinești-Cuparencu () [Corola-website/Science/321682_a_323011]
-
„” este titlul unei poezii din genul "glosă", publicată în 1883, în primul volum de versuri al poetului Eminescu. Potrivit Ioanei M. Petrescu, „” se înscrie în etapa a-3-a identificată de aceasta în creația eminesciană, în perioada marilor antume bazate pe sinteza între filosofia lui Hegel și cea a lui Schopenhauer. Ca urmare, poetul care odinioară era un Orfeu, un profet înțeles ca Mesia care putea reînvia devine acum un Christ vândut diavolului „alungat din
Glossă () [Corola-website/Science/322460_a_323789]
-
Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”. A fost distins cu Medalia comemorativă „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu” (2000) „pentru merite deosebite în studierea, editarea, promovarea sau interpretarea operei eminesciene” și Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, categoria F - „Promovarea culturii” (2004) „pentru contribuțiile deosebite în promovarea culturii și civilizației românești, pentru realizarea unor programe complexe de mediatizare a acestora atât în țară, cât și peste hotare”
Dan Nasta () [Corola-website/Science/328899_a_330228]
-
și sub constrângerea Timpului, ci într-un prezent etern... yoghinul este efectiv întreaga Ființă”, scria Eliade în studiul "Yoga. Nemurire și libertate" (1954). Analizând proza fantastică interbelică a lui Mircea Eliade, criticul Ov.S. Crohmălniceanu considera că autorul manifestă o pasiune eminesciană pentru marile mituri cosmogonice, având o intuiție a misterului și un dar al evocării care șterge frontiera ce desparte realitatea cotidiană de miraculos. „Literatura lui înfăptuiește o remarcabilă prospectare a lumii interioare, înspre acele zone-limită de ordin abisal”, concluzionează criticul
Secretul doctorului Honigberger () [Corola-website/Science/324110_a_325439]
-
Au scris despre lucrările lui diverși cercetători, critici și istorici literari români și străini: G.Vattimo (L'art contemporain. Mort de l'art?, în Actes du VII-e Congrés International d'Éstétique, Ed. Acad., București, 1976, p. 270.), Al.Piru (Interpretări eminesciene, vol., Critici și metode, Ed. Cartea românească, București, 1989, pp. 69-72.), Mihai Cimpoi (Providențialismul crengian, Prefață la Ion Creangă sau orânduiala lumii, Iași, Princeps Edit, 2011), Dumitru Micu (Eseul. Personalitatea unui gen, Iași, Ed. Junimea, 1979, 310 p., în "Limbă
Dumitru Tiutiuca () [Corola-website/Science/324786_a_326115]
-
precum Alexandru Macedonski, Duiliu Zamfirescu sau a artei cu tendință a lui C. Dobrogeanu-Gherea. Influența poetului Mihai Eminescu este atât de imensă în literatură încât în ultimele decenii ale secolului se creează o întreagă generație de scriitori imitatori ai stilului eminescian dintre care notabil este Alexandru Vlahuță. Tot în ultimul deceniu al secolului își desfășoară parte din activitate scriitori precum Barbu Delavrancea, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești sau George Coșbuc.
Literatura română a secolului al XIX-lea () [Corola-website/Science/328073_a_329402]
-
izvor al vieții) a lui Cucoaneș ar putea semnifica o cufundare în înțelepciunea primordială și eternă a Cosmosului și depășirea granițelor condiției umane. Analizând proza fantastică interbelică a lui Mircea Eliade, criticul Ov.S. Crohmălniceanu considera că autorul manifestă o pasiune eminesciană pentru marile mituri cosmogonice, având o intuiție a misterului și un dar al evocării care șterge frontiera ce desparte realitatea cotidiană de miraculos. „Literatura lui înfăptuiește o remarcabilă prospectare a lumii interioare, înspre acele zone-limită de ordin abisal”, concluzionează criticul
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]