7,094 matches
-
contradicție pe care este primul care să o sublinieze, insistând totuși asupra faptului că ea și-a pierdut din rigiditate începând din momentul în care teatrul a putut încorpora elemente narative, datorită tehnicilor audiovizualului. Acest teatru va avea o dimensiune "epică" la fel cu poezia barzilor sau a trubadurilor ce cântau faptele de vitejie ale eroilor îndepărtați. Pe când teatrul de iluzie încearcă recrearea unui fals prezent, teatrul epic, strict istoric, îi amintește publicului în mod constant că nu asistă decât la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
putut încorpora elemente narative, datorită tehnicilor audiovizualului. Acest teatru va avea o dimensiune "epică" la fel cu poezia barzilor sau a trubadurilor ce cântau faptele de vitejie ale eroilor îndepărtați. Pe când teatrul de iluzie încearcă recrearea unui fals prezent, teatrul epic, strict istoric, îi amintește publicului în mod constant că nu asistă decât la un expozeu al unor evenimente trecute. Abandonarea iluziei realiste îl scutește pe dramaturg de convențiile cărora le este supus în teatrul anterior. Nu-i mai este necesar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât la un expozeu al unor evenimente trecute. Abandonarea iluziei realiste îl scutește pe dramaturg de convențiile cărora le este supus în teatrul anterior. Nu-i mai este necesar, în cursul expunerii, să prezinte personajele prin intermediul dialogului actorilor. În teatrul epic, personajele se prezintă ele însele publicului, numele lor putând fi chiar proiectate pe un ecran. Un recitator se află acolo pentru a comenta acțiunea în permanență, pentru a fi evaluată. Spre deosebire de teatrele orientale, unde totdeauna același personaj joacă rolul recitatorului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
permanente. Contează nu atât personajele, ci raporturile care le unesc și le opun, întâmplarea în care sunt cuprinse. Individul și-a pierdut rolul de epicentru. Acel gestus, adică conduita personajelor unele față de altele, a devenit unitatea de bază a teatrului epic. Brecht îl definește chiar el astfel, în Despre meseria de comediant (1935-1941): "Prin termenul de gestus, trebuie să înțelegem un ansamblu de gesturi, de jocuri de fizionomie și cel mai adesea de declarații făcute de una sau mai multe persoane
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ansamblu de gesturi, de jocuri de fizionomie și cel mai adesea de declarații făcute de una sau mai multe persoane (la adresa) uneia sau mai multora." Pe când acțiunea progresează în mod permanent în teatrul de iluzie, ea este fragmentată în teatrul epic. Structura lui Mutter Courage (1939) este dominată de un principiu de alternanță. Un grup de scene arată cum Courage își pierde copiii, în timp ce celelalte scene, mai scurte, o prezintă în cadrul activităților ei de comeț. Această opoziție, conținută în titlu, subliniază
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sa cu muzicianul Kurt Weill (1900-1950), hotărât antiwagnerian, este determinantă. Kurt Weill, împins de o dorință de reformă democratică, atribuie operei, care nu va mai fi rezervată claselor privilegiate, o funcție socială. În colaborare cu el, Brecht își scrie operele epice în care leitmotivele sunt abandonate pentru song-uri. Muzica trebuie să servească drept contrapunct parodic textului, după cum explică Brecht în Despre arhitectura scenică și muzica teatrului epic (1935-1942). Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în opera wagneriană unde fosa orchestrei este ascunsă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
claselor privilegiate, o funcție socială. În colaborare cu el, Brecht își scrie operele epice în care leitmotivele sunt abandonate pentru song-uri. Muzica trebuie să servească drept contrapunct parodic textului, după cum explică Brecht în Despre arhitectura scenică și muzica teatrului epic (1935-1942). Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în opera wagneriană unde fosa orchestrei este ascunsă cu grijă privirilor, orchestra trebuie să fie vizibilă în mod clar spectatorului, pentru sublinierea ficțiunii. Dornici amândoi să sfărâme partitura estetică tradițională dintre artele nobile reprezentate de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scriu împreună, în 1926, Royal-Palace, operă ce deschide calea spre "noua obiectivitate", în care se amestecă muzică populară, saxofon, ritmuri de foxtrot. În aceste două mari opere care constituie, după părerea lui, "primele încercări de a pune în practică teatru epic", Opera de trei parale (1928) și Măreția și decadența orașului Mahagonny (1930), Brecht readuce în discuție așteptarea spectatorului de operă, ceea ce el numește "nerezonabilul, irealul și lipsa de seriozitate", în Note despre operă: Măreția și decadența orașului Mahagonny. Opera de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spectatorului în cadrul spectacolului, Brecht este fondatorul teatrului popular pe care Jean Vilar, în anii 50, va visa să-l creeze în Franța. "Pentru Brecht, scrie Roland Barthes în Eseuri critice (Essais critiques, Seuil 1964), scena povestește, sala apreciază, scena este epică, sala este tragică. Or chiar asta este definiția marelui teatru popular." Mulți autori dramatici francezi, care se prevalează explicit de Brecht, creează, după război, un teatru angajat. Gatti, Césaire, Yacine, Planchon tratează, în piesele lor, despre evenimente politice contemporane. Teatrul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a surprins în mod deosebit pe mulți”. Cea de-a cincea secțiune, corpusul de texte, a fost o revelație chiar pentru specialiști, care au avut pentru prima dată în față cele 930 de variante ale capodoperei. Nici o altă piesă a epicii versificate nu se bucurase până atunci de o monografie atât de amplă, și nici o alta de aceleași dimensiuni, privind alte subiecte epice, n-a apărut după ea. Ovidiu Bârlea socotește că Miorița lui F. este o „lucrare de bază impresionantă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287059_a_288388]
-
care au avut pentru prima dată în față cele 930 de variante ale capodoperei. Nici o altă piesă a epicii versificate nu se bucurase până atunci de o monografie atât de amplă, și nici o alta de aceleași dimensiuni, privind alte subiecte epice, n-a apărut după ea. Ovidiu Bârlea socotește că Miorița lui F. este o „lucrare de bază impresionantă atât prin dimensiuni, cât și prin minuțiozitatea analizei”. Al.I. Amzulescu scria că este „adevărat monument de tenacitate și erudiție științifică, întru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287059_a_288388]
-
slave, ca să aibă astfel acces la izvoare de mâna întâi, să identifice, pe cât posibil, toate paralelismele la subiectele ce l-au interesat. În Coordonate sud-est europene ale baladei populare românești (1975) afirmă că din 401 de subiecte, câte însumează cântecul epic românesc, doar 41 de subiecte pot fi considerate ca fiind comune cu ale bulgarilor, 29 sunt în comun cu sârbii, unul cu istroromânii, 12 cu macedoromânii, 13 cu neogrecii și 13 cu albanezii. În Paralele folclorice. Coordonatele culturii carpatice (1984
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287059_a_288388]
-
culturii carpatice (1984) identifică 26 de subiecte comune pentru români și maghiari, 22 cu ucrainenii, 17 cu slovacii, 12 cu lituanienii, 11 cu rușii și bielorușii, 10 cu polonezii, 8 cu cehii și moravii și 3 cu sașii-germanii. Cercetarea cântecului epic tradițional l-a condus pe F. spre studierea gramaticii și stilului acestuia. Creație cu limbaj propriu, scrie folcloristul în Estetica oralității (1980), cu mijloace artistice specifice, cu un stil tradițional bine consolidat, folclorul trebuie studiat nu cu uneltele retoricii clasice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287059_a_288388]
-
C.M. Bowra, Paul Mazon, Franz H. Bäuml, Donald J. Ward, Lorenzo Renzi ș.a., F. își adaugă contribuția la ceea ce el numește varianta românească a teoriei oralității. Aportul cel mai însemnat al cărții este repertoriul analitic al formulelor călătoare din cântecul epic muntenesc și oltenesc, care însumează 127 de poziții. Alte câteva componente particularizează opera lui F.: aceea de bibliograf, responsabil al colectivului care a realizat Bibliografia generală a etnografiei și folclorului românesc (I-II, 1968-2002), în fine, aceea de editor. SCRIERI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287059_a_288388]
-
populare de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Răspunsurile la chestionarele lui Nicolae Densușianu, București, 1976; Estetica oralității, București, 1980; Femeia lui Putiphar (K 2111). Cercetare comparată de folclor și literatură, București, 1982; Paralele folclorice. Coordonatele culturii carpatice, București, 1984; Cântecul epic tradițional al românilor, București, 1985; Valori ale culturii populare românești, I-II, îngr. Rodica Fochi, introd. Iordan Datcu, București, 1987-1988. Ediții: Ioan Urban Jarnik, Andrei Bârseanu, Doine și strigături din Ardeal, București, 1968. Repere bibliografice: Traian Herseni, Problema „Mioriței”. Pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287059_a_288388]
-
apetit sau vocație pentru acțiune, fapte, întâmplări. Situațiile devin pretexte pentru rememorarea analitică ori pentru reverii meditative în marginea destinului fragil al ființei. Rolul central îl joacă personajul, care e o entitate coagulantă, un loc geometric al reflectărilor exterioare. Universul epic e o proiecție a cazuisticii dezvoltate în jurul cazurilor de conștiință, o recuzită evenimențială pentru disertație. În natura meditației își are originea și stilul ales, cizelat până la hipercorectitudine, adesea pedant. În astfel de digresiuni rafinate autorul dă la iveală și o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]
-
spre Polul Sud”, CL, 1985, 10; Ștefan Borbély, În spatele frontului, VTRA, 1986, 4; Liviu Petrescu, Portret în mișcare, ST, 1986, 6; Gheorghe Perian, Confiniile realismului, AST, 1986, 9; Holban, Profiluri, 392-395; Regman, De la imperfect, 106-113; Ion Simuț, Realism și intensitate epică, RL, 1988, 13; Cosma, Romanul, I, 252-254; Simona Popescu, Un alt „metabolism cotidian”, VR, 1989, 3; Simion, Scriitori, IV, 602-615; Țeposu, Istoria, 149-152; Tania Radu, Cuminecare cu uzo, LAI, 1994, 24; Andreea Deciu, Un călător de modă veche, RL, 1994
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]
-
602-615; Țeposu, Istoria, 149-152; Tania Radu, Cuminecare cu uzo, LAI, 1994, 24; Andreea Deciu, Un călător de modă veche, RL, 1994, 30; Gheorghe Crăciun, Muzee și femei, VTRA, 1995, 9; Al. Cistelecan, Peregrinul anglo-transilvan, VTRA, 1995, 9; Mihai Dragolea, Exerciții epice la Atena, VTRA, 1995, 9; Al. Th. Ionescu, Aventura prozei scurte în anii ’80, Iași, 1995, 89-93; Perian, Scriitori, 163-179; Simuț, Critica, 178-184; Petrescu, Studii transilvane, 217-224; Regman, Dinspre Cercul Literar, 185-189; Dicț. analitic, I, 332-334, II, 89-92; Lefter, Scriit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]
-
lume imprevizibilă. Versurile libere și absența punctuației (surse ale unei ambiguități de bună calitate) întăresc impresia de nonconformism stilistic, lăsată de imagistica vulcanică, vădind un netăgăduit rafinament estetic. Noaptea de hârtie (1971) este primul antiroman prin care se întrerupe tradiționalismul epic din literatura română a Voivodinei. A. recurge aici la o deliberată și inteligent condusă subminare a structurilor și procedeelor consfințite. Cele șase părți, oricât de diferite între ele, încheagă o atmosferă de tragism existențial, perceput deopotrivă senzorial și intelectual, tragism
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285260_a_286589]
-
prezent în care, pe neașteptate, pătrund „fantasme” din anii negri ai detenției. Momente fugare din drastica recluziune se întretaie cu scene din viața frământată, măcinată de suspiciuni și îngrijorări a exilului românesc din capitala Franței. Autorul, care își investește în epicul atent condus propriile, bântuitoare, amintiri, respinge soluția vindictei, a răfuielii cu uneltele mărunte ale marilor tartori, de la noi și de oriunde. El semnalează sfidătoarea impostură a „oficinelor care rescriu istoria țărilor din Est în anii ’50-’60”, a căror imundă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
în faza ei crepusculară, „o vreme de o caricatură tragică” (N. Iorga), când pe decrepitudinea inconștientă a unora înflorește parvenitismul neguros și cinic al altora, F. intuiește aici sursa unei bogate tipologii morale, psihologice și sociale. Întregul proiect etic și epic al romanului este enunțat în Dedicație și în Prolog, texte revelatoare pentru incisivitatea critică și pentru polemismul abundent exteriorizat. Fusese în intenția autorului să întruchipeze ascensiunea ciocoiului în două ipostaze, dar nu a avut răgazul de a-l modela decât
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
romanul” lui Dinu Păturică și „romanțul” lui Gheorghe. Pornirea justițiară a lui F., sesizabilă în orice rând al scrierii, ajunge ostentativă în acest maniheism rigid: eroi satanici și eroi serafici, primii incriminați violent, nestăpânit, cu inclemență, ceilalți idealizați până la apoteoză. Epicul suportă, de asemenea, o schematizare maximă, până când ultima scenă o întâlnește, demonstrativ, pe prima. Subsumate tendinței apăsat pedagogice, mereu în consonanță cu sentimentele nutrite de bunul cititor al vremii, clișeele, efectele melodramatice se înseriază firesc. Sunt, acestea, elemente care împiedică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
care o aduc scrierile lui L. publicate după 1989 este una de îngroșare până la violență a mesajului. Încrâncenarea de a spune apăsat adevărul despre anomaliile unui sistem politic opresiv crește, și romanele pot funcționa, în acest sens, ca niște documente epice. Maniera de construcție epică reflectă însă același calapod maniheist. În Umbra răsculatului (1996), bunăoară, este surprins momentul sistematizării satelor românești, locul ales și personajele fiind edificatoare pentru ideea unei iminente răsturnări a regimului. Atunci când nu mai simte nevoia să plaseze
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
lui L. publicate după 1989 este una de îngroșare până la violență a mesajului. Încrâncenarea de a spune apăsat adevărul despre anomaliile unui sistem politic opresiv crește, și romanele pot funcționa, în acest sens, ca niște documente epice. Maniera de construcție epică reflectă însă același calapod maniheist. În Umbra răsculatului (1996), bunăoară, este surprins momentul sistematizării satelor românești, locul ales și personajele fiind edificatoare pentru ideea unei iminente răsturnări a regimului. Atunci când nu mai simte nevoia să plaseze ideologia în scenarii epice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
epică reflectă însă același calapod maniheist. În Umbra răsculatului (1996), bunăoară, este surprins momentul sistematizării satelor românești, locul ales și personajele fiind edificatoare pentru ideea unei iminente răsturnări a regimului. Atunci când nu mai simte nevoia să plaseze ideologia în scenarii epice, L. o prezintă direct. Cuvânt despre Transilvania (1982), carte repede retrasă de pe piață, este o colecție de eseuri tributare doctrinei naționalismului mistic, cu îngroșate note polemice antirevizioniste. Culegerea este structurată în patru părți: Rapsodie transilvană, pledoarie exaltată pentru arhaicitatea ținutului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]