7,253 matches
-
de vase de la Acaster Malbis sud de York, iar capturarea sa a împiedicat armatele aliate să mai treacă râul Ouse și să-l atace pe Rupert. Alți călăreți ai lui Rupert au sosit la York și au făcut joncțiunea cu garnizoana. Odată Yorkul despresurat, Newcastle i-a trimis lui Rupert o scrisoare lingușitoare de bun venit și de felicitare. Rupert a răspuns prin Goring, cerându-i lui Newcastle să vină cu forțele sale în ajutorul lui Rupert în următoarea dimineață. Aflând
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
unei bătălii anticipate de ambele tabere. El a sugerat că armata aliată se va dizolva în cele din urmă și a sugerat să se aștepte sosirea unei forțe de 3.000 de oameni sub conducerea colonelulului Clavering și mai multe garnizoane adunate, totalizând încă 2.000 de oameni. Rupert era convins că scrisoarea regelui (pe care nu i-a arătat-o lui Newcastle) era un ordin de a ataca și învinge inamicul imediat. Mai mult, Rupert dorea să compenseze inferioritatea numerică
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
scoțieni și parlamentariști, Rupert și-a păstrat o rezervă de 600 de călăreți, inclusiv trupele sale de elită "Lifeguard of Horse", sub comanda sa personală. Această rezervă s-a situat în spatele centrului. Desfășurarea forțelor regaliste a fost prelungită de întârzierea garnizoanei din York, și abia seara târziu regaliștii au ocupat toate pozițiile. O serie de averse de ploaie și descurajarea lui Newcastle și Eythin l-au convins pe Rupert să-și amâne atacul până a doua zi. Dinspre pozițiile armatei aliate
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
pe acesta de moartea fiului său și de ultimele sale cuvinte. Noaptea târziu, generalii regaliști au ajuns la York, împreună cu numeroși soldați împrăștiați. Guvernatorul Yorkului, Sir Thomas Glemham, i-a lăsat să intre doar pe cei ce făceau parte din garnizoană (adică doar câțiva ofițeri care participaseră la luptă ca voluntari), de teamă că parlamentariștii ar putea pătrunde în oraș pe urmele regaliștilor. Numeroși fugari, unii răniți, umpluseră străzile din afara zidului cetății lângă Micklegate Bar, poarta orașului. Newcastle, văzându-și forțele
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
Leven fugise la Leeds, la circa de câmpul de luptă, și a aflat cu mare surpriză vestea victoriei. Odată ce armata aliată a fost readunată, ei au reluat asediul Yorkului. În urma acordului că soldații scoțieni nu vor fi cantonați în oraș, garnizoana a capitulat condiționat la 16 iulie. Armata aliată s-a împrăștiat și ea în scurt timp. Leven și-a dus soldații în nord să asedieze orașele Newcastle upon Tyne și Carlisle, în vreme ce armata lui Manchester s-a întors la to
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
în nord să asedieze orașele Newcastle upon Tyne și Carlisle, în vreme ce armata lui Manchester s-a întors la to Lincolnshire și de acolo, în cele din urmă, în sudul Angliei. În următoarele câteva luni, scoțienii și parlamentariștii au eliminat restul garnizoanelor regaliste din nordul Angliei. Cavaleria regalistă din zonă, „Northern Horse”, a continuat să lupte pentru regele Carol sub comanda lui Sir Marmaduke Langdale, și a efectuat chiar câteva raiduri rapide dinspre sud pentru a ajuta garnizoanele regaliste din sudul Yorkshire-ului
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
parlamentariștii au eliminat restul garnizoanelor regaliste din nordul Angliei. Cavaleria regalistă din zonă, „Northern Horse”, a continuat să lupte pentru regele Carol sub comanda lui Sir Marmaduke Langdale, și a efectuat chiar câteva raiduri rapide dinspre sud pentru a ajuta garnizoanele regaliste din sudul Yorkshire-ului, dar a devenit din ce în ce mai indisciplinată, ceea ce a dus la îndepărtarea multor simpatizanți ai cauzei regaliste. Înfrângerea de la Marston Moor a fost o grea lovitură dată cauzei regaliste. Prințul Rupert fusese învins decisiv pentru prima oară în
Bătălia de la Marston Moor () [Corola-website/Science/322572_a_323901]
-
devenind Provincie romană. Anul 106 a însemnat pentru Potaissa, debutul unei noi epoci istorice. Deja în vara anului 106 se întreprinde o intensă explorare a noii provincii înglobate Imperiului Roman (marcarea punctelor strategice, înregistrarea surselor naturale, amenajarea rețelelor rutiere, stabilirea garnizoanelor, edificarea fortificațiilor). Evenimentul care a impulsionat cel mai mult dezvoltarea vechii așezări dacice Potaissa, înainte de staționarea aici a Legiunii a V-a Macedonica în anul 168, a fost apariția și stabilirea unor coloniști romani, veniți din diferite zone ale Imperiului
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
interese de armată, și o reducere bruscă a numărului de locuitori ai orașului. Din cercetările în castrul Potaissa, nu rezultă vreo distrugere intenționată, sau vreun incendiu cu prilejul retragerii. Trupele legiunii s-au retras în ordine spre noua localitate de garnizoană, Oescus. Traiul populației rămase la Potaissa în secolele III și IV (după retragerea trupelor romane și a unei părți din populație) a fost modest și nu lipsit de primejdii. Relevante sunt diminuarea calității vieții, scăderea activității economice, revenirea la economia
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
Goryeo a trimis 36 de misiuni tributare către Yuan în timpul domniei lui Kublai Khan (nepot al binecunoscutului Ginghis Khan). Dinastia Goryeo a supraviețuit sub aspra dominație până când regele Gongmin (al 31-lea rege, deja prezentat) a început să împingă înapoi garnizoanele mongole. Până în 1350, Goryeo s-a desprins de sub influența Yuan. Când regele Gongmin a fost întronat Goryeo se afla încă sub influența imperiului mongol. A fost forțat să petreacă mulți ani la curtea imperială, fiind trimis acolo în 1341 ca
Dinastia Goryeo () [Corola-website/Science/322077_a_323406]
-
a suprima orice formă de rebeliune și a menține orașele cubaneze sub controlul lui Batista. Însă în munții Sierra Maestra, Castro, cu ajutorul lui Frank País, Ramos Latour, Huber Matos și mulții alții, a planificat și a executat atacuri reușite asupra garnizoanelor mai mici ale armatei cubaneze. Che Guevara și Raúl Castro l-au ajutat pe Fidel să-și consolideze controlul politic din munți, deseori prin executarea celor suspectați a fi loiali lui Batista sau a rivalilor lui Castro. În plus, trupele
Revoluția Cubaneză () [Corola-website/Science/322133_a_323462]
-
avea o și care casă le reflecte puterea să prestigiul. În decursul secolului XV, În atât fortăreața cât și în Rocher au continuat și fie extinse să și, aparate când au devenit o pană ce adăpostea 400 de trupe. Transformarea garnizoana din lentă reședința fortificata palat (ilustrația 7) a început în decursul acestei perioade, inițial cu construcția lui Lamberto Gromaldi, lord de Monaco (care în anii 1458 între 1494 a fost aun conducător notabil care a mânuit diplomația cu același talent
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
de vedere politic pentru încă un secol și puțin s-a construit din anul 1581 până în 1604, în timpul domniilor prințului Charles al II-lea și a prințului Hercule. Vulnerabilitatea Monaco-ului a continuat și în 1605, cănd spaniolii au instalat o garnizoana acolo. În 1633 Honoré al ÎI alea (ilustrația 8), a fost numit oficial "Prinț senior" de către regele spaniol, Monaco-ul fiind astfel recunoscut că un principat pentru întâia dată. Cu toate acestea, cum trupele spaniole erau momentan în ocupație, această recunoaștere
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
dar și politic, s-a ridicat împotriva prezenței spaniolilor în Monaco. În vreme ce realiza că Monaco are nevoie de protecție de la o altă putere, Franța era alegerea ideală a lui Honoré al II-lea. În 1641, încurajat de către Franța, a atacat garnizoana Spaniei și i-a alungat, declarând aglorioasa libertate a Monaco-ului”. Libertatea menționată era în totalitate dependența de Franța, deoarece Monaco-ul a intrat într-o perioadă de protectorat din partea Franței, care a durat până în 1814. Ca rezultat al acțiunii sale, Honoré
Palatul Princiar din Monaco () [Corola-website/Science/322176_a_323505]
-
trebuie să fie independența sau revenirea la Constituția mexicană din 1824. În vreme ce delegații din organismul conducător provizoriu - "Adunarea Consultativă" (în spaniolă „Consultation”) - dezbăteau asupra motivelor care generaseră războiul, texianii și un mare aflux de voluntari din Statele Unite au învins micile garnizoane de soldați mexicani, până la jumătatea lui decembrie 1835. Adunarea Consultativă nu și-a asumat declararea independenței, decizând instalarea unor organisme de conducere executive interimare, în cadrul cărora luptele intestine au dus la paralizie politică și la un vid de guvernare efectivă
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
Texasului, învingând toate trupele texiane întâlnite în cale și executându-i pe majoritatea celor ce se predau. Santa Anna a mers în fruntea unei forțe și mai mari la San Antonio de Béxar (sau Béxar), unde soldații săi au învins garnizoana texiană în bătălia de la Alamo, ucigându-i pe aproape toți apărătorii. În luna următoare, o armată texiană nou înființată sub comanda lui Sam Houston s-a retras treptat către frontiera cu Louisiana; civilii îngroziți au fugit cu armata, în ceea ce
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
La Bahía din Goliad să-l răpească și să fure cei 50.000 de dolari pe care se zvonea că îi are la el. La 10 octombrie, circa 125 de voluntari, între care 30 de "tejanos", au năvălit în presidio. Garnizoana mexicană s-a predat după o luptă de treizeci de minute. Au fost răniți unul sau doi texiani; trei soldați mexicani au murit și alți șapte au fost răniți. Texianii și-au stabilit cartierul general în presidio, sub comanda căpitanului
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
sub comanda căpitanului Philip Dimmitt, care i-a trimis imediat pe toți voluntarii "tejano" să meargă împreună cu Austin în marșul asupra Béxarului. La sfârșitul lunii, Dimmitt a trimis un grup de oameni sub comanda lui Ira Westover să lupte cu garnizoana mexicană de la Fort Lipantitlán, lângă San Patricio. În seara zilei de 3 noiembrie, texianii au cucerit fortul, slab ocupat, fără a trage vreun foc de armă. După ce au demontat fortul, ei s-au pregătit să se întoarcă la Restul garnizoanei
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
garnizoana mexicană de la Fort Lipantitlán, lângă San Patricio. În seara zilei de 3 noiembrie, texianii au cucerit fortul, slab ocupat, fără a trage vreun foc de armă. După ce au demontat fortul, ei s-au pregătit să se întoarcă la Restul garnizoanei mexicane, care era plecată în patrulă, s-a apropiat. Soldații mexicani erau însoțiți de 15-20 de centraliști loiali din San Patricio, inclusiv toți membrii "ayuntamiento-"ului. După o ciocnire de treizeci de minute, soldații mexicani și centraliștii texiani s-au
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
a fost eliberat de soldații care simpatizau cu el, Viesca a călătorit imediat în Texas pentru a reînființa guvernul statului. Dimmitt l-a primit pe Viesca, dar a refuzat să-i recunoască autoritatea ca guvernator. Aceasta a produs nemulțumiri în garnizoană, întrucât mulți îl susțineau pe guvernator. Dimmitt a declarat lege marțială și în curând și-a făcut dușmani din majoritatea localnicilor. În următoarele câteva luni, zona dintre Goliad și Refugio s-a cufundat în război civil. Localnicul din Goliad Carlos
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
ordinele și că nu dezertau. A doua zi dimineața, Cos a capitulat. Conform termenilor capitulării, Cos și oamenii săi aveau să părăsească Texasul și să nu mai lupte împotriva susținătorilor Constituției de la 1824. Odată cu plecarea sa, nu mai exista nicio garnizoană mexicană organizată în Texas, și mulți dintre texiani credeau că războiul s-a terminat. Burleson a demisionat de la conducerea armatei la 15 decembrie și s-a întors la casa lui. Mulți dintre soldați au făcut la fel, iar Johnson a
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
la Gonzales și i-a informat pe cei 374 de voluntari (unii neavând arme) adunați acolo că Texasul este acum republică independentă. Imediat după ora 11 p.m. în seara de 13 martie, Susanna Dickinson și Joe au adus vestea că garnizoana din Alamo fusese învinsă și că armata mexicană mărșăluiește către așezările texiane. Un sfat de război convocat în grabă a decis evacuarea zonei și retragerea. Evacuarea a început la miezul nopții și s-a desfășurat atât de rapid încât multe
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
În cazematele cetății, folosite pe post de închisori, au fost închiși Horea, Cloșca și Crișan și prizonierii din armata franceză, între anii 1790 - 1815. În timpul revoluției din 1848 - 1849, cetatea a jucat un rol crucial. Sub asediul armatei republicane maghiare, garnizoana a bombardat orașul zi de zi timp de nouă luni. În vara lui 1849, armata revoluționară maghiară a reușit să ocupe cetatea timp de 46 de zile, până ce a fost încercuită de armatele rusești și austriece și obligată să se
Cetatea Aradului () [Corola-website/Science/322283_a_323612]
-
Cicio Pop, într-o interpelare în parlamentul de la Budapesta în cursul anului 1917. În noiembrie 1918 cetatea a fost ocupată de trupele franco - sârbe, iar din iulie 1919 a fost preluată de armata română. În perioada interbelică cetatea a fost garnizoana Aradului și a găzduit regimentul 93 infanterie. După armistițiul încheiat de România în 12 septembrie 1944 și ocuparea Aradului de armata sovietică, în cetate a staționat o unitate de tancuri sovietică până în anul 1958. Locul sovieticilor a fost luat apoi
Cetatea Aradului () [Corola-website/Science/322283_a_323612]
-
Viena, cu rezidențe studențești la Graz, Berlin și Würzburg, primind diploma de doctor pentru practică medicală generală. S-a înrolat în 1881 în Viena ca să urmeze cursurile școlii medicale militare și a fost încorporat în armată în 1882 la spitalul garnizoanei din Triest. Aici a dezvoltat un interes pentru călătoriile pe mare și în februarie 1883 a abandonat serviciul militar, angajându-se ca medic pe una din navele . Astfel a vizitat zona Mediteranei și a mers de două ori în Brazilia
Casa de Soterius von Sachsenheim () [Corola-website/Science/329594_a_330923]