KorAP: Find »[drukola/base=imaginar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...278 279 280 ...289 >

7,215 matches

Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744

de prevestire și de ghicit (Astrologhie, Gromovnic, Obrociri de zile, Cărți de visuri, Oglinda norocului etc). Eliade identifica în ele, stabilindu-i suprarealului o sorginte mitologică, urmele unei cosmogonii și ale unor tehnici arhaice cu valoare antropologică, reținute ulterior în imaginarul medieval ("Cărțile populare în literatura română". Meșterul Manole 151-65). Dintre scrierile de prevestire, cărțile cu conținut astrologic se bucurau, probabil, de cel mai numeros public, deoarece ele satisfac o nevoie ancestrală a omului de a-și cunoaște destinul pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
greco-romană, literatura oraculară este ecoul "profan" al legendelor eschatologice. Ea răspunde unei preocupări obsesive pentru viitor, componentă permanentă a sensibilității umane, pe care o reflectă și o leagă de capacitatea de preîntâmpinare a situațiilor nefaste (Boia, Pentru o istorie a imaginarului 33). Biserica nu întârzie să reacționeze. Divagațiile tulburătoare și pervertirea sensului creștin al istoriei omenirii − semn al unei voințe divine de neinterogat și de nepătruns −, precum și încercarea de a ridica presiunea impusă de dogmă sau răstălmăcirea populară a Apocalipsei reprezentau

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
Apocalipsei reprezentau pericole reale pentru credința dreaptă. Mărgăritariul fraților Greceanu îl citează pe Ioan Chrysostomos, iar Cele șapte taine ale bisericii, traduse de Eustatie Logofătul împreună cu Varlaam și tipărite de acesta, condamnă vehement ghicitul în stele. Dar, din fericire pentru imaginar, cititori ai acestor cărți cenzurate se aflau și la curțile domnești - mediul de acreditare (spre exemplu, cazul lui Constantin Brâncoveanu, care plătea serviciile unui astrolog, Ion Romanul) -, astfel încât interdicțiile ecclesiatice nu dau roade. Complexitatea gândirii magice populare le încânta printr-

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-ți putea controla norocul. Pentru că mirabilul și miraculosul religios se transformă în magic, după cum călătoriile sfinților misionari (în Dosoftei, Viața și petreacerea svinților) au ajuns să se asemene, prin pitoresc și aventura fabuloasă, cu Alexăndria sau cu legendele hagiografice, în imaginarul colectiv se configurează o realitate fantastică inedită. Apocrifele lui Cigala, lui Dorothei de Monembasia sau cele din Paleea historica transferă către imaginar narațiuni și personaje biblice, construite după modelul fabulosului precreștin. Textele sfinte devin, după această metamorfoză, niște basme sau

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
svinților) au ajuns să se asemene, prin pitoresc și aventura fabuloasă, cu Alexăndria sau cu legendele hagiografice, în imaginarul colectiv se configurează o realitate fantastică inedită. Apocrifele lui Cigala, lui Dorothei de Monembasia sau cele din Paleea historica transferă către imaginar narațiuni și personaje biblice, construite după modelul fabulosului precreștin. Textele sfinte devin, după această metamorfoză, niște basme sau povești din care mirabilul a fost expulzat, iar coordonata fantastică a ajuns consonantă cu creațiile și cu spiritul popular românesc. Ca și

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
mai aproape de umanitatea profană care își savurează cu încântare fantezia, dedublându-se (autor−lector) pentru a mima, ludic, mirarea. Până la "vesela Apocalipsă" din Țiganiada lui Ioan Budai-Deleanu drumul nu mai este atât de lung. Exorcizarea fricii de necunoscut atenuează în imaginar umbra morții și a iadului. Un antropomorfism vegetal, o putere fabuloasă a eroului, o prezență restrânsă semnificativ a straniului creștin sunt tot atâtea elemente reperabile și în legendele sfinților-martiri, și în romanele populare rezultate din contaminarea diverselor tradiții. În genere

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
ieșirea din trup interesa și interesează mai mult decât orice, și descrierea iadului și a raiului este obiectul de predilecție al fanteziei populare. (Gaster 444) Codex Sturdzanus, Codicele Marțian, Mineiul pe octombrie (Râmnic 1776), Viața Sfântului Vasilie cel Nou dezvoltă imaginarul unor cronotopoi fantastici, în care tradiția pre-creștină (asiro-babiloniană, egipteană sau greacă), filtrată de atâtea alte tradiții culturale pe care le-a străbătut, se întâlnește cu eroii mai tineri ai creștinismului. Incursiunea în rai sau în iad aduce cu ea un

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
curge lapte și miere" − vizitată de eroul "cavaler" al taberei țiganilor, într-o replică dată unei realități niciodată mulțumitoare. Legendele apocrife notate de Grigore din Măhaciu atestă frecvența reprezentării infernului − tema dezvoltată cu predilecție de evul mediu și prin care imaginarul românesc se așează în același plan cu occidentul și cu orientul îndepărtat. Apocalipsul Apostolului Pavel, Apocalipsul Fecioarei și Moartea lui Avraam se desfășoară pe aceeași schemă cosmico-eschatologică, dominată de imagini stereotipe, care slăbesc în final "tensiunea conflictual-magică, tangentă la existența

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
necesar o geografie mitică; drumul prin rai sau infern, teritorii interzise la început, capătă funcțiile și valorile unei adevărate inițieri magico-ezoterice (și în Halima, și în Alexăndria). În aceste spații, tânărul pășește dincolo de tabu-uri, dovedindu-și puterile necunoscute anterior. Imaginarul îl suprinde chiar pe filosoful Avicena într-o aventură ce confundă alchimia cu ritualurile magice și cu demonomagia. În acest mod, pot fi provocate forțele întunericului sau poate fi cerut ajutorul divin, cum adesea face Alexandru Macedon pentru a învinge

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
fi cerut ajutorul divin, cum adesea face Alexandru Macedon pentru a învinge într-o manieră pur creștină păgânitatea sau bestiile stihiale (ce reprezintă diformul și lumea sălbatică), împlinind astfel rolul de întemeietor de lumi "normale". Sitaute între cult și folcloric, imaginarul cărților populare își asigură aderența la stratul cultural "minor" prin schemele narative mitizante și prin fabulosul și rolurile specifice basmului; pe de altă parte, elementul creștin suprapus peste cel păgân adaptează materia narativă la exigențele unei lumi guvernate de ortodoxia

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
mitizante și prin fabulosul și rolurile specifice basmului; pe de altă parte, elementul creștin suprapus peste cel păgân adaptează materia narativă la exigențele unei lumi guvernate de ortodoxia "înaltă", sub imperiul pattern-ului biblic. Ca proiecție în fantastic, compensatorie față de imaginarul regalității misogine (sub influența bisericii), cărțile populare ar fi trebuit să aibă ca subiect mai degrabă o lume feminină, a interiorității sensibile, eliberate de obsesivele coduri ale eroicului. În parte, așa se și întâmplă. Însă, fiind ei înșiși autori/traducători

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
coduri ale eroicului. În parte, așa se și întâmplă. Însă, fiind ei înșiși autori/traducători și lectori, cărturarii au sfârșit prin a controla și aici iubirea cu măsura canonului. De aceea, cine dorește acest lucru, poate descifra din nou un imaginar al masculinului și al puterii sale, în paralel cu o variantă a amorului curtenesc sau a iubirii cu iz oriental, finalizate în cea mai pură tradiție ortodoxă cu epuizarea misterului prin căsătorie. Urmărită și în firidele vieții sale de taină

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
pură tradiție ortodoxă cu epuizarea misterului prin căsătorie. Urmărită și în firidele vieții sale de taină, femeia este și aici prinsă în plasa ierarhiei sociale, reflex al atotstăpânitorului mod de gândire masculină din medievalitatea ortodoxă. De la casă la mormânt: un imaginar cronotopic Într-o poetică a spațiului, în interiorul căruia se mișcă lumea imaginară a medievalității românești, casa este ea însăși un reper antropologic, cu o "poveste" proprie. Simbol totalizant al matricei familiale (trupul matern, casa părintească, locul de origine), dar și

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
iar pivnița duce către lumea misterelor (mai târziu, la Mircea Eliade, comentarii științifice detaliate, dar și proză fantastică pe această temă). Iată, pe verticală și pe orizontală, formele simbolice ale spațiului familial și principalele reprezentări ale vieții terestre proiectate în imaginar, dar surprinse și în textele medievale. Evenimentele vieții laice împart existența în: "istorie" politică (spre exemplu, temporalitatea narativă în letopisețe sau în cronici; timpul bătăliilor și al victoriilor; secvența temporală a tratativelor, a primirii solilor sau a aplicării pedepselor politice

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
un dialog direct cu divinitatea, într-un spațiu nelimitat. Locul și timpul specifice încadrează, așadar, practica religioasă și tipul de exercițiu spiritual, determinându-le un rol diferit. Simbolistica majoră a "locuinței", pentru că stă în relație cu rolul femeii și cu imaginarul configurat în jurul ei, este încadrată și controlată atent de dogmă. În chip necesar, trupul ca lăcaș al sufletului trebuie să se purifice, pentru a permite contopirea umanului cu divinul, a materiei cu spiritul. Regăsim acest precept major în Învățăturile lui

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
acestora amândurora gândul să arată a birui. (Ion Zoba din Vinț. Pentru sângurul țiitoriul gând. BAR, CRV 86: 740 II, 741 I) Simbolistica "recipientului [a trupului, n.n.] și a habitatului" (în terminologia lui Durand) include și motivul cupei, relevant în imaginarul puterii pentru că reprezintă regalitatea (alături de sceptru), dublând semnificația coroanei. Domus-ul, asimilat atât cu teritoriul politic, cât și cu creștinătatea, atât cu trupul matern, cât și cu casa sau cu mormântul, este și cel mai complex motiv spațial, dar și cel

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
cu creștinătatea, atât cu trupul matern, cât și cu casa sau cu mormântul, este și cel mai complex motiv spațial, dar și cel mai dificil de structurat, dată fiind relația lui atât cu istoria reală a locuirii, cât și cu imaginarul în ansamblu (masculin și feminin). Există o casă materială (laică) - trupul și habitatul său -, o altă casă, religioasă - grota pustnicului, pădurea sau pustiul sfinților, templul sau biserica -, dar există și un adăpost spiritual - divinitatea, căreia i se subordonează întregul teritoriu

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
în casa sufletului tău. (Dioptra. Cartea II XXI, apud Moraru, "Dioptra" 70) Cele două mari destine biblice opuse, adamic și christic, beneficiază, spre diferență de omul precreștin, locuitor fericit doar al spațiului terestru, de alte câteva areale sacre reprezentate în imaginarul religios. Textele medievale subliniază condiția omului, de creatură făcută din lut (ca materie vremelnică și primară), cauză a incapacității sale de a rămâne la starea perfectă, pură, pe calea dreaptă a credinței. Traseul cuplului primordial, sub forța destinului său nefericit

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
identificare cu divinitatea prin cunoaștere duce, pentru Lucifer, ca și pentru Adam, la prăbușire și la anularea pentru totdeauna, respectiv la retragerea temporară a semnului ocrotitor, venit dinspre "acasa" raiului. Pedepsirea îngerului răzvrătit și a omului a generat configurarea în imaginar a două zone distincte: una a veșnicei ispășiri, localizată în centrul subteran al pământului, cealaltă celestă, cu un spațiu intermediar al "recuperării" în plan terestru, biserica, dar și cu necesare practici de curățare a trupului și a sufletului, precum postul

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
a trupului și a sufletului, precum postul, abstinența, rugăciunea. În timp ce căderea îngerului este ireversibilă, omul poate să refacă traseul în urma unei drastice penitențe. De cu totul altă factură este itinerariul christic, marcat doar de câțiva topoï, ce jalonează însă întregul imaginar medieval: locul nașterii (ieslele), locul propovăduirii (pustiul, casa obișnuită, grădina și casa Domnului), locul morții (Golgota, crucea și mormântul). Multiplicarea centrilor locuirii terestre determină o posibilă reconsiderare a dihotomiei stabilite de Mircea Eliade, sacru−profan. Deși casa reface, prin ritualul

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
muntele și arborele (axis mundi) −, în viața privată cotidiană această dimensiune a sacralității se pierde. În același mod, pădurea și pustiul, de la semnificațiile lor creștine inițiale, ca locuri ale ascezei, ajung să intre și sub incidența maleficului (a vrăjitoriei). Pentru imaginarul medieval, propun mai curând o tripletă specializată: un timp aferent religiosului așezat sub semnul pozitiv al divinității, cu topoï aferenți - rai, biserică și grotă christică; un timp laic (al existenței obișnuite și al cotidianului); un timp al religiosului aflat sub

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
în evul mediu: puterea laică și cea religioasă, a doua dependentă de prima și în ce privește politica sa de prozelitism. Ea este însă cu mult mai persuasivă, prin faptul că operează în structurile profunde ale credinței în divinitate, implicit și ale imaginarului (cu mult mai complex). Conotațiile "casei" combină în permanență, prin integrare sau delimitare, atât cele două dimensiuni ale timpului, religios și laic, cât și registrul diurnului și al nocturnului (în terminologia lui Durand); se configurează astfel intinerariile simbolice posibile, din

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
ortodoxe românești: cum știm, gestionate de puterea masculină, dar situate între teama de a nu fi iertată de păcatul adamic - de aici, recluziunea femeii (în spațiul casei) și penitența ei continuă − și între frica permanentă de Îngerul Căzut, (eufemistic) Cel-fără-de-casă. Imaginarul medieval oglindește gândirea, credința și trăirile fiului risipitor (Adam), a cărui speranță se leagă de valoarea mântuitoare a sacrificiului Fiului trimis, ca să nu devină un frate al "veșnicului rătăcitor". Simbol suprem al lumii lui, casa, obligatoriu pură și ocrotitoare, fie

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
rătăcitor". Simbol suprem al lumii lui, casa, obligatoriu pură și ocrotitoare, fie cea familială, fie cea ecclezială, fie mormânt, fie Eden (re)recucerit, este locul ultim către care tinde să ajungă omul medieval. Camera oglinzilor Ieșirea din medievalitate și paradoxurile imaginarului Temele politice majore identificate în textele oficiale, așa cum sunt ele analizate de Valentin Al. Georgescu, Vlad Georgescu, Andrei Pippidi sau Dan-Horia Mazilu, conferă imaginii despre sine a comunității românești medievale o trăsătură surprinzătoare: un grad ridicat de coerență, datorat tipului

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
cercetărilor și asupra relațiilor dintre "martorii" locali, de ordin istoriografic sau iconografic, și alții externi, nu doar de proveniență bizantină și post-bizantină, ci și occidentală, s-ar putea afla răspunsuri la unele întrebări legate de asemănarea de ordin tematic dintre imaginarul local și alte forme ale sale din evul mediu european. Formațiunile discursive sau seturile de numitori comuni, ca și importantele diferențe filosofice în conceperea puterii politice ar putea arăta măsura și modul în care societățile medievale au interpretat moștenirea comună

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]