8,741 matches
-
Duncan le urmări cum se uitau Încordate, pînă cînd curiozitatea deveni irezistibilă. Se răsuci și el pe taburet să se uite. O văzu pe doamna Alexander Îndreptîndu-se spre cea mai voluminoasă mașină de făcut lumînări, conducîndu-i pe cei doi, un ins blond și Înalt și unul mai scund și brunet. Blondul stătea cu spatele la Duncan, dînd din cap aprobator, și-și nota cîte ceva Într-un carnet. Celălalt avea un aparat de fotografiat - Îl interesa cum funcționează mașina și se tot Învîrtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și-l urmă pe Fraser pînă la treptele dinspre fluviu și o luară Împreună spre nord, spre White City, pe străzile care se Întunecau tot mai mult. 3 — Tu nu știai că s-a terminat războiul? o Întrebă pe Kay insul de cealaltă parte a tejghelei. O abordase așa, Încercînd să se amuze pe seama pantalonilor și tunsorii ei; dar ea auzise asemenea lucruri de mii de ori și nu-i mai venea să zîmbească. CÎnd Îi sesiză accentul, totuși, Își schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
seama că dezastrul se produsese În grădina din spate - o lovitură directă pe adăpost. Oamenii, care probabil că ieșiseră de curînd din adăposturile lor, erau cu toții strînși lîngă zidul grădinii, Încercînd să vadă. Polițiștii instalaseră o foaie de cort. Un ins le conduse pe Kay și Cole prin locul respectiv să le arate ce fusese recuperat: trupul unei femei, Îmbrăcat și cu papucii În picioare, dar fără cap, și torsul gol, fără sex al unui copil mai mare, Încă strîns cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și eu. Atunci peste două ore. Simt o senzație de căldură crescândă În piept. În ultima vreme n-am prea fost În apele mele, dar Încă mi-a mai rămas destulă benzină În rezervor să-i duc de nas pe inșii de teapa lui Toal. Nici prin cap nu-mi trece să fac vizite unui cârd de maimuțe și infirmierelor lor. Am nevoie de două ore pauză de prânz, minimum. O iau spre ieșire cu Gus, dar pe drum sunt oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
zâmbesc eu. Cretinul bagă monezile În buzunar și se Îndepărtează În viteză pe când eu deschid poarta. Nu i-ai dat bacșiș tipului? Întreabă Bladesey. Nu i-aș da bulangiului nici căcatu de pe pantofii mei, Îi spun eu. — Sunt vreo doi inși la Lojă care conduc taxiuri... — Știu asta foarte bine Confrate Blades. Doar fincun rahat de cowboy ie francmason, asta nu-l face să merite un bacșiș după părerea mea. Se aplică aceleași reguli. Ce bacșiș? Nenorociții ăștia. Nuliașda un prăpădit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
evident penalty, dar bineînțeles că nici prin cap nu-mi trece să le acord asta și să stric distracția. Adică, atunci ar fi trebuit să se ducă la Firhill săptămâna viitoare și să câștige, având pe cap cinșpe mii de inși capacitatea stadionului. Cum aș fi putut să le stric cheful ridicând steagul la ei acasă? Oricum ar fi câștigat! Cu un avans cât Argyll Street! În nici un caz mandea n-avea să le spargă petrecerea. Imaginați-vă ce-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
spus că n-aș fi avut cum să văd incidentul pentru că n-am ținut pasul cu jocul. Tipii din presă au fost și ei beton, au minimizat chestia, n-au lăsat să le scape că au sunat o grămadă de inși. N-au zis decât o chestie sau două ca bigoții ăia din divizie care ar fi spus oricum asta. — Puțoii ăștia sunt paranoici, râde Armitage. — Un reporter principal din secțiunea sportivă a unui cotidian mi-a spus la Lojă, cică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
-l țină viu, ca un mesaj pentru partenerii lui. Bruce a rămas acolo pe loc, cu fața la el, gândindu-se cum ar putea face cineva asta unei alte ființe umane. Dar i-a spus lui Costas numai Te-ai Învârtit printre inși cam nasoi frățâne. Îi pune pistolul În gură și trage. Nu se poate uita, dar gemetele Încetează. Bruce tremură, iese din birou și traverseată curtea exterioară. Ușa e Înțepenită și abia se poate strecura ca să ajungă sub razele soarelui din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
ca dracu afară. Mă duc În stația St Andrew’s Square să văd dacă e vreun autobuz spre zonele periferice de rahat care să mă lase În Colinton. Se pare că am noroc, căci Încă mai sunt unu sau doi inși care se Învârtesc p-acolo. Văd un vagabond cu coada ochiului. Se hârșâie de zid, apoi Își ia o pauză rezemându-se de adăpostul din stație. Vagabondu’ pare să aibă o privire cam Înfricoșată, de parcă tocmai și-a dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
care vrea să i-o umple careva. — Ești atrasă de mine. Asta-i tot. Îmi pot da seama de asta. — Bruce, ești un bătrânel prostuț și urât. Foarte probabil ești alcoolic și Dumnezeu știe ce altceva. Ești genul ăla de ins patetic care se aruncă asupra femeilor vulnerabile, slabe și proaste pentru a-și umfla propriul eu șubrezit. Ești varză. Ai dat-o pe undeva În bară amice, se bate ea ușurel pe cap Încheind discuția. Fierb pe scaun. Încep să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
La noi în orășel. 1917. O vreme siberiană. Pământul trosnea sub tălpi și zgomotul răsuna până în creștetul capului. Îmi amintesc pătura imensă cu care fusese acoperit cadavrul fetiței, și care se udase imediat, și pe cei doi paznici, Berfuche, un ins scund cu urechi de porc sălbatic, acoperite de păr, și Grosspeil, un alsacian a cărui familie se expatriase cu patruzeci de ani în urmă, care îl supravegheau din apropierea malului. Un pic mai în spate venea flăcăul Brăchut, un voinic burtos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lăsa seara, sub lambriuri aurite și lustre de cristal, le povestea despre război fetelor în rochii de bal, cu un pahar de șampanie în mână, printre acordurile vioaie ale orchestrei de cameră. Cu pălăria Cronstadt și cu aspectul său de ins ghiftuit cu bucate alese, judecătorul Mierck era un om autoritar. Sosurile cu vin îi colorau poate urechile și nasul, dar nu-l înmuiau deloc. Ridică el însuși pătura și o privi pe Belle de jour o bună bucată de vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și te plictisești repede, iar verile sunt atât de fierbinți că îți fac sângele să fiarbă în vene. Jurații nu înțelegeau întotdeauna ce voia procurorul să spună: citise prea mult, iar ei nu îndeajuns. Printre ei, erau tot felul de inși, de cele mai multe ori oameni insignifianți. Meșteșugari bătrâni stăteau lângă țărani cu obrajii rumeni, funcționari mărunți, preoți în sutane ponosite care veneau dintr-o parohie de țară după ce se treziseră înainte de răsărit, cărăuși și muncitori istoviți. Stăteau cu toții pe aceeași bancă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nemți înapoi acasă în trei săptămâni cu un șut în fund și că va fi floare la ureche nu se mai umflau în pene acum. Prima aniversare a izbucnirii ostilităților nu a fost sărbătorită decât în bistroul lui Fermillin, un ins înalt și slab, cu un cap în formă de pâlnie ce muncise zece ani la Căile Ferate din nord înainte de a-și descoperi vocația, „ca o chemare divină“, după cum îmi mărturisi într-o zi, pentru comercializarea spirtoaselor. Localul se numea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Oamenii știau bine că judecătorul era Mierck. Povestea cu micile lumi făcuse vâlvă - să te răsfeți cu ouă moi lângă un cadavru! - și, de asemenea, disprețul față de fetiță, fără nici un cuvânt, fără urmă de înduioșare. Ce contează! Pentru toți acești inși stupizi, chiar dacă era detestat, el rămânea judecătorul: cel care vă poate trimite, cu o mică semnătură, să reflectați între patru pereți. Cel ce urzește planuri cu călăul. Un fel de bau-bau pentru adulți. Oamenii se priviră. Mulțimea începu să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ele. La noi se petrec încă prea multe sub impulsul unic și salutar al Uniunii Europene. Trebuie mereu să primim ordin să fim civilizați, toleranți, să-i lăsăm și pe alții să se dezvolte. Această nevoie de constrângere externă a inșilor și colectivităților este pentru mine o durere morală majoră! Este societatea românească mai misogină decât celalalte societăți post-comuniste? Comunismul a mimat egalitatea de gen, politic vorbind, dar a ierarhizat toate industriile în chip patriarhal. Comunismul nu a clintit nici o dată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
întâmpla cu un om de la noi care ar respecta toate legile care există, mai ales Codul eticii și echității socialiste? Are 28 sau 29 de puncte. Cum ar apărea el față de lume? Cum ar fi privit de către ceilalți oameni un ins care se scoală dimineața, citește Scânteia, vrea să ajute oamenii să treacă strada, mai ales când ei nu vor, care se simte „ideologizat” la maximum, care respectă absolut toate „indicațiile”? Ar fi, cred, o bizarerie umană. Într-o lume cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
în legătură cu viața semenilor tăi. Și încerci, în felul în care poți, pe baza datelor de care dispui, nu științifice, că nu le ai, deci mai mult pe bază intuitivă, așa cum te ajută contactele pe care le-ai stabilit cu diverși inși, să vezi lumea de azi și lumea de mâine. Și m-am întrebat și eu cum este cu regenerarea noastră, pentru că, repet, am auzit mereu aici, în Occident, că ne trebuie treizeci, patruzeci de ani ca să ne revenim, că țara
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
împletită la rând și s-o zbughești să-ți cumperi sirop? Niciodată! Nu eram un ratat care să vină fără pradă în sacoșă. De două ori cred că mi s-a întâmplat rușinea. Nu, nu eram un ratat, eram un ins care câștiga bătăliile cu coada, trebuia să o fac mândră pe mama de achizițiile mele. Nu, nu mă dădeam în lături de la lupta fizică cu coada. Coada îmi arăta caracterul, ea m-a format: răbdare, rezistență, lipsă de gânduri, povești
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
au și învățat cu „ginarsul“ încă de când era doar un june conte. În momentul de față, Direcția sanitară Arad refuză să retrocedeze bucureșteanului parcul și castelul - devenit încă din stalinism spital de nebuni, cu patruzeci de pacienți și șaizeci de inși pe post de personal auxiliar -, pe motiv că Pubi era alcoolic și recitator de poezii suspect de moderniste, pe la bodegi de pripas și, prin urmare, nu era în deplinătatea facultăților mentale, cum le zice avocatul ălora de la Direcție. Aș scrie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
pe ceafă; zărindu-l pe hangiu, se duse cu pași mari spre el, îl apucă de umeri și-l sărută apăsat de trei ori pe obraji, strigând: — Am venit, pane Macek! — Mă bucur, mă bucur! - rânji hangiul, turnând în pahare. Insul mai înalt se întoarse spre ai săi și deschise gura să scoată și el un chiot, dar dădu cu ochii de cei doi călugări. — Stoooi! - răcni el în loc să chiuiască. Ceilalți se potoliră ca prin farmec. Insul înalt își scoase șapca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
hangiul, turnând în pahare. Insul mai înalt se întoarse spre ai săi și deschise gura să scoată și el un chiot, dar dădu cu ochii de cei doi călugări. — Stoooi! - răcni el în loc să chiuiască. Ceilalți se potoliră ca prin farmec. Insul înalt își scoase șapca, veni spre Metodiu, îngenunche și spuse cu sfială: — Blagoslovește, părinte, un biet păcătos. Fii binecuvântat, fiule - zise Metodiu, făcând deasupra părului roșcovan semnul crucii. — în linie, adunarea! - făcu cu glas scăzut roșcovanul către tovarășii lui. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să ai o gondolă ca să fii cineva. Veneția era, dimpotrivă, un oraș al muncii în care chiar dacă aveai o gondolă, nu erai nimic. între orele 11-12 dimineața, compoziția celor care circulau pe canale se schimba simțitor. Apăreau acum, proaspăt rași, inșii fără ocupație, marchizii, conții, viconții, ducii, cerșetorii, mateloții fără vreun membru, pierdut în luptele cu turcii, chiorii, hoții de buzunare și pictorii la minut. în jurul prânzului apărea însăși maiestuoasa gondolă a Dogelui care mergea pe canal în zig-zag, stârnind admirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Desigur, o împrejurare trecătoare; dar dacă tot o trăim, rugăm măritul Cetitor să ne îngăduie a părăsi pentru o clipă firul întâmplărilor și să ne lase să vorbim puțin despre noi, cei care depanăm acest fir. în total suntem patru inși care povestim. Fiecare din noi se ocupă de o anumită parte a poveștii. Unul răspunde de acțiune, de epic, cum s-ar zice, altul de dialoguri, al treilea de descrieri, iar al patrulea de schițarea, conturarea și, atunci când povestea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Bill; Sir Richard Fine era deja acolo, vorbind pe un ton scăzut cu partenerul său, Henry. Auzindu-ne că ne apropiem, ne privi încruntat. —Shaw, fă-mi o favoare, te rog, ar trebui să fie aici cineva - uită-te după insul care trebuia să stea pe locul ăsta supraveghind lucrurile și spune-i că așa ceva e inadmisibil. Făcu un gest vag, arătând spre scaunul gol al lui Bill. — Post neocupat. Asta nu e deloc bine. Nu durează mult, îmi spuse Sebastian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]