KorAP: Find »[drukola/base=izbucni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...278 279 280 ...411 >

10,258 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

sigur. — Totuși renunț chiar eu la cuvântul „sceptic“, am găsit o altă explicație! strigă deodată Kolea. Sunteți gelos, nu sceptic! Sunteți infernal de gelos pe Ganea pentru fata semeață pe care o știm! Spunând asta, Kolea sări în picioare și izbucni în râs cum, poate, nu mai reușise niciodată să râdă. Văzând că prințul a roșit de tot, Kolea începu să râdă și mai tare; îi plăcea grozav ideea că prințul este gelos din pricina Aglaiei, dar încetă imediat, observând că acesta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
săruta întotdeauna mâinile și o respecta ca pe maică-sa? De ce, de trei zile, ne dă bătăi de cap? Ce să caute aici Gavrila Ivolghin? De ce ieri și astăzi s-a apucat să-l laude pe Gavrila Ivolghin și a izbucnit în plâns? De ce blestematul de «cavaler sărman» e pomenit în scrisoarea anonimă, în timp ce scrisoarea prințului nici măcar surorilor nu le-a arătat-o? Și de ce... la ce bun, la ce bun, ca o pisică smintită, am dat fuga la el și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
privi cumva serios, ca și cum nu s-ar fi așteptat la un asemenea răspuns din partea lui. — Așa... deci așa ziceți, ciudat, rosti el. Și chiar mi-ați răspuns serios, prințe? — Păi nu m-ați întrebat serios? îi replică acesta mirat. Toți izbucniră în râs. — Să nu-l crezi, spuse Adelaida, Evgheni Pavlovici se amuză întotdeauna pe socoteala tuturor! Dacă ai ști dumneata ce îndrugă uneori la modul cel mai serios cu putință! Cred că e o discuție dificilă și mai bine n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
privește și, poate, îl privește amenințător, că negreșit ochii ei negri sunt plini de furie și obrajii îi sunt îmbujorați. — Mie, Nikolai Ardalionovici, mi se pare că degeaba l-ai adus, dacă e vorba de băiețandrul acela tuberculos, care a izbucnit atunci în plâns și ne-a invitat la înmormântarea lui, observă Evgheni Pavlovici. A vorbit atunci cu atâta elocință despre zidul casei vecine, încât neapărat va începe să tânjească după acest zid, poți fi sigur de asta. — A spus adevărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
putea să-i spună? Aiurează sau nu? li se adresă tuturor Lizaveta Prokofievna, tremurând de furie. — Toți mi-au spus, toți, până la unul, în toate aceste trei zile! Niciodată, niciodată n-o să mă mărit cu el! Strigând toate acestea, Aglaia izbucni într-un plâns cu lacrimi amare, își acoperi fața cu batista și se prăbuși pe scaun. — Păi nici nu te-a ce... — Nu te-am cerut de soție, Aglaia Ivanovna, rosti prințul fără voie. — Ce-e? strigă deodată Lizaveta Prokofievna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Aici m-a calomniat un om rău! Fii liniștită! Spunând acestea, se apropie de Aglaia. Ea își dădu deoparte batista care îi acoperea fața, îi aruncă o privire rapidă, învăluindu-i toată figura speriată, pătrunse sensul cuvintelor lui și deodată izbucni într-un hohot de râs chiar sub ochii lui, un râset atât de vesel, de impetuos, atât de caraghios și molipsitor, încât Adelaida fu prima care nu rezistă, mai ales după ce-l privi și ea pe prinț, se repezi la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
râs chiar sub ochii lui, un râset atât de vesel, de impetuos, atât de caraghios și molipsitor, încât Adelaida fu prima care nu rezistă, mai ales după ce-l privi și ea pe prinț, se repezi la sora ei, o îmbrățișă, izbucnind și ea într-un râs la fel de impetuos, școlăresc și vesel, ca al celeilalte. Uitându-se la ele, și prințul zâmbi brusc și se apucă să repete cu chipul bucuros și fericit: — Ah, slavă Domnului, slavă Domnului! În acest moment nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pe veci la mine, prințe? Nu așa, nu așa se oferă brațul unei doamne, chiar nu știi cum se ia o doamnă de braț? Uite-așa, să mergem, o să mergem înaintea tuturor; vrei să mergem înaintea tuturor, tête-à-tête *? Vorbea încontinuu, izbucnind din când în când în hohote de râs. — Slavă Domnului! Slavă Domnului! repeta Lizaveta Prokofievna, neștiind nici ea de ce se bucură. „Sunt niște oameni extrem de ciudați!“ gândi prințul Ș. poate pentru a suta oară de când făcuse cunoștință cu ei, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
le amuză pe Alexandra și Adelaida care aveau o predispoziție cumva deosebită de a râde la glumele lui, încât treziră în el vaga bănuială că, poate, nici nu-l ascultă! Fulgerat de acest gând și fără să dea vreo explicație, izbucni deodată și el în râs și, de data aceasta, râse absolut sincer (așa îi era firea!). Surorile, care, de altminteri, erau în cea mai bună dispoziție, priveau neîncetat spre Aglaia și spre prinț, care mergeau înaintea lor. Prințul Ș. tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o fi așteptând chiar acum. Dacă îmi acordați onoarea de a mă alege ca secundant, pentru dumneavoastră sunt gata să-mi dau și viața; de asta v-am căutat, prințe. — Deci și dumneata îmi zici de duel! spuse prințul și izbucni brusc în râs, spre marea mirare a lui Keller. Se umflă de râs. Keller, care într-adevăr stătuse ca pe ghimpi până când reușise să aibă satisfacția de a se oferi drept secundant, mai că nu se supără, văzând râsul atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
batjocuri și să nu aibă niciodată remușcări, deoarece de fiecare dată își zice în sinea ei, privindu-l: „Uite, acum îl chinuiesc de moarte, însă apoi o să-l fac, cu dragostea mea, să uite chinurile...“. Ascultându-l pe prinț, Rogojin izbucni în râs. — Prințe, nu cumva chiar tu ai dat peste o astfel de femeie? Parcă am auzit ceva, așa-i? — Ce, ce puteai să auzi? tresări deodată prințul și se opri, cuprins de o fâstâceală extremă. Rogojin continua să râdă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
inventat; căci duhul necurat e un duh mare și teribil, și asta nu datorită copitelor și coarnelor inventate de dumneavoastră. Dar nu el e acum la mijloc... — De unde știți că nu el e acum la mijloc? strigă deodată Ippolit și izbucni într-un hohot de râs, care semăna mai mult cu o criză. — Ideea e subtilă și insinuantă! îl lăudă Lebedev. Totuși nu el e la mijloc; problema noastră este dacă nu cumva „izvoarele vieții“ vor fi slăbit odată cu amplificarea... — Rețelei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sunt toți; toți se uită la sigiliul meu și când te gândești că, dacă n-aș fi sigilat plicul, n-aș fi avut parte de nici un efect! Ha-ha! Iată ce înseamnă misterul! Să rup sau nu sigiliul, domnilor? strigă el, izbucnind în râsul lui ciudat și fulgerând din priviri. E un mister! Un mister! Dar, prințe, vă mai amintiți cine a proclamat că „timp nu va mai fi“? Aceste cuvinte le proclamă un înger uriaș și puternic din Apocalipsă. — Mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vreun an; era la universitate. Când, pe la opt și ceva, am intrat în casa lui (cu mare ceremonie: am fost anunțat), m-a întâmpinat mai întâi cu uimire, chiar deloc prietenos, dar imediat s-a înveselit, privindu-mă, și a izbucnit brusc în râs. — Ce vânt te-a adus la mine, Terentiev? a strigat el cu degajarea lui simpatică dintotdeauna, uneori impertinentă, dar niciodată jignitoare, pe care o îndrăgeam atât de mult la el și atât de mult i-o uram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de multe, și apoi, Bahmutov, noi doi am fost întotdeauna dușmani și, întrucât ești un om cumsecade, m-am gândit că n-o să-ți refuzi dușmanul, am adăugat eu cu ironie. — Așa i s-a adresat Napoleon Angliei! strigă el, izbucnind în râs. O fac, o fac! Chiar acum mă duc, dacă se poate! adăugă el grăbit, văzând că mă ridic de pe scaun cu o mină serioasă și severă. Și, într-adevăr, în chipul cel mai neașteptat, această problemă s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se păru teribil de urât. Făcu apoi cale întoarsă și, chiar pe drumul pe care ieri mersese cu doamnele Epancin până la gară, ajunse la banca verde, care-i fusese fixată drept loc de întâlnire, se așeză pe ea și subit izbucni într-un hohot sonor de râs, lucru care-l făcu imediat să se înfurie extrem de tare. Tristețea i se prelungea; voia să plece undeva... Nu știa unde; deasupra capului lui, în copac, cânta o păsărică și el se apucă s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să nu mă urască. Nunta dumneavoastră și a mea va fi în aceeași zi; așa am stabilit împreună cu el. N-am regrete față de el. Aș putea să-l omor de frică. Dar mă va omorî el mai înainte... acum a izbucnit în râs și zice că delirez; știe că vă scriu.“ Și încă mult, mult asemenea delir conțineau scrisorile. Una dintre ele, cea de-a doua, era așternută pe două coli poștale, scrise mărunt, de format mare. În sfârșit, prințul ieși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
tu și soțul tău o să începeți să mă trimiteți la slujbă, să-mi țineți discursuri despre tenacitatea și puterea voinței, să mă sfătuiți să nu neglijez aspectele mărunte și așa mai departe. Știu totul pe de rost, spuse Ganea și izbucni în hohote de râs. „I-a venit o nouă idee în minte!“ se gândi Varia. — Și cum e acolo, părinții se bucură? întrebă Ganea deodată. — N-nu, mi se pare. De altfel, poți deduce și singur; Ivan Feodorovici e mulțumit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ganea. Însă generalul stătea stupefiat și se uita fără rost în toate părțile. Spusele fiului său îl uluiseră prin franchețea lor extremă. În prima clipă nici măcar nu-și putea găsi cuvintele. Și, în cele din urmă, de-abia după ce Ippolit izbucnise în râs auzind răspunsul lui Ganea și strigase: „Uite, ați auzit, și propriul dumneavoastră fiu spune că n-a existat nici un căpitan Eropegov“, bătrânul bâigui, complet buimăcit: — Kapiton Eropegov, nu căpitanul... Kapiton... locotenent-colonel în retragere, Eropegov... Kapiton... — Nici Kapiton n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cunosc. Spunând aceste cuvinte, Lebedev își aținti privirea sfredelitoare pe chipul prințului care se uita la el uluit; încă mai spera că-i va fi satisfăcută curiozitatea. — Nu înțeleg absolut nimic, exclamă prințul aproape mânios. Și... ești un intrigant teribil! izbucni el deodată în râsul cel mai sincer. Într-o clipă râse și Lebedev, iar privirea rugătoare îl trădă că speranțele i se limpeziseră și chiar se dublaseră. Știi ce vreau să-ți spun, Lukian Timofeici? Nu te supăra pe mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
el. Ție, copile, dar poate că și altui copil îi va fi milă de mine, fiului meu, le roi de Rome*; ceilalți mă urăsc cu toții, iar frații mei vor fi primii care mă vor vinde în caz de eșec!“ Am izbucnit în hohote de plâns și m-am aruncat la pieptul lui; asta n-a mai putut nici el s-o suporte; ne-am îmbrățișat și lacrimile ni s-au amestecat. „Scrieți-i, scrieți-i împărătesei Josefina!“ i-am spus eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
fire, rușinându-se peste măsură, suspectându-l pe prinț de infinită compasiune față de el, simțindu-se jignit. „Oare n-am făcut mai rău că l-am împins până la această inspirație?“ se întrebă prințul îngrijorat și deodată nu mai rezistă și izbucni într-un hohot teribil de râs, care ținu vreo zece minute. Era cât pe ce să-și reproșeze râsul, dar imediat își dădu seama că n-are ce să-și reproșeze, pentru că simțea o milă nemărginită pentru general. Presimțirile lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
tot ca și cum nu s-ar fi certat, i-a strigat cu cea mai mare prietenie: „Nu, nu-l scap, Aglaia Ivanovna. Fiți cât se poate de liniștită!“. Și a luat-o iarăși la fugă, mâncând pământul. După aceea, Aglaia a izbucnit în hohote teribile de râs și a fugit în camera ei, extrem de mulțumită, după care toată ziua a fost foarte veselă. Această știre o ului cu totul pe Lizaveta Prokofievna. Mare lucru, s-ar putea zice! Dar, probabil, așa trebuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
îi aruncă prințului o privire care voia să însemne provocare categorică. Vai! Aglaia nu venea și prințul se pierdea cu firea. Bâiguind și încurcându-se, dădu să-și exprime părerea că ar fi extrem de utilă repararea căii ferate, însă Adelaida izbucni deodată în râs și prințul se simți iarăși distrus. Chiar în clipa aceea intră Aglaia, liniștită și plină de importanță, îi făcu prințului o plecăciune ceremonioasă și își ocupă solemn locul cel mai la vedere de la masa rotundă. Îl privi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pufniră în râs. Adelaida remarcase de mult că liniile feței Aglaiei începuseră să joace, semn că va urma un hohot de râs rapid și irezistibil, pe care deocamdată și-l stăpânea din răsputeri. Aglaia privi amenințător spre surorile ei care izbucniseră în râs, dar nu rezistă nici o secundă și pufni în râsul cel mai nebunesc, aproape isteric; în sfârșit, sări de pe scaun și ieși în fugă din cameră. — Am știut de la început că nu o face decât de dragul râsului și atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]