KorAP: Find »[drukola/base=obraz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...278 279 280 ...548 >

13,698 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

care se retrăgea cu repejune, pe măsură ce calul înainta în trap iute. Eram nerăbdător, dădeam pinteni fugarului. Nourii de pe boltă se îngroșau, mâncau albastrul cerului; când boarea lină a bălții prinse a-mi mângâia fața, simții o picătură de ploaie pe obraz. „Are să ploaie! gândii. N-am făcut nimic!“ Și o părere mare de rău îmi înnegură sufletul, parcă încercam o grea pierdere. Grăbii pasul calului prin întunericul adânc. Satul cu moșioare neclintite izvorî deodată aproape de mine. La margine, spre apă, crâșma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
venit. Pentru un vânător tânăr și pătimaș ca mine, lucrurile acestea mici, vânaturi, aveau mare însemnătate. O neplăcere a tinereții, cât de ușoară, multe năcazuri îți aduce. Stam, îmi făceam socoteli fel și chip, și ploaia curgea deasă, îmi umezise obrajii și mânile. Întorsei pușca cu țevile în jos și așteptai. Bucățile de coșcoavă ardeau încet, înăbușit, fără flacără; din când în când pufneau și împroșcau fire alburii de fum luminos. Îmi răsucii o țigară, o aprinsei de la un tăciune de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
aceea mare, în fața unei fete deodată - a unei fete care-mi izvorâse înainte ca din pământ, c-o lumină în mână, cu doi ochi sprâncenați așa de frumoși. Ceva cald îmi umplu coșul pieptului, apoi căldura mi se sui în obraz și în ochi. Pe buze îmi năvăli un roi de cuvinte îndrăznețe. Toată tinereța înflăcărată, c-o dragoste iute, izvorâtă din întuneric, din necunoscut, mă pornea ca o izbire de val spre fata ce sta înainte-mi și zâmbea. Ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de mine, să știi că am să-ți cumpăr o păreche de cercei... Ea tăcu, apoi zâmbi. Urmă un răstimp de tăcere. Un cucoș trâmbiță înăbușit, afară. Întunericul din ferestruică slăbea. O căldură ciudată mă învăluise; sângele îmi năvălise în obraji. Nu mai puteam spune nici o vorbă; nici nu aveam ce spune. Făcui un pas; fata tresări. Întinsei brațul drept, o apucai de mijlocul strâns tare cu brâul. O simții că se trage îndărăt, încordată din grumaz cu putere. O apucai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vine... Eu așezam frânele calului. Întrebai: —Ce strigă?... Ce zice? Nu zice nimic. Strigă așa. Trebuie să mă duc să iau peștele pentru mâncare... Ochii negri mă fulgerau numai câte o clipă, după aceea se plecau iute în jos. Umerii obrajilor, înainte albi, acuma se rumeniseră ca floarea mărului. Voiam să mai spun ceva. Întinsei iar brațul, dar ea se trase scurt îndărăt. —Vin mâne dimineață! rostii eu cu glas tremurat. Ea nu răspunse îndată. Apoi șopti, fără să se uite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a simțit nimic? Nu bănuia nimic; nici n-avea de unde să bănuiască. Liniștit, își umplea pipa cu tutun. Și-o puse în gură și mă privi lung: — Ce ai dumneata, boierule Niculiță? Nu te simți bine? Parcă ești tras la obraz... Ești ostenit? — Da, am umblat mult pe câmp... Ostenit însă nu eram, și nu înțelegeam ce puteam avea - deși greutatea, negura care mă învăluise, mă apăsa încă. Fără voie, ținteam cu ochii mânile uriașe și pline de noduri ale pușcașului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
țesătura de papură și trestii, venea Chiva tremurând, cu ochii mari ațintiți, cu urechea atentă la cel mai ușor zgomot al împrejurimilor. Tremura, gemea încet când o cuprindeam în brațe și se lipea strâns de mine. Totuși de multe ori obrazul îi era alb ca varul și înfiorat de răceală. O întrebam încet: —Ce ai, Chivo?... Și ea de-abia putea să-mi răspundă: Ah! de-ar afla taica... de-ar afla taica... ar fi amar de mine! Tare mă tem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
slăbit tu așa? de ce ești trasă la față? Ce ai? — N-am nimic, taică, ce să am? Și mi-a izbucnit în față sângele... Atunci a zbierat la mine: — Mâncare e asta, ori ce e? Și m-a plesnit peste obraji cu palma, m-a izbit cu pumnul în piept... Eu stam doborâtă la pământ... Ș-am înțeles că poate a aflat ceva... Nu, Chivo, nu te teme... Ce putea să afle?... Vorbeam hotărât, dar din adânc mi se suia un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cunoștea după îmbrăcămintea de postav verde, după pălărioara cu pană de gaiță, după pușca curată și lucitoare, fără cucoașe. Era un bărbat tânăr încă, cu fața plină, roșcovană, cu puțină mustață bălaie, cu puțin pântece. Un om bine hrănit, cu obrazul mulțămit și cu ochii veseli. Celălalt, pădurarul, era un zdrahon nalt și spătos, cu mustața groasă, întunecoasă, dar cu privirea limpede și senină. Avea tașcă cu nasturi de alamă la șold în stânga, și ducea în cumpănă o pușcă sub cucoașele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ei era un om cu mustățile mari, zbârlite, cu ochii abia zăriți sub sprâncenele late; un om negru și tăcut. Stăpân la podul umblător din susul liniei ferate, cunoșteam pe un moșnegel îndesat, cu mustăcioară albă, cu ochi mititei pe obraz zbârcit. Și venind acum încet spre căsuța de bârne a podarului, în preajma apei, spre coliba de stuh a bulgarului, ridicată în mijlocul grădinii - știam de bună samă că voi găsi pe acești doi singuratici vecini, ca totdeauna, față în față. Bătrânul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
trupul moale și luciu și-l aduseră pe năsipiș neted; îl așezară prăvălit pe o coastă; un pârăuaș începu a curge prin barba încâlcită, amestecându-se cu două dungi de sânge, care însemnau linioare roșii de la nări, în jos, pe obraz. —Trebuie să se fi înecat azi, zise moșneagul privind la fața necunoscutului. Mai de mult nu-i... Se așeză pe năsip, alături, și-și scoase pipa. Bulgarul se puse și el jos, fără nici un cuvânt, cu ochii ațintiți spre cursul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ca o pulbere aurie. Podarul se sculă, scuipă într-o parte, apoi se dezbrăcă de suman. Cu luare-aminte se plecă spre înecat, îl întoarse pe spate și-i îndreptă capul cu fața spre cer. Ochii stăteau închiși acuma pe un obraz liniștit, senin, cu barba umedă, lucie. Bătrânul întinse sumanul roșcat peste trupul gol, îl acoperi până la bărbie, după aceea se așeză lângă bulgar, cu luleaua, slobozind din clipă în clipă vălurele de fum albăstriu. Grădinarul îl privise în tăcere. Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
la Tupilați, după ce-or trece apa, s-or opri acolo la crâșmă, ș-or cinsti un pahar dulce, pentru tovărășie și pentru prietinie. Am luat pe juncani trei sute fără doi lei, zise Dumitrache Hazu, cu un zâmbet blajin pe obrazul proaspăt ras. Am de unde da o cinste... Acasă mai am doi boi mândri ca ș-ai dumitale... Apoi oamenii cum se cade îndată se înțeleg, răspunse Ion Băieșu, celălalt gospodar, un român îndesat și vârtos, cu mustața ca pana corbului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
uscat, cu ilic peticit, cu căciula jerpelită în cap, se strecura prin norod, pândind în toate părțile cu ochii ca două picături de catran. Se uită și Dumitrache Hazu la unul, lung și adus de spate ca o cobâlă, cu obrazul negru și uscat ca o coarnă, cu privirile agere și cu nasul coroiat. Își aduse aminte că l-a mai zărit la vânzarea juncanilor, apoi îl pierdu din vedere, pe când Băieșu, întorcându-se din când în când cu iușca, își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
au murit, acu doi ani, de gât... Pe tustrei i-am pus într-o săptămână în pământ... Ș-acu am rămas singur cu nevasta... Tăcură un timp. Amândoi priveau înainte printre coarnele lucitoare ale boilor. Dumitrache Hazu își întoarse iar obrazul blajin: Tot zice fumeia: Iaca, n-am avut noroc de băieți, zice. Când am scăpat de griji cu ei, s-au dus... Și, când își aduce aminte, prinde a boci... Ion Băieșu grăi încet: Ce să faci? parcă te poți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vreme... Stăteau amândoi așa, pe draghini, cu fețele umbrite de pălăriile late și tari de pâslă. Din când în când, caru-i sălta prin bolovanii răzleți ai drumului. Treceau acuma și se gândeau la căsuțele lor din satele de dincolo de baltă. Obrazul ars de soare a lui Hazu avea o lumină ușoară de mâhnire, care parcă izvora din ochii lui căprii. Trupu-i nalt ședea încovoiat asupra chimirului lat de piele roșcată lustruită, în care bătaia razelor trezea scânteieri. Drumul drept dintrodată începu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
într-acolo. — Acolo ne oprim și adăpăm boii, zise Băieșu. Nu mai avem mult până la pod, la Tupilați... —Valeu, valeu!... ia stați o leacă, oameni buni... Oamenii întoarseră capetele. Pe cărarea din marginea șoselei se ridică un țigan cărunt, cu obrazul pământiu și zbârcit. Mustața aspră îi era împărțită în două sub nas printr-o ruptură în buza de sus, care-i arăta dinții lungi, albi. Sta încovoiat, în surtucu-i peticit, desculț, cu izmene albe, cu mânile strânse sub brâul roș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
A fost ceva cum n-am mai apucat eu, cât îs de bătrân. O chiamă judele pe Anița întăi, Anița lui Timofte, nevasta omorâtului. Da’ era o femeie mititică și iute, tânără, abia împlinise douăzeci de ani, cam smolită la obraz, cu sprâncenele groase puțin încruntate. Când vorbea, îi tremurau ușurel nările. Era îmbrăcată cu cațaveică cafenie, cu fustă roșă, îmbrobodită cu bariz verde și în picioare cu ciuboțele de cordovan cu potcoave de alamă. Se oprește și se uită țintă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ca-n undoiri de val. După ambulanță venea o căruță cu doi boi. În căruță, între ranițe, stătea un moșneag: din când în când atingea boii cu sfârcul biciului și atuncea i se vedeau ochii, apoi părea că-și închide obrazul în sprâncenele-i stufoase și-n barba-i zbârlită. Câțiva soldați, cei mai slăbiți de drum, despovărați de greutăți, pășeau în urma chilnei de dinapoi, domol, cu capetele plecate, prin roirea pulberei deșteptate. La ambulanța noastră, pe lângă caii regimentului, erau înhămați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
prin roirea pulberei deșteptate. La ambulanța noastră, pe lângă caii regimentului, erau înhămați și doi căiuți care se zbăteau în ștreanguri și trăgeau cu încordare, îndemnați din când în când de glasul stăpânului lor, un român nalt și uscat, negricios la obraz. Într-o vreme, pe când omul se lăsase mai în urma trăsurii, doctorul îl întrebă: Da’ știi că ai cai strașnici? Trag mai bine decât cei mari. —D-apoi ce crezi? zise românul, și deodată obrazul i se umplu de bucurie. Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
român nalt și uscat, negricios la obraz. Într-o vreme, pe când omul se lăsase mai în urma trăsurii, doctorul îl întrebă: Da’ știi că ai cai strașnici? Trag mai bine decât cei mari. —D-apoi ce crezi? zise românul, și deodată obrazul i se umplu de bucurie. Cu așa cai mă simt în putere să duc trăsura asta și fără cei mari... După un răstimp, doctorul întrebă iar: —Cum te chiamă? —Pe mine? Ștefan... Da’ cu caii iștia, pot să spun, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
capul. —Măi bădișorule! rosti el cu un glas foarte dulceag. Pe aici e drumul la Hârlău?... Românul se oprise în drum, cu căciula roșcată pe ochi, cu sumanul și cu traista în băț, pe umăr. Era un om năcăjit, cu obrazul ars, cu fruntea încrețită. Răspunse săltându-și în sus căciula cu mâna stângă: — Pe aici, tot înainte... Este loc bun pe lângă pădure... tot pe margine... pe lângă curțile cucoanei Roza... da’ acelea nu se văd... pe lângă moșia lui domnu Todirescu și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
zise doctorul. Și deodată, la o portiță îngustă, printre spinii gardurilor, răsări un cap spăriat, un cap negru, cu barba și cu părul ca-n spulber de vânt. —Stăi! zise doctorul. Și dădu să coboare. La portiță, în clipa aceea, obrazul omului bărbos parcă se umfla de bucurie. Două mâni negre se ridicară, glasul ascuțit izbucni deodată: A! ce mai faci, iubite!... Încotro? Încotro? Și întindea și scutura acum o mână prin aer, întinzând-o spre ambulanță. Doctorul sări din trăsură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
rezemându-se în coate, se târa, ca o râmă prin lanul fierbinte, prindea mănunchiuri și le tăia cu secerea sclipitoare. Când ne văzu, se opri și, așa cum era, în genunchi, aținti asupra noastră doi ochi triști și tulburi pe un obraz pământiu, zbârcit, chinuit ca o mască. —Ce faci acolo, mătușă? Și abia îi auzirăm răspunsul, gâfâit: — Ia, ce să fac? Secer. Vai de capul meu. De dimineață, de când s-a zărit geană de ziuă, am venit. M-a adus Ghiță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sta acolo, și iaca, ieri, numai mă trezesc cu dânsa... Cu bucceaua în mână, suie la mine, la moară - și numai o văd în ușă: Ce-i? zic. Ea se uită la mine și încep a-i curge lacrimile pe obraz... Bine, zic, du-te și-ți caută de treabă, acu am să te iert... Da’ de ce-ai venit la mine? Zice: N-am putut să răbd... Nu puteam să mai trăiesc în cocioabă la tătuca... El mă bătea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]