7,756 matches
-
puhoiul de foc, începu Mai-Baka, s-a umplut muntele de noroi aprins care curgea în jos. Dar întîi a căzut în gura muntelui o stea. Când venea, n-am văzut-o. Unii au spus că ești tu, dar când a pierit steaua în munte, am știut că nu poți fi tu, căci tu ești zeu, chiar dacă zici că nu ești. Iată dovada că ești: mă uit la tine și te văd tot tânăr ca atunci când ai venit în oază, iar noi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la tine și te văd tot tânăr ca atunci când ai venit în oază, iar noi toți, nu numai eu, am îmbătrînit. Alți oameni au spus că steaua era semnul vostru pentru sfârșitul lumii. Lumea nu s-a sfârșit, dar a pierit țara aceea blestemată, și bine că a pierit. Apoi am văzut ochiul cel mare în cer, dar nu la miazăzi ca atunci, ci sus în creștetul cerului. Când s-a despicat muntele și a ieșit puhoiul de foc din el
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
atunci când ai venit în oază, iar noi toți, nu numai eu, am îmbătrînit. Alți oameni au spus că steaua era semnul vostru pentru sfârșitul lumii. Lumea nu s-a sfârșit, dar a pierit țara aceea blestemată, și bine că a pierit. Apoi am văzut ochiul cel mare în cer, dar nu la miazăzi ca atunci, ci sus în creștetul cerului. Când s-a despicat muntele și a ieșit puhoiul de foc din el, am fugit. Unii au spus să mergem către
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
la miazăzi ca atunci, ci sus în creștetul cerului. Când s-a despicat muntele și a ieșit puhoiul de foc din el, am fugit. Unii au spus să mergem către Marele Oraș, și câți s-au dus într-acolo, au pierit pe drum: s-a deschis pământul sub ei și a ieșit apa. Eu și cu alții... - Ntombi unde e? îl întrerupse Auta. - N-ai uitat-o, zeul meu bun? Este cu mine, altă bucurie n-am. Pe copii ni i-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
am înțeles numai în graiul atlanților. Mi-a vorbit de tine, zeule Auta; era bucuros că te-a văzut cu ceilalți zei în Piscul Sfânt lângă un turn de argint. - Nu era Mpunzi? întrebă Auta. - Nu! Mpunzi cred că a pierit. Au fost împreună pe două corăbii. Corabia unde era Mpunzi s-a făcut nevăzută. Cealaltă s-a spart și numai omul de care spun a scăpat pe o scândură. Mi-a spus că îl cheamă Valukaga. L-am luat cu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
apoi se întoarse iarăși. - Vrei să cumperi ceva de la noi? îl întrebă arcașul. Poate ai îndrăgit pielea asta de lup și n-ai ce să dai în schimb! Ia-o fără să-mi dai nimic. Dar omul din Sumer nu piei dorea. Întrebă nehotărât, uitîndu-se mai mult spre Auta: - Tu, omule străin, n-ai avut un frate mai mare, sau poate ești fiul cuiva pe care l-am cunoscut de mult... dincolo de marea asta lungă? Atunci amintirea lui Auta se întoarse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
El a cunoscut-o, dar soldații n-o știu! zise Auta. Planul bătrânului este să ne biruie prin mulțime. Nu se îndoiește că am putea omorî foarte mulți soldați, dar se gândește poate că dacă din treizeci și cinci de mii vor pieri treizeci, tot vor rămâne cinci mii să ne sfâșie... Hor se încruntă. - Și nu numai atât, Hor! urmă Auta. Toți robii din aceste ținuturi nu mai sunt lăsați prea mulți laolaltă, ca în Atlantida, pentru a nu fi primejdioși. Și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aș ști că din pricina aflării noastre aici suferă iar atâtea mulțimi de robi, atâția soldați... - Și sărăcimea suferă! zise Auta. Pescarii, păstorii, meșteșugarii, muncitorii pământului... S-au înmulțit dajdiile ca să se facă scuturi și lănci, robii sunt biciuiți, soldații vor pieri... dar nu din pricina voastră. Voi n-ați tulburat pe nimeni... sau ați tulburat numai lăcomia stăpânilor, huzurul preoților. Crezi, Hor, că dacă plecați, tuturor pământenilor care trăiesc ca și vitele are să le fie mai ușor de trăit?... Hor nu-i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
striga: "Iată, Tot și Osiris și Elohim și toți marii zei ne-au ajutat să răpunem duhurile rele!". Și atunci vai de toți robii și de toată sărăcimea lumii. Până vor ajunge oamenii să priceapă că zeii sunt născociri, vor pieri și se vor chinui foarte mulți dintre ei. Hor părea înfrînt. Totuși mai întrebă: - Și tu, Auta, poți ști care dintre acei oameni e ucigaș? - Știu... Începu Auta, dar în aceeași clipă se auzi de-afară o larmă surdă, neobișnuită
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
câțiva dintre ei și-i întrebă ce s-a întîmplat. - Suntem robi! îi răspunse unul. Am fost alungați în pădure pentru că suntem bolnavi și nu mai suntem buni de muncă. Ne-au biciuit și ne-au alungat în pădure ca să pierim. Niște păstori ne-au spus că aici sunt zei buni într-un turn de argint. Dacă tu ești zeu, tămăduiește-ne, pentru asta am îndrăznit să venim! Auta, zărind-o pe Nefert lângă el, o rugă să fugă după Maat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
doi oaspeți îl treziră pe Lot și Auta îl sfătui să plece din oraș cu toți ai săi: - Fugi, ca să scapi cu viață! Nu te uita îndărăt și nu te opri nicăieri în acest timp. Fugi la munte ca să nu pieri. Dar Lot răspunse mîhnit: - Nu așa, stăpîne! Eu nu voi putea să fug la munte fără să nu mă ajungă urgia ta și să nu mor. Și întinse mâna spre zare, unde se deslușea ceva, ca un zid. Era un
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
prefăcut în stâlp de sare. Auta oftă. Era încredințat că Lot n-o mai putuse vedea, căci dacă s-ar fi uitat și el îndărăt n-ar mai fi ajuns aici. Stâlpul de sare era născocit de el, însă femeia pierise. Vântul bătea cumplit. Lot se miră că cei trei inși în haine argintii se uită îndărăt. El nu îndrăzni să privească într-acolo. Strigă la ai săi să nu intre în Țoar. Totuși, aproape toți intrară, căci drumul și tulburarea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Țoar. Începu ploaia, o ploaie cumplită, piezișă, cu spume, zbătută și răscolită de vântul cumplit. Cei trei bărbați se urcară în luntre, și luntrea țâșni în văzduh prin pânza deasă și scuturată mânios a ploii. Orășelul Țoar în scurt timp pieri din văzul lor. CAPITOLUL XXXIV Puține zile au lipsit de pe podișul numit Baalbek, dar au aflat la întoarcere schimbări uimitoare. Marea oștire de la poalele Munților Zeului nu mai era. Veștile aleargă totdeauna repede și nu le trebuie picioare, nici roți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
muri. Omul care văzuse câteva lumi și întinderea înstelată dintre ele își dădu sfârșitul, mulțumit pentru sine și trist pentru cei din jur, în pulberea pământului din care se ridicase pe picioarele lui, prunc, întîia oară. EPILOG Stelele începeau să piară, cerul se albăstrea. Prin, fereastra deschisă larg intra miros de liliac. Se auzea la răstimpuri un vuiet surd și prelung. În încăpere era aproape întuneric. - Ce-i asta? răsună un glas îngrijorat. - Liliac, răspunse alt glas. - Nu asta... vuietul acela
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
împiedică și căzu. Se lungise pe pământ. Ajunsese cea mai decăzută ființă. Era cel mai rău lucru care i se putea întâmpla: îl dezgusta propria-i persoană. Conștientizarea acestui lucru îl lovi atât de tare încât orice urmă de beție pieri. Trebuia să se regăsească, cu asta trebuia să înceapă. Dar avea o revelație. Conștientizarea faptului că nu dezgusta doar ce-1 înconjura ci chiar pe el era cel mai bun început. Personalitatea lui prindea contur cu fiecare secundă de calm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
-mi trag sufletul. ,,De față cu toți se văd cei doi și rămân pe loc, neschimbându-și nici măcar privirile de frică să nu piardă ceva, strice momentul. Lumina bleu, artificială, de interior a barului elegant de noapte, încremenește. Orice zumzet piere, din punct de vedere fizic, corpurile nu mai există, nu se simte greutatea lor sau vreo apropiere dintre ele, totul e mintal, privire si o legătură mai strânsă decât orice altceva din jur, neafectabilă de nimic, pură si neînțeleasă decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
în interiorul creaturilor terestre. Însă asupra acestui ultim punct, al șaselea, am alunecat într-o nedorită contradicție. Domnia-sa susținând, în special, pe baza textului scriptural din Psalmul 146 cu 4 ("Spiritul [omului] trece, se întoarce în pământ; în aceeași clipă pier și gândurile lui") că spiritele terestre sânt muritoare. Eu pledând, la rândul meu, pe baza diferitelor experiențe mistice orientale, că trupul, de fapt, este o închisoare pentru spirit. Și că, o dată spiritul eliberat, el capătă o libertate binecuvântată și că
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Și-i vorbi pîclîit, prin mărăcinișul somnului: 205 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI și nu mai au nici o răsplată, fiindcă până și pomenirea li se uită. Și dragostea lor, și ura lor, și pizma lor, de mult au și pierit, și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuința morților în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în general, de majoritatea traducătorilor, prin suflet... La israeliți, sufletul (nefeș) e omul însuși, nu o parte imaterială din el, supraviețuind după moartea corpului... Spiritul (rúach) reprezintă forța vitală, cea care, părăsind corpul, în aceeași zi și gândurile respectivei făpturi pier, netransferîndu-se nici într-un alt fel de domeniu de existență. Acesta ar fi sistemul de credință ebraic... Nemurirea fusese elaborată și lansată în circulație grație gândirii grecești, după cum speranța în înviere este circumscrisă gândirii ebraice... Țâșniră la suprafață, într-una
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cer și a privit, timp îndelungat, la construcția aceea. Avăzut el că nu-i ieșise prea bine și s-a mâhnit în sufletul lui. De disperare, și-a dat apoi drumul din vârful turnului de pământ și, până jos, a pierit de inimă rea... Să vă arătăm gheata, insistau, zdruncinați, cei care ne transmiseseră condoleanțele, uitând mereu că ne înmînaseră deja obiectele salvate. Scotocindu-se jenați prin mantalele de piele... Și așezând, 258 DANIEL BĂNULESCU Pinky îi deschise, încuie ușa în urma
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
privirea să descifreze însemnarea cu marca de fabricație a ligheanului, ezită și se juli, alegându- se c-o spintecătură superficială, de 15 centimetri, pe partea interioară a gambei piciorului drept. Șocul izbiturii îi anestezie durerea. Când amorțeala produsă de ciocnire pieri, balsamul întins pe halca piciorului de limbile de cățel ale vântului continuă să-i țină locul nedureros. Două ore mai târziu începu ploaia. Sinistratul evolua la o altitudine la care ploii îi era încă îngăduit să se înjghebe, brâu subțiratec
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
16, însemnat cu vârful unui creion negru, oricine ar fi avut ochi de citit, ar fi putut citi: Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică." Bun. O a doua perioadă de nemișcare dură o oră și se petrecu înainte de înserare. Soarele făcu bună rânduială la ochi, la creier, la inimă și la splină. Prin lumina cernută a apropiatei înserări, toți
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe față. Nu mâncase decât jumătate din ceea ce avea în față, dar și-a așezat cu grijă furculița și cuțitul și-a împins farfuria într-o parte. —A fost foarte bun, draga mea. Mulțumesc. Numai că, dintr-odată, mi-a pierit pofta de mâncare, a spus el zâmbind spăsit. Nu se-ntâmplă-n fiecare zi că un bărbat să afle că soția lui a fost să ia masa cu fosta lui nevastă și trebuie să recunosc că vestea asta m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Așa mărunțel cum era el, bunul și nevinovatul de Page n-ar fi murit pentru un Gribb, însă faptul că un Cerkasov murise astfel l-a distrus. Atâta timp cât Cerkasov rămânea credincios ferm Legilor din K, toți Gribbii de pe pământ puteau pieri fără să-i pese câtuși de puțin. Dar dacă trunchiul copacului cade, nici crengilor nu le mai rămân prea multe șanse. A murit când a înțeles, când a înțeles că Cerkasov căzuse răpus de Grimus, uite, am spus-o, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
am mai îngropat câteva animale. Apoi a venit Deggle. Condescendența lui a fost cea care m-a dus înapoi la Trandafir. Voiam să văd dacă avea același efect și asupra lui. Dacă da, atunci în curând rânjetul urma să-i piară. Așa a fost. Am fost nevoit să-l resuscitez, aruncând apă pe el. Zic „nevoit“, dar trebuie să mărturisesc că am folosit mai multă decât era nevoie. Am ieșit din pădure zguduiți și foarte înspăimântați și ne-am trezit cercetați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]