9,175 matches
-
fuga aceea către sud mi se părea primul pas adevărat spre ea. Da, călătoria aceea de-a-ndărătelea spre locurile ei natale ne-ar fi oferit posibilitatea s-o luăm de la început. Acum mă grăbeam să sosesc, s-o văd coborând cu rochia șifonată de drum. În timp ce mâna ei albă, în spatele fularului care zboară, se mișcă spre mine și mă invită să n-o urmez, s-o las să facă singură primii pași în spaima aceea de lucruri regăsite. Poate acolo, acasă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
-o pe Italia mai mult decât ar fi trebuit. Câte nopți? Italia a mâncat doar câteva linguri de supă. Îi priveam întunecimea părului tuns scurt, cu care nu mă obișnuisem încă, chipul slăbit, făcut din scobituri și mici umbre, și rochia bleumarin, pe gât; părea o călugăriță fără văl. Îi turnasem un pahar plin cu vin și o obligasem să ciocnească, la care ea răspunsese apropiind paharul de al meu fără să-l ridice, un clinchet jos pe fața de masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
întâmpla ceva grav. De lângă perete, spatele Italiei alunecase din nou în jos, chipul ei gri ajunsese între perne. — Să mergem. — Lasă-mă să dorm. Am luat-o în brațe, nu era deloc grea. Pe pat rămăsese o pată albăstrie, din rochia ei bleumarin ieșise culoarea. Am traversat coridorul și am început să lovesc cu piciorul în ușa de sticlă pe care era o tăbliță cu inscripția: privat. Femeia ieși însoțită de un băiat cu privirea năucă. — Spitalul! am strigat. Unde este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
jos, apoi am răsturnat un altul și încă unul. În sfârșit am găsit ce-mi trebuia: bisturiu rece, pense, depărtător, cauterizator, cleme, ace. Existau de toate. Am luat pungulițele plastificate și le-am azvârlit pe căruciorul de serviciu. Am tăiat rochia Italiei în două, am apucat capetele și am desfăcut-o larg. Trupul ei mi s-a înfățișat dintr-o dată, de o albeață ireală sub lumina aceea rece, cu oasele sternului și micile sfârcuri trandafirii străbătute de vinișoare. — Electrozi, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
doar acum îmi dădeam seama, zăpușeala luase în stăpânire încăperea. Suturam și căldura mi se lipea de păr, de vârful degetelor. Diagrama bătăilor cardiace era normală. Vâram acul în carne ca un croitor grijuliu care face ultimele retușuri la o rochie de mireasă. Noaptea trecuse. Peste puțin, în sfârșit aș fi putut să mă așez pe scaunul care se afla în spatele meu. De două zile nu mă spălam și nu mă rădeam, și totuși mă credeam un înger. Cu ochii închiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mâloase ale unui bazin nemișcat, către o corabie încărcată, poate o corabie poștală, cu picioarele ude până la pântece. Aud apa atinsă de zgomotul mișcărilor ei, în timp ce încearcă să se apropie de barca aceea ancorată pentru puțină vreme încă. Duce o rochie de voal cu flori roșii care flutură atârnată pe un umeraș și un scaun așezat pe o scândură plutitoare, pe care o trage după ea în apa aceea nu prea adâncă. Un scaun gol. Nu este obosită, nici tristă, dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ca altă femeie să devină mamă; o mamă nu permite să iei de la gura copiilor ei pentru alți copii sau pentru altă femeie. Dacă însă n-are copii și nu-i pui lacăt nici la cămară, nici la șifonierul cu rochii, nici la lux, nici la fanfaronadă, ce mai, o scutești de orice bătăi de cap... Dacă, bașca o femeie care te costă, mai ai una care nu te costă nimic, aia care nu te costă mai nimic e geloasă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aproape credeam că într-o zi va fi de ajuns. În scurtul răstimp pe care l-am petrecut la Marseilles, devenisem un fel de legendă. „Uite-l că vine!“ murmurau voluntarele ca niște porumbițe înfumurate, cu gura mare, încorsetate în rochiile lor negre, când îmi făceam loc cu tava mea de metal în fața rândului, „mâncăciosul“. De partea cealaltă a plitelor, fețele lor transpirate și îmbujorate se întreceau în rânjete gata să mă înfulece pe când îmi terminau de umplut farfuria. Și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
încă în viață. Mama își încovoaie un deget împodobit cu inel. Îți amintești noaptea în care ți-am tuns părul? șoptește ea și dansăm prin cameră, eu în pantalonii scurți de înot și în pantofi de tenis, ea într-o rochie cu imprimeu cârpită de multe ori, mâinile mele sunt pe talia ei, brațele ei se zbat, mimând împotrivirea. Râde, plânge și țipă la mine să o las în pace, iar eu o împing, o trag după mine și o răsucesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
despre urâțenia progeniturilor lor cu voce tare, ca să-i păcălească pe zeii invidioși. —Frumoși, năzdrăvanii ăștia, nu-i așa? spuse Madeleine. Am vrut să îi spun să vorbească mai încet. Mă bucur că am lăsat-o pe Abigail să poarte rochia aceea. Nu era departe de funda roșie. — Vreau să știu de unde a moștenit David părul acesta, spuse ea. Nu e de la nici unul dintre noi. Tu ai o nuanță mai deschisă decât mine, dar nici unul nu suntem atât de blonzi încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
de semnal interior: dacă Își va da părul pe umărul stâng, cu mâna stângă, atunci va trebui s-o urmez. Ea știa lucrul ăsta; cu o mișcare ușoară și-a adus părul În față, până i s-a revărsat peste rochie și i-a acoperit sânul stâng, apoi a spus: «Vino». Am urmat-o pe câteva străzi și alei, pe scări și pe porți, apoi prin curți pietruite din orașul spaniol Valladolid, dar de fapt era, mai mult sau mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Vino». Am urmat-o pe câteva străzi și alei, pe scări și pe porți, apoi prin curți pietruite din orașul spaniol Valladolid, dar de fapt era, mai mult sau mai puțin, cartierul buharilor de-aici, din Ierusalim. Cu toate că femeia În rochie copilărească de bumbac și ciorapi sexy Îmi era complet străină și era prima oară când dădeam ochii cu ea, voiam totuși să văd fetița. Ne-am continuat deci drumul prin intrări de case care dădeau În curți dosnice, pline de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pisică și neauzit de nimeni, apăru din cabinetul său doctorul Eitan. În urma sa venea asistenta Tamar Greenwich, care arăta ca una din pionierele de la Începutul secolului trecut, o femeie În jur de patruzeci și cinci de ani, Îmbrăcată Într-o rochie din bumbac bleu, cu părul stâns și prins la ceafă ca un ghem mic de lână. Printr-o ciudată eroare a naturii, avea un ochi verde și unul căprui. Traversă sala de așteptare sprijinind cu grijă o pacientă palidă, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de prisos, căci Gad Eitan se retrăsese deja În cabinetul lui, Tamar ieșise să se spele pe față, iar Fima oricum nu se mișcase de la biroul său. La cinci și jumătate o femeie Înaltă, cu părul blond, Îmbrăcată Într-o rochie neagră și frumoasă ieși din cabinet, se opri În fața biroului de recepție și Întrebă, aproape În șoaptă, dacă se vedea? Dacă arăta groaznic? Fima nu auzi Întrebarea și răspunse din greșeală la alta: Sigur, doamnă Tadmor. Sigur că nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
discuție pe cei doi conspiratori. Fără Îndoială că i-ar face praf. Era convins că Annette Tadmor se răzgândise și că precis că nu avea să vină la Întâlnire. De ce ar fi venit, În fond? Silueta ei plină, rotundă, amărăciunea, rochia de bumbac, simplă ca a unei școlărițe dintr-un internat, toate astea Îi treziseră o umbră de dorință amestecată cu autoironie: Norocul tău că s-a răzgândit. Te-a scutit de Încă o rușine. Tânărul colonist se ridică și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
el, pe o coastă de deal, era o bancă ruptă. Lângă bancă Își văzu mama. Moartea o transformase Într-o elevă a unui internat religios. Văzută din spate părea foarte tânără, o adolescentă sau o fetiță pioasă, Îmbrăcată Într-o rochie modestă, care Îi acoperea brațele și cobora până la glezne. Mergea de-a lungul unei conducte de irigații ruginite. La intervale fixe se oprea și deschidea câte un robinet. Stropitoarea nu se Învârtea, ci doar elibera un jet subțire de apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
a murit mama, În urma unei hemoragii cerebrale. Baruch Nomberg, În stilul său impetuos și furios, nu a așteptat nici măcar o săptămână: În sâmbăta de după Înmormântare s-a repezit la dulap și a strâns În niște cutii mari toate lucrurile ei - rochiile, pantofii, cărțile ei, măsuța ei de toaletă cu oglindă rusească rotundă și așternuturile brodate cu inițialele ei - și s-a grăbit să doneze totul imediat leprozeriei din Talbiyeh. A șters orice amintire a existenței ei, de parcă moartea sa ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ducea cu gândul la încăperi spațioase, deschise, privind prin ferestrele înalte printre copacii bătrâni, unde adia un vânt văratic și mama se sprijinea de pernele unei canapele, atât de destinsă și total abandonată stării ei, de parcă ar fi purtat o rochie de seară ușoară, iar aroma țigării ei umplea camera cu minarete și palate în dosul zidurilor înalte. De cele mai multe ori rămâneam și eu exclus, o priveam, fără să fiu observat de ea, din hol sau din sufragerie, pe acea străină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de prezent, singurul care mai reprezenta originea ei, acea ambience imposibil de reînviat - și eu o vedeam transformată în umbra luminoasă a umbrelei de soare, cuprinsă de o exuberanță pe care nu i-o știam, cu mișcări atât de ușoare; rochia avea o fustă cloș, era fără mâneci, cu un decolteu rotund, și se desfăcea jos în falduri largi. Gesturile ei umpleau toată grădina, parcă erau părți componente ale crengilor și ale tufișurilor înflorite, iar obrazul ei se acoperea de luciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de stânjenei care scoteau vârfuri de lance albastre - compunea buchete, adevărate desfrâuri de gura-leului și ochiul-boului, mănunchiuri aranjate artistic pentru un salon și răzoare pentru un parc. Seara avea să se plimbe, când încă mai era lumină afară, într-o rochie lejeră de vară de-a lungul răzoarelor, avea să se oprească, din când în când, surprinsă, de parcă ar fi văzut pentru prima oară florile, fermecată de aranjamentul acela, de micul „parc“ pe care ți-l puteai imagina dacă nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mele cât știam eu despre ce se făcea într-un grajd. De aceea nu văzuseră ei niciodată „ce făceau ăia acolo“, cum bătrânul Silen își înălța flautul peste lâna creață a bărbii, menada își sfâșia cutele drepte și ieșea din rochie, cum lupta Hercule, și frângea cornul unui zeu al râului, dobora mistrețul, învingea uriașii și din priveliștea pozelor de pe vase rămâneam cu un gust care mă făcea să bănuiesc că ceva din acele lucruri trebuia să se afle și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
anul de lung și am fi căscat gura pe străzi ca-n Italia, iar fetele ar fi umblat de colo până colo în bikini, ceea nu s-ar mai fi interzis, fiindcă ar fi fost prea cald pentru pulovere și rochii. Poate la fel de teribil ca utilizarea aparatelor de zbor pe care ți le prindeai în jurul trupului ca să te miști numai odată cu ele. Și fratele meu începu să construiască din lemn de balsa avioane de modelaj futuriste, pentru că „viitorul - așa citise el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cele două limbi erau ca roșul și galbenul pe pereții caselor, că nu s-ar deosebi prea mult una de alta și că oamenii le-ar înțelege. Mama pășea, după sosirea noastră la hotelul de la mare, prin umbra pinilor, în rochia ei largă înflorată. Copacii o încercuiau în griul lor argintiu, iar mersul ei căpăta un elan de parcă acolo înăuntru, la ea în trup, s-ar fi produs o zguduitură, ceva care o eliberase - și statuile stăteau nemișcate pe balustradele grădinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Ruth S. simțea în ea acea dispoziție adolescentină care o făcea să se jeneze în sinea ei, pentru că îi venea să se miște mai liberă, mai cu elan, ba chiar să-l roage pe W. să-i cumpere una din rochiile acelea în formă de clopot care-i ajungeau doar până la genunchi, aveau două bretele înguste și un decolteu adânc, rochii la care - ar fi trebuit să știe - se purtau neapărat pantofi cu toc cui de oțel, care făceau coapsele bombate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
să se miște mai liberă, mai cu elan, ba chiar să-l roage pe W. să-i cumpere una din rochiile acelea în formă de clopot care-i ajungeau doar până la genunchi, aveau două bretele înguste și un decolteu adânc, rochii la care - ar fi trebuit să știe - se purtau neapărat pantofi cu toc cui de oțel, care făceau coapsele bombate. Faptul că nu ar mai fi putut să poarte rochia aceea în S. nu putea decât să confirme cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]