9,583 matches
-
Până când l-au luat și l-au dus la Canal, la tăiat stuf. Să se uite spre mare, de unde nu veneau decât rușii. Cum să apuci să-l cunoști, când s-a întors fără un dinte gură și cu mâinile tremurând, îl lătra și câinele, nu-l mai cunoștea. Și, dintr-odată, spre fiu-său : Însoară-te, ce stai ? Mai întindem o palmă de acoperiș, că loc în curte mai e. Uite, Aurica. Fată muncitoare. N-o fi ea frumusețea pământului
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în alta. Aurica se strânse mai tare între bărbat și ursulețul de pluș. Petrache simți din nou căldura care-i făcuse inima să se mute, zvâcnind, când înspre creștet, când înspre pântec. — Veneam aici când eram puști, spuse, cu vocea tremurând și respirația tot mai grăbită. Arătă spre cabina macaralei : De acolo se vede tot orașul, până la castel. E odaia mea secretă, acolo, sus. Hai, să-ți arăt... — Mi-e frică, șopti Aurica, privind spre păianjenul negru al cabinei, înălțat la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
faci ce ți-am zis... Râse și-l urmă pe flăcău pe străzile pustii. Întunericul îi făcu bine lui Petrache, se vede că lumina îi juca feste, nu mai era albă, așa cum o știa, se desfăcea în forme și culori, tremura de parcă ar fi fost alcătuită din grăunțe de nisip. Întunericul, în schimb, era gros și moale, ca un aluat răcoros. Se opriră în scuar și se așezară pe o bancă, cu mâinile vârâte în buzunare. — A cui o fi asta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ieșit din închisoare, mi-am dat seama câtă dreptate avusesem. Îmi atingeam obrajii, pielea foșnea ca o foaie de ziar, nasul mi se ascuțise și buzele se subțiaseră. Nu mai recunoșteam nimic din mine, dar puneam asta pe seama degetelor care tremurau, nu pe seama pomeților care se ascuțiseră ori a pielii care se căznea să mă acopere, de parcă oasele crescuseră pe dedesubt. Când m-am zărit în vitrina lucioasă a unui magazin, mi-a venit să-mi dau binețe ca unui străin
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
statului muncitoresc și nu ne- au declarat tot ce știu... Și tu... Tresăreai : Eu ? Care eu ? Scriau cu meticulozitate toate astea. Trebuia să semnezi. Nu mai știai cum, îți puneau în față o declarație mai veche și copiai, cu degetele tremurând, niște șiruri din care nu înțelegeai nimic. Îți așezau sub încheietură o coală pentru ca rănile de sub cătușe să nu păteze, rănile ar fi putut dovedi că totul e o aiureală, sângele are o identitate care nu se poate șterge, glasul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Întrebă, aproape pe mutește : — Piciorul meu... celălalt... poți să-l vezi ? — Când stai nemișcat și nu țopăi, da. — Piciorul meu ? bâigui Costică Ologu, cu glasul gâtuit de emoție. Vezi piciorul meu ? Unde e, arată-mi-l ! Aici ? indică cu degetul, tremurând, pe scaun. Aici ? mută degetul puțin mai încolo. Arată-mi- l, te rog... Știi că nu pot să ți-l arăt... spuse Coltuc. Pe Costică, îmbujorat după o sticlă de bere, îl podidi plânsul. — Piciorul meu, hohoti, piciorușul meu drag... Hai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să se destăinuie. Își rezemă capul de brațul agățat în cătușe, de parcă nu mai era al lui. Rada privi pentru o clipă și, din nou, detalii vechi îi vin în minte. Brațul i se golește de sânge și începe să tremure. Trage de el, în speranța că lanțul se va rupe și brațul i se va întoarce pe lângă trup. Dar nu se întâmplă așa, doar cel mai tare om din lume își poate smulge cătușele, dar, și pe acelea, numai dacă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
curat, doar că hainele se molipsiseră de oboseala trupului pe care trebuiau să-l acopere. Pantofii, vechi și crăpați, fuseseră dați cu cremă de ghete din gros, dar căldura subțiase vopseaua și o spărsese urmând crăpăturile căputei. Mâna, care îi tremura ușor, și-o ridică spre bărbie ca să-i astâmpere tremurul. Buza de sus era suptă, subțiată după gingia lipsită de dinți, iar buza de jos, umedă, ca a unuia care își caută cuvintele. Și asta fu tot ce găsi să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bine. Și tocmai de aceea Calu, după ce mușcă zdravăn din cârnat, se hotărî să taie, mărunt, câte o bucată pentru fiecare, întinzându-le-o din vârful cuțitului. Se întoarse și aruncă două bucăți și spre Magdalena și Lucică, ce stăteau, tremurând, într-o margine. Puțică, așa cum le arăta și numele, nu primiră decât o bucată, ceea ce îi făcu să se încaiere pe mutește. Trecură, apoi, sticla de la unul la altul, Lucică întinse și el mâna, dar nu fu primit să bea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de bucuria lui și să nu-l dușmănești la câștig. Și, de parcă nu ar fi de ajuns, are coatele subțiate, gulerul tocit și un aer de căpătuială, trăsnind a naftalină, își agață pe nas niște ochelari groși, ca două sifoane, tremură de parcă ar dârdâi lângă o plită stinsă și-și târșâie galoșii ca Moș Coprol. Și să-l vezi, pe urmă, când răscolește prin farfuria cu lozuri ori prin castronul cu numerele de loto. Degetele nu-i mai tremură, părul i
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
două sifoane, tremură de parcă ar dârdâi lângă o plită stinsă și-și târșâie galoșii ca Moș Coprol. Și să-l vezi, pe urmă, când răscolește prin farfuria cu lozuri ori prin castronul cu numerele de loto. Degetele nu-i mai tremură, părul i se adună smocuri și se încrețește, ochii nu-i mai fug într-o parte. Iar eu zac, aruncat la întâmplare, ca o moluscă, pe scaun, cu umerii căzuți, cu genunchii tremurând, cu palmele umede și limba ținută a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
numerele de loto. Degetele nu-i mai tremură, părul i se adună smocuri și se încrețește, ochii nu-i mai fug într-o parte. Iar eu zac, aruncat la întâmplare, ca o moluscă, pe scaun, cu umerii căzuți, cu genunchii tremurând, cu palmele umede și limba ținută a zbârcă între dinți. Cel mai rău nu e când câștigă, asta e, nu mai ai ce să-i faci. Cel mai rău și mai rău e la loz în plic, când iese „mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
peste tot ! M-am săturat de toți moșnegii cu care mă întâlnesc și de toate mozolelile lor... De toate opintelile lor bolmojite... Nu mai vreau să fiu linsă de sus până jos și umplută de bale ! Mângâiată de mâini care tremură, de parcă ar fi pentru ultima oară... Rupe-mă, scoate-mă din minți, destul mă scot boșorogii ăia din răbdări ! — De ce nu te duci cu unii mai tineri... Poate că la banii lor s-o găsi careva să-ți tragă și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care, nedezlipindu-se de tigăi, se ajutau de ele ca de niște aripi. În urmă veneau bărbații, mai degrabă dibuind scările, cu ochii împăienjeniți de băutură. Maca își făcu loc și împinse ușa. Bătrânul zăcea pe spate, cu ochii larg deschiși, tremurând tot. Dinții îi clănțăneau ca niște castaniete, iar capul îi dârdâia, în același ritm. Bâiguia, speriat de ceva ce vedea doar el, sunetul venea din gât, de parcă scotea tot din el, fără să mai tragă aer în piept. Saliva făcea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
decât acum. Cu alte cuvinte, deși ochii lor îl priveau în față și capul li se înclina cât să-i mulțumească, erau deja morți. Iar paloarea obrajilor nu era decât dorul după sângele care îi îmbujorase odată. Pictorul se ridică, tremurând, și abia reuși să-și adune desenele sub braț. Ar fi vrut să le arunce de pe podeț în râu, ca să nu le mai vadă vreodată. Dar asta nu-l mai ajuta cu nimic. Înțelese că mâna lui avea o putere
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în norocul dumitale, cine să aibă ? Jenică își pierduse aplombul de adineaori, se mărgini doar să ridice din umeri. — Cum spui, hotărî străinul și întinse mâna. Aunci rămâi unde ești și mai dă-mi o dată lozurile alea. Lui Jenică îi tremurau mâinile. Luă mapa cu lozuri, dar unul ieșise din lăcașul lui. Îl îndesă și aplecă mapa către străin. — O să-l luăm atunci chiar pe ăsta pe care l-ai ales dumneata, spuse străinul cu o voce care devenise tăioasă. — Eu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-ți-ar dinții ca grindina, boșorogule !“, îi trecu lui Maca prin minte. Umbra i se lărgi, mușcând din tot ce atingea. — Mai târziu, gânguri fata. Acum nu te opri... Îmi place să mă atingi așa, încet... îmi place că-ți tremură mâna... Parcă ai avea mai multe degete... Parcă ai avea mai multe mâini... Parcă ar fi în tine mai mulți bărbați deodată... Maca se strâmbă de dezgust. Își strânse pumnii în buzunare și o porni pe scări în sus. Umbra
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nare sfârșit? Un înger era, nu om, și t o t u ș i un om care și-a bătut joc de lume și a călcat în picioare pe b a l a u r (Ps., 90, 13) iar demonii tremură în prezența lui<footnote Idem, Erosurile imnelor dumnezeiești, 18, p. 114. footnote>. Principala calitate a unui părinte duhovnicesc este aceea de mijlocitor: în chip inconștient - menționează Sfântul Simeon Noul Teolog în inima mea nenorocită a rămas iubirea și credința față de
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
înduplece pe dușmanii guvernantei sale. Convorbirea continuă pe tema fructelor, Hagienuș declarând că niciodată nu va mai avea senzația pe care a încercat-o lângă Malaga, într-o livadă de portocali, când a desprins fructul proaspăt din pom. Fălcile lui tremurau încă de voluptate la evocarea feliilor de portocală roșii ca sângele și amare. Gulimănescu nu se lăsă mai prejos și vorbi despre oranjeriile din Sicilia. Dan Bogdan, care fusese și el acolo, mâncase un fel de scorușe al căror nume
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
din privire, din ridicarea umerilor. Intrată în alt regim de lumină, fizionomia fetei trăda, spre deosebire de figura din portretul din ulei, o vârstă agitată, douăzeci și șapte, douăzeci și opt de ani, în plină agresiune a sângelui. Degetele mâinii, scoase din mănușă, îi tremurau nervos. - Trebuie să-mi dai o mână de ajutor, zise Sultana cu un glas de contralto în surdină. E-ngrozitor, numai tu poți să mă scapi. Ioanide nu clipi la tutuire și păstră o atitudine blândă, nici paternă, nici complice
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
toate indiciile o copie mărită a unei fotografii mici și în care fata lui Hagienuș părea îmbrăcată într-o rochie demodată. - Am pierdut tot ce aveam mai scump pe lume! repetă Hagienuș, și pleoapele, obrajii, colțurile gurii începură să-i tremure pripit într-un început de plâns. Ioanide înregistră contrastul între Hagienuș sentimental și acela consultând rețeta ad excitandam venerem. Cât despre soție, știa că Hagienuș o înmormîntase, așa cum dorise răposata, la țară, pe o mică moșie pe care o cumpărase
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
puteri. Când credea că nu e văzută de nimeni, madam Pomponescu-mamă avea gesturi degajate și repezi, mergea sprinten. Îndată ce simțea pe cineva apropiindu-se, începea, după împrejurări, să geamă intermitent (dacă se constituise bolnavă), să târască pașii în mers, să tremure fălcile. Părea mai bătrână cu douăzeci de ani. Poate că n-avea conștiința de a se preface, cădea brusc în infirmitate prin autosugestie. De ce făcea astfel? se întrebase de atâtea ori Pomponescu. Concluzia la care ajunsese, luând în examinare și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ascundea vreo agitație neobișnuită, ceartă în casă, probleme grave. Într-adevăr, când i se întîmpla o enormitate, Hergot nu putea să se exprime suficient. Sufla ceva mai precipitat, mișca mâinile ca și cum ar fi voit să reclame și sta la îndoială, tremura din buze și atâta tot. Pe urmă îl vedeai prin curte vorbind singur, spunând în gol ceea ce avusese de gând să spuie altora. Așadar, jurnalul condensa până la limitele neantului o viață interioară, făcînd-o indescifrabilă pentru altul. Hergot, spre deosebire de Ioanide, trăia
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de către toți, însă cu așa dificultate și tapaj, încît toată chestiunea era o voluptate specială a lui Hagienuș, un fel al lui candid de a șantaja speranțele. Astfel, când era cu fata deoparte și aceasta făcea ceva pentru el, Hagienuș, tremurând fălcile de râs viclean, zicea: - Lasă tu, Florico, tu ești fată, ai mai multe nevoi, ție o să-ți las via. Da' nu spune nimic celorlalți, să rămână între noi. Ofițerului îi spunea, când acesta îl lua câteodată la vreo berărie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ingenioasa reclamă a orientalistului, o simplă abstracțiune în stare a satisface pe oricine de ambe sexe, bătrân ori tânăr. Hagienuș chiar compusese o inscripție latină, în hexa și pentametre, ca o legendă la statuie: Fii fără teamă, iubito, nu-ți tremure pașii, poarta Când crezi că se-nchide, ea se deschide spre cer. Scandîndu-și stihurile, orientalistul clipi din ochi de emoție, ca și când ar fi fost gata să lăcrimeze. Compoziția era într-adevăr mișcătoare, dar nu-i venise în minte decât într-
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]