7,855 matches
-
Dumnezeu s-a retras din lume: ""Transcendența" sa se confundă cu eclipsa sa. Elanul omului religios spre "transcendent" mă face să mă gândesc uneori la gestul disperat al orfanului rămas singur pe lume (...). Religia este într-adevăr rezultatul "căderii", al "uitării", al pierderii stării de perfecțiune primordială. În Paradis, Adam nu cunoștea nici "experiența religioasă", nici teologia, adică doctrina asupra lui Dumnezeu. Înainte de "păcat" nu exista religie. (s.a)"260. Renunțarea umanității moderne la Dumnezeu marchează "a doua cădere" a omului
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ajunge prizonier al femeilor din țara Kadali). Discipolul lui Matsyendranăth, Goraknăth, i se înfățișează sub aspectul unei dănțuitoare care se mișcă pe o muzică misterioasă. Treptat, Matsyendranăth își amintește adevărata identitate: "el înțelege că "drumul cărnii" duce la moarte, că "uitarea" sa era în fond uitarea adevăratei naturi nemuritoare și că "farmecele din Kadali" reprezintă mirajele vieții profane. Goraknăth îi arată că "uitarea" care era să-l coste nemurirea a fost provocată de zeița Durgă. Această vrăjitorie a ei simbolizează eternul
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
țara Kadali). Discipolul lui Matsyendranăth, Goraknăth, i se înfățișează sub aspectul unei dănțuitoare care se mișcă pe o muzică misterioasă. Treptat, Matsyendranăth își amintește adevărata identitate: "el înțelege că "drumul cărnii" duce la moarte, că "uitarea" sa era în fond uitarea adevăratei naturi nemuritoare și că "farmecele din Kadali" reprezintă mirajele vieții profane. Goraknăth îi arată că "uitarea" care era să-l coste nemurirea a fost provocată de zeița Durgă. Această vrăjitorie a ei simbolizează eternul blestem al ignoranței, azvârlit de
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
o muzică misterioasă. Treptat, Matsyendranăth își amintește adevărata identitate: "el înțelege că "drumul cărnii" duce la moarte, că "uitarea" sa era în fond uitarea adevăratei naturi nemuritoare și că "farmecele din Kadali" reprezintă mirajele vieții profane. Goraknăth îi arată că "uitarea" care era să-l coste nemurirea a fost provocată de zeița Durgă. Această vrăjitorie a ei simbolizează eternul blestem al ignoranței, azvârlit de "Natură" (i.e.Durgă) asupra omului"281. În căldura înăbușitoare a Bucureștilor, în timp ce așteaptă tramvaiul, Gavrilescu simte, asemeni
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
în care șamanii își pot exercita puterea asupra focului sacru, asupra căldurii magice, timp favorabil trecerii în universurile secundare, unde misterul viu se manifestă plenar 485. Căldura este un semn indicial, un semn de referință (alături de altele ca melancolia, neliniștea, uitarea), în directă relație cu obiectul sacru la care se referă povestea 486. Lăcrămioara Berechet echivala strada care găzduiește întâlnirile cu substitutul său ezoteric, cale, și pe Bătrânul Fărâmă cu Învățătorul, Inițiatul căii mantice, refăcând etimologia substantivului propriu, Mântuleasa, din grecescul
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
tratatele sale de istorie a religiilor 517 arată că aproape toate temele mitologice și escatologice folosite de autorii gnostici sunt anterioare gnosticismului stricto sensu, contribuția acestui curent fiind în reinterpretarea îndrăzneață și pesimistă a unor mituri și idei. Amnezia (sau uitarea propriei identități), somnul, captivitatea, căderea, nostalgia după țara pierdută sunt simboluri și imagini specific gnostice, deși nu sunt creații ale gnosticilor, fiind mult mai vechi. Odată scufundat în Materie (=Viața), sufletul își uită propria identitate, "centrul", "ființa eternă". Dumnezeu dispune
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
înainte [...]. Că dacă te mai uiți o dată înapoi, ne pierdem. Ne pierdem pentru totdeauna...549. Amnezia, peregrinările sale prin hotelul-infern dau impresia că a murit (morții sunt cei care și-au pierdut memoria, în mitologia grecească, moartea fiind asimilată cu uitarea 550); de fapt, întâlnirea cu Leana, "Îngerul păzitor" (o altă Beatrice având ca avataruri pe Ileana, Maria da Maria, Hildegard, Marina, Irina - Logodnice, Străine care-și asumă rolul de Îngeri călăuzitori spre moarte) are loc în finalul nuvelei; tot parcursul
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
o voce "clară, curtenitoare, fermă" 573, "o voce clară, distinsă, curtenitoare..."574) care redau ființa ce există în mod plenar, detașată de materie. Armonizarea dintre nume / conținut și voce/expresie redau modelul unui limbaj fanic, semnificativ, care resacralizează lumea 575. Uitarea numelui echivalează cu uitarea mesajului ("uitându-i numele, uitasem și mesajul"), de unde și rolul anamnetic al numelui. Mesagerul pe care implicit îl presupune mesajul este trimis întotdeauna de altcineva"576, Leana fiind Îngerul morții. Calitatea ei de mesager al unui
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
fermă" 573, "o voce clară, distinsă, curtenitoare..."574) care redau ființa ce există în mod plenar, detașată de materie. Armonizarea dintre nume / conținut și voce/expresie redau modelul unui limbaj fanic, semnificativ, care resacralizează lumea 575. Uitarea numelui echivalează cu uitarea mesajului ("uitându-i numele, uitasem și mesajul"), de unde și rolul anamnetic al numelui. Mesagerul pe care implicit îl presupune mesajul este trimis întotdeauna de altcineva"576, Leana fiind Îngerul morții. Calitatea ei de mesager al unui mister de origine divină
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
doctorului Laurian, actriță, mama lui Laurian. Utilizarea exclusivă a supranumelui relevă identificarea totală cu mitul. Destinul celor doi repetă răsturnat mitul lui Orfeu: dacă Euridice n-a murit niciodată pentru Orfeu, chiar și după ce rămăsese pentru totdeauna în infern, prin uitare, Pandele își ucide iubita 693. Renunțarea la vocația de dramaturg a avut loc în urma "incidentului traumatic" care s-a produs ca urmare a întâlnirii cu artista care juca rolul Euridicei, mama lui Laurian Serdaru. În ciuda existenței celor două însemnări, în
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Sunt fiul Gliei și al Cerului înstelat, voi știți acest lucru; dar sunt însetat și pe punctul de a muri. Dați-mi degrabă apă proaspătă din Lacul Memoriei"886. Deoarece, călătoria prin labirintul memoriei poate fi la fel de fatală ca și uitarea, Ahasverus îl îndeamnă să uite accidentalul, adică "tot ce ți s-a întâmplat și tot ce s-a întâmplat în vremea dumitale, pentru că iarăși te vei rătăci"887. Izvorul și chiparosul, drumul din dreapta, ca și "setea ucigătoare" au paralele în
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
dă Eliade, de "risc existențial"): utilizată în Ghicitor în pietre, cu scopul descoperirii identității (proba ghicirii fetei) este reluată în Pe strada Mântuleasa, unde bătrânul îl "confundă" pe Borza pentru a-l găsi pe cel care și-a uitat numele; uitarea numelui echivalează cu uitarea mesajului (În curte la Dionis). Desemnarea contingentă cu rol în ocultarea sacrului este întâlnită în Domnișoara Christina, prin utilizarea în lanțuri referențiale în care designatorii redați prin substantive cu determinanți nehotărâți sau prin pronume nehotărâte abundă
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
existențial"): utilizată în Ghicitor în pietre, cu scopul descoperirii identității (proba ghicirii fetei) este reluată în Pe strada Mântuleasa, unde bătrânul îl "confundă" pe Borza pentru a-l găsi pe cel care și-a uitat numele; uitarea numelui echivalează cu uitarea mesajului (În curte la Dionis). Desemnarea contingentă cu rol în ocultarea sacrului este întâlnită în Domnișoara Christina, prin utilizarea în lanțuri referențiale în care designatorii redați prin substantive cu determinanți nehotărâți sau prin pronume nehotărâte abundă, în La țigănci, prin
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Eliade, op. cit., p. 43. 678 Matei Călinescu, op. cit., p. 170. 679 Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, II, De la Gautama Buddha la triumful creștinismului, Editura Științifică, București, 1991, pp. 347, 340-341, 348. La p. 178, Eliade afirmă că "tema "uitării" și reamintirii, ale cărei prime mărturii se leagă de anumite personaje legendare grecești din secolul al Vl-lea, a jucat un rol considerabil în tehnicile contemplative și în speculațiile indiene; ea va fi relansată de gnosticism". 680 Ibidem, pp. 349-350; Mircea
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
modul în care poetul și muzicianul Nietzsche intră în acord cu ritmurile și tonalitățile toamnei. Ernst Bertram identifică o serie de articulații ce se compun mitologic în biografia celui pentru care "minunata zi de toamnă' și Claude Lorain, niciodată dat uitării, rămân teme preferate. În viziunea romantică, natura este înzestrată cu intenționalitate. În secolul al XIX-lea, forestierii germani vorbeau despre ceea ce simțeau atunci când tăiau un copac. În piesa "Rața sălbatică" de Ibsen, personajul Old Ekdal este convins că natura își
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
pietrii,-n lujer, din brazdă, în tulpină:/ Nestânjenitul vieții fior biruitor". Topirea făpturilor în fire vorbește de la sine despre intima contopire a ființei cu posibilitățile sale de ființare, deplina ei asimilare în substratul "plăpândului țesut", absorbție în somnul "prelung" al uitării de sine, în visul "de desfătare, un vis sătul și grav/ De lucruri presimțite abia, dar fără nume". Regresia spre originar consemnează desfacerea înceată a imaginii ființei definite, până în posibilul nedefinit al facerii sale, al prefacerii în care nimic nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
face ca ce e greu să se ridice către înalturi, acolo unde își are neamul zeiesc sălașul". Căci "din toate câte țin de trup, ea mai ales ne înrudește cu divinul"47. Când însă, "prin cine știe ce năpastă, de viciu și uitare", sufletul se îngreunează, el "își vatămă aripile și cade pe pământ", "mulțime de suflete se schilodesc, iar alte multe își află mulțime de aripe frânte", iar "din această clipă, părelnicia rămâne să le fie hrană"48. Este situația în care
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
le umbrește, ci le ipostaziază revelator în imaginea unui răsărit invizibil. În poemul Cântec 12 procesul acesta continuă la un alt nivel, conform unui scenariu mai eliptic însă. Nu umbra lăsată de lucrurile luminate din interior ne întâmpină acum, ci uitarea pe care o implică eclipsarea eului: M-a uitat Dumnezeu, gândindu-mă,/ până când gândul/ mi-a devenit trup". A fi uitat înseamnă a fi neluminat, a nu mai fi în lumina gândului cuiva. Dar aici suprema uitare - cea divină - e
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
întâmpină acum, ci uitarea pe care o implică eclipsarea eului: M-a uitat Dumnezeu, gândindu-mă,/ până când gândul/ mi-a devenit trup". A fi uitat înseamnă a fi neluminat, a nu mai fi în lumina gândului cuiva. Dar aici suprema uitare - cea divină - e părăsirea absolută, ca și cum natura omenească ar fi lăsată să-și ispășească singură, fără putință de mântuire, păcatul existenței lumești 13. Uitarea însă e gândul însuși, paradoxala conlucrare dintre ceea ce nu mai e în prezentul percepției imediate și
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
uitat înseamnă a fi neluminat, a nu mai fi în lumina gândului cuiva. Dar aici suprema uitare - cea divină - e părăsirea absolută, ca și cum natura omenească ar fi lăsată să-și ispășească singură, fără putință de mântuire, păcatul existenței lumești 13. Uitarea însă e gândul însuși, paradoxala conlucrare dintre ceea ce nu mai e în prezentul percepției imediate și un cogitabil care, imprezentabil fiind, doar așa este: gândit în absență, în inteligibilul sensibil al unei prezențe. Dacă gândul acesta devine trup, aceasta pentru că
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nu e o imagine, ci chiar imaginea vie a semnificabilului, precum vizibilul în care se revelează invizibilul 14: "M-au uitat frunzele/ adumbrindu-mă/ până când nevăzutul/ mi-a devenit văzut". Atât gândirea, cât și umbrirea sunt procese în desfășurare; deși uitarea vine din orizonturi opuse, însemnând o dublă reducție din partea inteligibilului ("m-a uitat Dumnezeu") și a sensibilului ("m-au uitat frunzele"), acțiunea ei e complementară, conducând la o sensibilizare a eului, care primește un trup, respectiv a divinului, care devine
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
au uitat frunzele"), acțiunea ei e complementară, conducând la o sensibilizare a eului, care primește un trup, respectiv a divinului, care devine vizibil. Când sensibilul e pus în paranteză, inteligibilul se sensibilizează, apare în locul părăsit de lume. În ambele cazuri uitarea se absolutizează, se golește de propriu-i obiect, până când dispariția acestuia dobândește forma unei stranii apariții: trupul văzut ieșit la lumină din noaptea uitării de lume. Și în această din urmă ipostază, a fi umbrit înseamnă a nu fi văzut
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
sensibilul e pus în paranteză, inteligibilul se sensibilizează, apare în locul părăsit de lume. În ambele cazuri uitarea se absolutizează, se golește de propriu-i obiect, până când dispariția acestuia dobândește forma unei stranii apariții: trupul văzut ieșit la lumină din noaptea uitării de lume. Și în această din urmă ipostază, a fi umbrit înseamnă a nu fi văzut, a ieși din raza vizuală a celor ce se află în orizont mundan: un eu atât de umbrit încât devine anonim, inevident, șters din
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de jos a acestei eclipsări nevăzutul devine văzut. De vreme ce nimic din aparițiile lumii nu mai poate fi văzut, nevăzutul iese din ascundere, se face vizibil pe fundalul întunecat al faptului-de-a-nu- mai-fi care definește până-acum-vizibilul. A sta în acest interval, între uitare și amintire, gând și trup, umbră a nevăzutului și văzut înseamnă a fi între timp, în pasajul incert al lui ca și cum: "Stau ca și cum cineva/ ar trebui să-și aducă aminte de mine/ și-ntre timp, ros de aer și nins
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
înseamnă a fi între timp, în pasajul incert al lui ca și cum: "Stau ca și cum cineva/ ar trebui să-și aducă aminte de mine/ și-ntre timp, ros de aer și nins/ mi se stinge lumina-n oricine". E deja ieșire din uitare dar încă neamintire, iar lumina se stinge în oricine ca o flacără în absența aerului. Dar cineva nu e oricine; cineva e pe cale să apară, stă să vină - ca și cum ar fi și venit - pentru a-l ridica pe oricine la
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]