KorAP: Find »[drukola/base=vânător & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...278 279 280 ...314 >

7,838 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310

Domnul Prentice ridică o sprînceană.) Voiau - cel puțin așa mi-au spus - ca memoria să-mi revină Încet, de la sine, fără ajutorul hipnotismului sau al psihanalizei... Domnul Prentice zîmbi, legănîndu-se ușor În jilțul lui. Ai fi zis că-i un vînător ce-și Îngăduie un binemeritat răgaz Între două Împușcături. — Firește, urmă Rowe, nu le-ar fi convenit să-mi recapăt memoria prea repede... Deși puteau să recurgă oricînd la „Pavilionul special“. — N-ai vrea să-mi spui despre ce e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385

Împotrivă În lupta lui pentru stăpânirea lumii! Mânat cândva de preacinstita foame să iasă din grotă, s-a năpustit În cete asupra prăzilor mari, năruind mamutul cu zeci de sulițe, pentru ca, mii de ani mai târziu, să-l regăsim pe vânător fugind din fața miliardelor de atacatori invizibili. Iar cu cât adversarul este mai mic și mai numeros, cu atât atacurile lui sunt mai eficace. Poți fugi de-un bivol sau de-un hipopotam, urieșenia lor Îi face mai lesne observabili și

Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian (2011) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

răspund cu glas de om? Am continuat În felul meu, În timp ce Încă mă adăpam cu apa dulceagă: - Sunt Krog. Toiagul Tatălui. Apoi am spus cu glasul tunător: - Krog e toiagul meu de bătrânețe. Sunt Tatăl și vă spun: sunteți niște vânători tocmai buni de ucis! Și atunci, deodată m-am ridicat cu fața la ei. Nu se așteptau la mișcările mele iuți și nici nu mai văzuseră om așa de Înalt. - Sunteți oameni? Spuneți lui Krog! Se holbau cu toții la Krog, dar unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
doar o vreme. Ce-o să punem apoi În locul? - Întrebă Vindecătorul deodată. Nu știam ce să răspund, dar ceva tot am zis, semn că odată porniți pe calea vorbelor, ele aveau să ne tragă după ele, ca un mamut stârnit de vânători. - O să vedem la timpul potrivit. - Timpul potrivit e doar În cuvinte, râse Vindecătorul. Timpul potrivit nu Înseamnă nimic, În timp ce dacă Îți spun că cerbul bea apă, o să-l și vezi În minte, fără să-ți lase loc de Îndoială. Unii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Se vede că ești trimis! Om adevărat, ce mai! Numai un trimis era În stare s-o bucure pe una ca Bodolona! Ai mei o să te repecte pentru asta! Și așa a fost. Oamenii mă priveau de parcă aș fi fost vânătorul care doborâse cel mai mare mamut văzut vreodată iar eu, ce să fac, am Început să mă Învârt dintr-o parte În alta, țanțoș, de parcă numai pe Bodolona o poftisem de când ajunsesem În satul lor. Of, of. Mi-a părut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
merita să spunem și suflet pentru ceea ce gând părea să denumească deja. Dar, am făcut-o pentru Bodolona. Suflet e cuvântul ei și, cine știe câte alte asemenea vorbe n-or fi fost meșteșugite la fel. La asta mă gândeam când niște vânători din sat se Înfățișară În grabă la Vindecător și-i spuseră, grohăind gălăgios și dând din mâini ca apucații, că din munte mai coborau niște oameni. Și Vindecătorul, și Krog, se gândiră atunci la numere - am fi vrut să știm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
luptăm. De aia și făcuse Moru mai mult cuvinte pentru lucruri limpezi. Nu m-aș fi gândit la cuvinte precum aici și acolo la mine În munți, unde totul se zărește ca În palmă dar, În pădure, unde lucrurile și vânătorii se văd În ultima clipă și unde totul poate să fie dosit, ajungeai să te gândești la asemenea vorbe pe care le meșteșugisem, parcă, pentru oameni cu mai multe fețe. Încă nu răsărise soarele când am adulmecat un miros greoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
după ce o să Înceapă să vorbească Între ei, toți oamenii o să se facă un fel de Vindecători. Tocmai asta nu doresc cei porniți pe urmele tale. Știi să ucizi, nu? I-am spus cum Îi omorâsem sus pe munte pe primii vânători care se luaseră după Moru și după mine. - Ăia erau doar pândarii! Cei ce stăteau cu ochii pe tine și pe Moru al meu. Știau că o să vină ziua plecării tale. - Moru i-a spus: călătorie. Ceea ce fac eu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
oamenii din jurul bălților obișnuiau să se lase mușcați de țânțari ca să lege frăție de sânge Între ei, așa Îmi spusese Moru cel uscățiv. Pe urmă, văzuseră că țânțarii aduceau cu ei friguri și numai cei mai puternici oameni, Vindecătorii și vânătorii destoinici mai legau frăție așa... Mai legau frăție așa... Am Început să râd de unul singur și am dat clisa jos de pe mine. Apoi, am rostit În minte, cât de tare puteam: - Hei, tu! Ia vino lângă mine, că se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
În loc și mă priviră, cu capetele acoperite de țestele de cerb, Împăunați cu coarnele bătrâne și noduroase, neclintiți. Eram trimisul Tatălui. Eram toiagul și bâta lui. Sulița lui și, poate, chiar el. Nu se făcea să mai fug, precum un vânător de rând. Așa că, m-am apucat să-i număr, cu glasul adânc al minții mele, astfel Încât să mă audă: - Unu, doi, trei, patru, cinci. Le-am simțit mirarea - mirarea lor era alcătuită din cuvinte ușoare care le zburătăceau prin minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
furtuna, sau fuga de vrăjmași. Păsări de toate felurile se opreau fără frică printre casele lor, ciugulind fără ca nimeni să Încerce să le prindă. Până și mistreții mergeau În voie - Îi auzeam cum grohăiau liniștiți prin pădurea apropiată și nici un vânător nu se repezea să le ia urma. Îți venea să crezi că toate lucrurile erau la locul lor. Atunci, de ce erau Încruntați tot timpul? Hm. Poate că din aceeași cauză pentru care, În loc să se joace la marginea satului, țâncii Încordau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
ia urma. Îți venea să crezi că toate lucrurile erau la locul lor. Atunci, de ce erau Încruntați tot timpul? Hm. Poate că din aceeași cauză pentru care, În loc să se joace la marginea satului, țâncii Încordau crengi din acelea cum aveau vânătorii În toată firea, trăgând cu sulițele lor mici Într-un trunchi de copac doborât. Doi bătrâni se plimbau printre ei, fără să-i scape din ochi, certându-i ori de câte ori sulițele mici nu nimereau trunchiul. - Arc, Îmi spuse Vindecătorul lor. Arc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
el clătină iarăși capul dintr-o parte În alta , spunând apăsat: - O să te dau umbrei. Da. Deloc nu-l Înțelegeam, dar nici vreme n-am mai avut să mă gândesc la vorbele lui care nu se potriveau cu gesturile, căci vânătorii m-au dus Într-o preșteră din stâncăria de deasupra satului. Semăna cu peștera iernii de acasă, numai că avea multă cetină moale pe jos, iar cetina era la rândul ei acoperită cu un fel de funingine. M-au forțat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
precum Tatăl, așa cum fac eu? Bietul păzitor Își tot dregea glasul. La un moment dat, dădu un fel de guițat, așa de tare se căznea să găsească răspunsul potrivit. Norocul lui a fost că i-a luat locul un alt vânător, astfel Încât a putut s-o șteargă din peșteră fără să mai răspundă. 11. Cine știe cum o să ajungă la tine povestea călătoriei mele? Spusă de tați fiilor Între două lupte de sânge, reamintită după mari inundații, amestecată cu pățaniile din timpul unor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Încoace? Runa dădu din cap că da. - Și celelalte femei? - Cum să vină? Doar una l-a cunoscut pe Enkim, zise ea, râzând. Și niciuna pe Krog, nici măcar Vinas, meștera aia pricepută foarte să-i tăvălească pe cei mai aprigi vânători, adăugă ea, dregându-și glasul. Noroc că era beznă căci am simțit cum mă Îmbujorez. - Vinas știe că ești aici? - Nu. Runa nu se mai Întoarce niciodată În satul lui Vinas. Enkim i-a povestit Runei despre Krog. Iar Krog

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
de pradă, dar locul părea liniștit. M-am așezat Într-un loc bine ales, așa ca vântul să bată dinspre apă și am pândit fără să mă mișc. Am amorțit, dar așa era mereu când pândeai. După cum spunea Moru, trocul vânătorului dibaci era să amorțească. Când a venit turma, nici măcar n-am mai răsuflat. Doar m-am uitat cu luare aminte, ca să văd dacă eram Într-atât de aproape Încât să lovesc cu sulița scurtă a Runei. Apoi am amorțit și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
poți să te uiți dar, mai ales, să-l măsori. De la mine până la tine. De la Marea cea mare până În vârful muntelui. Din vatra satului meu, până În vatra satului tău. De la copacul sub care stai, până la lună. De la Ursa Mare, până la Vânător. - De la mine până la tine, văd cam cât e. Din satul tău până la al meu, am putea să numărăm pașii. Dar de aici și până la lună, sau de la Ursa Mare până la Vânător?!... - Știu eu cum să măsor, dar n-ai să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
sub care stai, până la lună. De la Ursa Mare, până la Vânător. - De la mine până la tine, văd cam cât e. Din satul tău până la al meu, am putea să numărăm pașii. Dar de aici și până la lună, sau de la Ursa Mare până la Vânător?!... - Știu eu cum să măsor, dar n-ai să mă Înțelegi oricât de mult m-aș strădui să-ți arăt, așa că Împarte cuvintele alea odată! Of, of, ești om umblat și-mi Înțelegi vorbele din minte, dar În afara lui Minos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
fie Philo deasupra mea? izbucni Scept, făcând bale la gură. Cu ce? Cu teama și cu lenea doar... Că uitați-vă și la porcii ăia mistreți pe care Îi ținem În țarcuri... Erau animale falnice, care puneau pe fugă un vânător netrebnic, iar acum? Nu mai sunt În stare nici să se ridice de jos, de cât seu au pe ele! Se târăsc prin țarcuri cu botul deschis, așteptând să le dăm să Îmbuce. Asta o să facă vorbele, Philo, și tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
lor. Dar iată că Într-o bună zi, Înainte să apucăm să zicem cine suntem, un Vindecător ne spuse de-a fir a păr chiar povestea noastră. Începuse să se lase frigul, iar noi trăseserăm În peștera unui neam de vânători slabi și iuți, ce trăiau de pe urma unor animale fioroase ce le Împânzeau pădurile. Acele animale semănau cu râșii de pe la noi, Însă erau mult mai mari și aveau niște colți foarte lungi; vânătorii care ne găzduiau le numeau macharoi. Nu de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
iar noi trăseserăm În peștera unui neam de vânători slabi și iuți, ce trăiau de pe urma unor animale fioroase ce le Împânzeau pădurile. Acele animale semănau cu râșii de pe la noi, Însă erau mult mai mari și aveau niște colți foarte lungi; vânătorii care ne găzduiau le numeau macharoi. Nu de frica macharoilor ne opriserăm noi la acel neam, ci pentru că În fața noastră, chiar spre Apus, dădusem iarăși de Marea cea mare și nu mai știam Încotro s-o luăm. Marea asta, Însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
mut, zise Vindecătorul, făcându-mi cu ochiul. - Muma care a născut-o pe muma mumei lui Krog, a născut-o și pe muma mumei mele, i-am spus. Rămase pe gânduri. Aruncă un vreasc pe foc și se uită la vânătorii lui care Înlemniseră privindu-mă. - Hm. Ia zi: cum se cheamă sulițele alea mici ale lui Krog? Întrebă Vindecătorul după o vreme, micșorând ochii. - Săgeți. Le pui În arc așa, și le ațintești asupra vrăjmașului. Runa! am strigat În minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
și a scos arcul cu săgețile din traiste. A văzut un trunchi de copac rătăcit În peșteră și a tras În el trei săgeți care s-au Înfipt una lângă alta, alcătuind ceea ce Selat numea un triunghi perfect. - Oh, făcură vânătorii strânși În jurul focului. Triunghi, spuseră și ei cuvântul cel nou. Ce se face cu el? - Eu nu știu, dar Krog știe. Până una-alta, văd că e un lucru frumos. - Frumos, frumos... ziseră și ei. - Iar pășitorul are mai multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
și nu veți vedea capătul deșertului, Întoarceți-vă aici, la oued, orice ar fi! Dacă dați de belea și trebuie să vă Întoarceți, caută Ciobanul și vezi să-l ai mereu În dreptul ochilor, așa, ca și cum te-ai uita la un vânător puțin mai Înalt decât tine. I-am Întins palma rășchirată, dar el făcu atunci un gest pe care nu-l mai văzusem nicicând: Îmi strânse palma Într-a lui, cu putere. Apoi le făcu semn alor săi și făcură cale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
el, fără să clipească. Cred că am holbat ochii atunci și am dat să-l Întreb cum de jucau ei călătoria mea de atâta vreme, dar N’jamo schimbă repede vorba: - Ce să fac, măi Krog? Pe urmele tale sunt vânători câtă frunză și iarbă. Nu e vorbă că suntem noi mici, căci n-ar fi primii oameni mari pe care Îi dăm Umbrei, dar sunt prea mulți. Or să vină și la mine, după cum am auzit că au făcut cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]