75,079 matches
-
spunându-i că leșul unui sperjur merită să putrezească pe locul bătăliei. Edith (acum maica Ursula) i-a cerut și ea lui Wilhelm să-i dea trupul lui Harold pentru a fi îngropat; ea l-a găsit pe câmpul de luptă. Ajuns la Londra, Wilhelm a fost proclamat în Catedrala Westminster ca rege al Angliei, fiind recunoscut de saxoni. El este încoronat într-o biserică goală, deoarece normanzii au ieșit afară să lupte cu saxonii care atacaseră catedrala, și își pune
Cucerirea Angliei (film) () [Corola-website/Science/326890_a_328219]
-
anumite puncte de vedere, ei deosebindu-se prin finalitatea scopului lor. Astfel dacă victoriile lui Mihai Viteazul au stat tot timpul „sub spectrul anulării”, ducele Wilhelm este un învingător deplin. Cele două filme se asemănă prin modul de organizare a luptelor, prin turnirul la care asistă cei doi viitori inamici (Mihai Viteazul și Sigismund Báthory, respectiv Wilhelm Cuceritorul și viitorul rege Harold al II-lea al Angliei, ambele filmate într-o poiană din apropierea Castelului Bran), prin dragostea neîmplinită a personajului principal
Cucerirea Angliei (film) () [Corola-website/Science/326890_a_328219]
-
i-a fost încredințată oficial de către partea franceză și calitatea de producător executiv al filmului. Filmul a fost realizat greu cu o echipă de actori francezi, completată cu actori români cu experiență, având multe decoruri construite și numeroase scene de luptă. Lupta contelui Harold cu cavalerul Wardar a fost filmată într-o poiană din apropierea Castelului Bran. Alte scene au fost filmate în Cheile Râșnoavei. După filmarea unei scene, actorul Vladimir Găitan a plecat cu calul său către grajd și vrând să
Cucerirea Angliei (film) () [Corola-website/Science/326890_a_328219]
-
a fost încredințată oficial de către partea franceză și calitatea de producător executiv al filmului. Filmul a fost realizat greu cu o echipă de actori francezi, completată cu actori români cu experiență, având multe decoruri construite și numeroase scene de luptă. Lupta contelui Harold cu cavalerul Wardar a fost filmată într-o poiană din apropierea Castelului Bran. Alte scene au fost filmate în Cheile Râșnoavei. După filmarea unei scene, actorul Vladimir Găitan a plecat cu calul său către grajd și vrând să ajungă
Cucerirea Angliei (film) () [Corola-website/Science/326890_a_328219]
-
folosit magia neagră. Însă ea a fost învățată toate aceste lucruri vrăjitorești împotriva voinței sale și l-a salvat pe Tom din câteva situații foarte dificile. Ea este fiica Celui Rău și în multe situații preferă folosirea magiei negre decât lupta. Mama lui Tom a știut dintotdeauna că fiul ei va deveni ucenicul Vraciului. Ea îl numește " darul ei pentru Comitat". Mama iubitoare, tămăduitoare și moașa priceputa, ea a fost întotdeauna puțin diferită. În "Sacrificiul Vraciului" și "I Am Grimalkin" originea
Lista personajelor din Cronicile Wardstone () [Corola-website/Science/325523_a_326852]
-
Tom dar acesta o trădează (în vol. 4) , aceasta acceptând să li se alăture clanurilor Malkin și Deane pentru învierea Celui Rău. Ea apare din nou în volumul 6 în scopul de ai ajuta pe Tom și mama acestuia în lupta unei zeități puternice , numită Ordeen. Principalul antagosnist din "Bătălia Vraciului", aceasta vine în Comitat pentru a uni clanurile vrăjitoarelor și a-l invocă pe Diavol.Fiind una dintre inamicele mamei lui Tom și cea care a legat-o de stâncă
Lista personajelor din Cronicile Wardstone () [Corola-website/Science/325523_a_326852]
-
ale oamenilor. Retrași într-o cabană pentru a-și petrece luna de miere, Șam și Mary sunt la un pas de a deveni sclavii moluștelor și înțeleg că e nevoie de o acțiune rapidă, sau omenirea este sortită să piardă lupta. Șam începe să creadă că moluștele l-au marcat pentru reposedare, deoarece ele pot comunica prin "conferință directă" - gazdele lor stau spate în spate, permișând fuziunea parțială a moluștelor. Această tehnică permite o răspândire rapidă a informațiilor printre moluște, unii
Mânuitorii de zombi () [Corola-website/Science/325522_a_326851]
-
Davis. În rolul principale se află Steven Seagal; el interpretează un fost membru al trupelor Navy SEAL care trebuie să oprească un grup de mercenari, condus de Tommy Lee Jones și Gary Busey, să pună mâna pe o navă de luptă a U.S. Navy. A fost cel mai de succes film al lui Seagal din punct de vedere critic și financiar, având parte de două nominalizări la Premiul Oscar. "" a fost urmat de o continuare în 1995, intitulată "". Filmul a primind
Sechestrați în larg () [Corola-website/Science/325528_a_326857]
-
al navei, lăsând pe membrii echipajului să se înece pentru că teroriștii să organizeze o ambuscadă atunci cand Ryback va ajunge pentru a-i salva. Cu toate acestea, Ryback localizează un grup de marinari ascunși și, împreună cu ei, angajează cu succes o luptă, salvând echipajul și eliminând un număr considerabil de teroriști de-ai lui Strannix. Pe masura ce oamenii lui Strannix se regrupează, Ryback închide sistemele de arme ale "Missouri", în scopul de a permite echipei Navy SEAL să aterizeze. Pe masura ce luptă pentru controlul
Sechestrați în larg () [Corola-website/Science/325528_a_326857]
-
succes o luptă, salvând echipajul și eliminând un număr considerabil de teroriști de-ai lui Strannix. Pe masura ce oamenii lui Strannix se regrupează, Ryback închide sistemele de arme ale "Missouri", în scopul de a permite echipei Navy SEAL să aterizeze. Pe masura ce luptă pentru controlul navei continuă, echipajul de pe submarin doboară elicopterul CH-46 care aducea echipa Navy SEAL team și escorta AH-1 Cobră prin lansarea de rachete sol-aer. Pentagonul răspunde prin ordonarea unui atac aerian, care ar urma să scufunde navă "Missouri" și
Sechestrați în larg () [Corola-website/Science/325528_a_326857]
-
pe toți oamenii aflați la bord. Strannix recapătă controlul asupra sistemelor de apărare ale navei și descarcă rachetele Tomahawk pe submarinul nord-coreean, care pleacă cu Krill la bord. Cu ajutorul lui Jordan și a colegilor săi marinari, Ryback folosește tunurile de luptă, care nu erau încă scoase din uz, pentru a distruge submarinul în care se află Krill, omorându-i pe toți oamenii de labordul sau. Strannix, rămas în picioare pe punte, ordona mercenarilor rămași să iasă din camera de control și
Sechestrați în larg () [Corola-website/Science/325528_a_326857]
-
este suprins și capturat de Strannix. Strannix și Ryback își dau seama că ei se cunosc din operațiunile anterioare, dar Ryback îl supără pe terorist, care lasă garda jos pentru o secundă. Ryback și Strannix se angajeze apoi într-o luptă pentru un cuțit, iar bucătarul îl ucide Strannix înjunghiindu-l în cap cu cuțitul, si lovindu-l apoi de monitorul computerului. Ryback ia apoi codurile de control ale rachetei și distruge rachetă Tomahawk. Celelalte rachete sunt dezactivate, iar Pentagonul recheamă
Sechestrați în larg () [Corola-website/Science/325528_a_326857]
-
Bazat pe un scenariu original scris de J. F. Lawton, "Sechestrați în larg" a fost evaluat "R" ("restricționat") de către MPAA. Difuzarea în Marea Britanie a fost restricționată din motive de violență. Zece secunde au fost eliminate din film, mai ales din lupta din atelier și o împușcătura a lui Seagal în gâtul unui om. Filmul utilizează pe scară largă procedeul IntroVision, o variație a proiecției frontale, care permite interacțiunea tridimensională realistă a personajelor din prim-plan, fără costurile mari ale efectelor bluescreen
Sechestrați în larg () [Corola-website/Science/325528_a_326857]
-
Grecia a for ambiția Rusiei de a-și extinde teritoriile din regiunea Mării Negre în dauna Imperiului Otoman. De asemenea, un rol important l-a avut starea de spirit a rușilor favorabilă sprijinirii coreligionarilor ortodocși greci, care erau într-o neîntreruptă luptă împotriva ocupanțior otomani din 1821. Intențiile de extindere a influenței rusești în regiune erau privite ca niște amenințări geostrategice majore de către diplomația britanică și austriacă, care a încercat pe toate căile să împiedice intervenția țaristă, în speranța că otomanii erau
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Rus, chiar dacă trebuia să ia atitudine împotriva unei puteri musulmane, asupritoare a creștinilor. Revoluția elenă a complicat și mai mult Chestiunea Orientală. Termenul „Chestiunea Orientală” era folosit în epocă pentru frământările diplomatice legate de continuul declin al Imperiului Otoman și lupta pentru ocuparea teritoriilor sale. Deși în legătură cu Imperiul Otoman se mai folosește uneori și numele „Turc”, termenul „Otoman”, derivat din numele dinastiei domnitoare este mult mai potrivit. Otomanii au cucerit teritoriile care de-a lungul Evului Mediu au fost sub stăpânirea
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
acestei regiuni nu putea fi tolerată, așa cum fusese acceptată pierderea Principatelor Române și Serbiei, care erau considerate provincii periferice. Teama guvernului otoman era aceea că secesiunea doar unei mici părți a Greciei - Peloponezul de exemplu - ar fi dus la intensificarea luptei de eliberare a altor regiuni ale imperiului locuite de greci, așa cum ar fi fost Grecia centrală, Macedonia, Tracia, Anatolia apuseană, insulele mici ale Mării Egee, Creta, Cipru, și chiar a capitalei imperiului, Constantinopol, ceea ce ar fi pus în primejdie existența imperiului. Nu
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
lor, grecii erau în ochii celor mai mulți britanici și francezi niște creștini care luptau eroic să se elibereze de sub ocupația coruptă și tiranică islamică. Într-o perioadă în care naționalismul era legat intim de liberalism, revolta grecilor devenise un strigăt de luptă pentru liberalii din întreaga Europă, în special pentru cei francezi, a căror acțiuni politice fuseseră puternic restrânse în țară după restaurația Casei de Bourbon după 1815. Filoelenii aveau comitete puternice atât la Londra, cât și la Paris, care erau sprijinite
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
conduși de Wellington. Canning se luptase cu predecesorul său, Castlereagh, în 1809, datorită unor neînțelegeri politice. Noul premier britanic era desgustat de manevrele lui Metternich și privea cu mai multă simpatie cauza grecilor, alăturându-se unui comitet de sprijinire a luptei acestora. Cu toate acestea, până în 1826, politica guvernului său a fost una de neintervenție. Otomanii s-au dovedit însă incapabili să înăbușe revolta în lunga perioadă de neintervenție asigurată de britanici și austrieci. În momentul în care otomanii păreau că
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Grecia era subminarea comerțului maritim provocată de război. Tratatul cerea semnarea imediată a unui armistițiu între toate părțile beligerante. Aceast armistițiu ar fi presupus încetarea operațiunilor militare otomane într-un moment în care grecii erau pe punctul de a pierde lupta. Tratatul își propunea de asemenea să asigure semnatarilor posibilitatea să acționeze ca mediatori tratativele de pace care ar fi urmat armistițiului. Cele trei puteri cereau Porții să acorde Greciei autonomia. Tratatul prevedea ca Grecia să rămână sub suzeranitatea otomană și
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
rebel, ceva ce marile puteri nu mai făcuseră până atunci. Aceeași clauză autoriza părțile semnatare să ordone comandanților lor de nave din Mediterana să „ia orice măsuri pe care le-ar putea sugera circumstanțele” (de exemplu implicarea în acțiuni de luptă) pentru impunerea cererilor aliaților, dacă otomanii nu se confomau într-o perioadă limitată de timp. Totuși, o altă clauză sublina că aliații nu trebuie să treacă în mod explicit de partea uneia dintre taberele aflate în conflict. Din cauza aceasta era
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Golful Corint datorită vântului puternic. Vasele lui Ibrahim au rămas la ancoră la adăpostul Capului Papas, așteptând încetarea furtunii. Răgazul acesta a fost folosit de Codrington pentru a-l ajunge pe Ibrahim din urmă și, după o zi întreagă de luptă cu furtuna, flota aliată a ajuns la Papas în dimineața zilei de 4 octombrie. Codrington a ordonat executarea unei serii de salve de avertizment, iar Ibrahim a hotărât se întoarcă la Navarino. În tot acest timp, forțele terestre egipteano-otomane au
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
de un mic vas de război propulsat cu motor cu aburi, zbaturi, dar și cu pânze, „Karteria”. Karteria își începuse serviciul activ în 1826 și a fost primul vapor cu aburi din istorie care a intrat în acțiuni reale de luptă. Corăbiile Royal Navy avuseseră parte de ceva modernizări. Vasele cu trei punți cu tunuri precum vestita HMS "Victory" a lui Nelson nu mai erau folosite. Acest tip de corabie era considerată instabilă și greu de manevrat. Nava standard de luptă
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
luptă. Corăbiile Royal Navy avuseseră parte de ceva modernizări. Vasele cu trei punți cu tunuri precum vestita HMS "Victory" a lui Nelson nu mai erau folosite. Acest tip de corabie era considerată instabilă și greu de manevrat. Nava standard de luptă a marinei britanice era reprezentată de corabia cu două punți, cu 74 - 84 de tunuri, care avea la bază un proiect francez. Calibrul tunurilor crescuse. Vasele din timpul războaielor napoleoniene erau dotate pe puntea principală cu tunuri de 32 de
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
tunurile otomanilor fuseseră oferite acestora de către britanici, atunci când își modernizaseră artileria navală. Majoritatea membrilor echipajelor aliate erau veterani ai războaielor napoleoniene, care se terminaseră cu 12 ani mai înainte, fiind militari de meserie. Spre deosebire de aceștia, echipajele otomane aveau experiență de luptă doar împotriva forțelor navale ale revoluționarilor greci. Deși confruntările navale dintre greci și otomani fuseseră violente, ele nu erau comparabile cu cele la care participaseră flotele marilor puteri. În unele cazuri, otomanii înrolaseră cu forța membrii în echipajele lor. După
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
instruit de o echipă de ofițeri francezi, sub comanda geneală a căpitanului J-M. Letellier. Acești ofițeri acționau pe post de „căpitani din umbră” pe corăbiile mari egiptene, fiecare consiliindu-l pe căpitanul oficial egiptean. Cu o zi mai înainte de luptă, De Rigny i-a convins pe acești ofițeri francezi să se retragă din serviciul egiptenilor, pentru a evita să lupte împotriva conaționalilor lor. ofițerii francezi s-au mutat pe o navă austriacă ancorată în port, care se declarase neutră în
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]