701,565 matches
-
au refuzat să se predea. În dimineața zilei de 26 octombrie (sv), la ora 02,10, Palatul de Iarnă a fost capturat de către forțele aflate sub comanda lui Vladimir Antonov-Ovseenko; miniștrii capturați au fost duși în cetate ca prizonieri. În perioada 1918-1921 au fost asasinate aici cel puțin 112 persoane, inclusiv 4 mari duci ai Rusiei. Cea mai mare parte a fortăreței a fost transformată în anul 1924 într-un muzeu. În 1931, Laboratorul de Dinamica Gazelor a fost instalat aici
Fortăreața Petru și Pavel () [Corola-website/Science/337604_a_338933]
-
anul 1924 într-un muzeu. În 1931, Laboratorul de Dinamica Gazelor a fost instalat aici. Complexul a suferit pagube însemnate cu prilejul bombardării orașului de către armatagermană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. El a fost restaurat cu fidelitate în perioada postbelică și este un punct principal de atracție turistică. În folclorul rus, a fost portretizată ca un loc infernal și chinuitor, în care mii de prizonieri sufereau la nesfârșit de pe urma torturii și a foamei în temnițe murdare, înguste și suprapopulate
Fortăreața Petru și Pavel () [Corola-website/Science/337604_a_338933]
-
sfârșitul anului 2006, rămășițele pământești ale țarinei Maria Feodorovna au fost aduse de la Catedrala Roskilde din apropierea Copenhagăi și reînhumate alături de soțul ei, Alexandru al III-lea. Mausoleul ducal mai nou (construit în stil neo-Baroc sub supravegherea lui Leon Benois în perioada 1896-1908) este unit de catedrală printr-un coridor. El a fost construit în scopul de a elimina rămășițele pământești ale membrilor nedomnitori ai familiei Romanov din catedrală, unde abia dacă mai era loc pentru noi morminte. Mausoleul urma să găzduiască
Fortăreața Petru și Pavel () [Corola-website/Science/337604_a_338933]
-
un coridor. El a fost construit în scopul de a elimina rămășițele pământești ale membrilor nedomnitori ai familiei Romanov din catedrală, unde abia dacă mai era loc pentru noi morminte. Mausoleul urma să găzduiască până la șaizeci de morminte, dar în perioada Revoluției Ruse erau acolo doar treisprezece. Ultima înmormântare care a avut loc aici a fost cea a Marelui Duce Vladimir Kirillovici (1992), fiul vărului țarului Nicolae al II-lea. Rămășițele pământești ale părinților săi, Marele Duce Kiril Vladimirovici și soția
Fortăreața Petru și Pavel () [Corola-website/Science/337604_a_338933]
-
că Jan Albert de Grave a fost cel care a realizat carilonul catedralei ruse. Câțiva ani mai târziu, el a făcut, de asemenea, un carilon pentru Potsdam. Oamenii din Sankt-Petersburg au putut asculta acest instrument bine reglat doar o scurtă perioadă de timp. În 1756 turnul a luat foc și s-a prăbușit în urma unei furtuni puternici. Toate clopotele au fost pierdute. Johann Derck a turnat clopotele și ceasornicarul Barend Oortkras din Haga le-a adus la Sankt Petersburg pentru a
Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/337603_a_338932]
-
institute specialitate, Facultatea de Studii Militare, Gimnaziul Academic, Colegiul Medical, Colegiul de Educație Fizică și Sport, Economie și Tehnologie și Departamentul de Educație Fizică și Sport. Universitatea are două campusuri principale: unul pe insula Vasilievski, iar celălalt la Peterhof. În perioada sovietică a fost cunoscută sub numele de Universitatea de Stat din Leningrad (). A fost numită după Andrei Jdanov în 1948. este a doua cea mai bună universitate multifuncționala din Rusia, după Universitatea de Stat din Moscova. În clasamentele internaționale, universitatea
Universitatea de Stat din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/337643_a_338972]
-
prima, care a fost în continuă funcțiune din anul 1819, pretinde a fi succesoarea universității înființate împreună cu Gimnaziul Academic și cu Academia de Stiinte din Sankt Petersburg pe 24 ianuarie 1724 printr-un decret al lui Petru cel Mare. În perioada cuprinsă între 1804 și 1819, Universitatea din Sankt Petersburg nu a existat în mod oficial; instituția fondată de Petru cel Mare, Academia din Sankt Petersburg, fusese deja desființată pentru că noua carta a Academiei de Stiinte din 1803 stipula că nu
Universitatea de Stat din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/337643_a_338972]
-
a 125-a aniversare și pentru contribuția sa la dezvoltarea științei și a culturii. În 1948 Consiliul de Miniștri a numit universitatea după Andrei Jdanov, un lider comunist recent decedat. Această decizie a fost revocată în 1989, în timpul Perestroikăi. În perioada 1949-1950 mai multe cadre didactice au murit în închisoare în timpul anchetării Afacerii Leningrad fabricată de către conducerea sovietică centrală, iar ministrul educației al RSFSR, fostul rector Alexandr Voznesenski, a fost executat. În 1966 Consiliul de Miniștri a decis să construiască un
Universitatea de Stat din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/337643_a_338972]
-
Evgheni Târle și Boris Grekov, filologii Ivan Turgheniev, Ilia Ceavceavadze, Aleksandr Blok, Lev Șcerba, Vladimir Propp, Viktor Jirmunski, orientaliștii Vasili Struve, Joseph Orbeli și Boris Piotrovski, artistul Nicholas Roerich și alții. Romanciera americană Ayn Rând a urmat cursurile universității în perioada 1920-1924, absolvind cum laude studii de istorie
Universitatea de Stat din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/337643_a_338972]
-
(numită in istoriografia comunistă și "Proclamarea Republicii Populare Române", "Ziua Republicii" sau "abdicarea Regelui") reprezintă acțiunea ilegală, de forță, petrecută în perioada 30 decembrie 1947 - 3 ianuarie 1948 prin care comuniștii români, sprijiniți de ocupanții militari sovietici, au impus Regelui Mihai, prin șantaj și amenințare, semnarea unui act de abdicare, au proclamat Republica Populară Română (prin încălcarea Constituției în vigoare la acea
Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 () [Corola-website/Science/337601_a_338930]
-
de „boierul roșu” Petru Groza. În august 1945, din cauza numeroaselor abuzuri ale guvernului Groza, Regele a cerut demisia acestuia. Pentru prima dată în istoria constituțională a României, un guvern refuză să plece de la putere la cererea Suveranului. Ca urmare, în perioada august 1945 - ianuarie 1946, Regele declanșează „greva regală”, refuzând să semneze legile emise de guvernul Groza (conform Constituției din 1923, puterea legislativă este exercitată colectiv de către Rege și Adunările Legislative, deci legile nesancționate și nepromulgate sub semnătura regală nu intrau
Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 () [Corola-website/Science/337601_a_338930]
-
repede la Castelul Peleș, unde o „comisie de inventariere” numită de guvernul comunist avea să ia în primire toate proprietățile regale. Se poate observa că data loviturii de stat a fost atent aleasă de comuniștii români și sprijinitorii lor, în perioada de sărbătoare dintre Crăciun și Anul Nou, într-un moment cu vreme de iarnă, când atenția majorității populației României era îndreptată spre sărbători și activități de familie curente. Pentru a da o aparență de legalitate loviturii de stat, comuniștii au
Lovitura de stat de la 30 decembrie 1947 () [Corola-website/Science/337601_a_338930]
-
mică pauză în sfera modeling-ului , orientindu-si activitatea spre marketing, vînzări, PR ,devenind în august 2015 PR Manager-ul revistei mondene din R.M ’’ Brilliance Review’’, ca mai apoi în 2016 să devină Directorul de Marketing al aceleeasi reviste.In aceeași perioadă reușește să devină Imaginea Companiei ‘’ Froststicks’’ din India (2016). În noiembrie 2016, Viorela Dimici , conform unei preselecții este desemnată de către Președintele Agenției ExclusivEvent, Ernest Hadrian Bohm reprezentanta României în cadrul ‘’ Miss Humanity Universe 2016. Viorela este invitată să facă parte din
Viorela Dimici () [Corola-website/Science/337628_a_338957]
-
Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România. Căsătoria cu mezzosoprana Maria Jinga și prietenia cu tenorul Vlad Miriță i-au trezit tânărului dirijor curiozitatea și apetitul pentru muzica de operă. Începe să își selecteze din ce în ce mai riguros vocile cu care colaborează. E perioada în care prin corul „Accoustic” se perindă voci care aveau să urmeze o stralucită carieră națională și internațională. Printre aceștia se numără Teodor Ilincăi, Valentina Naforniță, Ion Dimieru, Iustinian Zetea, Veronica Anușca, Oana Șerban, Elisabeta Marin, Irina Baiant, Marian Someșan
Daniel Jinga () [Corola-website/Science/337620_a_338949]
-
Simfonice București în cadrul spectacolelor-eveniment "Ascultă, Simte, DescOperă", alături de tenorul Vlad Miriță. Acesta este începutul unui lung șir de spectacole-eveniment pe care le va face în săli importante sau în aer liber, alături de vedete din toate genurile muzicale, preferând pentru o perioadă proiectele pop-rock simfonic, spațiile neconvenționale și zona experimentală a manifestărilor muzical-artistice. Anul 2012 îi aduce o liniștire a activității și o cristalizare a aspirațiilor dirijorale. Câștigă concursul organizat de Opera Națională din București pentru postul de Maestru de cor și
Daniel Jinga () [Corola-website/Science/337620_a_338949]
-
Schoten. S-a împrietenit cu Arnold Balwé, fiul clientului ei, care era student la . Este posibil ca ea să-l fi însoțit pe Balwé ca un studentă "ocazională", așa cum sugerează de o serie de schițe de nuduri realizate în această perioadă. Există și unele dovezi că ar fi luat în contact cu arta lui Muri Brücke și Der Blaue Reiter în timpul șederii la München, în 1919. Ea a călătorit cu Balwé în Italia în august/septembrie 1920 locuind și lucrând în
Maggie Laubser () [Corola-website/Science/337639_a_338968]
-
acest timp, cei doi au fost susținuți financiar de către tatăl lui Balwé, ceea ce le-a dat libertatea de a lucra la picturi pentru posibile expoziții, în loc să încerce să le vândă. Un număr mare de lucrări semnate și datate în această perioadă par să susțină această ipoteză. J. H. A. Balwé fusese bolnav spre sfârșitul lui 1920, iar Arnold Balwé și Maggie l-au însoțit la Bad Kissingen în mijlocul lui aprilie 1921, unde a murit în luna aprilie sau mai a anului respectiv
Maggie Laubser () [Corola-website/Science/337639_a_338968]
-
legătura între Bruxelles și Mechelen, a fost finanțată în întregime de Infrabel. Costurile s-au cifrat la 250 milioane de euro. Totuși, Uniunea Europeană a intervenit și ea prin intermediul unei subsidii pentru construcția rețelei belgiene de linii de mare viteză. În perioada 2004-2007 au fost alocate 3 milioane de euro, la care s-au adăugat încă 15 milioane în perioada 2007-2013. Linia 25N pornește de la Schaarbeek, unde se desprinde din vechea linie 36N. Linia traversează tot depoul Infrabel din Haren și ajunge
Proiectul Diabolo () [Corola-website/Science/337642_a_338971]
-
milioane de euro. Totuși, Uniunea Europeană a intervenit și ea prin intermediul unei subsidii pentru construcția rețelei belgiene de linii de mare viteză. În perioada 2004-2007 au fost alocate 3 milioane de euro, la care s-au adăugat încă 15 milioane în perioada 2007-2013. Linia 25N pornește de la Schaarbeek, unde se desprinde din vechea linie 36N. Linia traversează tot depoul Infrabel din Haren și ajunge la nodul rutier Machelen, de unde continuă în zona mediană foarte spațioasă a A1/E19 , între cele două sensuri
Proiectul Diabolo () [Corola-website/Science/337642_a_338971]
-
august și noiembrie 2009. Forarea la o adâncime de 16,5 metri sub nivelul pistelor a permis ca activitățile curente ale aeroportului să nu fie perturbate. Costul total al construcției a fost estimat la 290 milioane de euro. Pentru o perioadă de 35 de ani, începând din 2012, constructorul se va ocupa de gestionarea și întreținerea lucrării. Deoarece au contribuit la construcție și și-au asumat riscurile investiției (respectarea bugetului și a termenului de execuție), partenerii privați ai Infrabel sunt îndreptățiți
Proiectul Diabolo () [Corola-website/Science/337642_a_338971]
-
și întreținerea lucrării. Deoarece au contribuit la construcție și și-au asumat riscurile investiției (respectarea bugetului și a termenului de execuție), partenerii privați ai Infrabel sunt îndreptățiți, conform contractului, la o parte din veniturile obținute în urma exploatării liniei. La sfârșitul perioadei de 35 de ani, deci în 2047, consorțiul privat va preda linia către Infrabel în schimbul unei sume simbolice. În perioada de 35 de ani, "Northern Diabolo nv" va primi o sumă anuală în schimbul finanțării, participării la construcție și întreținerii liniei
Proiectul Diabolo () [Corola-website/Science/337642_a_338971]
-
execuție), partenerii privați ai Infrabel sunt îndreptățiți, conform contractului, la o parte din veniturile obținute în urma exploatării liniei. La sfârșitul perioadei de 35 de ani, deci în 2047, consorțiul privat va preda linia către Infrabel în schimbul unei sume simbolice. În perioada de 35 de ani, "Northern Diabolo nv" va primi o sumă anuală în schimbul finanțării, participării la construcție și întreținerii liniei. Această compensare, stabilită prin legea din 30 aprilie 2007, consistă dintr-o componentă fixă de 9 milioane €, care este indexată
Proiectul Diabolo () [Corola-website/Science/337642_a_338971]
-
(în ) — creat în aprilie 1793 de către Convenția Națională și apoi restructurat în iulie 1793 — a constituit "de facto" guvernul executiv al Franței în perioada regimului Terorii (1793-1794), o etapă a Revoluției Franceze. a succedat Comitetului Apărării Generale (înființat în ianuarie 1793) și și-a asumat rolul de a proteja nou-înființata republică împotriva rebeliunilor interne și a atacurilor externe. Ca urmare a stării de război
Comitetul Salvării Publice () [Corola-website/Science/337631_a_338960]
-
țării, el a devenit tot mai puternic. În iulie 1793, după înfrângerea în Convenție a republicanilor moderați (sau „girondini”), conducătorii marcanți ai radicalilor iacobini — Maximilien Robespierre și Saint-Just — au fost incluși în comitet. Puterea comitetului a ajuns la apogeu în perioada august 1793 - iulie 1794, sub conducerea lui Robespierre. În decembrie 1793 Convenția i-a oferit acestuia în mod formal o putere executivă asupra Comitetului, fiind instaurată astfel o dictatură efectivă a lui Robespierre. Execuția lui Robespierre în iulie 1794 a
Comitetul Salvării Publice () [Corola-website/Science/337631_a_338960]
-
căile de recurs disponibile celor acuzați. Pedeapsa pentru toate infracțiunile prevăzute în Legea din 22 Prairal era moartea. De la inițierea acestei legi până la căderea lui Robespierre pe 27 iulie, au fost condamnate la moarte mai multe persoane decât în toată perioada anterioară de funcționare a Tribunalului Revoluționar. Cu toate acestea, chiar dacă Teroarea a atins apogeul, la fel ca și puterea politică a Comitetului Salvării Publice, a crescut discordia în cadrul guvernului revoluționar. Membrii Comitetului Siguranței Generale nu agreau comportamentul autocratic al Comitetului
Comitetul Salvării Publice () [Corola-website/Science/337631_a_338960]