701,565 matches
-
în domeniul construcțiilor. Perioada în care a condus Armenia a fost marcată de două dintre cele mai sângeroase evenimente din istoria Armeniei de după proclamarea independenței satului: împușcăturile din parlamentul armean din 1999 și uciderea a zece persoane în protestele din perioada alegerilor prezidențiale din 2008. El a fost considerat responsabil pentru ambele evenimente de către opoziție, în special de către primul președinte al Armeniei, Levon Ter-Petrosyan, și de partidul lui. Alegerile din 1998 și 2003 au fost organizate ambele în două tururi. Ele
Robert Kocharyan () [Corola-website/Science/336061_a_337390]
-
2003 au fost organizate ambele în două tururi. Ele au fost contestate de candidații opoziției și criticate de observatorii internaționali. s-a născut în orașul Stepanakert, regiunea autonomă Nagorno-Karabah, RSS Azerbaidjan. El și-a făcut acolo educația secundară, iar în perioada 1972-1974 și-a efectuat stagiul militar în Armata Sovietică. și soția sa, Bella, au trei copii: Sedrak, Gayane și Levon, care s-au născut cu toții în orașul Stepanakert. După ce predecesorul său, Levon Ter-Petrossian, a fost demis din funcția de președinte
Robert Kocharyan () [Corola-website/Science/336061_a_337390]
-
șefilor de stat din Comunitatea Statelor Independente (CSI). Potrivit surselor, una dintre sugestii a fost retragerea forțelor armene din teritoriile azere adiacente provinciei Nagorno-Karabah, precum și desfășurarea unor referendumuri (plebiscite) în Nagorno-Karabah și în Azerbaidjan cu privire la viitorul statut al regiunii. În perioada 10-11 februarie 2006 Kocharyan și Aliyev s-a întâlnit la Rambouillet, Franța, pentru a discuta principiile fundamentale de soluționare a conflictului, inclusiv retragerea trupelor, formarea unor trupe internaționale de menținere a păcii și statutul provinciei Nagorno-Karabah. În timpul zilelor și săptămâni
Robert Kocharyan () [Corola-website/Science/336061_a_337390]
-
fost construit din chirpici. Astfel de cetăți au fost folosite pentru control regional, mai degrabă decât ca un mijloc de apărare împotriva oștilor străine. Ruinele acestei cetăți se află în afara orașului modern Van, completând funcția defensivă a zidurilor construite în perioada medievală. O inscripție trilingvă stereotipă a regelui Xerxes cel Mare din secolul al V-lea î.Hr. se află pe o porțiune netezită de stâncă, la circa 20 de metri deasupra solului în apropierea cetății. Nișa a fost scobită inițial de
Cetatea Van () [Corola-website/Science/336063_a_337392]
-
Orientală, el se referă la implicarea puterilor europene în problema supușilor armeni din Imperiul Otoman, începând cu Războiul Ruso-Turc din 1877-1878. În termeni specifici, se referă la protecția și libertăților fundamentale ale armenilor din comunitățile învecinate. „Chestiunea armeană” cuprinde o perioadă de 40 de ani a istoriei armeano-otomane, în contextul politicii engleze, germane și ruse între 1877-1914. Termenul „chestiunea armeană” este folosit adesea de armeni pentru a se referi la lipsa de recunoaștere de către Turcia a evenimentelor legate de Genocidul Armean
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]
-
armeni se aflau pe teritoriul Rusiei (Gubernia Erevan, 439.926; Gubernia Elisabethpol , 298.790; Regiunea Kars, 72.967, Gubernia Tiflis, 230.379, Gubernia Baku, 52.770; Gubernia Mării Negre, 6.223 Regiunea Daghestan, 1.652, Gubernia Kutaisi, 24.505). În aceeași perioadă (recensământul din 1896), numărul armenilor din Imperiul Otoman era de 1.095.889 (vilayetul Adana, 97.450 vilayetul Alep, 37.999; vilayetul Ankara, 94.298; vilayetul Bitlis, 131.300; vilayetul Bursa, 88.991; vilayetul Diyarbekir, 67.718; vilayetul Erzurum , 134
Chestiunea armeană () [Corola-website/Science/336062_a_337391]
-
spre est din calea armatelor Puterilor Centrale, pentru a nu fi pedepsiți de către administrația austro-ungară ca „trădători”. Blocați pe teritoriul rus după Pacea de la Brest-Litovsk, în contextul campaniei Aliaților de susținere a partizanilor țarismului și a declanșării Războiului Civil, în perioada 1918-1921 aceștia din urmă au fost implicați, inevitabil, în problemele interne ale Rusiei. Românii au fost astfel siliți să se reorganizeze pe teritoriul rus situat la este de munții Urali sub forma unui al doilea corp de voluntari, organizarea fiindu
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
război ale unității și ale României, aflate în depozitele din Extremul Orient rus. După reintrarea României în război, odată cu remobilizarea Corpului Voluntarilor au fost chemați la arme și cei proveniți din prizonieratul rus care ajunseseră în țară. Parcursul tuturor în perioada interbelică a fost marcat de recunoașterea meritelor acestora, dar după intrarea trupelor sovietice în România spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, foștii voluntari au avut de suferit, pierzându-și gradele militare și îngroșând rândurile celor încarcerați în penitenciarele
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
de recunoașterea meritelor acestora, dar după intrarea trupelor sovietice în România spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, foștii voluntari au avut de suferit, pierzându-și gradele militare și îngroșând rândurile celor încarcerați în penitenciarele României comuniste. În acea perioadă, fenomenul voluntariatului militar s-a regăsit în cadrul mai multor popoare, odată cu declanșarea războiului luând amploare formarea unor corpuri de militari voluntari și participarea acestora la acțiunile de luptă. Pe acest fundal, voluntariatul românesc a fost asemănător celui prezent în cadrul altor
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
națiunilor discriminate - doritoare de a se implica sub această formă în cadrul trupelor propriei națiuni, sau prin dezertare și trecere la inamic - alături de trupele fostului adversar, în lupta împotriva armatelor în care se aflau concentrați membrii națiunilor dominante. Apărute într-o perioadă nepropice statului român, aceste corpuri ale voluntarilor români din Ardeal, Banat și Bucovina au avut un rol foarte important în constituirea României Mari, acțiunile lor făcând cunoscută sub aspect politic, hotărârea voluntarilor de a lupta pentru eliberarea națională și unirea
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
mers pe drumul refugiului în Vechiul Regat, cu scopul de a organiza de aici lupta pentru eliberarea Transilvaniei. În fruntea lor s-au aflat vechiul memorandist Vasile Lucaciu și poetul Octavian Goga. Dată fiind închiderea graniței României cu Rusia pe perioada neutralității, imigrația ardelenească din Regat nu s-a putut interesa de soarta prizonierilor transilvăneni, considerați de statul român drept o problemă internă a Austro-Ungariei. Inițiativa de organizare a prizonierilor români în unități de voluntari a premers intrarea României în război
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
recruta voluntari din toate lagărele de prizonieri până la efectivul de 30.000, a fost obținută de către atașatul militar al României numai după numeroase intervenții la guvernul provizoriu rus, pe 22 august 1917. Statul român a pierdut astfel, timp prețios în perioada aprilie - august pentru a obține acordul autorităților ruse în ceea ce privește înrolarea efectivă a prizonierilor, de abia după data de 22 august putând începe recrutarea sistematică a acestora. Pe data de 19 mai 1917 - ca urmare a aprobării Guvernului Provizoriu Rus, sediul
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
grup de ofițeri aflați la Samara), pentru a lupta pe Frontul de Vest. A existat un organ de presă al Corpului de Voluntari Români din Rusia, sub forma unei gazete cu numele de România Mare. Aceasta a apărut săptămânal în perioada iulie-decembrie 1917 și a ajuns la un total de 23 de numere. În linii mari, gazeta a urmat evoluția "Primului Corp de Voluntari". Ziarul a fost trimis atât voluntarilor din "Corpul" de la Kiev cât și unor diverse personalități române aflate
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
a ajuns la un total de 23 de numere. În linii mari, gazeta a urmat evoluția "Primului Corp de Voluntari". Ziarul a fost trimis atât voluntarilor din "Corpul" de la Kiev cât și unor diverse personalități române aflate pe teritoriul rus, perioada cea mai fructuoasă a acestuia suprapunându-se aproximativ celei a luptelor de la Mărășești. Pentru susținerea din punct de vedere financiar a gazetei a fost necesară implicarea statului român, spre deosebire de asigurarea cu personal care a putut beneficia de folosirea unor resurse
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
și a fost donat, inițial bisericii din satul natal, actualmente fiind conservat la Muzeul Banatului din Timișoara. După încheierea păcii dintre Puterile Centrale și Rusia, în contextul campaniei Aliaților de susținere a partizanilor țarismului și a declanșării Războiului Civil, în perioada 1918-1921 voluntarii de diverse naționalități din Imperiul Austro-Ungar au fost inevitabil blocați pe teritoriul rus și, ca efect au fost implicați în problemele interne ale Rusiei. La finalul Marii Conflagrații însă situația pe teritoriul Rusiei a devenit confuză, astfel că
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
lipsa unei tipografii, ziarul a apărut aici scris de mână și parțial șapirografiat. După repatrierea lui Braniște, tot la Irkutsk a apărut "Neamul Românesc" condus tot de Voicu Nițescu. Noul ziar a militat pentru aceleași scopuri și a apărut în perioada 1919-1920. La Irkutsk a mai apărut în 1919 "„Vestitorul”" (scris și multiplicat de mână), iar la Vladivostok în anii 1920-1921 Elie Bufnea a scos ziarul "„Țara Noastră”" (cu titlul scris de mână și cu textul scris la mașină pe ambele
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
și pe cei înrolați în "Legiunea Română"). Cifra luată în calcul de către Guvernul Român în demersurile sale diplomatice inițiale a fost însă de 15.000, cifră avansată în primăvara anului 1919 de către "Comitetul Național Român" din Siberia aproximativ în aceeași perioadă și coroborată cu alte informații. Ulterior, succesiv unor inițiative private privind repatrierea materializate prin eforturile câtorva state și ca urmare a rezultatului unor negocieri desfășurate sub auspiciile Conferinței de Pace de la Paris, în septembrie 1919 Consiliul Suprem Aliat și-a
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
Armata Română la curățirea teritoriului naționale de trupele maghiare. După eliberarea Ardealului și instaurarea administrației românești pe întregul teritoriul al României Mari, la 6 iulie 1919 Corpul Voluntarilor a fost definitiv demobilizat, în cadrul unui eveniment festiv organizat la Sebeș. În perioada de existență a Consiliului Dirigent, prin intermediul administrației județelor foștii voluntari au primit ulterior din inițiativa lui Victor Deleu, sume de bani necesare acoperirii multor nevoi. Dupa război, voluntarii români (incluzându-i și pe cei proveniți din Franța sau Italia) s-
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
au editat "„Gazeta voluntarilor”", organ de presă care a apărut între anii 1923 și 1937. Președinte al "Uniunii foștilor voluntari" a fost ales comandantul de la Darnița - fostul sublocotenent Victor Deleu, funcție pe care a deținut-o până la sfârșitul vieții. În perioada 29-30 septembrie 1923, la Bratislava a avut loc un "Congres al foștilor voluntari din România, Cehoslovacia și Iugoslavia", unde s-a hotărât crearea unei "Federații a tuturor voluntarilor din țările Micii Antante". Această organizație a fost creată în cele din
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
de de impresia autorilor provocată de cele trăite pe front), chiar din timpul desfășurării acțiunilor (într-o mică măsură însă). Lucrările apărute după Primul Război Mondial au beneficiat de un grad mai mare de obiectivitate, însă s-au rezumat în perioada interbelică - cu puține excepții, doar la memorialistica unor foști voluntari sau a unora dintre cei care au fost implicați în organizarea acestora. În România comunistă fenomenul voluntariatului român în Marele Război - cu predilecție a celui din Rusia anilor 1917-1920, a
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
cei care au fost implicați în organizarea acestora. În România comunistă fenomenul voluntariatului român în Marele Război - cu predilecție a celui din Rusia anilor 1917-1920, a fost în cea mai mare parte trecut sub tăcere. Puținele însemnări consemnate în această perioadă au încercat să scoată în evidență, în mod deosebit, adeziunea acestor voluntari la ideile Revoluției din Octombrie, ignorând de fapt caracterul anti-centralist și antibolșevic al acțiunilor acestora. Deși adeziunea unora dintre voluntari la ideile comuniste a fost o realitate, aceasta
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
fizică la Universitatea din Varșovia în 1938. A deținut funcția de cercetător în cadrul Laboratorului de Radiații al Societății Științifice din Varșovia și a devenit în 1937 director adjunct al Institutului de Fizică Atomică de la Universitatea Liberă din Polonia. În această perioadă, s-a căsătorit cu o studentă la Facultatea de Literatură, Tola Gryn, pe care o cunoscuse în 1930. Înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, el a efectuat experimente care au arătat că în procesul de fisiune sunt eliberați
Joseph Rotblat () [Corola-website/Science/336064_a_337393]
-
și a fost pusă în practică în mod oficial în 1960. După ratificarea Partial Nuclear Test Ban Treaty, Rotblat a fost făcut în 1965 cavaler al Ordinului Imperiului Britanic. Rotblat s-a retras de la St Bartholomew's în 1976. În perioada 1975-1976 a fost profesor invitat de relații internaționale la Universitatea din Edinburgh. El credea că oamenii de știință au o responsabilitate morală și, la fel cum Jurământul lui Hipocrate oferă un cod de conduită pentru medici, a crezut că oamenii
Joseph Rotblat () [Corola-website/Science/336064_a_337393]
-
sa a fost ruinată în Bătălia de la Muntele Alb din Războiul de Treizeci de Ani, tânărul Hollar, care fusese destinat să urmeze studii de drept, a hotărât să devină artist. Cele mai vechi lucrări ale sale care au supraviețuit până în perioada contemporană sunt din 1625 și 1626; acestea sunt plăci mici, iar una dintre ele este o copie a „Fecioarei cu pruncul” de Dürer, a cărui influență asupra activității lui Hollar a fost întotdeauna mare. În 1627 s-a mutat în
Václav Hollar () [Corola-website/Science/336072_a_337401]
-
direcții opuse în fața piramidelor de la Gizeh și a sfinxului. Hollar a luat această imagine, simbolizând probabil valorile perene, dintr-o gravură publicată în cartea "Relation of a Journey begun An. Dom 1610" a lui George Sandys, publicată în 1615. În timpul perioadei de tulburări a Războaielor Civile a lucrat la Anvers, unde a produs multe dintre cele mai renumite lucrări, inclusiv panorame. În 1652 s-a întors la Londra și a trăit pentru un timp cu gravorul Faithorne lângă Temple Bar. În
Václav Hollar () [Corola-website/Science/336072_a_337401]