767 matches
-
mă pierduseră din mijlocul lor. Când am revenit, m-a căutat din primele zile. — Ți-au venit mințile la cap, soldățelule? Îmi veniseră cu vârf și îndesat. Mă căuta la Bibliotecă. Mergeam sus, în sălile de la istorie și ne hârjoneam, îmbrățișați, până la epuizare. Coboram amețiți iarăși în sala de lectură. Se măritase în vara aceea. Soțul era inspector școlar în Bucații din Vale. Spunea că ține la el. Voia să-i rămână credincioasă. Stătea cu mine dintr-un fel de vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
inevitabilelor chifteluțe cu înlocuitori de pește, aveam impresia că la un anume ceas al înserării trecea pe Lipscani însuși Marele Cenzor cu ultima mea autobiografie în buzunar. Chiar el, Marele Cenzor, despre care discutasem cu Ester, cândva, în zăbava clipelor îmbrățișate, cu gândurile parcă plecate din noi în plutiri pe fascinantele aripi ale fluturelui dăruit de Ghidale. Urca Marele Cenzor în înserare, dinspre Splai. Un ins de fum și ceață, într-un costum verzuliu, în carouri, cu un fel de odgon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de borcane cu compot și conserve, vase cu tot felul de bunătăți, că părea un beci dintre cele mai bogate. Această surpriză fu foarte puternică pentru ei. Așa cum se îmbrățișară, cu două zile în urmă, plângând de durere, acum, tot îmbrățișați, plângeau de fericire. Ce se întâmplase? Colegii lor se sfătuiră să le facă această surpriză. Se organizară cu produse pentru a-i ajuta în aceste momente grele și, când fu totul gata, în lipsa lor de acasă, se aduse și se
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mătăhăloși, care urlau... „Alah ...Alah!“, Pi doi dintre ei, nici n-am văzut când i-o dat gata, da‟ cu al treilea... și Anton tăcu o clipă, apoi continuă privind în pământ... Și-au trecut baionetele unul în altul,.. și, îmbrățișați s-au prăbușit la pământ... Eu... eu am ajuns prea târziu... și Anton izbucni într-un hohot de plâns înnăbușit. Era bărbatul surorii lui. - Dumnezău să-l hodinească‟n paci!, murmură bătrânul Toma, cu ochii în lacrimi. În aceeași clipă
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
-l împiedică deloc de la progres. Adevărul nud, rostit la momentul nepotrivit, devine într-atât de respingător, încât poate trasa pentru totdeauna o crăpătură în relația ce se pretinde a fi strânsă, căci acesta este un aliat de încredere, de toată lumea îmbrățișat, numai câtă vreme slujește interesul celui ce îl află. Însă la vérité, l’âpre vérité1 este cel care știe să taie și să sfâșie cu cruzime, căci așa a fost el, încă de la începuturi, conceput: cu tăișul care nu i
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
așa ca o coastă de-a lui Adam. Acuma vedea clar. Vedea cum peste umărul umbrei lui, putea vedea părul bogat al Iozefinei, bretonul părului blond și întregul contur al părții de sus a coafurii. Își aminti acolo, în fața umbrelor îmbrățișate, că la o discuție despre fosă (Gerard bătea atunci șaua ca să priceapă calul) Iozefina îi mărturisise că nici măcar nu voia să audă de așa ceva, adică de o vizită în fosă, mai ales că sub toate clădirile astea, zicea ea, au
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
și mocneau pe lângă șine, atingeau frunze, tulpinițe, rămurele și fire de varză și se transformau În funingine. O fată călare pe un cal de caretă Își ridică fața și râse. Pe povârnișul de lângă linie, un bărbat și o femeie zăceau Îmbrățișați. Apoi afară căzu Întunericul și pasagerii puteau vedea prin sticlă doar reflecția transparentă a propriilor trăsături. 2. „Premier Service, Premier Service!“ Vocea Își purtă ecoul pe coridor, dar Myatt luase deja loc În vagonul-restaurant. Nu voia să treacă prin primejdia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ca o uriașă pasăre care vrea să-și ia zborul. Am lăsat cu grabă desaga jos și am căzut în brațele bătrânului, care cu greu s-au strâns în jurul trupului meu... Îi simțeam tremurul mâinilor, semn al neputinței. Am rămas îmbrățișați o vreme, fără să ne spunem vreun cuvânt. În cele din urmă, bătrânul și-a îndreptat trupul, rămânând cu brațele atârnându-i greu în lungul trupului gârbovit... Priveam la el întristat... Parcă se împuținase în totul. În cele din urmă
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
zise ea. Când s-a încâlcit, eu, nu știu cum, m-am strecurat afară. — Nu știi cum te-ai strecurat afară, am repetat, uitându-mă neîncrezător la ea, clătinând din cap. Atunci ne-am sărutat. Ne-am sărutat lângă epava plutitoare, strâns îmbrățișați, ca și când ar fi fost sfârșitul și începutul lumii, ca și când altceva n-ar mai fi existat și n-avea să mai existe niciodată. — Nu-mi vine să cred că ești aici, am spus încet când ne-am depărtat unul de altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
scîrbit și rîsete groase de bărbați. Cu ton ridicat, țiganca își exprimă dorința de a face amor în gura celor care rîdeau. * Tîrziu în noapte, ieșii din cramă aburit. Cerul era senin iar lunca plină de mister. La umbra gardului, îmbrățișată strîns, se frămînta o pereche pe care am recunoscut-o. Autorul și cei care cetiseră poezia au fost condamnați la cîte zece ani. Invidioasă, Emilia îmi povestea că Patricia se laudă că asistentul o iubește foarte tare pentru că a găsit
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
apucă să ia nici o înghițitură, fiindcă oricum ea e cea care l‑a preparat. Afară s‑au adunat niște nori idioți și stă să plouă. Dintr‑o clipă‑n alta norii își pot descărca povara în mijlocul unei seri obișnuite. Strâns îmbrățișați, gemenii părăsesc odaia țărănească și intră în lumea muzicii care răsună de la pick‑up; artistul este antipodul țăranului care are acasă o asemenea odaie. Anna recade în tăcere, iar Rainer într‑o sporovăială maniacală, cu ajutorul căreia încearcă să‑și aproprieze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
atunci poate - ba nu, chiar sigur - o s‑o poți vedea pe Sophie într‑un sumar costum de baie din două piese: în față aburul apei, în spate aburul pădurilor acoperite de rouă, iar la mijloc aburul celor două trupuri îmbrățișate. Hans aleargă un pic fără țintă, întrezărind în sinea lui, ca perspectivă de viitor, posibilitatea de a o lua cu totul în primire pe Sophie. Când își închipuie c‑o are pe Sophie între coapsele lui, i se scoală imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
te speli aici?“ „Păi, nu mai e loc,to’ar’șu pedagog!“ Atunci pune mâna și desfund-o și pe urmă te speli“. Doi Într-un pat care Încă mai dorm. Grințu dând jos pătura de pe ei și descoperindu-i Îmbrățișați. „Luați imediat teul și cârpele și spălați scările! Când ați terminat, mă chemați!“ Impuls suplimentar cu piciorul În fund ultimului care iese pe ușă. „Ia uite-i, mă, și p’ăștia! Păi, ce, bă, vă credeți acasă la voi?“ Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
alb pe un drum pierdut în nisip, bătut de căruțele braconierilor, împotmolit în bălți și stufăriș. Peisajul se schimbase... au zărit doi copii alergând dezlânați pe lângă bălți cu bețe în mâini iar ei... au luat-o încetișor dezlegați de jurăminte, îmbrățișați, împletind aripi eclectice, pândind și aspirând la prinderea reginei peștilor... rândunica de mare; noi, muritorii avem ocazia o singură dată în viață să-i cercetăm privirea aprinsă și dinții încleștați a moarte! La cherhana, lipovenii îi așteptau să-și arate
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
de dragul vremurilor de odinioară“ pentru care căzuseră de acord să se întâlnească, nu-și aminteau să fi existat o singură seară care să se termine cu ei doi aplecându-se peste masă ca să se sărute ori întinzându-se pe canapea îmbrățișați și cu limba în gura celuilalt sau prăbușindu-se pe pat și făcând dragoste de parcă viața lor depindea de asta. Și totuși, toate astea s-au întâmplat, în ordine, când Joan a venit în vizită la Birmingham. Și după ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
decât meșteșug sau tehnică? Adică, un fel de sublimare a instinctului, transfigurarea organicului în fericirea dăruirii generoase până la identificarea cu ființa morală (și fizică!) a partenerului. Dincolo de trăirea strict personală a senzației, a plăcerii secrete ce inundă cele două trupuri îmbrățișate, petrecerea în doi „se justi 25 fică” prin consistența umană a relației, a comunicării, a gândului ce caută gândul pereche. P.H.L. se străduiește să definească acel capital sufletesc care susține soliditatea fericirii trăite în doi. Face apel uneori și la
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
a ridicat și ea cu greu din tăciuni. Toaibă s-a întors cu fața spre ea și cuprinzându-i capul în palme și l-a apăsat pe piept pentru a-și liniști bătăile inimii... În zori de zi, două umbre îmbrățișate ședeau în mijlocul întinderii de cenușă. Pe obrajii înegriți de tăciune șiroiau lacrimile care lăsau în urmă șanțuri șerpuitoare... Geana roșie a răsăritului se profila deja pe creasta dealului când cei doi, împleticindu-se, au pornit către casă. Drumul până în ogradă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Ei nu-i zic colhoz, ci gospodărie colectivă. Tot un drac îi, Marandă. Tot rob al comuniștilor ești. Diferența ar fi că nu ajungi în Siberia, dar sunt și aici destule Siberii! Una îi cea de unde vin eu! Vorbeau așa îmbrățișați, uitați de ei... Maranda a fost prima care și-a revenit. Toadere, hai și te dezbracă... 131 Au intrat în casă. Toaibă s-a așezat pe laiță și rezemându-și fruntea în palmă a întrebat: Tu Marandă! Nu ți-o
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
spuse Baraboi, peste gard aseară, că la el un pițigoi cântă: „Simții vară!ʺ Dar cumătra cu ziare vorba nu-și întoarnă și susține sus și tare cʹo să fie iarnă. Însă toate tac deodată prin minune mare. Din vecini, îmbrățișată, o pereche-apare. Gurăʹn gură, ochi în ochi, ca doi porumbei - „Ptiu, nu fie de deochi! Uită-te la ei!ʺ Nu aud, nu pot să vadă și nici nu ajung după colț, șiʹn plină stradă se sărută lung. - „Tineret fără
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
ventuze ciupeau de-a lungul umerilor încovoiați de greutatea aripilor care au uitat să zboare. În amurg, un cer desprins din Chagall dezvăluie lumini roșii dintr-o altă lume, aduse în forme stranii; perdele de grădini, intrate în ogrăzi, stau îmbrățișate, într-o ordine saturniană numai de el știută. Pentru că femeia avea gleznele legate A spus cândva poetul Mircea Ciobanul. Despuiere Nu mai sunt cuprinsă de vedeniile simțurilor; a trecut demult acea sărbătoare de dor, au apus de tot flăcările de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
S-a înălțat la ceruri tras de caii de iarnă în drumul lui anotimpuri se răstoarnă, Cine știe ce-o să mai vină, ce frig în orbite, sau ce foc va arde altare învinuite de păcat, de pământul uitat cu soarele îmbrățișat. Singurătatea îmi sună în urechi ca un clopot și mă asurzește de tot. În fiecare colț se mișcă ceva, în afară de ființa mea și nu o pot vedea, oricâtă lumină s-ar strecura pe sub ușă. Pe balcon zâmbesc florile și scrisorile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
căci ședeam pe atunci în Alipore, și acolo erau arbori mulți și voinici, și eu m-am îndrăgostit de unul înalt și mândru, dar atât de gingaș, atât de mângâietor... Nu mai mă puteam despărți de el. Stam ziua întreagă îmbrățișați, și-i vorbeam, îl sărutam, plângeam. Îi făceam versuri, fără să le scriu, i le spuneam numai lui; cine altul m-ar fi înțeles? Și când mă mângâia el, cu frunzele pe obraz, simțeam o fericire atât de dulce, încît
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ei, cu ochii plecați și geană umedă, ședea... Despina. ― Cuuum? Tu, scumpa mamii? Tu ai avut atâta tărie? Nuuu... Nu știu ce să fac. Să râd? Să plâng? Să te Îmbrățișez? Să Îngenunchez În fața ta, Despi?... În clipa următoare, trei ființe ședeau Îmbrățișate, cu sufletele vibrând de fericire... Când s au desprins, În colțul ochiului fiecăruia o rază de lumină tremura În boaba de lacrimă a fericirii... În cele din urmă, Lia și-a revenit. ― Multe puteam să cred și să-mi Închipui
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
iarăși aceeași nedumerire și același semn de Întrebare: „Prea seamănă cu zâmbetul Mariei!?” Doar când femeia a pornit cu pas grăbit și mâinile Întinse spre el și-a dat seama că este cu adevărat ea!... În clipa următoare, se găseau Îmbrățișați, sub privirile surorii șefe, care tocmai trecea pe acolo... A zâmbit cu Înțelegere.. Știa că Gruia a ieșit dintr-un examen foarte greu și că are nevoie de o recompensă... ― Bună ziua, domnule doctor - au răsunat vorbele surorii șefe. Vorbele erau
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a luat Înfățișare de om și a chemat steaua la dragostea cea mai frumoasă, cea pământească. Steaua, nesocotind legile după care fusese alcătuită, a luat Înfățișare de fecioară și a căzut În brațele iubitului ei. Mânia cerului i-a prins Îmbrățișați. Dar pruncul lor, În vârful acela singuratic de munte, fusese zămislit. O, ce ciudată Îmbinare de dragoste de Înălțime, dor de ducă și dragoste pentru frumos... El se cheamă Copilul Muntelui. De la mama lui a păstrat puritatea, iar de la tată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]