1,835 matches
-
urma chemarea la Constantinopol, de vreme ce nici istovirea sa trupească, nici neapăratele și lungele greutăți ale drumului nu-i permit în genere a călători. El recomandă patriarhului pe preotul și dikaeophylax (jude al coroanei împărătești) anume Daniil Kristopulos, trimis în capitala împărătească de Vodă și de boierii Țării Românești, {EminescuOpXIV 170} care după dorința și voința poporului e și desemnat de-a fi al doilea mitropolit în țară și cu a cărui numire și Iacint se declară înțeles. Față cu îngrijita stăruință
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de-a însărcina deocamdată cu domnia sa din Europa pe împăratul bizantin, iar el însuși să treacă în corabie în Asia și să înceapă din nou cuceririle sale de mai nainte. Dar pe drum, într-un sat, nu departe de orașul împărătesc, îl văzu o grămadă de țărani, căreia i se trădase prin frumusețea calului, strălucirea îmbrăcămintei și nobleța formelor sale trupești; iar acești țărani, care-i coceau de mult răzbunare din cauza asupririlor guvernatorilor săi de provincie, se aruncară cu furie asupră
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
împace interesele opuse puind la cale o căsătorie între Sigismund, fiul lui Carol IV, și Maria, fiica lui Ludovic. În februarie 1372 Ducele Ladislaus de Opeln, palatin al Ungariei și Thoma, arhiepiscopul de Gran, merseră rânduiți de rege la Curtea împărătească din Breslau, purtând cu sine documentul definitiv al învoielei și cu această ocazie împăratul făgădui hotărâtor și își întări făgăduința printr-un pact giuruit în toată forma (promittimus bona fide et sub juramento corporali), atât în numele său propriu cât și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
răpire și a despoia poporul. Pe de altă parte își menținea rău demnitatea, căci 342 r se cobora adeseori în teatru pentru a se lupta cu gladiatorii și mai făcea și alte lucruri asemenea, care se potriveau rău cu demnitatea împărătească; deci căzu în despreț în ochii soldaților. Urât pe de o parte, pe de alta desprețuit, căzu jertfa unei conjurațiuni. În sfârșit despre Maximin. Acesta era extrem de războinic și, fiindcă oștirea avea un fel de aversiune contra felului muieresc al
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de frecventă în mediul rural - poate fi luată drept un simplu clișeu literar, și nu ceea ce este de fapt : un topos cu semnificații mitice. În primul rând, nu este vorba de un cântec oarecare („Nu e cântec mojicesc,/ E cântec împărătesc”), ci de un alt mijloc magic, având aceeași finalitate - domolirea stihiei acvatice : Ce cânți, fiico,-așa frumos De stau apele pe loc ? Ce cânți, fiică,-așa cu jele De stau apele a mere ? (29, p. 179). Complementaritatea celor două gesturi
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
a acelei arte diplomatice apărea in folio și consista în a schimba cu dibăcie suveranitatea pe Dunăre pe-un titlu. N-ar mai rămânea decât să ne proclamăm și împărăție, în schimb cu România întreagă, păstrîndu-ne pentru rezidarea mărimii noastre împărătești nemăsuratele întindere ale Fefeleiului. Fraza ne omoară pe noi, aparențele în locul fondului, în locul adevărului. Adevărata regalitate ar consista în onestitate politică, căci onestitatea deprinderilor și vederilor e caracteristică pentru 77 {EminescuOpXIII 78} monarhii întemeiate; pe când șiretlicul, amăgirea maselor cu vorbe
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
sâmburul poporului bulgar căzuse pe câmpiile de luptă, oasele uriașe ale bulgarilor se 'nnălbeau pe câmpul de bătălie de la Spercheios, pustiite erau șesurile de la Niș, Sophia și de lângă Ovcepolye; tăriile din munți, ce păreau a nu se putea lua, palatele împărătești de la Tîrnovo și Kastoria trecuseră în mînele romaeilor; discordia și trădarea membrilor Casei șișmanizilor grăbiseră căderea împărăției, iar căderea aceasta căta să înlesnească, ba să împlinească definitiv contopirea bulgarilor cu slavii și slavizarea celor dentăi. Dar pe cât de greu a
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
Crainicul nu este rege. Spunîndu-și fiu al lui Dumnezeu, atrăgîndu-și adorația în această calitate, Iisus blasfemiază. El se înrudește cu faraonii, cu tot ceea ce e respins. A face trup din Dumnezeu ține de idolatrie. Ca un Mesia să refuze coroana împărătească pentru o coroană de spini, pare grotesc. Sanhedrinul a obținut condamnarea la moarte a lui Iisus fără mare dificultate atît de monstruoasă a părut pretenția lui Iisus. Nici dinspre partea grecească scandalul n-a fost mai mic. Învierea eroilor provoca
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
sud de Carpați. Atât de mare fu aceasta, încât se va intitula chiar domn al Țării Moldovei și Valahiei, vis din pricina căruia și-a aflat, de altfel, și căderea. Sunt câteva din aspectele domniei lui Vasile Lupu, ale cărei trăsături împărătești reies, inevitabil, și însemnelor puterii marelui domn: sceptrul și spada, coroana închisă, cu vulturul bicefal deasupra ei, și cu bogați lambrechini 30, înfățișată pe candelabrele de la Golia, dar și pe pecețile lui Gheorghe Ștefan și Ștefăniță Lupu31. Nu trebuie uitat
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
1646 în Moldova; Vasile • Maria Magdalena Székely, Un proiect nerealizat: mitropolia de la Trei Ierarhi, în AIIX, XXXI, 1994, p. 73-74. • Maria Magdalena Székely, Ștefan S. Gorovei, Contribuții la istoria Trei-Ierarhilor, în AIIX, XXX, 1993, p. 436, 447-448. • Dumitru Năstase, Coroana împărătească a lui Vasile Lupu, în AIIX, XXXI, 1994, p. 45-46. • Dan Cernovodeanu, Știința și arta heraldică în România, București, 1977, p. 85-86 și pl. XXV, 6. • Dumitru Năstase, op. cit., p. 48. • Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, București, 1973, p. 373. Lupu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Adevărat este că „rugile“ lui Barnovschi vodă nu au apucat să fie sfârșite și puține dintre ele au ajuns să fie împodobite cu picturi în domnia și în viața sa, înainte de năprasnica sa moarte, care l-a lovit, înaintea „curții împărătești“, la 22 iunie/2 iulie 1633. Chiar în ctitoria sa ieșeană, Adormirea Maicii Domnului (cunoscută astăzi sub numele ctitorului), ridicată și închinată la Patriarhia de Ierusalim, tabloul votiv demult s-a destrămat, iar ceea ce avem astăzi nu este decât o
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
un drapel propriu. Stema reprezenta capul de bour de pe vechea stemă a Moldovei, iar drapelul avea culorile albastru și roșu, dispuse vertical, și la mijloc stema Bucovinei. Iar la 9 decembrie 1862, împăratul Franz Iosif I a emis o diplomă împărătească, prin care se întărea și se confirma autonomia provincială a Bucovinei, cu atributele sale distincte, stema și drapelul Bucovinei. În diplomă se recunoștea trecutul românesc al acestui teritoriu, ca o parte din vechea Dacie și din Principatul Moldovei, precum și că
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
întreaga Peninsulă Balcanică, cu sentimentul de a fi un nou Cain, care își ispășește crima săvârșind fapte bune, ca fratele său Abel. Viața lui sfârșește în drum spre Istanbul, pe un vapor, unde, având în sac o pereche de iminei împărătești, i se pare că îl vede pe Mahmud, turcul pe care îl omorâse, în chip de sultan, însă cu mâinile și picioarele străpunse de piroane. Astfel, în vreme ce turcul își doarme somnul de veci în cimitirul creștin, Savu trece în „raiul
GALACTION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
aici, asumă un conflict și se Îndreaptă spre concluzii, spre urmări. Iar povestea cu adevărul... Acolo am o spaimă - mi-e foarte drag adevărul absolut, sper că există, toată viața am sperat, sper totodată că el este rezervat la masa Împărătească a bunului Dumnezeu, unde Îl vom afla, și mă uit la istoriile gândirii În care transpare destul de clar că Încă În Evul Mediu oamenii au consimțit că există dublu adevăr, cunoașterea teologică, cunoașterea cealaltă, deci nu am aspirații de genul
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și credințe populare. SCRIERI: Răboj, București, 1976; Compunere cu portocale, București, 1982: Vămile cireșului, București, 1983; Mânzul cu stea în frunte, București, 1984; Moara din Costișa, Târgoviște, 1996; Asupra cuvântului „noroc”, Câmpulung Moldovenesc, 1998; Înspre alt Eminescu, Timișoara, 1999; Drumul împărătesc al poetului, Târgoviște, 1999; Apocrife, Iași, 1999. Antologii, ediții: Fost-au acest Ștefan Vodă, introd.edit., Iași, 1985; Și pietrele curg, București, 1985; G. Coșbuc, Elementele literaturii populare, pref.edit., Cluj-Napoca, 1986; Mândră floare-i norocu, pref.edit., București, 1990
FILIPCIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287001_a_288330]
-
1999, 491; Theodor Codreanu, Dubla sacrificare a lui Eminescu, Brașov, 1999, 139-142; Ion Beldeanu, Eminescu și marea sa călătorie, „Crai nou” (Suceava), 2000, 19 februarie; Grațian Jucan, O carte falsă și eminescologia, „Gazeta de Câmpulung”, 2000, 60; Constantin Cubleșan, Drumul împărătesc, PSS, 2000, 3-4; Datcu, Dicț. etnolog., I, 265-266. I.D.
FILIPCIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287001_a_288330]
-
Scrise în jurul anului 1400, în slavona mediobulgară, acestea s-au răspândit curând nu numai pe teritoriul românesc, ci și la slavii sudici și răsăriteni, câteva manuscrise dintre cele mai vechi menționând clar numele și calitatea autorului: Pripeale la toate sărbătorile împărătești și ale Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor preacuvioșilor Părinți mari și sfinți și ale marilor mucenici aleși și ale tuturor sfinților însemnați, care se adaugă cu psalmul ales, când se cântă Polieleul, începând din ziua a opta a lunii
FILOTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287003_a_288332]
-
apte să transmită muzicalitatea originalului prin mijlocirea metrului modern. SCRIERI: Basmul celor patru zodii, [Craiova], 1926; Cartea cu lumină, Craiova, 1926; Însemnări literare (1924-1926), Arad, 1926; Milliarium, I-II, București, 1936-1941; Pentru clasicism. Fapte. Idei. Oameni. 1926-1936, Craiova, 1937; Destinul împărătesc al poetului, București, 1939; Caete clasice, București, 1941; Catullo, Roma, 1943; Punti di vista sulla lingua di Tito-Livio, Roma, 1943; Bibliographie de la littérature latine, Paris, 1943; Bibliografia clasică în România (1928-1939) (în colaborare cu Maria Marinescu-Himu și C. E. Stoenescu), București
HERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
întru normarea limbii literare, până la normele academice de astăzi. O dovadă a poziției centrale a Bibliei în cultura noastră veche și, mai cu seamă, a iradiației ei literare, o reprezintă Carte românească de învățătură, dumenecele preste an și la praznice împărătești, și la svânți mari, tipărită în 1643 la Iași, lucrare a mitropolitului Moldovei, Varlaam. Conținând predici axate pe pericopele evanghelice ale liturghiei, cartea este un strălucit exemplu de proză oratorică, în care Scriptura furnizează un conținut semantic, concomitent cu o
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
Enoh (Cartea supraveghetorilor). Este vorba de o retragere progresivă în adâncuri și nu de o dispariție completă. 1Și am văzut ridicându‑se din mare o fiară (20Δ∴≅<), care avea zece coarne și șapte capete și pe coarnele ei zece cununi împărătești (∗Ξ6∀ ∗4∀∗Ζ:∀ϑ∀) și pe capetele ei: nume de hulă (∠<≅:∀ ∃8∀Φν0:∴∀ Η). 2Și fiara pe care‑am văzut‑o era asemenea leopardului (©:≅4≅< Β∀Δ∗ς8γ4), și picioarele ei erau ca ale ursului (〉Η Δ6≅Λ), iar gura
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să primească orice semnificație, impusă, fie de codul cultural care o generează, fie de potențialitatea intrinsecă a simbolului însuși. În cazul nostru, este vorba de cea de‑a doua variantă. Cristos, precizează Hipolit, este numit aici „leu, în virtutea naturii sale împărătești și slăvite” (∗4 ϑ∈ ∃∀Φ4846∈< 6∀ℜ ♣<∗≅>≅<); Anticristul, „datorită firii sale tiranice și violente” (∗4 ϑ∈ ϑΛΔ∀<<46∈< ∀⇔ϑ≅¬ 6∀ℜ ∃∴∀4≅<) (6, 1). Ambiguitatea - în realitate, bogăția semantică - a simbolului „leului” permite valorificarea sa în două contexte radical opuse
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Iuda 18). Așadar, teologii și apostolii sunt în perfect acord în această privință [...]. Atunci când Domnul Isus Cristos a luat trup din sfânta și preacurata Fecioară, a ales seminția lui Iuda din care să se nască [la cea dintâi venire]. Caracterul împărătesc al acestei descendențe este limpede arătat de binecuvântările lui Iacob rostite fiului său Iuda: „Iuda, pe tine să te laude frații tăi, mâinile tale în ceafa dușmanilor tăi. Fiii tatălui tău se vor închina ție. Pui de leu, Iuda! Dintr
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se va naște diavolul. Așa cum Isus s‑a născut din neamul lui Iuda, tot astfel și Anticristul se va naște din neamul lui Dan. Și așa cum Domnul și Mântuitorul nostru, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost închipuit prin natura împărătească și măreață a unui leu, tot astfel Scriptura a profețit despre diavol de această dată prin natura tiranică și sălbatică [a aceluiași animal]. Înșelătorul vrea să imite în toate pe Fiul lui Dumnezeu. Leu, Cristos, leu, Anticristul. Rege al tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
îngr. și introd. Radu Albala, București, 1973. Ediții: D. Bolintineanu, Cântece și plângeri, Iași, 1852, Poeziile vechi și noue ale d-lui..., pref. Radu Ionescu, București, 1855, Poezii, I-II, pref. edit., București, 1877; Carte românească de învățătură de la Pravilele Împărătești și de la alte giudețe, pref. edit., Botoșani, 1875; Dimitrie Cantemir, Operele principelui..., V, pref. edit., București, 1878. Traduceri: Athanasie Christopoulos, Ahil, pref. trad., Iași, 1843; Voltaire, Zaira, în Gheorghe Sion, Ceasurile de mulțemire a lui..., Iași, 1844; Lamartine, Moartea lui
SION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]
-
de adaptare la realitățile specifice, contaminându-se uneori cu alte narațiuni. Prin larga lor răspândire, cărțile populare au avut un rol însemnat în îmbogățirea repertoriului s. românești. Astfel, istorioara despre bătrânul care, prin înțelepciune, îi pune în inferioritate pe sfetnicii împărătești sau cea despre fata isteață care dezleagă o serie de întrebări dificile își au sursa în cartea populară Bertoldo și prezintă un număr mare de variante românești. O contribuție la fel de însemnată în asimilarea unor noi teme sau în consolidarea celor
SNOAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289735_a_291064]