1,052 matches
-
ce este rău înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său. 10. În vremea aceea, slujitorii lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, s-au suit împotriva Ierusalimului, și cetatea a fost împresurată. 11. Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit înaintea cetății pe cînd o împresurau slujitorii lui. 12. Atunci Ioiachin, împăratul lui Iuda, s-a dus la împăratul Babilonului cu mamă-sa, cu slujitorii, căpeteniile și dregătorii lui. Și împăratul Babilonului l-a luat prins, în al optulea an al domniei lui. 13. A luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85047_a_85834]
-
nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit cu toată oștirea lui împotriva Ierusalimului; a tăbărît înaintea lui și a ridicat întărituri de jur împrejur. 2. Cetatea a fost împresurată pînă la al unsprezecelea an al împăratului Zedechia. 3. În ziua a noua a lunii a patra, era mare foamete în cetate, și nu era pîine pentru poporul țării. 4. Atunci s-a făcut o spărtură în cetate; și toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85047_a_85834]
-
păstrează astăzi la Muzeul Național de Artă al României din București Inscripția de pe sacosul Mitropolitului Varlaam Moțoc din Mănăstirea Secu: „Acest sacos l-au făcut Varlaam Arhiepiscop și Mitropolit, Vleat: 7146 (1638)” „Sacosul este de catifea verde închisă, simplă, laturile împresurate cu unsprezece bumbi de aur pe o parte; peste tot are 22 bumbi. Are împrejur garnitură din cusutură cu fir bun de aur, în deosebite lățimi. Cusutura e prea solidă; florile prea artistice. Tot așa este cusată și nebedernița cu
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
O auzi însă cum se scoală iute de lîngă el și începe să se îmbrace. — Ei? A fost distractiv? îl întrebă tăios. încercă să se gîndească puțin, apoi îi spuse sfidător: — Da. Foarte distractiv. — Mă bucur pentru tine! Se simți împresurat de sentimentul că trăiește un coșmar. O auzi spunînd: — Nu prea te pricepi la sex. Cred că Sludden este cel mai bun pe care-l voi avea vreodată. — Mi-ai spus că nu-l... iubești... pe Sludden. Nu, dar îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de ce trebuie să încercăm să fim oameni, dacă tot vom muri? Dacă mori, tot chinul și lupta sînt de prisos! — Eu am o părere mai puțin sumbră. Să ai o viață bună înseamnă să lupți să fii om cînd ești împresurat de greutăți din ce în ce mai mari. Mulți dintre tipii tineri știu asta și fac eforturi mari, dar după cîțiva ani viața devine mai ușoară și cred că deja au devenit pe deplin oameni, dar, de fapt, au încetat să mai încerce. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mici și spălătorii non-profit pentru gospodine. Vaporașele de plăcere cu mici orchestre la bord navigau pe canal între Riddrie și insulele de pe Clyde. Marjory îi citea numele în ziare, îi auzea vocea la radio, îi vedea chipul la cinematograf; o împresura, îi modela lumea, dar ea nu-l putea atinge. Apoi ațipi și visă o țară cumplită, crepusculară, scăldată în ploaie. încerca să scape de acolo cu o fetiță care îl insultase și trădase. Ea se făcu înaltă și stătea, plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
larg, nostalgia unui Paris, poate mai mult imaginat decît real, unde se presupune că diversele clase, generații și țări de baștină coabitează pe baza respectului reciproc și a plăcerii împărtășite a diferenței. Terasele cafenelelor, străduțele întortocheate, treptele Colinei, micile căsuțe împresurate de verdeață: impresia unei convivialități rurale este puternică. Piața Abbesses, formată de traseul neregulat al străzilor, este perfectă, cu platanii săi, cu băncile sale, cu coloana Morris, fîntîna Wallace și gura sa de metrou proiectată de Hector Guimard. La fiecare
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
un minut, când deschise ușa și ieși pe coridor, Grosvenor își dădu seama că Siedel nu exagerase: valuri de excitații îi asaltau creierul. Deși năucit, porni totuși spre puntea de comandă. Se așeză printre ceilalți. Noaptea nemărginită a spațiului, care împresura nava, își murmura avertismentele, când înfricoșate, când amenințătoare. Grosvenor auzi pe cineva spunând, în spatele lui: - După părerea mea, ar trebui să ne întoarcem acasă. Neputând identifica vocea, Grosvenor privi peste umăr, dar omul nu mai spuse nimic. Privind din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
spate. Corpul ei era vibratil și făcea să sune voci din ea de neauzit, dar pe care Omar izbutea să le recunoască. De la început se gândi că era o nălucă, o nimfă a câmpului pe care trăiau și că îl împresura ca o vrajă. Nici când o văzuse scoțând un mânz din pântecul iepei, undeva lângă fermele lui Godun, nu i se păruse reală. După ce-o avusese în așternut, imaginea ei cu momițele de berbec, ca și cea cu Zet
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ducea Și lui tot i se părea Că din cap se ridica. Și el de s-- apropia, El din gură că-i grăia: - Scoal', mândro, mândruțo, fa, Ca să mai vorbim ceva. El vedea că nu se scoală, Mare jele-l împresoară. 207 Frunză verde leoștean, La curtea lui Todirean 228 {EminescuOpVI 229} Crește - un măr și-un păr hultuan. Măru crește și-nflorește, Toader zace și bolește. - Du-te mamă, de-mi vrăjește. - Dragu mamei, Toadere, Eu ș-asară ți-am vrăjit
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Părul galben că-și rumpea, Cu amar tare plângea Și din gur - așa zicea: Mare păcat și mai greu Ce-au căzut pe capul meu. Frate - său o auzea Și din gur - așa-i zicea: Surioară, surioară, Scârba mea te împresoară? Au că tu te-ai supărat De atâta alergat, Mutîndu-mi perinuța Care mă culc pe dânsa, Ni la cap, ni la picioare, Ni la umbră, ni la soare, De nouă ai și jumătate Într-această răutate Și nouă zile de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cu strămătură fie Numai voie bună fie, Și de-ar fi și de mătasă Numai să fie din casă De la cinstita mireasă, Nu strânsă pe la vecine Ca să pățim v-o rușine. Să știți, socri, că de sară Mare oaste vă-mpresoară, De n-aveți îndeajuns Cătați locuri de ascuns, Că vă trebui buți cu vin Care cu fân, Boi grași, Claponași, Să aduceți, socri mari, Lăutari, Strângeți fete frumușele Să putem juca cu ele; Să s-adune și tot satul Să
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cere Și zic cu mica mea cunoștință, După putere având voință, Și cât îi este omului traiul În lume numai găsește raiul. No. 78 Ce noapte întuneric, Ș-o liniște domnește Și tot împrejuru-mi Nimic n-auz mișcând. Restriștea mă-mpresoară Și nimeni mă-nsoțește, O inimă pătrunsă Ce bate tremurând. De rude, de prieteni, De toate sunt departe, Lipsit de orice bine Privesc anii cum trec Și număr niște zile Ce-mi pare că-mi sunt date În pătimire multă Amar
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se părea, uscăciunea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
eu. Trebuie să mă imitați orbește. Sânt stăpânul vostru. Și nici măcar nu e nevoie să vă poruncesc. E destul să fac ceea ce vreau să faceți voi." Deodată, însă, în plină euforie se strecoară un fior de teamă. Mulțimea care te împresoară, care nu te pierde o clipă din ochi, te studiază, te încîntă și, totuși, te sperie. Încerci să te convingi că în realitate ești singur, într-un deșert de oglinzi, că mulțimea e aparentă, o febră a oglinzilor, un delir
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
unei femei, urmate de zgomotul asurzitor al unor pași bărbătești, alergând ca niște animale cuprinse de panică. Nici nu apucă să se ridice bine în picioare, că auzi un singur cuvânt zbierat cu un glas tunător. —STAI! De jur-împrejurul orașului model, împresurându-l din toate părțile, erau postați șase bărbați, toți îmbrăcați în negru, cu fețele acoperite cu măști. Și fiecare din ei ținea în mână o armă automată îndreptată către capul ei. Capitolul 63 Ierusalim, vineri, 1.32 p.m. Îl căută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se părea, uscăciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
eu. Trebuie să mă imitați orbește. Sunt stăpânul vostru. Și nici măcar nu e nevoie să vă poruncesc. E destul să fac ceea ce vreau să faceți voi”. Deodată, însă, în plină euforie se strecoară un fior de teamă. Mulțimea care te împresoară, care nu te pierde o clipă din ochi, te studiază, te încântă și, totuși, te sperie. Încerci să te convingi că în realitate ești singur, într-un deșert de oglinzi, că mulțimea e aparentă, o febră a oglinzilor, un delir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fi hotărârea lui pripită. Totuși, în ziua aceea, la ecarisaj, văzând cadavrul lui Napoleon pe rogojină, în razele fierbinți ale soarelui de amiază, îi mirosise a moarte. Nu era numai mirosul câinelui, ci un miros mai general, un miros care împresura universul De câte ori începea un rând nou, degetele albe ale lui Tomoe se mișcau pe clapele mașinii de scris ca o mitralieră. Fața ei senină, în timp ce bătea literele negre de pe foaia albă, avea un șarm deosebit, caracteristic fetelor moderne. — Domnișoară Higaki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
că nu era nimeni, după care una dintre ele scoase un strigăt cumpătat. Un stol de adolescente, fiice de servitori și țărani, și-a făcut apariția. Și-au scos tunicile scurte și au intrat în apă goale, râzând și strigând, împresurate de libelule albastre. - Uită-te atent, mi-a zis malițios Rotari dintr-o suflare, arătând spre gardul de nuiele. De partea băieților s-a lăsat o tăcere neașteptată și, urmărind privirile bătrânelor care râdeau dându-și coate, am văzut gardul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
porunci; m-am așezat lângă el. Liutperto a sosit lac de sudoare și a spus: - Faroald, preotul acesta este nebun; refuză să iasă din casă și mă imploră să-l omor. Longobarzii au început să șușotească, drept care comandantul a zis: - Împresoară casa și adu-l aici pe sămădău. Woto, târât fiind la stejar, s-a aruncat la picioarele lui Faroald. - Stăpâne, se văita el, eu nu sunt vinovat cu nimic; a intrat în casa mea, mi-a cerut de mâncare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Qoèlet nu se interziceau plăcerile vieții și te puteai bucura de ele dacă nu hotărai de bunăvoie să renunți la ele. I-a mai spus: - Mântuitorul a arătat calea tainică spre a ieși din înșelătorul cerc de vid ce ne-mpresoară. Despre asta nu-ți voi spune nimic, în schimb, Stiliano va putea să te-ajute; chiar dacă e cam zăpăcit, căci și-a încărcat prea mult creierii cu cunoștințe. Va găsi soluția, căci și el vrea să descopere acea cale. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nu e cazul să pierdem prea mult timp. Eu stăteam nemișcat în mijlocul corului, mascându-mi rușinea cu un surâs sfidător pe buze. Flaviano a făcut un gest de dezgust, exclamând: - Să-i dăm fanfaronului ce i se cuvine! Am fost împresurat de un grup de figuranți, servitorii care trebuiau să mă ciomăgească, având în mână bâte făcute din cârpe, toate false, cu excepția uneia. Mi-am dat seama imediat după durerea pe care am simțit-o în urma loviturii încasate la umăr. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
rătăcit și îngrozit. Mânia lui a durat ceva timp, ca apoi, în fine, să se prefacă în deznădejde și durere. De-abia atunci am putut sta de vorbă. S-a așezat ținându-și capul între mâini, deznădăjduit. Unul lângă altul, împresurați de lămpi și lumânări care se mistuiau și se stingeau una după alta, am putut să plângem în tăcere. Apoi s-a agățat de speranța pe care i-am dat-o: - Lasă-i timp de gândire, așteaptă ca mirosul Gudenbergăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
irosești tu sămânța în același fel? Chiar dacă n-a reușit niciodată să mă facă să mă însor sau să optez pentru castitate, mi-a impus o mai mare discreție în relațiile mele cu femeile. Într-o seară, când afară ningea, împresurați de o tăcere absolută, vorbeam despre înțelepciunea Alexandriei, ce se pierduse din pricina arabilor. Adeodato spera în ceea ce îi fusese de curând dezvăluit: câțtre cărțile străvechi și prețioase conservate în cele două biblioteci ale școlilor alexandrine. În plus, ca întotdeauna, încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]