1,031 matches
-
să vadă ce face Nieve. Aceasta se afla încă pe scaunul din fața calculatorului, însă se sprijinise de masă, cu capul pe brațul drept. Nu e atât de grav, încercă el să o consoleze. —E un dezastru, se auziră cuvintele ei înăbușite. Ori o să par o escroacă, ori o proastă. Nu sunt sigură ce e mai rău. Haide, iubito, zise el. Bine, e un regres uriaș. Nu vreau să minimalizez situația. Dar ne putem reveni și din asta. Înălță capul pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Dacă am visat, visul meu m-a impregnat de miros de femeie și mi-a îngreunat mușchii și oasele; dacă a fost realitate, am perceput-o cu un câmp de conștiință îngustat, redus la senzații, la culori stinse, la sunete înăbușite. Nu știu cum am ajuns dedesubt, la ușa lor, mare, stacojie, buretoasă de-atîtea ploi și vifornițe. Nu știu cine mi-a deschis, cine m-a condus în camera aceea intimă, luminată de o veioză pusă-ntr-un colț și acoperită cu o bucată de
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Sears dădu din cap a salut în direcția mea și plecă. M-am uitat la Lee. Fața îi zvâcnea exact ca mai înainte, în apartamentul 803 de la Versailles. — Partenere... Lee schiță un zâmbet. — Hai să înfulecăm ceva. Kay face friptură înăbușită și mi-a zis să te invit la noi. • • • L-am urmat, cu gândul la femeie, și am fost uimit de cuibușorul lor: o casă bej, în stil Art Deco, la juma’ de kilometru mai la nord de Sunset Strip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
și că patul se prăbușește sub mine. Madeleine părea să stea la capătul unui tunel lung, fiind vizibilă printr-un soi de trucaj fotografic. — Bucky, asta-i tot, mă asigură ea. Jur că asta-i tot. Glasul i se auzea înăbușit, de parcă ar fi venit de foarte departe. M-am sculat și m-am îmbrăcat și doar când mi-am prins tocul pistolului și cătușele, m-a părăsit senzația că pășesc pe nisipuri mișcătoare. Madeleine stărui: — Nu pleca, dulceață! Mai rămâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
dinainte, la care nu voia să renunțe. Am dat foc banilor în șemineul în Art Deco al lui Lee Blanchard, iar Kay nu m-a întrebat niciodată ce am făcut cu ei. Acel simplul gest mi-a redat latura întrucâtva înăbușită a eului meu, m-a costat cam tot ce aveam în comun cu soția mea și m-a făcut să revin la fantomele mele. Kay și cu mine făceam dragoste din ce în ce mai rar. Când o făceam, pentru ea actul nu însemna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Clădirea de la numărul 17 nu era cu nimic diferită de toate celelalte de pe stradă. Trei etaje de cărămizi banale de granit, pătate din loc În loc de rugina țevilor de scurgere În descompunere. Lumina se infiltra prin ferestrele cu draperii, iar sunetul Înăbușit al televizoarelor era abia perceptibil din pricina ploii. Abia la a patra tură, Logan Îi spuse lui Watson să parcheze mașina În stradă În fața imobilului lui Chalmers. Watson sări afară În noaptea umedă și lipăi prin bălțile dintre două mașini spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
face În seara asta. Mergeți acasă. Dis-de-dimineață, vom relua căutările. Tatăl vitreg al lui Peter Lumley Își prinse capul În mâini. — O să fie bine, spuse Logan, punându-și o mână pe umărul bărbatului, simțind cum tremuratul se transformă În suspine Înăbușite. O să fie bine. Haideți, vă conduc până acasă. Logan luă o dubă de la Departamentul de Investigații, un Vauxhall vechi și murdar. Domnul Lumley nu scoase nici un cuvânt tot drumul de pe Queen Street până la Hazlehead. Stătu tot timpul pe scaunul pasagerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
a fost cea care l-a luat pe Richard Erskine. Nu tu. — Ba eu! Ți-am zis că eu am fost! Logan nu răspunse, făcând o pauză lungă. În camera de zi, cineva pornise televizorul: murmur de voci și râsete Înăbușite. Ești sigur că vrei să faci asta, Darren? Darren era sigur. Se Întoarseră În tăcere la sediul poliției, cu Darren Caldwell privind În gol pe geam străzile unde. Logan Îl predă sergentului de serviciu, privind cum conținutul buzunarelor lui Darren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Îi era puțin mai mult decât o șoaptă. — Știu, Martin. Știu. N-ar fi trebuit, dar au făcut-o. — I-au dat drumul din cauza lui. Insch clătină din cap. — Și de asta l-ai lovit pe domnul Moir-Farquharson? Un mormăit Înăbușit. — Martin, o să scriu o mică declarație, și după-aceea am să te rog să o semnezi, da? — I-au dat drumul. Delicat, Insch Îl purtă pe Martin Strichen prin evenimentele după-amiezei, savurând În mod deosebit momentul impactului, convingându-l pe Logan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
făcut de cineva care se izbește de podea. Un pumn șuieră pe lângă capul lui Logan și acesta se feri, răspunzând cu propriu-i pumn. Avu o senzație scurtă, trecătoare, de piele și oase rupte sub Încheieturile degetelor sale, un tipăt Înăbușit, o Împroșcare cu ceva ud pe obrazul său și o altă lovitură. Spera din tot sufletul să n-o fi culcat la pământ pe agenta Watson. Câinele continua să latre din toate puterile, printre mârâieli și zgomote de mușcături. Televizoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
aseară. Îl acuză pe Hoitar de moartea fiicei ei și de destrămarea căsătoriei sale. Motiv și ocazie. Procurorul e de acord: arest preventiv și mandat de căutare. La căpătul celălalt al firului urmă un moment de tăcere, apoi o dicuție Înăbușită, câtă vreme Insch freca pe altcineva. Apoi inspectorul reveni. — Bine, spuse el, iar vocea Îi suna de parcă tocmai se pregătea să ia pe cineva la bătaie. Săltați-o, băgați-o Într-o celulă și mișcați-vă dosurile-ncoace. Hoitarul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ale martorilor. Nopți la rând, Gajus și-l imagină pe Tiberius, în vila din insula Capri, cum deschidea și descifra misiva aceea tainică, iar apoi, singur în camera lui, reflecta îndelung, cuprins de o imensă dezamăgire, sufocat de o mânie înăbușită. Și dispunea controale minuțioase, întindea curse subtile, căuta mărturii inconștiente... Pentru a doua oară, Gajus avu speranța că-și va putea îmbrățișa mama și fratele rămas în viață, o idee care făcea ca puterea lui de autocontrol să dispară aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
strânge stomacul. — Înțeleg, Roma e departe, spuse el. Vârsta lui tânără îi era de ajutor, ca și faima de naiv pe care și-o crease în casa Liviei, fiindcă libertul cel viclean rămase descumpănit; îi zise totuși, cu o violență înăbușită: — Dacă cineva cade de-aici și rămâne în viață, vin marinarii de gardă, îl înhață cu cârligele de abordaj și îl ucid cu lovituri de vâslă. Ochii tânărului de deschiseră larg, dar în secunda următoare, ca și cum nu ar fi înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
petreacă o altă noapte de spaimă. Își dădu seama că într-o zi - „cu mai puțină osteneală decât Augustus“ - cucerise Roma. Pe când ovațiile se loveau asemenea unor valuri de baza tribunei, avu vreme să observe tăcerea dezorientată a senatorilor, mânia înăbușită și stupefacția de pe chipul lui Sertorius Macro; în câteva secunde, înțeleseseră cu toții că puterea le scăpase din mână. În întregul imperiu, sute de mii de oameni înarmați își găseau idolul în Gajus Caesar, tânărul de douăzeci și cinci de ani, descendent al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
voi să vă fi întâlnit acolo unde, dacă este ceva, nu sunt decât umbre? Simți, știi, vezi cumva că eu sunt aici, acum? Că primul meu gând ca Împărat, deși am toată lumea la picioare, a fost acesta?“ Cu o mânie înăbușită, impasibil, își spunea că își făcuse iluzii copilărești, în fiecare dimineață, privind insula unde nu putea ajunge. Își imaginase ea oare că el o privea? Sosise prea târziu, prea târziu... Ajunse în fundul ultimei încăperi, se opri și se întoarse; paznicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a servitorilor și a paznicilor, plimbarea solitară prin galeria palatului imperial, așteptând ca Roma să se ivească din beznă, deveniră coșmarul micii armate care forma familia Caesaris. Însă bogăția nemăsurată pe care i-o oferise puterea nu punea stavilă fanteziilor înăbușite și represiunea îndurată de-a lungul anilor dispărea, printr-un control din ce în ce mai labil. În mijlocul oamenilor de la curte, singurătatea lui era intangibilă și, totodată, lipsită de apărare: nimeni nu putea ajunge la el dacă nu trecea în prealabil printr-o mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
așa cum îți ies în față. Capitolul XL Roland Bell simți mirosul specific de plastic-transpirație-metal al stației Motorola când și-o lipi de față. - Patru, ești gata, da? vorbi el în microfon. - Gata, veni răspunsul prompt. - Bine, acum... Atunci răsunară zgomotele înăbușite ale câtorva împușcături. Bell sări. - Focuri de armă! țipă Charles Grady. Am auzit focuri de armă! Ești rănit? - Nu te mișca, spuse Bell ghemuindu-se. Să răsuci apoi, scoțându-și arma și privind cu atenție ferestrele clădirii de vizavi. Numără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
am crezut că face parte din zgomotul de fundal al emisiunii la care mă uitam și, când a devenit clar că nu era așa, am presupus că vin de la un alt televizor sau radio, de departe. Un fel de bubuit înăbușit, dar nu ca atunci când sunt constructorii vizavi sau când ascultă cineva un disc la etaj: acesta era prea dens și regulat pentru așa ceva și dura nu mai mult de câte două sau trei minute, cât ar fi durat o melodie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
meniu; sau, cel mai probabil, cineva care a confundat ușa, apăsă pe butonul Mute al telecomenzii și rămase nemișcată. Își înălță capul ca un labrador încercând să-și dea seama dacă intrusul a plecat, dar nu se auzea decât zgomotul înăbușit și constant de deasupra. Suferind de ceea ce psihologul ei numea “sensibilitate la zgomot”, iar toți ceilalți îi ziceau “nenorocită de nevroză”, firește că Leigh s-a interesat îndeaproape de vecina de deasupra înainte să semneze contractul și să plătească cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
gâtul dintr-o parte în alta, fără niciun efect. Simțea că plămânii îi lucrează la doar zece la sută din capacitate și chiar în clipa în care se întreba cine o să-i găsească trupul neînsuflețit — și când — auzi un suspin înăbușit și soneria sună încă o dată. Se duse în vârful picioarelor la ușă și se uită pe vizor, dar nu se vedea nimeni. Uite așa erau jefuiți și violați oamenii în New York City — păcăliți de vreo minte criminală ca să deschidă ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Jim văzu că era pielea Întreagă de pe una dintre mîinile ofițerului de rang inferior, jupuită În incendiul izbucnit În sala motoarelor. — Se duce... Tatăl lui aruncă mănușa În apă de parc-ar fi fost mîna unui cerșetor obosit. O explozie Înăbușită, răsună peste rîu dinspre carcasa răsturnată a vasului Petrel. Din punțile ridicate țîșni violent un șuvoi aburi și vasul de război alunecă sub valuri. Un nor de fum mișcător trecu peste apă, Învîrtindu-se de parcă ar fi căutat vasul dispărut. Tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
loc, în camera închisă a numelui său, ea și nimeni alta. — Italia, și mângâiam lemnul ușii. Se auzi un chelălăit, o gheară care zgâria și am recunoscut câinele. Începuse să mârâie, bietul animal orb, mizerabil ca stăpâna lui. Un mârâit înăbușit, de câine bătrân, care obosi imediat. Am zâmbit. Se va întoarce, dacă a lăsat câinele înseamnă că se întoarce, iar eu o voi aștepta. Voi face ce vreau cu corpul ei, pentru ultima oară. O mașină trecu pe viaduct, lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de întoarcere. — Da. — E Angela? — Da. — Ce are? A căzut cu scuterul, acum o operează. — Operează ce? — Creierul. Nu plânge, urlă în receptor ca și cum cineva ar rupe-o în bucăți. Urletul încetează bruc și se aude din nou vocea ei înăbușită, falsă. — Ești în spital? — Da. — Ce-au spus? Ce spun? — Au încredere, da... Dar tu? Tu ce spui? — Eu spun că... Un hohot de plâns îmi urcă în gât, dar nu vreau să plâng. Să sperăm, Elsa, să sperăm. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să nu se întoarcă împotriva mea. Nu mă simțeam obosit, umblam sprinten. Mâncasem puțin și digerasem și puținul acela. Străzile erau pustii și tăcute. În scurt timp mi-am dat seama că liniștea aceea nu era totală, că asfaltul gemea înăbușit. Noaptea, orașul este ca o lume părăsită de către oameni, dar plină de prezența lor. Cineva care iubește, cineva care se desparte, un câine care chelălăie pe o terasă, un preot care se scoală. O ambulanță care târâie un bolnav din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mă torturase toate noaptea părea să spună că lupta se terminase cu adevărat. Italia mă așteptase în siguranță, într-un loc uscat. Eram la jumătatea celui de-al doilea palier când am auzit jos bufnetul ascensorului care sosea, apoi țăcănitul înăbușit al unor pantofi de damă în holul de la intrare. Am coborât în fugă și am văzut-o ieșind. — Italia! Am ajuns-o în timp ce se întorcea, nici n-am privit-o măcar, am luat-o doar în brațe. Se lăsă strânsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]