1,721 matches
-
-ți dai seama ce oribil loc, au suferit oameni aici, au murit...“ Nu i-am răspuns. Nu voiam să amestec ceea ce simțeam eu, jucându-mă doar cu gândul că îl chinuisem puțin pe inginerul acela. Am preferat să tac. Tăcere încordată, ca un țipăt continuu. Ajunseserăm în fața bisericii. Fostei biserici. Doar turlele, pridvorul cu frumoșii stâlpi și aerul acela de tainică și smerită măreție din preajma oricărui sfânt lăcaș te copleșeau cu frumusețea năruită, batjocorită acum, a bisericii de odinioară. Mirosea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pot spune adevărul despre ce a fost atunci? Tot adevărul? Ai găsit tu acolo, în cartea aia, sau în alta, că scrie ceva despre Ghio a lu’ Pătru a Reveicăi? Ai găsit? Se așezase pe marginea patului și mă urmărea încordată cum parcurgeam indicele de nume de la sfârșitul cărții, căutându-l pe acel Ghio. Nu era nici un Ghio acolo. Nu-i, i-am spus. Nu-i nici unul cu numele ăsta. Și nici nu contează, neapărat, dacă el sau altul e pomenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
câteva ori aripile rochiței, lăsându-mi să-i admir diamantul spânzurând de un lănțug chiar deasupra hăului, strălucind în tunsoarea cârlionților, lângă un abțibild sau tatuaj cu ceva rozaliu în formă de Cupidon cu săgeata gata să plece din arcul încordat, apoi și le trase iar una peste alta, pipăind copca aceea nevăzută. — Pornim de la o mie de dolari leafa ta, surâse popa, în timp ce Ketty reveni iar pe scaunul ei. Dar mai negociem, dacă vrei, luni, când vii cu proiectul. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
el murea dintr-un astfel de accident, din prostia unei asistente? Ce m-aș fi făcut? Ce talente i-aș fi făcut eu tâmpitei ăleia care n-a știut să-l salveze? Să-mi salveze copilul? Va plânge, privindu-mă încordată, cu ochii ei miopi, cu lacrimile șiroindu-i pe obraz. Voi întinde mâna și o voi mângâia pe umeri. Apoi îmi voi trece mâna pe obrazul ei umed. Nu știu ce să-i spun. Nu din milă am mângâiat-o. Va face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
râde nici când, parcă ferindu-se de sirena aceea, se prăbușește peste mine. O voi strânge instinctiv la piept. Îi voi ridica fața. Mă va privi cu ochi mari, jilavi, absenți. Se va lăsa sărutată, agățându-se de gâtul meu, încordată, rănită parcă. — De ce faceți una ca asta? Nu îi voi răspunde. Tot nu voi ști ce să-i spun. Nici nu voi ști măcar de ce îmi venise să o sărut. Din plictis, probabil. Sau pentru că mă sprijinea. O voi săruta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să-i fac un rezumat detaliat. — Taică-tu e peste tot. — A jurat să-ți rupă picioarele. — Mai Întîi va trebui să afle cine sînt. Și, atît timp cît le am Întregi, alerg mai repede ca el. Bea mă privea Încordată, uitîndu-se peste umăr la pietonii ce alunecau prin spatele nostru În adieri cenușii de vînt. — Nu știu de ce rîzi, zise ea. El vorbește serios. Nu rîd. SÎnt mort de frică. Însă mă bucur să te văd. Un zîmbet pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de ea. Se așeza pe marginea mesei mele de lucru și mă privea țintă. Uneori se plasa În spatele meu și rămînea acolo cîteva minute, iar eu Îi puteam simți În păr respirația fetidă. Alteori Îmi punea mîinile pe umeri. — Ești Încordată, femeie. Relaxează-te. Eu tremuram, voiam să țip ori s-o iau la goană și să nu mă mai Întorc În locul acela, Însă aveam nevoie de slujbă și de salariul mizerabil pe care mi-l oferea. Într-o seară, Sanmartí
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
perlocuționară Momentul În care adevărul Infanteriei Marine ar fi putut să vi se dezvăluie și vouă, În sfârșit, a fost ziua În care un copil cu ochii spălăciți și cu părul blond-cânepiu s-a apropiat, sub ochii voștri, de mutra Încordată a infanteristului Anton Grințu și i-a vorbit Într-o limbă necunoscută mișcându-și capul de la stânga la dreapta cum fac bulgarii când vor să spună da. Râdea și-și clătina capul. Nimeni nu Înțelegea ce e cu copilul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ascunși într-un tufiș, minunându-se de puterea și frumusețea lui. De un castaniu strălucitor, cu o stea argintie în frunte și picioarele dindărăt albe, capul delicat, pieptul larg și musculos, umerii lați și plini, coama bogată căzând pe gâtul încordat, el venea gonind prin pădure fără a se sinchisi de stânci, tufișuri, copaci doborând tot ce întâlnea în cale și nechezând a luptă. Isolier a fost acela pe care l-a văzut calul, mai întâi și s-a repezit asupra
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
care mi-l lăsase pe computer, așa că am pus mâna pe telefon și am sunat-o pe Penelope. —Hei, ce faci? m-a Întrebat ea. —Bine. Dar tu? am răspuns cu vocea mea de teren minat, atât de joasă și Încordată Încât aveai senzația că ceva poate sări În aer În orice clipă. — Perfect. Mulțumesc că m-ai invitat la cină seara trecută. A fost... ăă... foarte interesant. — Deci nu ți-a plăcut deloc? Nu! Bette, n-am spus nimic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
face, spuse el. În orice altă seară, nici o problemă, dar În seara asta chiar nu ține de mine. Tipul era În mod evident nou și habar n-avea cu cine vorbea, iar Philip părea gata să-i arate. Cu vocea Încordată și controlată, se apropie la zece centimetri de fața paznicului și spuse: Ascultă, omule, mă doare-n cot de problemele tale. Caleb e unul dintre cei mai buni amici ai mei și e petrecerea lui. Trei mese sunt de căcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
să bei ceva, se repezi Elisa s-o liniștească pe femeia pe care am recunoscut-o imediat ca fiind cea din parc. Și prezintă-ni-l pe superbul tău prieten. Sammy păru să Înghețe la replica asta, părând atât de Încordat și simțindu-se atât de prost Încât am crezut că o să se prăbușească. Încă nu mă văzuse, nu examinase Întregul grup, dar reuși să bolborosească ceva. —Sunt Sammy. De la Bungalow 8? spuse el, cu o voce ciudat de pițigăiată. Elisa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
cu degetul albului care ștergea pahare. Barmanul îi puse un șervețel în față. Danny strigă peste zgomotul asurzitor: — Un whiskey dublu! Apăru un pahar. Danny îl dădu peste cap. Barmanul îl umplu din nou. Danny bău și simți cum nervii încordați i se încălzeau. Numărul muzical se încheie cu un o explozie de strigăte și tropăituri. Luminile se aprinseră în mijlocul aplauzelor. Când aplauzele se mai răriră, Danny scoase din buzunar o bancnotă de cinci dolari și fotografiile mortului. Barmanul zise: — Doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
De Haven? Considine zâmbi și ciocăni în sertarul de sus al biroului. — De ce pariez că există o sticlă acolo? Danny simți că roșește și el. Pentru că ești deștept? Mâna lui Mal continuă să ciocăne. — Nu, pentru că nervii tăi sunt la fel de încordați ca și ai mei și pentru că miroși întotdeauna a Lavoris. Ca de la un ofițer superior la boboc: polițiștii care miros a apă de gură sunt băutori. Și polițiștii băutori care își cunosc măsura sunt de regulă polițiști buni. „Polițiști buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
trage cușer!” Danny împinse la o parte un șir de polițiști în uniformă și smulse obscenitatea agățată acolo. Apoi se răsuci pe călcâie, întorcându-se spre un contingent de polițiști inamici, și rupse caricatura în bucățele. Polițiștii de la LAPD stăteau încordați, priveau în gol sau se zgâiau pur și simplu la el. Gene Niles își făcu loc printre ei, înfruntându-l pe Danny. Îi spuse: Am vorbit cu un tip pe nume Leo Bordoni. Nu prea voia să cânte, dar mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
sulița Înfiptă În umăr, și dintr-o lovitură piezișă Îi luă capul ienicerului. Spahiul dădu pinteni să-l hăcuiască pe al nostru, dar căzu, cu o săgeată În inimă. Mă uitai Înapoi și-l văzui pe căpitanul Petru, cu arcul Încordat. - Bun arcaș, căpitanul... ai văzut lupta de la Lipnic, Între Petru și mongolul acela? - Da... Îți stătea inima-n loc... nu câștigă nici unul că fugi mongolul... -... din trei În trei ceasuri... se auzi, slab, vocea curierului. - Ce-o fi zicând? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
tratat cu Înalta Poartă. - Bine, vitejilor. Mi-ați adus vești pe care le vom analiza cât mai repede. - Ar mai fi ceva, măria ta... spuse Neculai. - Ascult. - Cred că e o trădare În apropierea măriei tale... Cei de la masă tresăriră, Încordați. - Spionajul turcesc află pe dată hotărârile luate În Sfatul domnesc. Acu aflarăm că aveau și planurile bătăliei de la Vaslui. Dacă nu schimba căpitanul Oană totul În ultima clipă, lupta ar fi fost a lor. - Planurile bătăliei? exclamă voievodul. Există o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
descoperi nimic. Căută jos, pe pământ, urma vreunei Încălțări. Nimic. Puse torța la loc și se pregăti să iasă, aplecându-se spre deschizătură. Și atunci Își aminti exact felul În care ieșiseră atunci. El se așezase pe spate, cu arcul Încordat, și, În timp ce piatra se ridica, trăsese prima săgeată. Nimeni se rostogolise afară și aruncase pumnalul. Din ce loc? Exact de pe linia care ar fi fost, În mod normal, pragul. Acolo se afla o scândură Înmuiată de vreme. O scândură cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lui, marea tăcu. Se opri și vântul. O tăcere de catedrală coborâ asupra țărmului. 27 decembrie 1475, ora 13.30, Brănești, Moldova de Sud. - Viața mea pentru moartea ta, căpitane! spuse cu voce tare arcașul Simion. Se ridică, cu arcul Încordat, și ochi spre cei doi ieniceri care ridicaseră targa pe care se afla trupul căpitanului. Pusese În arc două săgeți, așa cum Îl Învățase Oană pentru cazurile În care arcașul se sacrifica În fața unui număr copleșitor de dușmani. „Două săgeți, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
scoase dintr-o smucire arcul, iar brațul stâng aduse săgeata de după umăr. În prelungirea aceleiași mișcări, arcul se Încordă parcă singur, ochii arcașului se opriră asupra dușmanului, iar săgeata porni, cu un vâjâit scurt. Ogodai rămase o clipă cu arcul Încordat, iar apoi se prăbuși În zăpadă. Săgeata lui Amir făcuse mai mult decât să-l ucidă. Îi luase vederea de dincolo de viață, căci Îi străpunsese ochiul stâng. - „Căci nu vei mai vedea niciodată Eternul Cer Albastru”... murmură, Încremenit, Alexandru. Pedeapsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Cei Patru. La marginea pieței, gata să Închidă intrările dinspre străduțele Înguste, se aflau luptătorii lui Midhat. Conducătorul lor se afla Într-o tensiune crescândă, Întrebându-se care ar putea fi soluția de salvare a Marelui Maestru. Ceilalți așteptau ordinul, Încordați, fiindcă imediat după acel ordin nu Îi aștepta decât moartea. Puteau doar să câștige timp, atacând prin surprindere. Dar ar fi fost repede covârșiți de numărul adversarilor. Pentru ei, totul se juca de la o secundă la alta. - Nu ai dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Moldovei Încremeni Într-o liniște neașteptată. Se auzeau, tot mai distinct, tropotele cailor tătari și ordinele strigate de căpetenii Într-o limbă aspră, guturală. Apoi trapul tătarilor deveni galop, iar călăreții din primele rânduri se ridicară În șei, cu arcurile Încordate. - Sub adăpostul scuturilor, la atac! strigă Oană. Vârful de atac al Apărătorilor se transformă, deodată, Într-o suprafață albă de scuturi ridicate unul lângă altul. În secunda următoare, luptătorii țâșniră la galop. Moldova Își arunca În luptă elita cavaleriei, mizând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
crucial pentru Moldova. Toate acestea nu puteau fi Întâmplări. Erina credea că ele sunt parte a unui destin. Poveștile spuse de Ștefănel, seara, sub lumina stelelor, erau cu adevărat extraordinare. Cosmin le asculta aparent liniștit, dar Erina Îl simțea uneori Încordat, cuprins de remușcări, ca și cum ar fi avut de ales, ca și cum ar fi putut face ceva, atunci, cu optsprezece ani În urmă. A doua minune fusese eliberarea Moldovei după ocuparea ei de către Mahomed. Odată cu prima victorie și cu respingerea asediului asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
relua de îndată ce aveau vreo preocupare familială, dar se vedea bine că medicul Lina nu era mulțumit. Se uita în ochii Lenorei, ca și cum ar fi văzut acolo în pupilă ceva interesant, și o netezea mereu pe gât în stânga, unde vâna sta încordată subt carnea albă, grasă. Elena, totuși, nu se mișcase. Zisese numai cu glasul ei grav ca și al bronzului pendulei: ,,Mamă!" și cu oarecare nerăbdare poruncitoare - dar nu-i venise în ajutor, ca și cum azi nu avea îndatoriri ci drepturi. Dacă
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
fusese. Adică ceea ce era iremediabil. Aci era punctul dureros și grav al tragediei. Când omul dă cu fruntea de imposibil, lupta e grozavă, tocmai pentru că e zadarnică. Gândurile se ciocnesc mereu de un fapt petrecut, deci fără de leac; voința stă încordată spre ceea ce s-a consumat și care e în afară de puterile voinței. Proces interior precis și oribil, ca gestul unui om care s-ar lovi cu capul de un zid de piatră, pentru a sparge piatra zidului. Lenora nu se putea
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]