1,452 matches
-
frunzișului, stârnit brusc, ori chiar numai zgomotele mici, neașteptate, pe care animale nevăzute le făceau din când în când pe sub așternutul de frunze, îl făceau să stea în permanență într-o stare de alertă. Nu pentru că nu s-ar fi încrezut în Audbert: țărănoiul ăsta căpos se temea, în mod cert, prea tare ca să le joace vreo festă. Oricum ar fi fost, în ceasurile de dinaintea plecării, Balamber își luase măsurile lui de precauție: în timpul nopții, fără a-i da prea multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
doar că, de data aceasta, romanii se vor lupta, observând că, oricum, adunarea pe care Gundovek o convocase în Pretoriul din Genava ar fi fost locul cel mai nimerit pentru a hotărî cât de mult ar fi trebuit să se încreadă în vorbele romanilor, întrucât acolo urma să fie de față însuși comandantul forțelor trimise de Magister militum. încheindu-și intervenția, Waldomar se așeză liniștit la locul său. în vreme ce în sală vocile care îi încuviințau vorbele acopereau glasurile - puține, de altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hotărârea pe care o luase. După ce aruncă o privire prudentă în spatele său, se apropie de cei doi prieteni, îndepărtându-se puțin de burgunzi, care nu înțeleseseră nimic. — Din lac în puț! mârâi. în cine de aici mai pot să mă încred? Și acum, ce mai așteptați? Nu se poate să fi ajuns departe. Găsiți-l și omorâți-l. Imediat! Din câteva salturi, Odolgan și Khaba se repeziră în urmărire, apucând-o pe aceeași cărare pe care Audbert urca în clipa aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că se găsea încă pe cal, romanul sări jos cu ușurință și întinse mâna. îți aduc salutul lui și pe cel al lui Favius Etius, comandantul meu. — Ce mai face? — Bine; își adună armata și curând va fi aici. Se încrede mult în ajutorul tău ca aliat. Gundovek, încruntându-se, îi răspunse pe un ton sever: — întârzierea lui îi îngrijorează pe mulți dintre cei de aici. — îmi dau seama, dar nu trebuie să vă faceți griji: în douăzeci de zile, Etius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ucis! Waldomar ne-a avertizat să fim în gardă; și ei, hunii, l-au ucis. Primi multe aprobări, dar Gualfard ridică mâna pentru a-l face să tacă: — E adevărat, sau cel puțin așa pare. însă prietenul nostru Waldomar se încredea în sosirea armatei romane. Ei bine, eu vă întreb: unde e armata asta? Spuneți-mi, pentru că eu n-o văd. Sau poate vreți să duceți războiul cu Atila de unii singuri? Trădarea romanilor... Sebastianus, care nu mai putea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ești valoros, dar nu prost. Și în plus, ești un om de onoare, iar un om de onoare cu ceva minte nu-și riscă viața în numele unei minciuni sfruntate. — Ieri, totuși, nu te-ai arătat prea convins că te puteai încrede în cuvântul meu în privința trădării lui Gualfard. Gundovek ridică din umeri. — Gualfard era deja condamnat, oricum ar fi decurs adunarea; l-aș fi înlăturat în doar câteva zile; era cu totul altceva în joc. Eu voiam eu să văd - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu se limită la a-i avertiza pe credincioși asupra judecății divine ce îi aștepta din cauza păcatelor lor, ci îi îndemnă să pună mâna pe arme ca să-și apere viețile, averile și credința de ultragiul invadatorului păgân și să se încreadă în ajutorul lui Dumnezeu, nu doar - adăugă el, aruncând o privire plină de înțeles spre Sebastianus, aflat în picioare, în primul rând - în ajutorul împăratului creștin. în realitate, situația dădea puține motive de speranță. întreaga regiune cuprinsă între marele cot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pornește-o imediat spre Italia. Ferește-te să ceri pe drum ajutor burgunzilor - unii dintre ei nu sunt de încredere - și nu dezvălui nimănui conținutul mesajului... Ah! E mai bine să iei cu tine un tovarăș, unul în care te încrezi cel mai tare. După ce ați trecut pasul, o să schimbați din nou caii în stațiile de poștă ale armatei. Unul din voi măcar va trebui neapărat să ajungă la Etius cu acest mesaj. M-ai înțeles? Vitalius, pe al cărui chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Și tocmai pentru asta noi o să mergem în altă parte, replică scurt Sebastianus. — Ce vrei să spui? întrebă Metronius, arătând cu capul spre bagaud. Te temi că acest semicălugăr ne-a adus într-o capcană? — Nu, nu e asta. Mă încred în el, dar nu și de prietenii lui. Divicone, răsucit pe trei sferturi în șa, îi răspunse cu tonul împăciutor din totdeauna: — Nu trebuie să te îndoiești, Prefectule. Omul cu care am vorbit să-i anunțe pe bagauzii din zona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
oamenilor săi, apoi se întoarse spre Mabertus. — Ai grijă, îl avertiză. Dacă nu mi-l aduci, pot oricând să mă întorc aici și să vă pedepsesc, pe tine și pe stăpâna ta, cu cele mai cumplite chinuri. — Trebuie să te încrezi în cuvântul meu, așa cum și eu o să mă încred în al tău. Taciturnul luă din nou frâele în mână și, întorcându-și calul, încuviință cu gravitate: — Bine, conchise el. Facem cum spui tu. 10 Mabertus părăsi villa puțin înainte de apusul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl avertiză. Dacă nu mi-l aduci, pot oricând să mă întorc aici și să vă pedepsesc, pe tine și pe stăpâna ta, cu cele mai cumplite chinuri. — Trebuie să te încrezi în cuvântul meu, așa cum și eu o să mă încred în al tău. Taciturnul luă din nou frâele în mână și, întorcându-și calul, încuviință cu gravitate: — Bine, conchise el. Facem cum spui tu. 10 Mabertus părăsi villa puțin înainte de apusul soarelui, ducându-l cu sine pe tânărul prizonier. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
calea luptei, nu mai poate implora clemența acelor barbari. Scoase un suspin adânc, apoi continuă: — Ei își înalță rugăciunile către Dumnezeu, dar în realitate așteaptă salvarea de la mine. Eu le-am insuflat încredere, i-am încurajat să reziste, să se încreadă în cuvântul lui Etius. Zi de zi, de la amvonul Catedralei sau din curte, ori chiar de la fereastra asta, vorbesc cu ei și le dau asigurări că armata imperială trebuie să sosească. îi încurajez, le spun că nu trebuie să cedeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pentru bagauzi înaintea lui Magister. Oricum ar fi, spuse ferm, dar pe un ton mai destins, trebuie să-ți convingi oamenii să nu plece de pe câmpul de luptă. Altminteri o să se spună că aveau perfectă dreptate cei care nu se încredeau în voi, iar Magister ar putea... Bagaudul ridică din sprânceană: — Să-și ia înapoi promisiunile? Asta vei să zici? — Ei, n-am spus asta, dar... după mine, ar fi mai bine pentru voi să nu-l dezamăgiți. Și, pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la Gat; "căci", se gîndea el, "ei ar putea să vorbească împotriva noastră și să zică: "Așa a făcut David." Și acesta a fost felul lui de purtare în tot timpul cît a locuit în țara Filistenilor. 12. Achiș se încredea în David, și zicea: S-a făcut urît poporului său Israel, și va rămînea în slujba mea pe vecie." $28 1. Pe vremea aceea, Filistenii și-au strîns taberele și au făcut o oștire ca să pornească cu război împotriva lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
crede în timp ce-l scriu. Te așezi și, cu neobrăzare, scrii chiar lucrul pe care ai dori cel mai mult să-l citești. Nici măcar nu o să subliniez această frază. E prea importantă pentru a fi subliniată. Oh, Buddy, îndrăznește asemenea lucru! Încrede-te în inima ta! Ești un meșteșugar iscusit. Nu vei fi niciodată trădat. Noapte bună. Acum mă simt foarte surescitat și puțin dramatic, dar cred că aș da tot ce am pe lume ca să te văd scriind ceva, orice, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
a studiat rânjetul de pe faț. I-a spus să nu mai glumească niciodată cu asta. I-a spus că îi va fi foarte greu să păstreze secretul și că într-una din zile s-ar putea simți tentat să se încreadă în cineva și chiar dacă va fi absolut convins că e vorba despre o persoană de încredere - chiar dacă va jura pe mormântul mamei lui că nu spune - el nu va trebui să spună nimic. Nu sunt așa, a protestat el. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
corectă. Dosarele celor doi erau impecabile, dar, luând în considerare ceea ce povestise Irene despre vederile antiamericane ale lui Ahmad, Mike păstrase dosarele active. Asta era cea mai urâtă parte a meseriei lui: faptul că niciodată nu aveai voie să te încrezi în cumsecădenia oamenilor, că întotdeauna trebuia să te îndoiești că totul se va sfârși cu bine. Mike a lucrat timp de o oră, i-a trimis șefului prin e-mail dosarele aduse la zi, apoi a ieșit în grădina din spatele casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
noi ceva. Ați spus adineauri că vă dă de bănuit și copilul pe care l-am avortat. Ce voiați să spuneți cu asta? Mă Întrebă cu o indiferență de parcă ar fi discutat despre vreme, dar nu era cazul să mă Încred În figura ei inocentă. M-am săturat de Încordarea În care mă ținea. — Cum poți să vorbești despre un lucru atît de Îngrozitor cu așa de mult calm ? Încercam să-ți explic că nu fac altceva decît să abordez toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
închis bucla...“ „...eram atât de bucuroasă să vorbesc din nou cu soțul meu, îmi lipsea atât de mult...“ Erau pagini peste pagini cu astfel de mărturii pe internet. Dar - l-am întrebat în gând pe Aidan - cum pot să mă încred în ele? E posibil ca mediumurile să le fi scris chiar ele. Ar putea să fie toate la fel de varză ca escroaca de Morna. Nu poți să-mi dai vreun semn? Nu poți să trimiți un fluture care să mi-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
să regreți niciodată, fără să întorci niciodată capul? — Între Andaluzia pe care am părăsit-o și Raiul care îmi este făgăduit, viața nu e decât o traversare. Nu mă duc nicăieri, nu râvnesc nimic, nu mă agăț de nimic, mă încred în pasiunea mea de a trăi, în instinctul meu de fericire, cât și în Providență. Oare nu asta ne-a unit? Am lăsat în urmă fără să șovăi un oraș, o casă, o viață, ca să-ți urmez calea, ca să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Credeam că mă aflam de acum în posesia celei mai mari părți din adevăr, însă nu dețineam de fapt decât o părticică din el. E adevărat că ești, ca și mine, din Granada? Și convertit, la fel ca mine? Mă încrezusem prea mult în puterile și în seninătatea mea. Când a pătruns agale în salonașul îndepărtat de zgomote în care cardinalul mă pusese să stau, mi-am pierdut pe dată orice dorință de a-i pune întrebări, de teamă că un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
calea pribegiei erau convinși că dezrobirea era sigură, când nutreau cu toții un dispreț unanim pentru Castilia triumfătoare, când deveneau bănuitori față de oricine cuteza să se îndoiască de sosirea iminentă a ajutoarelor. Prevenit de pățania alor mei, învățasem să nu mă încred în evidențe. Când toată lumea se înghesuie în jurul aceleiași păreri, eu o iau lă sănătoasa; adevărul se află cu siguranță în altă parte. Guicciardini reacționa în același mod. Numit locotenent general al trupelor pontificale, se afla în nordul Italiei, alături de Giovanni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
chiar dacă ajungea la Roma și era ales de Senat, nu avea să conducă Imperiul multă vreme. El însuși avea să atace Roma, împreună cu Mucianus și Vespasianus, doi comandanți pe care soldații îi iubeau. Îl sfătui pe Vitellius să nu se încreadă în Valens și Caecina, deoarece ultimul era întotdeauna gata să trădeze pentru bani, iar primul era prea ambițios ca să riște o înfrângere sigură. Vitellius continua să clatine din cap și să se îmbuibe. În cele din urmă, dădu deoparte vasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu toții telefoane mobile. Era și timpul. Stricau imaginea orașului. Niște mitocani, sincer. —Așa e. James Rattray-Potter nu-mi plăcea deloc; ironia era că puteam să îmi dau seama după cum se umfla în pene ca un păun în călduri, după cum se încredea, zicându-și că mă dă gata. Deci ne mișcăm de aici? zise Belinda, bosumflându-se drăguț. Se fâțâia pe loc, atrăgând atenția asupra picioarelor ei, care, în dresurile pastelate, erau subțiri și lungi ca ale unei berze; genunchii păreau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
celelalte considerente, era chiar mai puțin discretă decât Baby. Suki se speria mult mai repede. Era ridicol, dar, pentru un moment, uitându-mă la Suki, m-am simțit ca o ipocrită, vinovată pentru că am încercat să o conving să se încreadă în mine: în ciuda mobilei scumpe de care era înconjurată și a hainelor de firmă cu care îi era îmbrăcat corpul bine întreținut, arăta la fel de tristă și de vulnerabilă ca un vagabond singuratic, o ilustrare a Fetiței cu chibrituri. Apoi a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]