1,207 matches
-
fete din sat știau de flăcăul care o amenința pe Dora că-i va fi nevastă, A fost căutat, dar nu a fost găsit acasă. A doua zi, părinții l-au găsit spânzurat în podul casei. Medicul director a rămas încremenit că Dora a sfârșit ucisă. Vestea s-a răspândit imediat în spital. Tatăl ei a afirmat că nu a avut cum să anunțe moartea neașteptată a fiicei lor. Directorul i-a vorbit despre mine și chiar l-a condus la
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
tăcerea penibilă se auzea doar huruitul mașinilor care descărcau grâu în curtea morii. Cred însă că doar eu și cu Luci simțeam cu adevărat că se petrece ceva. Iar apoi, în fiecare după-amiază, în patul meu de tortură, priveam norii încremeniți și scânteietori și mă gândeam numai la ce văzusem în noaptea aceea: Mendebilul rătăcind și vrăjind, cu masca de carton peste fața lui pură, prin mizeria canalelor întortocheate, fetide... Vara era pe sfârșite, sau poate veniseră chiar primele zile din
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
goi sau pe jumătate intrați în pijamalele cu buline, rămânea îmbrăcat și visător, fixând insecta gigantică de parcă ar fi vrut s-o hipnotizeze. Coropișnița se ridica atunci și ea cu labele din față pe sticla roșie de amurg și rămânea încremenită. Dialogul acesta fără cuvinte dura minute în șir, parcă din ce în ce mai multe în fiecare seară .Traian ne spunea că încearcă să se concentreze asupra gânganiei atât de mult ca ea sa ne vadă și să se uite la noi din borcan
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de-a lungul peretelui, pantofi sau sandale cu șosete multicolore vârâte în ele. Deschise ușa și ieși în noapte. Ne-am năpustit și noi afară, ba chiar unii dintre noi o luarăm înaintea lui, așa că i-am putut vedea fața încremenită și ochii deschiși, plini de reflexele scânteietoare ale stelelor de deasupra. Căci albastrul intens al cerului de exact deasupra noastră se dilua în zare, astfel că la orizont ajungea o dâră alburie. Deasupra ardeau stele galbene, ascuțite, cu mari spații
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
la care ochii tuturor figurilor sânt împunși cu acul, pentru ca prezicerile să fie infailibile. Le întinsese mai întîi în câteva evantaie, apoi în șiruri și tablouri și, tocmai când să arate cu degetul o carte zicând "Asta ești tu", rămăsese încremenită. Eu nu privisem cu mare atenție scamatoriile ei. Am privit cartea, pe care Elisabeta continua să mi-o arate cu ochii holbați. Era un valet, dar partea de jos a cărții nu era imaginea răsturnată a valetului, ci o superbă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
încercam doar să verific, precum Kierkegaard, dacă repetiția e posibilă. Iar Regine Olsen a mea părea să mă lase să cred asta, desigur tot de dragul jocului. Pe seară (dar acum era lumină ca în miezul zilei și pe cerul albastru, încremenit, nici un strop de roz nu se răsfrângea încă în sideful norilor) am condus-o din nou înspre casă, cu inima din ce în ce mai grea, pe străzile liniștite, sonore, ale traseului nostru. Din loc în loc se deschidea cîte-o piațetă pustie, cu un rond
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de lupi, vidre, vulpi, leoparzi, irbiși, antilope, porci mistreți, girafe, hipopotami, viezuri, urși albi, foci, lei, bizoni, facoceri, pisici sălbatice, toate cu blănuri vălurite, de culoarea pământului sau a zăpezii, sau chele, cu pieile groase de trei degete, toate alergând încremenite pe labe boante sau gracile, toate cu mutrițe familiare sau fălci mizantropice sau expresii de frică și perplexitate, mici cât un ghemotoc sau înalte până la tavan, cu pete de camuflaj, cu dungi sau monocrome, toate cu ochi de sticlă, cumva
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
erai foarte mititel pe-atunci... Atunci erau și zăpezi mai mari, iar în acel an, în vară, se arătase deodată pe cer o cometă cu șase cozi răsfirate care păleau în eter. O priveam din balcon cu nesaț cum stătea încremenită, o pată alburie printre stelele galben-strălucitoare, cu mii și mii de colțuri ascuțite. Din stradă, pe atunci pietruită și mărginită de case ca și a noastră, zugrăvite în tot felul de rozuri și cărămiziuri, decorate în calcio vecchio, cu tencuiala
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
păuni și mori de vânt pe pereți. Ne făcu semn să intrăm în camera Puiei după ce ne spusese pe un ton alintat că fetița ei nu se simte prea bine. Am intrat toate deodată în camera Puiei și am rămas încremenite. Copila aceea minunată zăcea pe pat, cu fața întoarsă spre perete. Cearceaful era dat la o parte și corpul ei subțire și roz, înconjurat de buclele aspre, era gol și avea o armonie a liniilor de neimaginat la o femeie
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pași mari în arie și scînteindu-și coasele în soare. Unul era gol până la brâu și am văzut pe omoplatul lui roșu, cu fire sucite de păr, un neg monstruos. Vedeam vapoare încremenite pe mări de smarald, lăsând în urmă, la fel de încremenită, dunga alburie a siajului. Pe bocaportul unuia, doi marinari își cârpeau ciorapii de bumbac. Vedeam iepuri polari lăsîndu-și măslinele pe zăpada poroasă și un cangur adulmecând, cu nări negre și umede, coaja unui eucalipt. Fruntea Puiei începuse să frigă, radia
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
se rotea apoi la nesfârșit prin toate ungherele. Înaintând cu pași mici printre vechiturile alea, am dat de primele trepte ale unei scări care ducea la etaj. Le-am urcat încet, bocănind. Prin colțuri, păianjenii pândeau în pânzele lor dese, încremeniți, uriași. La etaj, la capătul altor culoare, am dat de o ușă încuiată, cu clanță boantă de alamă coclită sub care se vedea, indecentă, gaura cheii. Tensiunea din mine, frica aceea, curiozitatea, dorința aceea, răul acela ajunseseră la culme. Am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o mai auzise niciodată. La restaurantul Hora, unde cânta, Telente schiță într-o pauză șirul de zece note întregi pe care-l prinsese de la Emil Popescu. Pentru câteva secunde cuțitele și furculițele lumii pestrițe care venea la acest restaurant rămăseseră încremenite, ca și când timpul s-ar fi dizolvat brusc, dar lăutarul se grăbi, speriat el însuși, să reia bucata Tangoul de demult, cu care avea de obicei succes la public. După încheierea programului, Telente mai trase o bere cu formația, în rândurile
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a dreptul înnebunitoare. Nu mai era Alban Berg, nici Orff, nici Duke Elington, nici Pink Floyd. Nu mai era nimic din ceea ce se auzise vreodată sau din ceea ce mintea omenească ar putea concepe că s-ar putea auzi. Saxofonistul asculta încremenit. Era o muzică pe care n-o mai ascultai cu urechile, ci cu toată pielea deodată, care-ți umplea canalele venelor de ecouri, cu care îți intra în rezonanță structura osoasă. Ajunsă în creier, la porțile sufletului, ca o doză
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
unul care ne spiona, am observat mai târziu aceasta.) Maitreyi încercă să se stăpânească adunîndu-și șalul la gură. ― De ce mă chinui? se revoltă ea deodată. De ce crezi că n-am fost pură în dragostea mea și în trupul meu? Rămăsei încremenit. Eu o chinui? mă întrebam. Îmi spune lucruri care mă ard, și tot ea se răzvrătește. Eu, care n-am spus nimic, care o iubesc ca un nebun, nepu-tînd să mă împotrivesc nici patimii mele, nici dorințelor ei. Eu, care
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pe șoselele acelea întunecate de umbra arborilor care le încolonau. Atâtea lacuri artificiale pe marginea cărora ne-am așezat amândoi, strîngîndu-ne furiș mâinile, în timp ce ceilalți aduceau din mașină coșulețe cu sandwich-uri și fructe. Atî-tea halte în noapte, pe șoseaua Chandernagorului, încremeniți cu toții de tăcere, de arbori, de licuricii care zburau în jurul nostru ca într-o Urwald. Cu deosebire îmi amintesc o noapte, când ni s-a oprit mașina chiar pe șoseaua aceea feerică a Chandernagorului, și șoferul a pornit cu Mantu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
în care se oglindeau zborurile boabelor de aur? Mă scuturam mereu, pentru că preajma noastră se prefăcuse în basm, și omul tânăr din mine, omul ceasului aceluia de amăgiri, se lăsa adormit le sfințenia și irealul prezenței noastre în fața acestui eleșteu încremenit. Am stat așa mult timp și n-am cutezat atunci s-o sărut pe Maitreyi. Nu mai doream nimic, nu mai simțeam nevoia vreunui gest. Era o seninătate nefirească în sufletul meu, deși taina și miracolul din jur mă exaltase
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
două ori ușa din față. Și p-ormă adulmecă. Uite-așa se uită, și-n dreapta, și-n stânga, parcă-i o vulpe care adulmecă. Și-odată-i scapă ochii la ușa din dos, și-odată o vezi că rămâne și ea încremenită. A rămas încremenită c-o vede. Ei, am io ac de cojocu tău, am io ac de cojocu tău... Da pân-să deschidă ea gura, ailantă, Vulpea, i-a și luat-o nainte : — Vaai, madam Delcă ! Vaai, stai aici, în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
din față. Și p-ormă adulmecă. Uite-așa se uită, și-n dreapta, și-n stânga, parcă-i o vulpe care adulmecă. Și-odată-i scapă ochii la ușa din dos, și-odată o vezi că rămâne și ea încremenită. A rămas încremenită c-o vede. Ei, am io ac de cojocu tău, am io ac de cojocu tău... Da pân-să deschidă ea gura, ailantă, Vulpea, i-a și luat-o nainte : — Vaai, madam Delcă ! Vaai, stai aici, în curte, și nici
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
al Celui Mai Iubit Fiu al Poporului șerpuiește printre tumulii aliniați. Discursul răcnit șerpuiește și te aștepți ca o vibrație fatală a aerului să destrame acești tăciuni ale căror molecule se țin la un loc printr-un miracol. Un spectacol Încremenit care are ceva nefiresc și morbid. ...dragi tovarăși și pretini... lichidarea inegalităților și asupririi sociale... calea progresului... construcția societății socialiste... consumul alimentar a crescut la 3.500 de calorii zilnic... creșterea producției agricole la hectar... industria românească realizează produse de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
păpușoi? Nu știu, se auzea de peste tot, din pămînt, din mine, din Patrana dormind ca un porc - patru patruzeci patruzeci și patru pfiiiiuuuuiiiiuuuu. Sau: ora trei noaptea, sar șanțul luminat ca În vis de Calea Lactee și ies În cîmp, noaptea Încremenită pare de sticlă (nu dezertez, vreau doar să-mi iau o floare cu bomboane agricole din lan), undeva, la vreo 200 de metri, s-a ridicat un ghem de licurici, s-a stins, s-a aprins, apoi s-a stins
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
zbughi pe pajiște, spre Papuc, care era, firește, încuiat, așa încât se mulțumi să se uite pe geam. Fusese el și înăuntru, dar nu prea des. Îi plăcea însă mai mult să se uite de afară la mobila de modă veche, încremenită, din camerele tăcute, acum atât de întunecate și de singuratice. Cu un plăcut fior de groază, își imagina că vede o făptură ciudată, împietrită, care se afla înăuntru și privea afară. După aceea se porni să inspecteze diverși copaci, fagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în America. N-ai să ne mai vezi niciodată, niei pe mine, nici pe ea. Se îndreptă spre ușă. Așteaptă, John Robert, te implor! strigă Pearl. Folosirea numelui și a formei familiare îi ului pe amândoi și, o clipă, rămaseră încremeniți, uitându-se unul la celălalt. Apoi Pearl îl apucă de mâneca pardesiului. — Te rog, gândește-te, te rog, încearcă să înțelegi! Hattie are nevoie de mine. Dar vreau să-ți mai spun și altceva. Dumneata ai fost un miracol în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mai secera și mâine. Se ridică în picioare, își îndreaptă șalele și pleacă'nspre casă. Din sat se aude lătratul câinilor. Își mai privește o dată ogorul, vede snopii așezați în formă de colibă. Ajungând în sat, i se pare firea încremenită. Afară de lătratul câinilor, nu se mai aude decât sunetul tălăngilor de la gâtul berbecilor, care se-ntorc de la pășune. Trecuse o dimineață întreagă, trecuseră zile și doamna Mușat așteptase tot timpul ăsta în picioare, tăcută. Ei, Rareș? Ce-ai de spus
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
atunci se putu desluși ce spune: Uitați-vă cu ce se ocupă o studentă din sală în timp ce organizația tineretului universitar dezbate probleme importante de educație în spirit materialist-dialectic! Ziarul ajunsese în mâna rectorului Marciuc, care îl examina c-o figură încremenită și gravă. Imediat trebuie luate măsuri! striga isteric asistentul universitar Grossman. Măsuri vor fi luate chiar pe loc! hotărî prompt rectorul Marciuc și, energic, puse ziarul de-o parte pe masă, lovindu-l cu palma. Iată, chiar din această clipă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în prag. Ochii i-au fost izbiți de o lumină puternică ce se ridica deasupra Șărpăriei. „O fi luat foc ceva pe acolo prin gârlă.” Năucită de vâlvătaia ce se proiecta pe cer, a rămas o bună bucată de vreme încremenită, cu mâna la gură, pentru a-și înăbuși strigătul de groază... Prin minte îi umblau o mie de întrebări, 105 dar la nici una nu găsea răspuns. Deodată i-a trecut prin minte ca o viespie imaginea calului zvârcolindu-se în mijlocul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]