9,411 matches
-
Ah, da, ce-ți spuneam la cârciumă... Nu iubirea mă aduce la o prăvălie cămătărească, ci un demon mai sinistru, Îl Întrerupse Veniero izbucnind În râs. Jocul, messer Alighieri! adăugă de Îndată, văzându-i expresia perplexă. Și nenorocirile sale. Dante Încuviință, zâmbind la rândul său. Nu mă miră, dacă aceasta a cea de-a doua pasiune a dumitale. — Nu a doua. Pe domnia ta nu te ispitește să Îți sfidezi soarta? Ar fi o cinste să mă măsor cu dumneata. Sunt sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de bătaie, ieșirea din prăvălie Îi scăpase din vedere. — A plecat, n-ai văzut-o? Am auzit zgomote de afară și mi s-a părut mai prudent să plece fără să bată la ochi. Cunoști condiția ei deosebită, riscurile... Poetul Încuviință din cap. Avea senzația că Teofilo Îi ascunde ceva. Ce căuta aici? Întrebă el deodată, fixându-l. Spițerul părea să reflecteze asupra unui răspuns, ca și când ar fi vrut să măsoare cu precizie adevărul pe care voia să Îl introducă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aidoma unei statui a Venerei Întemnițată În veșmântu-i drapat. O picătură de sudoare Îi coborî pe frunte. Femeia Își scosese de pe față masca de călătorie, iar acum i se arăta În Întreaga ei frumusețe. — Ai ascultat? o Întrebă el. Antilia Încuviință din cap. Fixa cutia de abanos care zăcea Încă pe tejghea. Nu am spus nimic, adăugă Teofilo cu un freamăt În glas. Când... când ai de gând să pleci? Ea continua să tacă. — Aș putea să vin și eu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Cel puțin nu până acum. Tocmai de aceea explorez diferitele căi ale adevărului. — Iar aceste căi te-au purtat aici? — Calimala este Arta În care toate științele converg, se spune. Fă, Îngrijește-te, rânduiește: nu asta e deviza voastră? Rectorul Încuviință din cap, cu prea puțină convingere. — Oricum, mă aflu aici ca să stau de vorbă cu unul dintre colaboratorii domnieie tale, adăugă Dante. Flavio Petri, genovezul. — Meșterul colorist? Și despre ce... Nu Își termină Întrebarea. Pe chipul poetului coborâse o mască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
au pierit... Stăpânitoarea Celui de al Treilea Cer, murmură poetul. Cuvintele astrologului Îi amintiseră de un amănunt. Ambrogio, În planurile lui, reprezentase și el o mică stea cu cinci colțuri. Iar Bruno, În biserică, vorbise de un astru cvintuplu. Cecco Încuviințase din cap. Iar apoi Începu, scandând cuvintele și făcând câte o scurtă pauză după fiecare vers. « D’amor la stella ne la terza rota Allo spirto dà angoscia con sua luce Di cosa bella, che non sta remota Da lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ideile? Sienezul Îi azvârli o privire enigmatică. — În ’89, la Campaldino, mi-am riscat pielea pentru partida guelfă. Și ce mi-a ieșit din asta? Sărăcie și surghiun. De data asta, am hotărât să Îmi arunc zarurile. — Acelea femeiești? Celălalt Încuviință din cap Încetișor, scrutându-l ca și când ar fi căutat să Îi citească gândurile. — Nu Îți dai seama ce se pregătește În oraș? Parcă se aștepta ca Dante să fie la curent cu ceva. Dar cu ce? Care erau ideile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pentru un moment, iar apoi se ascunse Înapoi sub masca diplomației. — Poate că ar fi mai bine ca despre aceste lucruri să discutăm În camerele dumitale, la adăpost de priviri indiscrete, se mărgini să spună, privind bănuitor În jur. Dante Încuviință din cap, luându-i-o Înainte spre chilia sa. Șezură unul În fața celuilalt, pe băncuțele spartane. Noffo Își lăsă gluga pe spate și Își șterse fruntea brobonită de sudoare cu o pânză pe care o scosese dintr-o mică bandulieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ceea ce este jos e la fel cu ceea ce se află sus. Acesta era Înțelesul desenului făcut de meșterul Ambrogio, nu-i așa? Un mijloc de exploatare a curenților mării. Iar dumneata știai, deși te-ai prefăcut că nu știi. Veniero Încuviință. — Da, un instrument străvechi, născocit de marinarii din Tyr, pentru a birui puternicii curenți potrivnici de dincolo de Coloanele lui Hercule. Ei au descoperit că, la cincizeci de coți În adânc, există un flux de curent care merge spre Apus, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
acul magnetic Începe să trădeze. Dante Își ridică privirea spre mozaic. Lumina torței se revărsa peste partea centrală a lungului arc de numere dintre cele două figuri, lăsându-le În umbră extremitățile. — În cifrele acelea e măsura corecției? Întrebă. Celălalt Încuviință, iar poetul Îl privi țintă În ochii ce păreau să vadă acel orizont Îndepărtat. Cunoștea deja răspunsul. — Dumneata ai comandat-o? Întrebă oricum. Veniero Încuviință Încă o dată. În ochi parcă Încă Îi strălucea amintirea acelor zile. Dante se Întoarse brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
două figuri, lăsându-le În umbră extremitățile. — În cifrele acelea e măsura corecției? Întrebă. Celălalt Încuviință, iar poetul Îl privi țintă În ochii ce păreau să vadă acel orizont Îndepărtat. Cunoștea deja răspunsul. — Dumneata ai comandat-o? Întrebă oricum. Veniero Încuviință Încă o dată. În ochi parcă Încă Îi strălucea amintirea acelor zile. Dante se Întoarse brusc spre femeie. — Și dânsa? De acolo a venit, odată cu aurul și cu arama acelui pământ? Căpitanul Îndreptă o privire drăgăstoasă spre Antilia. — Da, și e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Florența centrul lumii, să se așeze printre cei mari, să dicteze noua lege pentru a potrivi soarta oamenilor după cuvântul Evangheliei. Să-l pedepsească pe Bonifaciu. — Un răgaz de o oră În schimbul a ceea ce știi, zise Într-un târziu. Veniero Încuviință Încet. Pentru o clipă, mâna lui se Întinse către hartă ca pentru a o apuca, Însă Își Înfrână gestul. — Îți mulțumesc, messer Alighieri. Învoiala e echitabilă. Însă, dacă păstrezi harta, vei lăsa deschise gurile iadului. Inteligența dumitale știe asta, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
O vei avea. O oră. Pe când cei doi treceau de pragul ușii, Dante i se adresă bărbatului: — Messer Veniero! Marinarul rămase nemișcat În prag, rezemat de Antilia, care se ținea strâns de brațul lui. — Dumneata ai văzut noul pământ? Templierul Încuviință din cap. — Ce... ce ai văzut? — Coasta, la sud de ecuator. Marginea ei, Întinsă către lumea noastră. O stâncă abruptă și imensă, care urcă spre cer. Acolo ne vom Întoarce. Dante ridică mâna Într-un gest de salut. — O oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și era exclus să nu se bazeze pe ceva; oamenii ca el nu sar niciodată la cap dacă nu le centrează nimeni. - E nebun. Sau exaltat - În cazul de față, e același lucru, a spus Eveline, iar Roger Howard a Încuviințat, mișcându-și Îngândurat capul. Așa cum anticipase Zoran, Îndată după plecarea lui, m-am dus Întins la biroul fizicianului, am chemat-o pe Eva și le-am relatat Întreaga conversație. - Din păcate, nu e singurul, a continuat ea. A reușit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
genul MMUNEALCDDNAXERUMLEDLA, ca să luăm un exemplu la Întâmplare, nu pot exista În nici o limbă. Cel puțin, nu Într-o limbă pământeană. Problema este să găsești corespondențele, să descoperi mecanismul de echivalare a unora cu celelalte. - Mi se pare corect, am Încuviințat plin de elan maieutic și Încurajator. - Mulțumesc, nu e nevoie de cine știe ce geniu deductiv ca să realizezi chestia asta, ajunge să fi citit o carte polițistă și să nu fi rămas repetent În clasa a cincea, eventual. Dacă n-ai avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
povestitorii. Cine vrea să-nvețe, să treacă-n partea cu carte, iar cine vrea s-asculte, să stea în partea fără carte. Mâncăm și noi o pâine, vă faceți și dumneavoastră damblaua. Zic bine au ba, preacuvioase? Nu zici rău - încuviință Metodiu. Dar ce vă faceți dacă și noi, ăștia cu carte, am vrea să venim câteodată să vă ascultăm? Asta nu! - se burzului povestitorul numit Stejeran. Să stați în partea voastră cu carte, că de nu, unde vă stau cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
provoc în voi emoții de nedescris, indiferent de obârșie. Ce n-ai da tu acum, de exemplu, să vii aici lângă mine, pe asta... cum îi zice... zi-i pe nume... pe sofaua asta... nu? Așa-i? Am dreptate? Broanteș încuviință mașinal. — Nu fi fleț - spuse rece Cosette. Nu merit. Sunt o fată ca oricare, n-am nimic deosebit. încearcă să te detașezi de senzații, să le controlezi. Gândește-te că nu ești de capul tău aici, reprezinți o comunitate. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zise Ximachi, obișnuit cu acest gen de flatări. Dincolo - le arătă el o ușă închisă - avem sala Trupurilor, dar încă nu e gata. Știți cum e: unele trupuri se mai rătăcesc, mai dispar... până le găsești, până le împăiezi... Metodiu încuviință mașinal din cap. Urmă o pauză în care Ximachi își încrucișa mâinile în poală și închise ochii, părând a se cufunda într-o adâncă meditație. Și ziceați că aveți treabă cu Vodă... - spuse el încet, aproape în șoaptă. V-ascult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu pâine. Episodul 99 TOT MAI SUS Auzind vorbele lui Ximachi, Sima-Vodă, ajutat de Doamna Ruxăndrița, ridică paharul cu amândouă mâinile. — îți mulțumesc că mă lingușești vistiere - grăi el - și, spunând acestea, cred că mă aflu în asentimentul tuturor. Boierii încuviințară cu înțelepciune din câteva capete. — Căci lingușirea, dacă nu dovedește marea creștere a Domnului, dovedește buna creștere a supușilor săi. Domnului lingușit, sabia nu-i taie; stă în teaca ei și suferă. Dar mai bine să sufere sabia decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
câteva clipe liniștea. — Am auzit - spuse Zbignew, întorcându-se respectuos spre Metodiu - că anul acesta ați avut multe lăcuste. — Două valuri, unul după altul - răspunse Metodiu - unul dinspre răsărit, altul dinspre apus. Când s-au întâlnit a fost jale. — Mda - încuviință Zbignew. într-adevăr. Și timpul cum a fost? — Timpul, hm, destul de bun - spuse Metodiu. — Ceva ploi? — Vag. — La noi a bătut gheața - interveni Bijinski. A făcut rapița praf. Cădea gheața ca plumbul. La noi au bătut tătarii, pe o porțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Barzovie - m-aș îndoi eu însumi de propria-mi înzestrare de domn dacă, nesimțitor din pricina rangului meu, aș lăsa-o afară pe această firavă domniță, pradă țânțarilor și altor diverse averse posibile. — O judecată mai dreaptă nici că se putea - încuviință pe dată spătarul - și prevăd, Măria-Ta, și ceea ce voiești a zice mai departe: că neputând îndura gândul ca tremurătoarea domniță Cosette să rabde răcoarea nopții și pișcăturile țânțarilor pe prispă, o vei chema înăuntru în colibă, iar domnia ta, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de așezământ din ceea ce li se spune popular „niște paie”. O satisfacție adâncă se putu imediat citi pe chipul moldovenilor; într-adevăr asocierea frigului cu întunericul era o operă măreață, dar ei nu erau pregătiți încă s-o suporte, așa că încuviințară pe dată invitația creștinului și pătrunseră aplecându-se în colibă. în colibă - călduț. în partea opusă punctului de vedere al povestitorilor arsamatoriști erau paiele rezervate culcușului copiilor: paie proaspete, lucind frumos-gălbui la lumina opaițului. Copiii lui Covaliov, ca toți copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
celălalt - dacă era al meu de mult l-aș fi vândut. Ce să fac eu cu asemenea jilț? Nu-i al meu, e-al boierului. — Și boierul te-a pus să șezi în el, aici, în crucea drumurilor? — Da, dânsul - încuviință țiganul. — Păi de ce? Păi pe-aicea trece multă lume, e drum umblat: negustori, boieri ca dumneavoastră, oșteni, răzăși cu stare. O dată a trecut și Vodă. — Și tu ce faci aici? — Păi, iaca stau, cum mă vedeți. Și dacă vreun negustor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
e mare... Șezi și matale mai blând... Episodul 197 A DOUA VENIRE A LUI BARZOVIE-VODĂ îN SCAUN (IIÎ — Să știți, dragii mei - zise Barzovie-Vodă către boieri - că mi-ar fi foarte ușor să vă iau capetele. Te credem, Măria-Ta! - încuviințară boierii. — N-aș avea a face decât un semn - continuă Barzovie - și oricare din slujitorii de-aici cu mare drag și-ar vârî sabia în trupurile voastre, zburătăcindu-vă sufletele și trimițându-le să vâslească spre ceruri. — Deși poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ajungeți voi să plângeți după arpagic, fi-v-ar neamu’ de râs să vă fie! Episodul 199 LA PALAT Pe cât se apropia de curtea domnească, pe atât lui Barzovie i se strângea inima: cum îl va primi oare Râmza-Pașa? Va încuviința el această a doua suire în Scaun? E drept că doi boieri trimiși înainte ca să iscodească ce gândește turcul se-ntorseseră cu vestea că Barzovie e binevenit, dar niciodată nu se putea ști ce se-ascunde în dosul vorbelor unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
micii păsări colorate din față. Sticletele ascultă atent, cu capul într-o parte, apoi începu să cânte. Când termină, fața sfântului părinte se întunecă: — Cardinalul Massari, va să zică... - murmură el și în ochi i se aprinseră două luminițe de ură. Sticletele încuviință. Papa scoase dintr-un buzunar al sutanei albe un pumn de semințe de cânepă pe care sticletele le ciuguli mulțumit. Apoi sfântul părinte fluieră amănunțit preț de câteva minute, după care sticletele ciripi o dată scurt, semn c-a înțeles, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]