1,401 matches
-
de 4,5 cm lungime prin piele, la un deget (10-12 mm) înăuntrul unghiului infero-extern al orbitei, în plan anteroposterior, și se urmărește apoi cu vârful său planșeul osos al acestuia. El este îndreptat mai întâi oblic în jos și îndărăt, și, pe măsură ce se împinge în profunzimea țesuturilor, devine mai orizontal, rămânând mereu în contact cu planșeul osos. La un moment dat, acul pătrunde în țesuturi moi (membrana sfenomaxilară). El se introduce atunci în totalitate, vârful său ajungând astfel la emergența
Tumorile de unghi intern al ochiului Clinică şi tratament by Lucian Nelu POPA () [Corola-publishinghouse/Science/101001_a_102293]
-
inferior. În cursul unei plastii a feței, se înfinge orizontal un ac de 5 cm deasupra părții mijlocii a arcadei zigomatice. După 4 cm, când el ajunge la aripa externă a apofizei pterigoide, se retrage ușor și se îndreaptă mai îndărăt. Se împinge din nou și, după 5 cm, vârful său este în vecinătatea găurii ovale și a nervului maxilar inferior [110]. Injecțiile retrobulbare în vârful orbitei cu soluția de novocaină 2% sunt suficiente în numeroase operații (ablația de tumori retro-oculare
Tumorile de unghi intern al ochiului Clinică şi tratament by Lucian Nelu POPA () [Corola-publishinghouse/Science/101001_a_102293]
-
a dus în audiență, când a vrut să-l dea pe Tudor afară dân școală. Și-așa se face că l-a păstrat. Da de tremurat tot a tremurat ele v o câțiva ani să nu-și ia ăia vorba îndărăt și să-l scoată iar afar’ dân școală. Măcar că Tudor era tobă de carte și ambițios, că, dacă-i punea o notă mai mică, plângea singur, pe furiș, noaptea-n pat, de nu mai știa ele ce l-a găsit
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
trebuie să fie, așa cred. — Mai bine du-te acasă și culcă-te. Nu, cred că o să fac o partidă de înot; întotdeauna mă simt bine după ce înot. Atunci du-te și înoată, o să-ți facă bine. „Îmi aruncă mingea îndărăt, gândi George, aceeași minge, ca la tenis. Sau așa, sau ceartă! Stella nu-i în stare să discute cu mine, ăsta-i necazul. Nu-i în stare să facă glume stupide, să vorbească prostii, așa ca toți oamenii. Realmente, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îi spusese că există un „loc liber“ într-o „casă de lux“. I l-a oferit ca pe un fel de privilegiu. Diane nu a rămas mult timp în „casă“, dar a început să simtă că nu mai poate da îndărăt. Să dea îndărăt, unde? Și începuse să nu mai fie indiferentă la banii câștigați ușor. S-a salvat de adevărata sinucidere acordând mult mai multă seriozitate negoțului ei. A aflat și a îndrăgit cuvântul „curtezană“. Unii dintre clienți îi istoriseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
există un „loc liber“ într-o „casă de lux“. I l-a oferit ca pe un fel de privilegiu. Diane nu a rămas mult timp în „casă“, dar a început să simtă că nu mai poate da îndărăt. Să dea îndărăt, unde? Și începuse să nu mai fie indiferentă la banii câștigați ușor. S-a salvat de adevărata sinucidere acordând mult mai multă seriozitate negoțului ei. A aflat și a îndrăgit cuvântul „curtezană“. Unii dintre clienți îi istoriseau povești despre prostituatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
gras avea o față mare, cărnoasă, boțită, și un păr cărunt, des și țeapăn ca o perie, încă perfect uscat. Cum în acea clipă bărbatul își întoarse capul, George îl recunoscu pe John Robert Rozanov. Reîntorcându-se, din trei pași, îndărăt la bazin, George plonjă din nou în aburul dens. Și Alex îl văzuse pe Rozanov. Îndreptându-se spre „oale“ pe lângă Grădina Dianei, se oprise ca fulgerată, apoi făcuse cale întoarsă. N-o zărise pe Diane, care se găsea încă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
uluiți. Zurbagiii din Trafalgar Square se apropiaseră și se țineau acum după el, ca șoarecii după fluierar. Apăru și un polițist. Tom îl vârî pe Emma, care continua să cânte, într-un taxi, unde irlandezul adormi pe loc. Tot drumul îndărăt, către camerele lor mobilate, Tom râse pe înfundate, profund, cu lacrimi de plăcere pură în ochi. Adevărata „identitate“ a lui Scarlett-Taylor nu i s-a revelat prea curând lui Tom, deși cei doi au devenit prieteni; fără îndoială, Tom nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care ne scapă adeseori, constă în abolirea moralului. Așadar, dacă durerea care-l măcina părea a fi o durere spirituală, nu era el cumva victima unei erori? Cât de puțin îl ajutau toate astea acum când fusese zvârlit cu furca îndărăt în haosul acesta al ființei torturate. Celălalt, ale cărui contururi dure și fine totodată, aspirase cândva să le traseze și prin a cărui însăși absență reușise uneori să se glorifice, nu era altceva decât o amoebă gelatinoasă, ectoplasma insipidă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
era un clopot electric care scotea un sunet șuierat, conspirativ) și tresări. Era prea devreme ca să-i fi sosit musafirul așteptat. Se ridică și privi prin perdelele de dantelă. La ușă se afla George McCaffrey. John Robert se trase brusc îndărăt. Nu obișnuia să înjure, educația lui metodistă nu i-ar fi permis asemenea vulgaritate. Se încruntă ușor și își clătină capul dintr-o parte în alta. Nu-i trecu nici o clipă prin minte să nu răspundă la sonerie. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la ușa lui. John Robert. Hotărârea îl umplea de o ciudată emoție ațâțătoare; se sculase din așternutul șifonat de pe canapea și începuse să rătăcească, plin de neastâmpăr și de energie, din sufragerie în camera de zi, apoi în bucătărie și îndărăt. Simțise nevoia să facă ceva, ca și cum ar fi fost ceva de făcut în casă, o treabă pe care o lăsase neîmplinită. Se pomenise din nou în bucătărie, deschizând un sertar și scoțând un ciocan. Se uitase la ciocan, legănându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de-a lungul naosului. Se așezară unul lângă celălalt, preotul ținându-i mâna și frecându-i-o ușor. — Ei bine, micuțo? Diane îi strânse mâna cu putere, ținându-i-o un moment prelungit, apoi i-o eliberă și se trase îndărăt. Îl găsea pe preot atrăgător, dar foarte straniu; era atât de diferit de ceilalți bărbați, atât de lipsit de grosolănia caracteristică bărbaților! Îi plăcea să-l atingă, dar era întotdeauna nervoasă, temându-se ca nu cumva George, a cărui prezență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
spune ce gândești. Dar eu... Părintele Bernard își spuse că ar fi nepoliticos să protesteze. Și apoi acum se temea cu febrilitate ca nu cumva formidabilul său vizitator să se răzgândească. Adăugă: — Aveți nevoie de cineva care să vă arunce îndărăt mingea? Da. E o imagine care... da! — Asta nu înseamnă că sunt un partener de joc potrivit pentru dumneavoastră, ca să ne menținem la aceeași metaforă. — E un lucru lipsit de importanță. — Am să încerc. — Frumos din partea dumitale. Când putem începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Emma, complet îmbrăcat și din ce în ce mai ud, pentru că nu-și redeschisese umbrela, înaintară de-a lungul unei laturi a bazinului, apoi se îndreptară spre George, care stătea de unul singur, întrucât ploaia, acum puternică și șfichiuitoare, îi alungase pe toți înotătorii îndărăt în apă. George își dădu seama că cineva se apropie de el, apoi își dădu seama că e Tom, și își întoarse, foarte încet, capul. — George, hello...! George rămase cu capul întors, iar privirile ochilor lui mari, distanțați, lunecară spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
calitatea nefirească a lui George, neplăcută ca mirosul unui strigoi. — George, aș vrea să ți-l prezint pe prietenul meu, Emmanuel Scarlett-Taylor, îi dădu înainte Tom. George nu rosti nici un cuvânt. Făcu o mișcare, și Tom se dădu un pas îndărăt. Apoi, tot fără să se uite la Tom, înșfăcă brațul băiatului, îl strivi aproape în strânsoarea lui de clește, pe urmă îl împinse puternic, cu palma mâinii întinse, și se întoarse încet la postura lui contemplativă. Tom se împletici îndărăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îndărăt. Apoi, tot fără să se uite la Tom, înșfăcă brațul băiatului, îl strivi aproape în strânsoarea lui de clește, pe urmă îl împinse puternic, cu palma mâinii întinse, și se întoarse încet la postura lui contemplativă. Tom se împletici îndărăt, dădu peste Emma, apoi își recăpătă echilibrul. — Fir-ar să fie! — Îmi pare rău... — Ei, ai văzut ce fel de om e? Sau mai curând n-ai văzut. — Și, mă rog, ce fel de om e? — Dă-l dracului! Mor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de râs. Apoi, alergând la grilaj, îngenunche, și își vârî cu forță un genunchi ferm printre bare. Emma își așeză un picior pe genunchiul lui, reuși să se agațe cu mâinile de marginea de sus a unei bare și sări îndărăt, în libertate. Aplauze și ovații îi salutară salvarea. Vânăt de furie, Emma se și îndreptase spre ieșire. Tom alergă după el; — Hei, ți-ai uitat umbrela înăuntru! Să mă duc să ți-o iau? Emma înainta într-o tăcere îndârjită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dintr-o sursă pură, ca răspuns la iubirea dumitale imperfectă, ca răspuns la frenetica dumitale dorință de iubire - și pentru că această iluzie te încălzește, afirmi că ai certitudinea. Presupun că asta-i ceea ce se numește credință. Simți totul răsfrângându-se îndărăt, asupra dumitale. Dar ar fi nevoie de Dumnezeul în care nu crezi pentru ca toate astea să devină o realitate. Nu e decât același lucru imperfect, agitat încoace și încolo, în ambele direcții. Aștepți un răspuns. Și cum nu poți primi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cetățenii noștri vrednici de dispreț! Rozanov rămase locului, cu poalele pardesiu lui fluturând în vânt, cu gura deschisă și fața contractată de durere. Preotul îl privi un moment, apoi se hazardă să-l tragă de mânecă, pentru a-l grăbi îndărăt, în direcția orașului. Când începură să coboare panta, se porni o ploaie măruntă deși, în depărtare, raze fugitive aprindeau scântei în cupola aurită a Sălii Mari și în girueta aurie de pe biserica St. Olaf. — Ce regreți cel mai mult în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cineva intră înăuntru. Alex își duse o mână la inimă. Era Ruby. Femeia o văzu pe Alex prin ușa deschisă a camerei de zi și veni repede spre ea, cu brațul întins. Alex se cutremură și se trase un pas îndărăt, pe urmă luă scrisoarea pe care i-o întindea Ruby. Un moment, avusese senzația că bătrâna ei servitoare se repezea spre ea ca s-o lovească. Impresia fusese atât de puternică, încât nu avu puterea să rostească acel „mulțumesc“, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lui momente“, un moment de elan subit. Șovăi doar o clipă, apoi se îndreptă spre George și-l sărută pe obraz. George rămase vizibil uluit, de parcă nu-și dădea seama dacă primise o sărutare sau o plamă. Făcu un pas îndărăt. Apoi, cu o privire rătăcită și fără să se uite la preot, îl ocoli și ieși din cameră, lăsând ușa deschisă. Părintele Bernard o închise. John Robert era enervat. Enervat de el însuși, de George, și acum de părintele Bernard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
George păru ușurat. Se rezemă de speteaza scaunului, lăsându-și gândurile să rătăcească. Acum era rândul lui Alex să se învârtească prin cameră. Și cum o mai duci tu cu Rozanov? — Eu? Mă iubește, mă urăște, mă îmbătrânește, mă trage îndărăt. Vechea poveste. Cum o să se termine? Oricum, în curând o să moară. Bătrânii sunt măturați din cale. Îi aruncă o privire răutăcioasă lui Alex. Noi, cei care rămânem, avem și noi necazurile noastre. Hei, nuni, nuni, nu! Alex care se apropiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
asemănător al lui George. Gestul îi deșteptase un vechi simțământ că George era primejdios pentru Adam. Așa încât îl mârâise (ceea ce iarăși i se întâmpla foarte rar) și apoi, satisfăcut de asemenea performanță, o luase la fugă cât îl țineau picioarele, îndărăt spre stăpânul lui. Adam, care se găsea încă în garaj, închisese ușa, drept care Zet porni din nou să alerge prin grădină. Atunci se pomeni față-n fată cu vulpea. Era vulpea cea mare, masculul. Zet nu văzuse în viața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Apăsă încă o dată, mai lung și cu mai multă forță, și soneria emise un șuierat strident, impertinent. Ușa se deschise și întreg cadrul ei se umplu de silueta masivă, groasă, a filozofului. John Robert nu spuse nimic, dar se dădu îndărăt, cu stângăcie, în holul întunecos, pentru a-i face loc lui Tom, care păși, cu aceeași stângăcie, în spațiul din fața lui. Afară, lumina scânteietoare de aprilie dezvăluia un cer albastru, pufuri de nori albi, grăbiți, mărul din grădină torturat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mărite și m-a ales pe MINE. Nu-i o nebunie, nu-i un banc bun? Tom izbucni în râs și continuă să râdă în timp ce-și vârî brațul sub cel al prietenului său și începu să-l conducă îndărăt, spre Travancore Avenue. Emma își retrase brațul. Dar cum... deci o cunoști pe fată? Nu. N-am văzut-o în viața mea. Cred că n-a fost niciodată aici, a crescut în America. Se vede că-i nebun. Nebun de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]