978 matches
-
atunci când totul pare pierdut. Iar cel care a dorit săl înspăimânte de moarte, regele Babiloniei, va fi el însuși părăsit în mijlocul pustiului. Probabil își află acolo sfârșitul, fără să știe nimeni dacă a îngenuncheat sau nu. Cel deal treilea, maurul înfricoșat de pro pria crimă, își ridică drept refugiu un labirint extrem de complicat. Se ascunde între zidurile sale și nu mai este văzut de nimeni. Or, intimitatea deplină a vieții cu moartea vorbește, în aceste cazuri, de prezența a ceva straniu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
din copilărie, pe când stăteam noi la margine de cale ferată și căutam măcriș un soi de buruiană cu frunzulițe late, bună la gust pentru că este acrișoară. Stăm acolo și plănuim organizarea unei frății secrete, un soi de organizație menită să înfricoșeze populația de pe strada Economilor, și de acolo până departe spre strada vecină cu gura Văii Moratului, locuită de familii de rromi care mult se zbuciumă ei pe la cules de ciuperci de pădure, aleargă după melci pentru cooperația de consum, strigă
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
apropiere. Cineva trecea mâinile cu jovialitate pe deasupra clapelor, cântând cu multă dexteritate un exercițiu complicat, care varia la infinit o temă. Felix își aminti numaidecât de mâinile lungi ale Otiliei și nu se mai îndoi că ea era cântăreața. Sări înfricoșat din pat. Soarele era sus pe cer și pătrundea în odaie din două părți. Tânărul își îndreptă puțin hainele, potrivi locul pe care dormise și avu intenția să se spele. Dar în cameră nu găsi nimic trebuitor. Scoase atunci din
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu pot să-i las pe drumuri. Tu trebuia să ai răbdare până o scoteam la un fel cu păcătosul ăsta. Simion ridică numai capul, și buzele îi tremurau cu intenția parcă de a spune ceva, dar tăcu. Moș Costache, înfricoșat de a trebui să ia vreo atitudine, lăsase capul adânc spre cheseaua cu tutun. Atunci Pascalopol luă cuvântul împăciuitor: - Nu e bine să mergeți prea departe. Lucrurile se pot aranja.Ce zici, domnule Simion? G. Călinescu Simion avu o tresăritură
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
are destul venit ca să nu meargă mereu în oraș cu mâinile goale. Are nevoie de haine, de cărți, de o mulțime de lucruri și-i trebuie bani. În definitiv, vrea să știe odată care sunt drepturile lui. Moș Costache ascultă, înfricoșat de această ieșire, căută să-l îmblînzească, ținîndu-l mereu de mânecă, într-un chip comic, dar nu scoase nici o vorbă încurajatoare, nici o explicație. În cele din urmă, cu tonul răgușit, cu ochii aplecați în jos, făcu această neașteptată propunere: G.
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
strâns o viață întreagă prin muncă cinstită. Așa e viața. Bătrânul înțelegea foarte bine manevrele, și ale Aglaei, și ale lui Stănică și nu se lăsa intimidat sub raportul pecuniar. G. Călinescu Veșnica amintire a morții însă începuse să-l înfricoșeze. O dată cu limpezimea creierului, dispăruse euforia și se încuibase spaima. Nu se gândise niciodată la moarte, nu mersese la biserică, n-avusese nici o convingere nici într-un fel, nici într-altul, deoarece sufletul tot îi fusese absorbit în realitatea existenței. Moș
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
testament! N-am nimicde lăsat! Ce testament? N-am murit încă! - Nu trebuie să te superi, am zis și eu așa, știu eu cădumneata ești un om bun. Moș Costache, îngrijorat și așa de prea marea consumație de alimente, se înfricoșase, însă nu știa cum să scape de Paulina. Lașitatea lui înnăscută îi răpea orice inițiativă. Privi deci cu mulțumire pe geam numai mimica unei scene pe care n-o putea auzi, și în care se vedea cum Marina, fioroasă, dă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
chiar în biserică, la lume, de bătrânețe și dureri prin încheieturi și spovedea copiii, care-i râdeau sub patrafir, întrebîndu-i dacă au mâncat fasole și varză acră. Cânta mormăind, sughițând, trecând repede de la cele mai grave registre la un schelălăit înfricoșat spre hazul credincioșilor tineri. Babele îl mustrau de la obraz, dar îl venerau, și de altfel și el le certa, împroșcîndu-le cu numiri nemaiauzite de sfinți. Părintele titular îl ocrotea dintr-o omenie pe care o declara tuturor plin de emfază
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Otilia medită mult la Felix și-și repetă pentru ea argumentul. Îl iubea, într-adevăr, pe tânăr. Totuși, simțea că Felix nu era pentru ea. Îl admira, îi purta grijă de soră, dar ținuta îndîrjită a acestuia în viață o înfricoșa. Deși tânăr, Felix avea priviri prea bărbătești. Otilia era o râzgâiată, conștientă de vițiul ei, care se simțea bine când o protejau oameni delicați ca Pascalopol, care îi dădeau imposibilul, fără să-i ceară nimic. Misiunea de tovarășă eroică, egală
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Acum își amintește de fericirea ce l-a stăpînit toată vara, pînă toamna tîrziu: aștepta o scrisoare, care n-a mai venit. Apoi, timpul și-a spus cuvîntul. Reîntîlnirea la institut i-a apropiat o clipă, atît cît să-l înfricoșeze pe Mihai și să-l facă să fugă înapoi; Teona, femeia iubită, urma să plece, peste cîteva zile, întinsă într-o mașină; tatăl lui era încă bolnav, iar el cădea tot mai mult pradă angoaselor. Mult timp, cunoscîndu-ți dotarea pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
scoasă acum la lumina gîndului, se suprapune deruta continuă în care se simte ținut de la intrarea în casă: reacția ciudată, involuntară, avută la întîlnirea cu fetița și atitudinea Simonei. Pur și simplu nu o înțelege: în locul femeii care l-a înfricoșat cîndva prin respingerea culturii găsește acum o alta, cu totul opusă. Nu poate fi numai faptul că te-ai căsătorit cu un om din lumea artei... murmură Mihai, clătinînd îndelung din cap în timp ce privirea îi stă pironită în jos, aiurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
aceea pe care i-o dă însăși personalitatea și experiența celui ce scrie. Și acest discurs nu are decât un singur punct de pornire: nevoia chinuitoare, căci de fapt nerealizabilă până la capăt, de a mă exprima. 2 iunie Omenirea mă înfricoșează. Faptul că un om îl poate omorî pe altul sau că îl poate tortura rămâne pentru mine cutremurător și de neînțeles. Faptul că un om îl poate lovi pe altul, fizic, că îi poate izbi obrazul cu palma, este în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să se întoarcă pentru că voia Buzz Lighter-ul -, Clodagh i-a îndesat pe amândoi în mașina ei Nissan Micra. Îndată ce a băgat cheia în contact, Molly începu să scâncească: — Trebuie să fac pipi. Dar abia ai făcut, spuse Clodagh, exasperată și înfricoșată la gândul de a da nas în nas cu Flor. Dar trebuie să fac din nou. Molly învățase recent să facă la toaletă și noutatea descoperirii nu se epuizase încă. Haide, atunci. Lipsită de delicatețe, Clodagh a scos-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
That. —Mersi, înghiți el în sec cu un entuziasm cu care nu știa ce să facă. Poate că până la urmă a meritat să iasă în hainele astea oribile. În timp ce se îndepărtau, Lisa șopti: —Vezi? Ține minte doar, ei sunt mai înfricoșați de tine decât ești tu de ei. Ashling dădu din cap gânditoare și Lisa se felicită pentru pontul generos pe care i-l dăduse. Ajutată, probabil, de cantitățile demne de luat în seamă de votcă pe care le sorbea. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
s-au trezit încolăciți unul în jurul celuilalt. Oliver a urcat-o în mașina lui și a dus-o la Alton Towers, unde s-au provocat unul pe celălalt toată ziua să se dea în cele mai periculoase mașinării. Deși era înfricoșată de moarte, s-a dat în Nemesis, pentru că nu dorea să îi arate că îi este frică. Și, în momentul când ea se făcuse verde la față și se clătina, el râse și spuse: Prea mult pentru tine, iubita? Replică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
și ne vede în focuri pe podeaua holului? Hai, în sufragerie cu tine! Ascultător, el și-a ridicat cămașa și a urmat-o. Când ne furișăm așa, îmi amintesc de vremea când eram adolescent. Mi se pare sexy. Dylan o înfricoșase pe Clodagh cu amenințările lui legate de custodie, așa că ea era hotărâtă să nu le dea ocazia lui Molly și lui Craig să îi vadă pe ea și pe Marcus împreună în pat. Dar în acea săptămână, Marcus era foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Într-un bolnav catatonic. Izbutisem să mi-l pun În cap pe singurul eventual aliat din clădirea aceea ale cărei culoare dădeau spre uși cu cîte trei broaște Închise de două ori cu cheia. Noaptea se auzeau urlete care mă Înfricoșau și mă făceau să plîng. Mă informasem asupra cauzelor și provenienței acelor țipete. Mi se răspunsese: „SÎnt cei puși În cămașă de forță, vrei să li te alături?“. Astăzi o pot spune, au trecut atîția ani de atunci:, aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
unui cal rămăsese doborît pe caldarîm, la discreția cîinilor vagabonzi, care Începuseră să-i deschidă burta trăgînd cu colții, În timp ce cîțiva copii se uitau și azvîrleau În ei cu pietre. Tot ce am izbutit a fost să-i vedem fața Înfricoșată printre obloanele de la intrare. I-am spus că Îl căutam pe fiul său, Julián. Pălărierul ne-a răspuns că fiul lui era mort și că ori plecam, ori avea să cheme poliția. Ne-am Îndepărtat descurajați. Zile În șir am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
în pragul ușii ce dădea spre camera cealaltă, care continua să zâmbească cu rămășițele din râsul de mai înainte. Fetița nu suportă țipetele și o șterse pe loc la bucătărie; Lebedev chiar bătu în urma ei din picior, ca s-o înfricoșeze și mai mult, dar, întâlnind privirea prințului, care se uita la el derutat, rosti drept explicație: — Pentru... respect, he-he-he! N-are rost... dădu prințul să înceapă. Îndată, îndată, îndată... ca viforul! Și Lebedev dispăru iute din cameră. Uluit, prințul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Agrippina. Vipsania o trage de fustă să tacă. Și pe Antonia o deranjează reproșul nerostit și atitudinea Cal purniilor. Cu ochi scăpărători, sare în apărarea fiicei: — Pictează, sculptează, și va prezenta astăzi panegiricul ta tălui ei. — Al lui Drusus? se înfricoșează într-un glas cei trei. Plancina șoptește precipitat: — Da’ au trecut atâția ani de când a murit... — Optsprezece, răspunde sec Antonia. Vipsania se întinde și ia mâna Planciniei într-ale ei. — Era doar o copilă când s-a prăpădit taică-său
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
asta nu i-o poate mărturisi evreului... Pleacă ostenit pleoapele. Instantaneu, în întunericul minții lui zvâcnește o țeastă însângerată. Deschide din nou ochii și privește în jur cu un aer buimac. — Ce-i? întreabă Iulius Agrippa. Aerul lui deznădăjduit îl înfricoșează. — Ți-am spus. Un vis, bolborosește răgușit celălalt. Un vis blestemat. Răbufnește, înciudat parcă pe sine însuși: — Nu-ți închipui c-am ajuns ca femeile alea nebune care nu îndrăznesc să facă nimic, nici să călătorească, nici să ia medicamente
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
socoteala Statului a început să vorbească... Și nu s-au făcut ispășiri prin jertfe? se minunează Nero. — Semn rău, se aude o voce amplă de bas. Tiberius surâde căci l-a recunoscut pe Plautius Silvanus. După ton, pare și el înfricoșat de asemenea lucruri nelalocul lor, care amestecă de fapt categoriile pe care natura se presupune că le desparte. Poate că nu sunt decât zvonuri nefondate și de aceea n-au fost aduse la cunoștința pontifilor. Ca în Pannonia. Soldații i-
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
înșira crimele și hârtia îi tremura între degete, obrajii sublocotenentului de sub ștreang se umplură de viață, iar în ochii lui rotunzi se aprinse o strălucire mândră, învăpăiată, care parcă pătrundea până în lumea cealaltă... Pe Bologa, la început, privirea aceasta îl înfricoșă și îl întărîtă. Mai pe urmă însă simți limpede că flacăra din ochii condamnatului i se prelinge în inimă ca o imputare dureroasă... Încercă să întoarne capul și să se uite aiurea, dar ochii omului osândit parcă îl fascinaseră cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
milă. Apoi, în fața unei case cu ferestrele luminate, se auzi glasul generalului, iar Klapka tresări și zise: ― Eu mă opresc aici... să... Bologa nu răspunse și nici măcar nu salută, ci trecu înainte, mai repede, ușurat, bucuros că a scăpat și înfricoșat să nu-l cheme înapoi, ca și când căpitanul ar fi fost pricina apăsării ce-i încovoia sufletul. În curând coti într-o ulicioară strâmtă și apoi intră în ograda căsuței de nuiele, unde își avea locuința. Din fund, dintr-un șopron
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
legăna ușor. În cele din urmă Bologa, fiindcă micuțul răcnea din ce în ce mai speriat, acoperind cuvântarea de binevenire, îl trecu enervat în seama doamnei Bologa, care se împurpurase de rușine și de emoție. În brațele ei Apostol se mulcomi, privind însă mereu înfricoșat spre domnul cu barba castanie. De altfel, în aceeași seară Bologa avu o convorbire solemnă cu nevastă-sa în privința educației copilului. Îi dezvoltă în fraze pompoase niște principii, pomeni numele câtorva educatori celebri, sfătuind-o chiar să citească pe îndelete
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]