919 matches
-
abia se mai ținea în picioare. Fără ferestre, fără uși, fără țigle, fără vreun semn că odinioară viața fremătase între pereții ei. Dispăruseră, ca și cum n-ar fi fost nicicând, cozile de la casa de bilete. Zumzetul poveștilor din sala de așteptare. Înfrigurata așteptare a pasagerului. Nici un alt semn că la cheiul ajuns acum un mal de lut surpat fuseseră ancorate pontoane, acostau cândva de două-trei ori pe zi cursele pasagerului, că undeva spre pâlcul de sălcii trăgeau șlepurile și încărcau, zi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ușa din cealaltă parte a camerei. — Ce e acolo? — Camera mortuară. Terminase lucrul acolo cam de-o jumătate de oră și-mi scriam observațiile. În zăpăceala poveștii lui Bonaventura, Brunetti uitase de furia lui. Acum Îi era brusc frig, era Înfrigurat până În măduva oaselor, Însă sentimentul nu era furie. Cum arăta, dottore? — E bătrână puțin mai grasă, toată În negru. — Ce observații notați, dottore? — V-am spus, de la autopsie. — Care autopsie? Întrebă Brunetti, deși știa că Întrebarea nu-și avea rostul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de plumb. Stropii tumultuoși atacă ferestrele, aproape găurindu-le! E tăcere, nemișcare, vremea când totul e-n reverie, stagnând sub ploaia veninoasă adusă din cele mai aprige țări și purtată perpetuu peste tot. Prin ferestrele deschise pe jumătate, stropii intră înfrigurați, aducând și sunetele lor obsedante; cei care nu reușesc să pătrundă, se izbesc de sticlă și, amețiți, se preling până ajung pe pământ. Pitpalac! înștiințează mica pasăre din ceas că e oră fixă. Pitpalac-pitpalac! Este șapte..., șoptește meditativ Odette. Ora
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
a aruncat o privire feroce. —Ei, mă bucur al naibii de tare să aud chestia asta, a explodat el înainte de a se întoarce pe călcâie și de a se îndepărta cu pași apăsați. Alice s-a pierdut printre ceilalți nuntași în întunericul înfrigurat al bisericii și s-a așezat lângă părinții ei. În față stătea mătușa Frances. Din când în când, frunzișul roșiatic i se scutura violent în clipele când emoțiile erau pe punctul s-o copleșească. Alice așteptase cu nerăbdare să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ziua de Crăciun? Când, în sfârșit, Hugo a tras frâna de mână în față la Fitzherbert Place, era neobișnuit de ușurat să-și vadă casa. Ședința de cumpărături din după-amiaza aia fusese lungă, plictisitoare, aglomerată și, alternativ, când sufocantă, când înfrigurată, în funcție de insistențele Amandei de a intra sau de a ieși din toate magazinele existente în oraș. În acest răstimp, Hugo se decisese că urăște Crăciunul, că urăște Bath-ul și, cel mai tare, că urăște să fie omul care îi cară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
un pericol iminent. Un Detectiv ajuns în parcare, deschizând portiera mașinii, așezându-se pe scaun și rotind butonul radioului pentru a asculta un post de radio obscur, întro după amiază ce agoniza sub picăturile imense de ploaie nesfârșită. Un Scriitor înfrigurat (de ce nu și înfricoșat?) care pășea cu pași din ce în ce mai mici către momentul în care reflectoarele aveau să fie aprinse din nou, iar măștile aruncate de pe fețe. Fețe ridate, hidoase, inumane. Fețe spoite în culori cenușii, cu ochi holbați, apoși, aproape
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
deslușea ca din altă lume, închipuiri ciudate. Avea ursita lui și osânda lui. Știa asta!... In minte îi veniră vorbele bunicii Ileana, de la Zahorna... ”Apele vieții... rareori îs netede, dragu mamii, drag!” - Dar acum... acum e prea mult!... murmură el înfrigurat. Ii era teamă de osânda din el. Inima i se răsuci într-însul, ca un șarpe veninos, care îi dădea fiori și răcelli pe spinare, și fierbințeli în creier. închise ochii strâns, stâns până la durere și își strânse maselele să
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
fiecare clipă, din ce în ce. Stătea culcat în pat, pe spate, cu ochii mari deschiși ațintiți în tavan, și cu iuțeala gândului retrăi frânturi de viață din copilărie. Un zgomot abia perceptibil, îl făcu să tresară, doar urechea lui înfrigurată îl putea auzi. Zgomotul, ușor se apropia... Urmară clipe lungi , nesfârșite, de încremenire,... Cine știe cât a ținut, așa!... Nu mai răsufla, asculta nădușit de sudoare. Ușa se deschise încet... încet, și, în prag, o formă abia se arătă și înaintă până
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
demisolul clădirii vestitului liceu. Firesc. Totul, atât de firesc: și deplasarea spre canapea și Înclinarea trupurilor lor pe aceasta și cuibărirea ei, sub el, și Îndepărtarea pantalonilor lui, scurți, și a chiloților ei, din mătase, de culoare roz. Scurtul și Înfriguratul act sexual, care se consumă În acel segment de timp, va rămâne Încrustat, pentru totdeauna, În istoria nescrisă și nemărturisită a iubirii ce guvernează și va guverna, În continuare, fără Întrerupere, lumea! Se ridicară aprinși, transpirați, emoționați, plini de unul
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
largă, cu Înaltă măiestrie profesională realizată - o Încântare, prin ea Însăși, nu alta! Mai la o parte, sub o perdea de viță-devie, dincolo de care cu greutate se putea observa și Înțelege ce se petrece, era, de asemenea, o activitate deosebit de Înfrigurată. Las’că de către cine era perfect sănătos, și avea mirosul nealterat, se cam putea deduce, despre ce putea fi vorba, În partea ascunsă, deocamdată, publicului prezent la serbare. Căci, veneau, de dincolo de perdeaua de viță-devie, niște mirosuri, niște curenți, cu
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
a sunat Tinu și eu am crezut că mă strigă cineva? Parcă era vocea lui”. Trase un sertar de la noptiera pe care era așezată lampa de noapte și scoase telefonul din husă. Apăsă cu destulă emoție tasta centrală și privi înfrigurată ecranul. Nu indica nimic. Oftă lung și căută încărcătorul telefonului în același sertar. „Iată! De peste trei ani am grijă să-l încarc zilnic și... Pentru ce, oare? Dacă ar fi dorit... mă suna de multă vreme... Plătesc o cartelă aiurea
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
panouri cu arici. — nici nu știam că există arici în deșert, comentă Betty. tu știai ? — Deșertul e viu, spuse Ken. nu există niciun motiv să nu trăiască arici în deșert... Ken se instală la volan și Betty se chirci, ușor înfrigurată, pe bancheta de alături. Ken răsuci cheia în contact dar motorul începu să bolborosească oarecum îmbufnat, cu gîlgîituri avînd o notă de reproș. Ken încercă de mai multe ori să pornească mașina, la un moment dat chiar reuși să demareze
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Felix, ce mi-ai promis? Poate să ne-audăcineva. - Te iubesc! se tângui Felix și-i sărută mâna. - Te iubesc și eu, ți-am spus, dar ăsta nu-i un motiv să faci prostii. Felix împinse ușa mai tare, și Otilia, înfrigurată, nemai-putînd păstra poziția, fugi în pat, unde se așeză turcește, îmbrățișîndu-și genunchii și tremurând dinadins, ca să se încălzească. Felix îngenunche la marginea patului și-și așeză capul lângă poalele ei. - Te iubesc! - Știu asta, răspunse fata, trecîndu-și ușor degetele prin
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și căutător ca o pisică în preajma unei fripturi. Felix nu-și putea da seama, în definitiv, ce urmărea Stănică, și nici acesta nu i-ar fi putut explica într-un acces de sinceritate. Stănică nu urmărea nimic special, aștepta numai, înfrigurat, lovitura care să-i schimbe cursul vieții. Această relativă gratuitate a activității lui îl făcea fecund în idei și ascuțit în intuiții, ca pe un adevărat artist. Stănică era pretutindeni, întreba de toate, dădea sfaturi în toate direcțiile, era frate
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
putrezit a Operei, luna, toate deveniră păhărele de coniac. Chiar și aerul părea saturat c-o suspensie de picături de coniac. Senzație ațâțătoare ce împrospătase bateriile alcooliștilor de dedesubt, făcîndu-i să lopăteze tot mai vârtos și să boncăluiască tot mai înfrigurați pe zid!... Pentru a face din escaladare o activitate cât mai instructivă, deșiratul mârâi nervos. - Cine-i Omoroaica aia? Vreo drojdieră? - Hă! Cum te-ai bunghit că-i nume de gudulancă, cum ai pus botul!... Nu, bă, e o vrăjitoare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
două noi și costisitoare perechi de sandale. Pe Ulpiu l-au purtat pe umeri, ca pe-un campion de raliu automobilistic, până la biroul său. Aici s-a organizat, în cinstea lui, o scurtă percheziție. După o jumătate de oră de înfrigurate scotociri, tot peste ceea ce au putut da a fost un carnețel de adrese (fiecare polițist simte că vine un moment în care pentru a nota toate pițipoancele din viața sa trebuie să apeleze la un astfel de carnețel de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lui în Cuțarida și se apucă să numere banii strânși la nuntă. Puse miile una peste alta, adună sutele de metal într-un săculețe de pânză, sugrumîndu-l la gură, ridică perna și acoperi totul. Stinse apoi lampa și își așteptă înfrigurat nevasta, speriat că n-o să mai vină. Ii trecu o clipă prin gmd că ea a plecat peste maidan. Se uită afară. 47 Lina ședea rezemată de scînduii, privind cerul. Trecu o ceată de câini, mușcîndu-se și lătrând. Ea îi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de șișic Vara pleca. era adâncă și verde. Vântul culcase ierburile sălbatice. Frunza măselariței începea să îngălbenească. Gheorghe știa răcoarea asta care-i înfiora pielea și cerul ostenit, stins, cu lungi scame fumurii. Șobolanii ieșiseră din găurile lor și mișunau înfrigurați, tîrîndu-se după urmele sărace ale soațelui. Hoțul scuipa în silă. Erau mari, grași, cenușii ca fierul, cu cozile năpârlite. Alături, pungașii suceau babaroasele. Stăpânul mesteca zarurile în pumnul lui mare și negru și privea întunecat pământul bătătorit cu palmele. - Doi-doi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bucurie n6uă și necunoscută, cu durere, și plânse, și râse, îl mângâie și-l sărută și ea și rămaseră unul lângă altul multă vreme, încremeniți într-o îmbrățișare veche de când lumea. 270 Țăranii ședeau în același loc, ca niște curcani înfrigurați, cu mindirele lor roșcate pe umerii ridicați. Picoteau de-a-n picioarele. Dinspre Grivița tot mai cădeau sunetele curate ale clopotelor de la Sfânta Vineri. Lumina se schimbase puțin. Se apropia seara. Vetei i se făcu deodată frică. Avea în tot trupul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
glas stins: - Fugiți, mă, d-acilea, ce să caute lupii-n București! Tăcură, ascultând încordați. Acum nu se mai auzeau decât crengile pomilor, lovindu-se și frecîndu-se. - Un chibrit... aveți careva un chibrit? se dumeri cel dinții starostele. Se căutară înfrigurați. Neacșu găsi o cutie prin fundul nădragilor. Dădu să aprindă, dar crivățul stinse flacăra mică a bățului umezit. - Îți tremură mâna, ai? râse iar Anghel mânzește. Adu la mine. Încercă și el stricând câteva chibrite. Dumitru se uită îngrozit Împrejur
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se afla în temniță: Era în seara de Crăciun și Biserica Mamă era plină de lume rugându-se. Eu mă aflam nu foarte departe de altar și urmăream slujba evlavios, mă rugam, mă închinam, mă concentram gândindu-mă la Isus înfrigurat într-o biată peșteră, deasupra unei grămăjoare de paie. La un moment dat, pe altar am văzut zburând un șarpe, în clipa următoare dispăruse în absidă. Am început să strig, m-am îndreptat imediat spre preot și, cu glas tare
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
sus, spre Universitate, alții în jos, spre Piața Unirii. Oamenii grăbiți sau speriați seamănă între ei. Când tac, iau poziția ghiocelului, când sunt nedumeriți, par niște flori de toamnă. Cărându-și rădăcinile în spate, ca pe niște năvoade. Sau bulbii înfrigurați, la piept. Dar Costică Ologu nu vedea lucrurile în același fel, astăzi privea hăt-departe, peste oameni și lucruri. De aceea întrebă : — Câte picioare o avea Dumnezeu ? Lumea se apropia cu multe tulpini și picioare, ca un miriapod. Pe bune, își
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ioanide bani. Îi avea. Acum, că nu mai făcea caz de artă cu orice preț și renunțase descurajat la ideea unui București în stil grec, primea un număr foarte mare de comenzi. Devenise arhitectul la modă. În ciuda evenimentelor, se construia înfrigurat, deoarece oamenii cu depozite de bani, luîndu-se unul după altul, îi vârau în imobile. Și Saferian, la îndemnul Sultanei, își făcuse o casă alături de Ioanide. Biserica acestuia și palatul municipal de cartier rămăseseră neterminate și la construcția din urmă fiarele
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
frica resimțită noaptea, într-o pădure sau la marginea satului, lângă un cimitir. Frica aceasta nu mă surprinde; ea este prevăzută, știută, așteptată. Ea s-a desprins din gestul meu și face parte din scenariul hotărârii mele. Ea este așteptarea înfrigurată a desăvârșirii acestui scenariu, frică dramatică, desfășurată. Spre deosebire de frica cealaltă, care nu a părăsit sfera instinctului și pe care o împărtășesc cu tot ce este animal, frica aceasta a intrat în ordinea libertății și este frica autentic umană. Ea este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și de aceea, în mod esențial, curaj. Pe măsură ce frica se desfășoară și crește în desfășurarea ei, eu mă adun în mine. Așteptând deznodământul pe care hotărârea mea l-a proiectat, toată ființa mea se adună în frică. Însăși această așteptare înfrigurată determină strângerea mea în mine. Frica este punctul de supremă concentrație a ființei mele dinaintea deznodământului nefast. De aceea, mai mult decât oriunde, în frică eu sânt În timp ce mă adună între hotarele ființei mele, frica îi trasează și îi măsoară
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]