934 matches
-
locotenentul se opri iarăși în fața lui Klapka: ― Domnule căpitan, te rog... te implor... Scapă-mă!... D-ta mă poți scăpa!... Nu vreau să mă duc pe frontul... Klapka ridică ochii la el, neînțelegînd ce vrea. Bologa însă urmă tot mai înfrigurat: ― Trebuie să se găsească un mijloc de salvare!... Mutați-mă la un regiment care rămâne aici!... Ori trimiteți-mă înapoi în Italia, oriunde, numai acolo nu!... Voi lupta ca și până azi, jur! Voi... Am trei medalii de vitejie, toate
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apoi deodată, când se aștepta mai puțin, drept în față, chiar în sectorul bateriei, stârnită parcă de sfidarea lui, o lumină orbitoare și mândră, zvîrlindu-și întîile raze spre cerul căptușit cu nouri și apoi coborând pe pământ, repede, cu tremurături înfrigurate. Apostol închise ochii, înfricoșat ca în fața unei fantome, uitîndu-și tunurile și mânia, uitând tot, parc-ar fi visat. ― Hei!... Dormiți acolo?... Tunurile!... Nu vezi reflectorul? bombăni îndată un glas gros, batjocoritor, la câțiva pași, în șanțul infanteriei. Bologa se dezmetici
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în curând, le va trimite vești mai bune... Dar, înainte de-a așterne vreo slovă pe hârtie, își luă seama: orice înștiințare s-ar putea să le pricinuiască neplăceri... În schimb se apucă să studieze harta frontului cu o atenție înfrigurată, să tragă linii cu degetul, să-și aleagă un drum scurt, ferit... Așa îl găsi Petre când îi aduse cina. ― Știi că azi mi-e foame de aș fi în stare să te mănânc și pe tine?! strigă Bologa râzând
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în care se putea citi locul tuturor unităților, începînd de la companii, ba pe alocuri chiar de la plutoane. Îi plăcea mai ales că azi se orienta mult mai bine ca atunci, pe teren. Atunci a fost atât de mișcat, atât de înfrigurat din pricina hotărârii de-a trece negreșit. Sau poate din pricina boalei? Dacă nu cumva din pricina lașității, fiindcă orice clipă petrecută aici îi slăbea încrederea în propria-i voință și-i rodea însăși credința... Urmări cu creionul drumul de atunci, până la adăpostul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
veni plutonierul, de asemenea cu cască, ținând ceva pe brațul stâng și în mână, cu privirea speriată, ca și cum ar fi fost sigur că pretorul are să-i facă vreo observație aspră. În întunericul ușii, afară, se zvârcoleau capete multe, sclipeau ochi înfrigurați, ca o vedenie dintr-o baladă sângeroasă. In mijloc, neclintit, cu părul lung, puțin vâlvoiat, Apostol cerceta din ochi, fără a-i învîrti în orbite, cu luciri repezi, fața pretorului, hârtia din mâna lui, casca plutonierului. Și în fiece clipă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acum idei clare, dar mai târziu, după ce va fi cutreierat toate cafenelele ca să-și istorisească povestea, și să fie cinstit de toți patronii, va scorni un întreg roman. Către miezul nopții, va ajunge beat criță, zbierând numele fetiței, scoțând tremolouri înfrigurate, și scăpându-se în pantaloni, ușurându-se de toate paharele băute în dreapta și-n stânga. Târziu, la sfârșitul serii, umflat și vânăt ca un porc, nu mai schița decât niște gesturi, în fața unui public numeros. Gesturi frumoase, serioase și dramatice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
gras, pământ strămoșesc! - întări Parnasie. Pui un bob, din el răsare, așa, ceva de speriat! Dar de ce l-au luat, asta nu mai știu. Căzură pe gânduri. Povestea lui Parnasie îi tulburase. Chiar, ce le trebuia ălora pământ? — Fraților - șopti înfrigurat Cancioc - nu-i a bună. Să știți că acolo ni se pregătește ceva. Se uitară cu toții, mai pe față, mai pe ocolite, în sus, spre cer, doar-doar li se va arăta un semn. Cerul - ioc! Episodul 29 POVESTEA LUI CANCIOC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai stăm la Doamna, din pricina chestiei. Eh, și asta-i viața. Dormeam. Adormisem după amiază. M-au trezit din somn chiote, apoi Împușcături pe-aproape, apoi din nou chiote prefăcute În chiuituri de bucurie, ca la nuntă - și iar Împușcături. Înfrigurat de somn, cu toate că afară-i cald și bine, cobor În curtea pustie: unde-or fi gazdele? Dar mama? Mama, unde-i? Străbat ograda prin troscotul gros și gras, răcorit de umbra lungită a asfințitului; trec pe lângă o căruță fără cai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
o plasă cu ochiuri inegale. Mi-am ațintit privirea asupra autobuzului și am fost imediat capabil să-l simt, viu, ca și cînd ar fi fost o prelungire a trupului meu - treptele uzate, amplasarea barei de sprijin, interiorul Întreg, căutarea Înfrigurată a unui loc liber, anunțul care atîrna În spatele scaunului Șoferului, mirosul special - amestec de oameni și benzină, vibrațiile motorului care variau În funcție de anul fabricației. Purtat de aceste impresii, am Început să mă mișc odată cu autobuzul. Nenumărate stații importante, priveliști mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
scriu un roman, e adevărat, doar schițez... Mă pierdeam în pădurea aceea imensă, lăsam pe Lișca la pas, ajungeam la o poiană largă... stam un timp, mă uitam, mă uitam, era ca o feerie, ca un basm... Apoi mă întorceam înfrigurat... mă pătrundea gerul... De fapt, în jurul Dolhascăi, erau păduri nesfârșite... Și la o margine Siretul... Iar chiar pe lângă casa în care stam, mai în spate, unde zăcea și o piuă veche, stricată, curgea Șomuzelul... acolo prindeam porcușori, niște pești mici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
a sunat Tinu și eu am crezut că mă strigă cineva? Parcă era vocea lui”. Trase un sertar de la noptiera pe care era așezată lampa de noapte și scoase telefonul din husă. Apăsă cu destulă emoție tasta centrală și privi înfrigurată ecranul. Nu indica nimic. Oftă lung și căută încărcătorul telefonului în același sertar. „Iată! De peste trei ani am grijă să-l încarc zilnic și... Pentru ce, oare? Dacă ar fi dorit... mă suna de multă vreme... Plătesc o cartelă aiurea
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
brațe. Mut de uimire și de spaimă, uitam instantaneu poezia pe care trebuia să o recit și, până să mă dezmeticesc, Moș Crăciun sub formă de mână pleca de la geam... Asociam plecarea lui Moș Crăciun cu venirea tatei. Tata intra înfrigurat pe ușă și spunea că bunica se simte bine. Nu mică îi era mirarea când afla că, între timp, mă vizitase Moș Crăciun. Înșiram darurile în mijlocul casei, ca să le pot admira. Mama își păstra mina critică: „Prost Moș Crăciun a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
meu. Inclusiv cursurile de teoria literaturii (de care mă întrebarăți mai la deal) au contribuit la întărirea acelei convingeri ce părea de nestrămutat. Povestirea Păcătosul o așternusem pe hârtie în vara lui ’87 (atunci când mă întorsesem de la militărie și așteptam, înfrigurat, începerea anului întâi de facultate) și cu ea mța debutat Profesorul Eugen Simion exact la cinci ani după ce fusese scrisă și cruțată de la nimicire. Ca să nu mai pomenesc de prefața pe care domniațsa a făcutțo primei mele cărți... Nu, hotărât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
muncii!...) mai spumoasă, la o Posadă în care peste toate speranțele tale de normalitate, progres, civilizație, economie de piață, bunăstare, dorință de muncă să fie prăvăliți bolovani și stânci ale nesimțirii, cruzimii și ipocriziei. Estimp, lumea politică din Absurdistan dezbate înfrigurată o întrebare fundamentală: cine a bătut recordul la mită depășind baremul de 6 milioane de lire sterline? Cine? Scârbit și neputincios, Codruț 10 iunie 2006 La colocviu (sau viața de intelectual de Bucarest): - amabilități inutile; - bârfe, multe bârfe; - priviri încrucișate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
pune probleme să plecați în seara asta altundeva decât la Arbore, soția mea Ștefana și cu mine vom fi bucuroși să vă avem oaspete. Vă cunoaște și ea din amintirile mele. Bănuiesc că veniți de departe, că sunteți obosită și înfrigurată ; mâine în liniște vom face un plan de bătaie. Dacă există sau a existat vreo localitate care începe cu X pe o rază de două sute de kilometri, nu ne va scăpa, fiți liniștită. Dar acum... Ascultați ! Se aud zurgălăii. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
nu le rememorase, considerase că trebuie să le lase să zacă acolo, departe, în urmă. Poate că tocmai fuga Elenei îi ascuțise în minte și în trup toate acele gânduri, desigur, iertând-o pe Elena se credea cumva părtașă, participa înfrigurată, o însoțea în minte pas cu pas, seara se simțea de-a dreptul excitată, ceva ca un tăvălug fierbinte îi cutreiera carnea, se încovoia peste pânza de olandină, dar fața toată îi radia de zâmbet. Tatăl abia de-și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cât ești de slăbuță, te suflă vântul, Carmina. Ea zâmbea și începea să cedeze, în copilărie existase același argument, dacă nu mănânci o să te sufle vântul și ea, pe jumătate încântată, pe jumătate speriată, se și vedea plutind prin aer înfrigurată, cu veșmintele fluturând și cum într-un târziu, vântul scăzând din intensitate o depunea pe un pământ străin de unde ea pornea imediat în goană să caute casa părintească, va alerga tot mai speriată, încolo și încoace și toate locurile din jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ajuns să se gândească la el cu intensitate, ca bărbatul să se smulgă din preajma televizorului, în fața căruia se abandona și să înceapă să se plimbe prin camere cu mâinile la spate, așa cum făcea el, ca un leu în cușcă, indecis, înfrigurat, și gândul să-l poarte către ea ca la o posibilă schimbare de decor, tot mai stăruitor până când va înlătura toate piedicile din cale, își va îmbrăca scurta și va coborî scările sărind treptele din două în două, grăbit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nuanțele de albastru și verde, reprezintă o scoică uriașă, un spațiu închis pe jumătate, o forță care te copleșea de la bun început și-n mrejele căreia te aflai indiferent dacă voiai sau nu voiai. Plecase în pripă de acasă, plecase înfrigurată de spaimă. Tuburile de deodorant, de cremă se loveau unele de celelalte în interiorul geamantanului, mai târziu, privind absentă pe fereastra vagonului, realiză că gestul ei nu însemna o fugă, ci o eliberare, trebuia să fie conștientă de asta și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lovi la genunchi, dar continuă să meargă. Auzi plesnetul tentaculelor În contact cu pereții, unduindu-se În urma sa. „O armă, trebuie să găsesc o armă!“ Ajunse În mica bucătărie cu tejgheaua metalică, unde se aflau câteva cratițe și tigăi. Deschise Înfrigurat sertarele, căutând un cuțit. Găsi doar un cuțitaș și-l aruncă scârbit. Auzi tentaculele apropiindu-se. În clipa următoare, se pomeni trântit jos, casca izbindu-i-se de podea. Norman se ridică În picioare, evită tentaculul și alergă mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
era un pat normal. Nu era destinat somnului. Așa că n-avea cum să fie oxigen aici. La dracu’! Deodată mâinile sale atinseră un cilindru metalic agățat de perete. La unul din capete avea ceva moale. Moale. O mască de oxigen. Înfrigurat, Își puse masca peste gură și peste nas. Pipăi recipientul, răsuci robinetul. Auzi un șuierat și inhală aerul rece. O senzație de amețeală intensă, după care mintea i se limpezi. Oxigen! Era salvat! Încercă să evalueze dimensiunile cilindrului: avea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
noastre!), de mulțimea apartamentelor devenite iarna - frigidere, iar vara - cuptoare. Totuși, „a fost boierie curată față de acum, afirmă părinții noștri”. Adică, ai jurnalistei în chestie. Ori sunt uituci, ori confundă binele propriei tinereți cu „binele” de obște, al unei țări înfrigurate și înfometate. Să crezi și după aproape un sfert de secol că Occidentul făcea pe el în fața „avântului” economiei românești este pură copilărie! Să-ți imaginezi ce sperietură trăgeau mașinile BMW, Volvo sau Ford la apariția neînfricatei noastre Dacii pe
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
noastre!), de mulțimea apartamentelor devenite iarna - frigidere, iar vara - cuptoare. Totuși, „a fost boierie curată față de acum, afirmă părinții noștri”. Adică, ai jurnalistei în chestie. Ori sunt uituci, ori confundă binele propriei tinereți cu „binele” de obște, al unei țări înfrigurate și înfometate. Să crezi și după aproape un sfert de secol că Occidentul făcea pe el în fața „avântului” economiei românești este pură copilărie! Să-ți imaginezi ce sperietură trăgeau mașinile BMW, Volvo sau Ford la apariția neînfricatei noastre Dacii pe
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
panouri cu arici. — nici nu știam că există arici în deșert, comentă Betty. tu știai ? — Deșertul e viu, spuse Ken. nu există niciun motiv să nu trăiască arici în deșert... Ken se instală la volan și Betty se chirci, ușor înfrigurată, pe bancheta de alături. Ken răsuci cheia în contact dar motorul începu să bolborosească oarecum îmbufnat, cu gîlgîituri avînd o notă de reproș. Ken încercă de mai multe ori să pornească mașina, la un moment dat chiar reuși să demareze
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
întreb eu odată... Ba nu, Ștefane, să n-o întrebi... Las’ că am să vorbesc eu cu dânsa... Tudorița avea de câteva zile bănuieli. De ce nu mai este fata lui Sanis ca nainte vreme? De ce a început să vorbească așa, înfrigurată, despre atâtea? De ce spionează? De ce dă tot mai rar prin casa ei, și-n schimb, una-două, dă năvală ziua în maghernița roșie a Reizei? Începu să pândească dughenița din față. Căuta să înțeleagă ce se spune acolo, între cele câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]