816 matches
-
la fel de insuportabil ca durerea ei. Chipul energic se nărui, dădu ochii peste cap, trupul i se răsuci, Își cuprinse pîntecele cu amîndouă mîinile de parcă i-ar fi fost smulse măruntaiele. Doi gardieni se iviră, alarmați. - O să ne Întoarcem mai tîrziu... Îngăimă Marie. Yvonne, dînd dovadă de o forță nebănuită, Îi dădu la o parte pe gardienii care voiau s-o ducă de acolo. - Nu! Stați! Au ucis-o, trebuie să plăteasă! Nu vreau ca vinovații să scape basma curată! - Vinovații? - Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
clipă, chiar crezu În fantome. Apoi mîna Îl apucă de beregată. O mînă cum nu se poate mai reală. PM vru să se zbată, dar se afla cu totul la cheremul celuilalt. Cu traheea comprimată, cu ochii ieșiți din orbite, Îngăimă că Gwen fusese cea care Îi trăsese după ea. „Dacă bați În retragere”, Îi lansase ea lui PM, „n-ai să faci niciodată parte din banda noastră!”. Apoi nu mai avu aer, cuvintele i se opriră În gît. Ultima imagine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
șase copii Îi lăsaseră pe cei doi bărbați grav răniți să suporte asaltul valurilor fluxului, iar cînd grota se umpluse, se cățăraseră unul cîte unul În pasajul secret. - Nu ne-ar fi putut niciodată urma, În starea În care erau, Îngăimă PM, În lipsă de alte argumente. Nu eram decît niște puștani, era doar un joc stupid... Nu ne Închipuiam că un vas ar putea veni să se zdrobească de recife. Nu voiam să facem rău nimănui... - Dar pe tînăra femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
direcția noilor sosiți. - Continuă să nu scoată o vorbă. Totuși mă aude, sînt sigur. Marie luă fotografia pe care i-o Întindea Armelle, tresări văzînd portretul și i-o dădu apoi lui Lucas. - Am avut aceeași reacție ca dumneata, Marie, Îngăimă Armelle. E ceva lipsit de orice noimă. N-am făcut niciodată poze cu Ryan și cu tata... - CÎt timp a rămas goală camera lui? Întrebă Lucas cu duritate. - Tata a coborît la amiază pentru dejun, Îl informă PM venind mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu toții avură impresia că strigătul se repercutase pînă la capătul digului. Acordeonul amuțise. Oaspeții plecaseră pentru a-i lăsa să-și pună lucrurile la punct În cadrul familiei. Conștientă de privirile părinților ei, ale lui Anne și ale lui Christian, Marie Îngăimă: - Voiam doar să spun că nu e momentul. - Și cam cînd crezi că are să fie? Întrebă Christian cu amărăciune. Peste alți treizeci de ani? - SÎnt atîtea lucruri de pus la punct, bîigui ea, conștientă că evită răspunsul. Hotelul, șantierul... angajații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
vrei, spuse el apăsînd pe buton. Ușile ascensorului se Închiseră Încet În urma lui. Își Înghiți lacrimile, se Întoarse și se izbi de căutătura urîtă a lui Christian care stătea În pragul apartamentului. - Îmi... Îmi pare rău, se mulțumi ea să Îngaime. - Nu pe cît Îmi pare mie. Trecu pe dinaintea ei și coborî scara. Era singură. * * * Neliniștea Îl Împiedica pe bătrîn să doarmă. Așezat În fotoliul Întors spre fereastră, privea trîmbele de ceață Împinse de vînt care năpădeau parcul, cînd urechea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ar fi fost așa, n-ai fi trișat așa cum ai făcut-o făcînd pe salvatul ca prin minune. Și toate astea pentru ce? Ca să se vorbească despre tine? Ca să obții cîteva contracte În plus? Îi Întinse caseta. - Ce e asta? Îngăimă el. - O parte din tine pe care nu o cunoșteam. Se Îndepărtă, surdă la chemările lui. * * * Pentru că Începuse să acționeze, știa de acum că va merge pînă la capăt, era datoare să-i dezvăluie lui Ryan identitatea ei. Habar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Singurul ei camarad pleca? Dar pentru ce? Cine-l alungase? Te-au speriat lupii tineri, Lupino! Te-au amenințat; te amenință de-o bună bucată de vreme, și tu n-ai avut altă treabă decît să-i asculți... reuși să îngaime, gîtuită de emoție, lupoaica. Tu mă cunoști, Hana, atîta cît să știi că nu există lup în pădurea asta care să mă sperie pe mine, răspunse calm puiandrul. Nu m-a alungat nimeni, n-a trebuit s-o facă. E
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
că Teofilo urmărise până la sfârșit mișcările asasinului, Înainte ca ochii să Îi fie arși de lichidul clocotit. Își imagină spectacolul Înfiorător ce avea să apară, odată Îndepărtat stratul solidificat. — Mai negi că un vrăjitor Își face mendrele În cetatea noastră? Îngăimă Bargello În spatele lui. Mortul părea să Își strige acordul, cu gura deschisă În urletul de pe urmă. Lui Dante i se părea că se cufundă În delir. Până În acea clipă, Își concentrase toată atenția asupra trupului chinuit. Privirea Îi alergă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și tresări. — Dar s-a Întâmplat acum mai bine de o săptămână! De ce ai așteptat atât ca să Îmi aduci la cunoștință? Celălalt roși, stânjenit. — Controlul registrului se face numai din zece În zece zile... Omul meu nu-și putea Închipui... Îngăimă el. Poetul ridicase glasul fără să vrea. Se grăbi să Își coboare din nou tonul. Așadar, ceea ce Îi spusese infamul acela de Giannetto era adevărat, dacă și Bargello era sigur de prezența celor doi meșteri din Como. Dar era oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pachuco: — Hola, Tomas. Am clătinat din cap și m-am întins să mă dezmorțesc. Brațele și spinarea mă dureau cumplit și articulațiile degetelor de la mâna dreaptă îmi zvâcneau. Blanchard îi punea cătușele mexicanului, iar eu n-am putut decât să îngaim: — Ce naiba a fost asta? Blanchard îmi zâmbi: — Scuză-mi proastele maniere. Domnule polițist Bucky Bleichert, dă-mi voie să ți-l prezint pe señor Tomas Dos Santos, pe numele căruia s-a emis un mandat general de arestare pentru infracțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
o lumină de un galben încins. Mi-am ridicat privirea spre lumina orbitoare și m-am simțit ridicat de jos. Duane Fisk și Jimmy Lennon au răsărit lângă mine și m-au luat de brațe. Am scuipat sânge și am îngăimat: — „Am învins.“ La care Lennon mi-a răspuns: — Nu în seara asta, băiete! Ai pierdut prin K.O. în runda a opta. Când mi-a picat fisa cum stau lucrurile, am izbucnit în râs și am dat să-mi eliberez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
graseiat: Maddy, fetițo, n-ar trebui să te vânturi prin locuri atât de nepotrivite. Nu se face să fii văzută în compania unor persoane indezirabile, fătuco. Picioarele îmi tremurau ca pe vremuri, când așteptam gongul primei reprize. Sunt polițist, am îngăimat. Madeleine Sprague reveni la vocea ei normală. — Ooo? Deci mai nou tati cumpără și polițiști. — Nu m-a cumpărat. Îmi întinse banii și mă măsură din cap până-n picioare. Nu, probabil că nu. Dacă ai fi în slujba lui, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Domnule Bleichert. Mi-am ridicat privirea, fiindcă vocea aceea suna extrem de fericită și de normală. Era Martha McConville Sprague, care-mi întindea o foaie de hârtie. Am luat-o cu mâna liberă. Martha îmi zâmbi și plecă. Madeleine continua să îngaime scuze, iar eu m-am uitat la desen. Ne reprezenta pe noi doi, amândoi în pielea goală. Madeleine stătea cu picioarele rășchirate, iar eu lăsat în jos între ele, îi ciufuleam veverița cu niște dinți imenși, à la Bucky Bleichert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cu Betty Short, iar Lee obținea victorii prin K.O. și trăia cu Kay - și, ciudat, eram din nou o familie. — Mai întâi Blanchard, iar acum tu. Cine urmează? Willie Pep? Am revenit imediat cu picioarele pe pământ și am îngăimat: — Când? Când l-ai văzut? Am căutat cu privirea în jur și am dat cu ochii de o namilă de bătrân. Chipul lui era numai piele tăbăcită și oase sfărâmate. Un sac de box. Dar vocea nu era a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Iacob își făcea declarația, Ada dădea din cap aprobator. Zilpa s-a albit când și-a auzit numele. Laban, care-și petrecuse săptămâna beat de bucurie că i se măritase fiica, era atât de stupefiat încât de-abia a putut îngăima ceva în semn de protest, și-a ridicat mâinile la cer, i-a blestemat pe toți și s-a întors în întunecimea cortului său. Rahela a scuipat la picioarele lui Iacob și a plecat furioasă. Cam pe la sfârșitul săptămâinii nupțiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
petele suspecte din obraz îmi dădeau impresia că era măcinat de o nefericire fără leac, ca de o boală. Din când în când își mângâia bărbia cu degetele groase, noduroase. Nu vă deranjez? am izbutit în cele din urmă să îngaim. — Eu dorm ziua, domnule sculptor. Doar seara revin la viață. Ascultându-l, îl vedeam în același timp vorbindu-mi din oglinzi. Cuvintele lui ieșeau parcă din mii de guri, adresându-mi-se prin toate. Și nu mi se adresau numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un timp își ridică fruntea. Stelele erau multe. Ochii soldatului căutară steaua de la miazăzi. O găsiră, atârnată în același loc, ca un ochi alungit și plin de mânie. Mâna lui Iahuben se ridică tremurătoare spre stea și buzele lui veștede îngăimară: - Dar steaua asta? Auta se întoarse repede într-acolo, după aceea își plecă ochii în pământ și nu putu să spună nimic. Trecu un răstimp de tăcere. Auta privi din nou steaua, apoi pe Iahuben. Apa limpede a unui zâmbet
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care bărbații n-o puteau ghici, îi surâse și o trase de mână pe lespedea pe care ședeau. Mai-Baka se uită cu gura căscată. Auta zâmbi și îl întrebă: - De ce te uiți așa mirat? Mai-Baka întoarse capul spre el și îngăimă, parcă trezit din visare: - Cine a mai văzut robi să stea alături de zei? Sau am înnebunit eu și tot ce mi se pare că văd numai mi se năzare! - Nu ți se năzare nimic, arcașule, decât un singur lucru: ți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cobori mai jos. După un răstimp, pământul se putea zări ușor. Cârmaciul trase de un mâner și carapacea se dădu în lături de sub podeaua străvezie. Uitîndu-se în jos și zărind oglinda unei ape largi, Mai-Baka arătă cu mâna într-acolo, îngăimînd: - Ce se vede jos? - Marea Dulce și obârșia râului Hapi, îi răspunse Auta. Ntombi privi din clipa aceea numai în ochii lui Mai-Baka; iar Mehituasehet, văzând aievea muntele de unde izvora râul dătător de viață despre care se spuneau atâtea povești
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
într-un papuc, care în buca goală, de se provocase afluxul în bloc... ... Ne vede ăsta al lui Neta, direct la etajul cinci, ciuciți pe covorașul lui, cocoțați pe balustrade și întrerupătoare, cam nădușiți și doar în condiția fizică și îngăimă: "Ce e, bă, la ușa mea? Daciada?" - Rupe din efecte, Genele, că somnolăm cu toții după replica ta... 72 DANIEL BĂNULESCU - "Nene"... zic eu... Că-l știam cât e de felcer la serviciul ăla al lui de asistent medical. "Nene"-i
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a ciucit, pe vine, să descifreze. "...E un campion complex și rafinat..." Unde citești asta?" Și mi-a relevat, reliefate în poleiala argintie, siluetele fumegânde parcă, ale unei retorte și ale unui cuptor alchimic. Pare un alambic de țuică" am îngăimat eu. "Practică o meserie transmigratoare și captivantă" mi-a decriptat, plecând de la un fascicol de lumini și-un sector de cerc, ca o anvelopă, decupat dintr-o reptilă asiată, străduindu-se să-și înfulece singură coada. "E un biciclist" m-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu plata, 330 DANIEL BĂNULESCU Înșfăcând un halat - intenționam să înjur, înveșmîntat cât mai civilizat - am executat pașii aceia mici și lipicioși cu care atacă crocodilul și am ridicat receptorul. - Aurelian! s-a auzit o voce de damă. Aurelian! a îngăimat cald și înlăcrimat o voce de damă. Nimeni nu îndrăznise să mi se adreseze cu numele acesta atât de stupid. M-am simțit răscolit, mi-am făcut o cruce, superstițioasă, mentală și, trântind receptorul, n-am mai lăsat-o să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
față de mine? Femeia a fost destul de surprinsă de întrebarea atât de directă care venea din partea unui om care, până atunci, răspunsese la toate încercările ei de a face conversație cu o atitudine indiferentă. Păi, țin foarte mult la tine, a îngăimat ea. —Ții la mine, deci? Tonul vocii lui Jake era lejer batjocoritor. —Așa cum ții la papucii ăia vechi pe care i-ai depozitat sub scară? Puștiul s-a îndreptat către ușă, numai că Fiona a înșfăcat unul dintre mânerele genții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
un desen nevinovat de copii. Ia uitați-vă, băi, n-are puță!, zise Goanță amuzat și râse prostește, uitând parcă pentru moment ce era cu el acolo. Dar nimeni nu-l luă În seamă. Nu putem să-l lăsăm aici, Îngăimă Libelula... Trebuie să facem ceva. Cred că e mort! Mi-am lipit urechea de pieptul său. Mirosea a iarbă și a ceva ars. Nu distingeam niciun sunet. Doar tăietura aceea adâncă și neagră, cu puțină apă În ea, mă Înspăimânta
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]