945 matches
-
de nevinovăție, candoare și amor din fața ei... dar am schițat-o... E de sărutat schița. mea. Poate că e una din cele mai nimerite din câte - am zugrăvit. Am pus-o lângă mine. Deconcertare și o dulce resignație. Un profil îngeresc. I-am spus cuvinte bune. O rază de speranță în acea amabilă mâhnire a feței. O adorabilă schiță. Dar simt că din ce în ce schițele se familiarizează cu inima N-o iubesc. Nu. Adio, părinte. ........................................................................................................................................................ 0 iubești, fătul meu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nevăzute asupra clapelor, aerul se auri de note divine, cerești: bătrânul se plecă ca pentru a îngenunchea, ochii murindei se deschiseră și ea începu să cânte. Cântecul unei murinde. Notele zburau când puternic, când încet, abia auzite, ca suspinele arpelor îngerești - era unul din acele cântece superbe a acelui maestro divin în țipetele {EminescuOpVII 190} sale, Palestrina. Murinda cânta... dar ce fel! Un timbru ca a unui clopot de argint... Cântecul pianului se stingea sub degetele uneia - cântecul pe buzele celeilalte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca și când l-ar fi cunoscut de zeci de ani... {EminescuOpVII 290} Dar lui însuși purtarea aceasta nu-i părea deloc ciudată. Trupul cel dulce și alb ca zăpada a acestei minunate femei i se părea atât de sfânt, de atâta îngerească curăție, încît i-ar fi fost ciudă dacă ea s-ar fi rușinat de-a i-l arăta cu atâta libertate. Ea se uită în oglindă, apoi se uită lung și visător la dânsul, ca și când ar fi fixat un punct
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
interesul egoist. Ele sunt agenții educației morale (apud Bălcescuxe "„Bălcescu,Nicolae"), din cauza capacității de jertfire. În calitate de „mume de familie”, femeile educă moral națiunea. Liberalii români au omagiat „femeia Madonă” a cărei puterexe "„putere" vine din iubire: „Ea este o «ființă îngerească», o «zeitate care trăiește numai din veața noastră, n-are altă bucurie decât bucuria noastră, nici altă fericire decât fericirea noastră»” (a se citi: a soților și fiilor) (Bălcescuxe "„Bălcescu,Nicolae", Opere, tomul I, vezi Popaxe "„Popa,RalucaMaria", 2002, pp.
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
fizic al ființelor aeriene: ele trec printr-o rapidă metamorfoză care Înseamnă degradarea În ființe materiale. Elementele aeriene trec și ele printr-o stare de „desfigurare”. Eterul duduie, firmamentul saltă, explodează, lumina se preface În foc negru și roșu, aripa Îngerească se Înnegrește, totul intră Într-un imens vîrtej fumegător. Viziunea prăbușirii se prelungește cu imaginea unei imense gropi de foc. Este, mai Întîi, „uietul”, cosmic, vîjÎirea corpurilor care se surpă urmărite de trăsnete „Înmulțite”, aprinderea haosului, lățirea (dezagregarea) În spațiu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
specială de obiecte. Peisajul liric este format și la el din mai multe peisaje. Ici (În Doine) e vorba de „lunca Înverzită”, de „valea tăinuită”, colo ( În Lăcrimioare) de cîmpia cu „dulcea-i liniștire”. În Mărgăritarele apare „plaiul frumos”, „plaiul Îngeresc”, Într-un sonet este divinizat lacul turistic, sărbătoresc. În multe poezii pătrunde spectaculos marea cu munții spumegători de valuri, marca „vastă și triumfală”, „nemărginit safir”, „cuib [de] smarald” etc. Admirația este totală, viziunea este feerică, nimic pe lume nu absoarbe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
suspin, Leagână-n tăcere dalbe flori de aur? Unde pe-ale rodii salbe de rubin Flutură verdeața frunzelor de laur? Acolo-mi e dorul, acolo mă vreu; Pe-ale tale brațe du-mă, dragul meu! Auzit-ai, frate, de-un plai Îngeresc, Unde Înflorește scumpa nălucire? Unde a iubirei dar dumnezeiesc Ca cerescul suflet are nemurire? Acolo-mi e dorul, acolo mă vreu; Pe-ale tale brațe du-mă, dragul meu! Dar ce zic? Ah! unde, unde este plai Mai frumos, mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nefertil. Numai jalea e „fără margini”, numai dorul este „fără hotar”, numai Îndrăgostitul fără speranță simte Îndemnul să se arunce pe un cal și „prin văzduh să-noate, / pășind peste-orizonturi, zburînd peste cîmpii”... Neliniștea poetului visător este scurtă, un „acord Îngeresc”, un „glas prietenesc” plutesc prin aer și-i dezmiardă urechea. El nu simte, În consecință, dorința „să nu mai facă parte din trista omenire”, să se piardă, cu alte cuvinte, În orizonturile goale. CÎmpia apără, astfel, o nerăbdătoare afecțiune și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vede, o zărește Ca o stea care lucește Și-n văzduh se mistuiește. În codrii mereu pustii Unde urlă fiare mii...” În acest peisaj global, totalizant, nuanțele se pierd. „Codrii de verdeță”, „munții [... ] răsunători” văile Înverzite, recile izvoare șopotitoare, plaiurile Îngerești, luncile armonioase formează un spațiu față de care poetul manifestă cea mai pură evlavie. Peste acest spațiu se arcuiește un cer „care zîmbește” mereu (Adio Moldovei), drumurile sînt de flori (Întoarcerea În iară), În poiene pasc zimbrii și peste „dalba moșie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
viu, esteticește, decît poeziile lui de dragoste este Jurnalul citat, În care transpar exaltarea și teama obscură de moarte. Poeziile sînt pline de Îngeri și fețe de crin dalbe și gingașe. Nici vorbă de senzualitate. Erotica lui Alecsandri este enervant Îngerească. Am putea reconstitui un portret feminin care nu diferă, În esență de portretul romantic cunoscut. Lipsește lui Alecsandri doar acea ardoare dezechilibrantă a pasiunii pe care o aflăm la Bolintineanu, poet cu mijloace estetice mai reduse decît ale lui. Femeia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de o melodie divină, melancolică... Voluptatea se termină aici... În Steluța, Emil, 8 Mart, care i-au adus lui Alecsandri reputația de mare poet al dragostei, tonul este mai intim, versul vorbește la persoana Întîi. Se observă imediat Întreaga figurație Îngerească. Vorbind de multe misteruri, poemul este, În fapt, fără mister. Simpatia pe care o trezesc, totuși, aceste versuri vine din faptul că ele ating o situație existențială fundamentală. Oricît de schimbată ar fi sensibilitatea noastră estetică, nu putem rămîne indiferenți
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lin În viață Precum un soare dulce În veci neasfințit! Așa nu te vei stinge din minte-mi niciodată, O! suvenir puternic de dragoste-nfocată! O! timp ferice-n care minunea ce iubesc M-au deșteptat În raiuri cu glasu-i Îngeresc!” Există un Alecsandri galant, monden, productiv autor de dedicații, versuri ocazionale trecute În albume. Dedicațiile epuizează retorica luminii solare și a florilor. Într-un loc (Buchet) aduce elogii calului favorit al domnișoarei Măria Docan, numită și Mitica. CÎnd e mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cerească. Disociere comună la Greci: există două Afrodite: Afrodita Pandémos (simbolul dragostei terestre, carnale) și Afrodita Urania (amorul celest, pur). Pe cea dintîi romanii o numeau Vulgigava (Venus de răspîntie). Conachi acceptă cele două firi ale lui Amor: omenească și Îngerească, Înțelegînd printr-una pasiunea ce Împinge la faptă, prin cealaltă Înălțarea deasupra simțurilor, potolirea pe care o aduce spiritul: „Două firi are-ntro fire - și de om, și Îngerească, Una-i dragostea curată, ceilaltă-i Îi trupescă. Cu una la săntimenturi să
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de răspîntie). Conachi acceptă cele două firi ale lui Amor: omenească și Îngerească, Înțelegînd printr-una pasiunea ce Împinge la faptă, prin cealaltă Înălțarea deasupra simțurilor, potolirea pe care o aduce spiritul: „Două firi are-ntro fire - și de om, și Îngerească, Una-i dragostea curată, ceilaltă-i Îi trupescă. Cu una la săntimenturi să pleacă și să Închină, Dorește cele de lipsă, În despărțire suspină. Cu ceilaltă potoale și Împacă Îmbulzîrea Ce aduce la om fapta care i-au dăruit firea.” Finalul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În stare să scrie și asemenea versuri mai pure, cu o imaginație, În orice caz, mai liberă față de propria-i biografic sentimentală. Dragostea ca pasiune (nuanța pe care el o exprimă de regulă) capătă, aici, o notă mai abstractă, mai Îngerească. Poetul refuză s-o numească, aducînd doar În sprijinul ei noțiunea de simbatie firească, cum În alte poeme aduce noțiunea de milă. Mila, credința sînt concepte religioase. Există la Conachi și această nuanță („tehnica poeziei - zice G. Călinescu - este alunecarea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Însă În această vale a plîngerii sentimentale. Conachi nu-i propriu-zis om al spiritului, modelul lui nu-i anahoretul, gustul cunoașterii nu trece mai departe de „ibovnica slăvită”, cosmosul nu-i grija lui cea mai mare. Deși vorbește de firea Îngerească, ochiul caută lacom bucuriile pămîntești ale iubirii. Senzualitatea lui funciară corupe conceptele spiritului. Poziția lui Conachi față de aceste categorii nu este singulară. Mai toți poeții erotici din epocă stau sub semnul cupei și, prin nomadismul lor sentimental, intră și În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ori pompoase este o operație dificilă. Ideile sînt comune, imaginile trec de la un autor la altul, portretele sînt, cu mici variații, aceleași. Foarte răspîndită este imaginea Afoditei urania. Conachi crede că femeia este o dumnezeire („Și tu, o, dumnezeire”), o „Îngerească zidire”, o ființă, În fine, În care se Încorporează spiritul celest. În nemilostiva Catinca trăiesc toate aceste elemente, cruzimea, răceala ei o plasează În categoria divinităților fecioare născute din tîmpla unui zeu: „Iar, de ești din cer zidire Cu fire
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Încorporează spiritul celest. În nemilostiva Catinca trăiesc toate aceste elemente, cruzimea, răceala ei o plasează În categoria divinităților fecioare născute din tîmpla unui zeu: „Iar, de ești din cer zidire Cu fire dumnezeiască Și porți a ta strălucire Supt sîmțîrea Îngerească...” Duhul altei femei, Casandra, legiuiește pravile morale, Marioara - „minune [a] lumii” - are darul de sus de a scoate „de la moarte”, cu alte cuvinte: de a Învia pe cel ucis de iubire. Într-o alegorie (Visul Antonului) apare o fată dumnezăoaie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
femeii este o altă formă a grației sale. Exceptînd cîteva versuri amare, Între care cele mai aspre sînt următoarele: „GÎndeam c-am iubit un Înger din ceri supt chip femeiesc, Dar n-au fost decît femeie din iad supt chip Îngeresc”, poezia lui Conachi se menține Într-o perpetuă laudă a femeii, transformată astfel Într-un obiect de cult. Așa și este obiectul erotic conachian: obiect de Închinăciune, obiect de adorație. Formula „ibovnică slăvită” spune totul. Există În legătură cu această relație sentimentală
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
frumusăța firească robește pre om mai tare.” Tot el adaugă la un poem scris mai Înainte două versuri sceptice: „GÎndeam c-am iubit un Înger din ceri supt chip femeiesc, Dar n-au fost decît femeie din iad supt chip Îngeresc.’’ După 1840 tipul femeii cochete circulă mai des prin poezie. Heliade se dezlănțuie Împotriva ei Într-un pamflet. C.A Rosetti scrie, În 1839, o romanță: A cui e vina? În care misoginismul e mai discret. El face o filozofie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pustietății. O țară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilității. Peisajul feeric: reveria cristalizantă. Sensul monumentalului În natură. Ambiguitatea unui simbol: sania. Spațiul deschis. Poet al matinalului. Dialectica orelor. Figuri ale intimității și ale euforiei. O erotică enervant Îngerească. Erosul galant. Steluța și Rodica. Retorica peisajului, peisajul retoricii. Impresionism poetic? Retorica poemului epic (Dumbrava roșie). Aripa pătată de noroi a Îngerului. X. Spitalul amorului. 1. Apariția conștiinței erotice și nașterea conștiinței lirice. Scriitura erotică și funcțiile ei. Dragostea ca
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vor străluci și ei mai vârtos decât razele soarelui<footnote Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, Semnificația luminii dumnezeiești, p. 444. footnote>. Lumina împărăției pe care o văd sfinții este o lumină personală. Moștenirea și Împărăția noastră este Hristos. Lumina dumnezeiască luminează oștirile îngerești. Ele o privesc (o contemplă) cu nesfârșită bucurie. Acea lumină văzută pe muntele Taborului este lumina de care sfinții vor avea parte în împărăția cerurilor. Această lumină nefiind nici materială, nici spirituală, ci divină și necreată, se comunică omului întreg
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
gesturile supravegheate și discrete distrăgeau atenția celor de față, mai ales că se ridica des pentru a inspecta bunul mers al serviciului. Erminia semăna mult cu o călugăriță rumenă, căreia olandele scrobite din jurul capului și obrajilor dau enbompoint-ului un aer îngeresc. Ioanide nu citase borșul și smântâna decât fiindcă le avea în fața sa. În ciuda unei anume diminuări de venituri și a unei baterii de masă reduse, serviciul în casa Hergot lua proporții. Erminia punea pe masă tot soiul de glastre pline
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vorbire, Hangerliu avea o margine secretă, imperceptibilă omului fără uzul lumii. Dacă Max își permitea să se dea de-a dura în fotoliu, nu-și îngăduia să întrerupă vorba prințesei. Râsul său imbeciloid răsuna numai după ce nunțiul papal comisese o îngerească glumă. Hangerliu știa până unde să meargă și unde să se oprească și la propriu și la figurat, și în purtarea lui, stridentă pentru profan, era o stranie rezervă și o supraveghere care îl fereau de orice inconveniență. Hangerliu putea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
un vas nocturn acoperit cu broderie în odaia de la mansardă a lui Ioanide, asta era altă chestiune. Tot așa, G. Călinescu vorbea fără reticență de diareea copiilor. Când însă venea vorba de viața ei intimă, Erminia era de o discreție îngerească și niciodată Hergot, necum altcineva, n-a văzut-o spălîn-du-se pe cap. Aceste operații intime se făceau la anumite ore și într-un secret absolut. Se înțelege deci emoția profundă a Erminiei la gândul unei vieți în comun cu altcineva
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]