1,433 matches
-
-i spun atunci. N-am dormit toată noaptea; m-am frământat și m-am perpelit, de ți-era mai mare mila și, în câteva rânduri, m-am pornit pe un plâns de se zguduia patul! Auzindu-mă, tata a venit îngrijorat în camera mea: ― Ce e, mă, cu tine, de nu dormi? De ce plîngi? Nu te simți bine? ― Nu, tată, am visat ceva urât și m-am trezit plângând... ― Vezi, dacă ai stat prea mult? Hai, culcă-te și nu te
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
de sfârșeală, care se transformase din nou În leșin. Când deschise din nou ochii, era seară și nu se auzea decât fâșâitul saniei pe zăpada Înghețată. După o vreme sania se opri, iar chipul doctorului apăru din nou, ceva mai Îngrijorat. Izbucni chiar o ceartă Între doctor și Ali beg. Rezultatul fu acela că se opriră peste noapte Într-o altă casă, ceva mai mare și mai rece decât prima. Era o casă cu un etaj, construită din piatră de râu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
tot ce se Întâmpla. Singurul care făcea un gest de bunătate, chiar dacă la porunca lui Ogodai. Tătarul ajunse la etaj și deschise ușa. Oană nu mișcă, rămânând cu ochii Închiși. Tătarul spuse ceva În limba mongolă. Nu primi nici un răspuns. Îngrijorat, puse strachina cu mâncare pe jos și se aplecă asupra rănitului, care părea mort. Cu un efort de care nu se credea capabil, Oană Își răsuci umărul și lovi cât putu de tare În tâmpla tătarului. Omul căzu, sub dublul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
scurgeau deopotrivă, adăuga cu fiecare oră o povară, aceea a muncei de pe lume, aceea a intensificărei luminei, apoi scăpata deodată cu soarele. Uneori îi simțea plecarea prin-tr-o spaimă, o stingere interioară, o dosnicie sau o umbră în care sufletul dibuia îngrijorat drumul. Alteori era o melancolie ușoară și covârșitoare. în seara aceea era o dizolvare totală în umbrele fine. Subt lumina palidă, trupul îi sta inert ca și al obiectelor din odaie și gândurile, simțirile, încetîndu-și freamătul, ațipeau, plecând capete gingașe
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
toate astea, dacă are noroc, va putea să bage în tolbă una sau două perechi din rațele Gadwall, care îi zboară indiferente pe deasupra capului. Pran este tulburat când află că va fi sarcina lui să adune păsările căzute. Este chiar îngrijorat când Yasmin îl împinge spre o barcă îngustă cu fundul plat și vâslește să-l așeze în fața locului de tragere. Nu ne vor omorî? o întreabă pe tânăra hijra, care se tot chinuie cu vâslele, ce se încurcă mereu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
plină cu lucrări de caligrafie și picturi. Cel mai mare tablou înfățișează un Buddha, pictat cu aur pur, care traversează râul. E un uriaș cu o burtă enormă și stă călare pe o frunză de lotus. Nu se arată deloc îngrijorat cu privire la posibilitatea de a se scufunda, căci ochii îi sunt complet închiși, iar gura sa zâmbește ușor. Are în mâini celebra cupă a înțelepciunii. În dreapta tabloului se află un raft albastru pentru cărți, plin până la refuz. Din tavan atârnă până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
plină de copii și de părinții lor. Vederea mocanilor cu pălăriuțele acelea ca niște ceaunuri și cu pantalonii de aba albă strânși pe picioare m-a înveselit și am uitat că fusesem aseară bolnav. Tatăl meu însă era din nou îngrijorat: se adeverea ceea ce auzise, în timp ce el mai crezuse poate că n-o fi adevărat, și că n-or fi avut toți ambiția să-și dea copiii aici și nu în altă parte: păreau nu trei sute, ci parcă o mie. Programul
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
întreagă. - Ho, nebunule! strigă adjunctul, o să ne îngropi. Surd, în cabină excavatoristul rînjește asudat. Directorul se plimbă preocupat pe creasta digului. Deodată se aude un pocnet sec iar mugetul fiarei începe să agonizeze. Uitîndu se la excavator, adjunctul se întreabă îngrijorat: - Ce dracu’ i-a făcut nebunul? Între timp, intrigați de încetarea lucrului, sătenii se ivesc pe creastă. - Hai, tov Pandele, să vedem ce e. Directorul nu răspunde. Adjunctul consideră că trebuie să adaoge: - Las’, nea Pandele, mă duc eu. Părîndu-i-se
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de vreun iepure și ai fugit de volan ca să te pui la fereală?” Oaie, furios, trăgea picioare În obloanele de lemn, Îl Înjura de mă-sa pe Hristu și-l făcea neisprăvit. Ăsta, trântit În paie, se interesa, așa, aproape Îngrijorat: „Oiță, nene, ia verifică tu și vezi cam cât de tare ți-ai umplut pantalonii? Să-ți spun pe-a dreaptă, cam vine miros urât de-afară. Dacă ești drăguț, fii bun și du-te să dai șuturi mai spre curul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îl respecta și când Își scotea tulumba și uda la rădăcină butucii uscați de iederă. Este cel mai demn om pe care l-am Întâlnit În viața mea. Stai să vezi. Vine lângă mine și Începe să-mi vorbească oarecum Îngrijorat, dar și cu ușurarea celui ce tocmai izbutise să se ferească de un mare pericol: Domnule, ce era să fac! Am Îmbătrânit, tinere domn, și mi-a obosit mintea. Ce ziceți de treaba asta?». Ei, da, deși mă știe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
praștie de-al lui, poreclit Cățelu. Îl urmăriseră, probabil, de multă vreme și el nu-și dăduse seama. Se prefăceau că se află În toiul unei vânători de guguștiuci, dar Ectoraș știa că mințeau, pentru că le lipseau lanternele. Cățelu, oarecum Îngrijorat și foarte grav, Îl Întrebase pe Îndrăgostit dacă o pupase pe acea fată. Ectoraș, zăpăcit, ghicise că se ascundea o capcană după nevinovata Întrebare Însă, pe de altă parte, cu greu se Împotrivea Îndemnului de a se făli un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cobora din pat, găsi brusc rana care Îi pricinuia dureri nedeslușite: el nu visa niciodată. Ori dacă i se Întâmpla, cumva, așa ceva, când se trezea, nu mai păstra nimic din Întâmplările petrecute peste noapte, nici măcar nu știa dacă avuseseră loc. Îngrijorat, se duse la un doctor de cap și-i povesti tărășenia. Acela Îl Încurajă, Îi dădu niște sfaturi cuminți, Îl Încredință că el visa, fără Îndoială, dar un mecanism ce se punea În mișcare prin neuronii săi Îl făcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
său și avea antrenamenul robust al samurailor. Nu era sub nici o formă un copil timid. Ce-a spus Hanemon? întrebă Shojumaru, lăsând toba jos. Când văzu chipul paznicului, copilul păru să-și dea seama că se întâmplase ceva și deveni îngrijorat. Nu e nici un motiv de spaimă, răspunse unul dintre păzitori. Dar trebuie să ne pregătim degrabă pentru o călătorie până la Azuchi. Cine pleacă? — Dumneavoastră, Domnișorule Shojumaru. — Mă duc și eu? La Azuchi? Paznicii întoarseră capetele, pentru ca băiatul să nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
înțeleseră că aveau în față o ființă omenească realmente inimoasă. Era dușmanul lor, dar era și un om cinstit. Nu se poate, Seniorul Hideyoshi vă așteaptă cu nerăbdare răspunsul, spuse Hikoemon. Mesagerii nu cerură decât torțe și porniră la drum. Îngrijorat să nu li se întâmple ceva, Muneharu trimise trei vasali de-ai lui să-i conducă până în primele linii. Kanbei și Hikoemon călăriseră tot drumul până la Castelul Takamatsu și înapoi fără a se întrerupe pentru odihnă sau somn. De cum ajunseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fortărețe și castelul principal. De asemenea, putea supraveghea mișcările de trupe de la cartierul general al clanului Mori, aflând, din timp, dacă trimiteau întăriri. Își începu campania cucerind micile fortărețe de frontieră una, câte una, până când nu mai rămase decât Takamatsu. Îngrijorat de această întorsătură negativă a evenimentelor, Muneharu le trimitea mesaje repetate seniorilor săi superiori, membrii clanului Mori, cerându-le întăriri. Unul după altul, curtenii plecau cu apeluri tot mai disperate, dar condițiile nu-i permiteau clanului Mori să contraatace. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să plece atât de repede, încât n-a mai avut timp să-și aducă omagiile. Replica lui Nobunaga fusese rostită cu o voce atât de limpede și înviorătoare, fără a manifesta nici o emoție deosebită în timp ce vorbea. Dar Ieyasu era puțin îngrijorat. Prin oraș circulau zvonuri tulburătoare. Răspunsul scurt și netulburat al lui Nobunaga, însă, părea să contrazică bârfele, iar Ieyasu abandonă subiectul. Cu toate acestea, în noaptea aceea, Ieyasu se întoarse la locuința lui și ascultă poveștile pe care le auziseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Își imagină că delfinii aurii care împodobeau acoperișul scânteiau mai tare în acea noapte ploioasă, radiind în întuneric. Reflectată în lac, marea de lumini a clădirii cu multe etaje părea să tremure de frig. — Stăpâne, stăpâne! Să nu răciți! spuse îngrijorat Fujita Dengo, în timp ce-și apropia calul de al lui Mitsuhide, pentru a-i pune pe umeri o pelerină de paie. În dimineața aceea, malul lacului Biwa era, din nou, pierdut în ceață, poate din pricină că cerul încă nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
celei vechi. Trebuie să existe și niște acareturi prin apropiere. Dacă nu, îi putem lăsa cu îngrijitorul de la capelă. Un călăreț singuratic își îndemna calul, ca să-i ajungă din urmă. Nu cumva ne strigă cineva din spate? întrebă Genemon, destul de îngrijorat. — Dacă ne urmărește cineva, sunt sigur că e Mitsuharu. Ieri, părea dornic să mă oprească de a face călătoria asta. — Are o gentilețe și o sinceritate cum rareori mai vezi la oamenii de azi. E aproape prea blând pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
celor pe care le avea de spus. Înțelegând exact ce însemna expresia din ochii lui Mitsuhide, continuă să-l dăscălească: Ceea ce am observat din momentul când v-am întâlnit a fost culoarea pielii. Păreți să fiți foarte speriat sau foarte îngrijorat de ceva anume. Vă reprimați furia din ochi, dar îmi dau seama că sunt plini nu numai cu mânie bărbătească, ci și cu lacrimi femeiești. N-ați simțit recent, noaptea, un fior care vă străbate până în vârfurile degetelor de la mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
urmându-l în moarte. Cât ai bate din palme, trupurile lor fără viață alcătuiră pe pământ petalele și inima unei flori de sânge. Yojiro se năpustise în desișul de bambus pentru a se lupta cu bandiții. Murakoshi strigă în întuneric, îngrijorat să nu fi fost doborât deja. — Yojiro, vino înapoi! Yojiro! Yojiro! Dar, indiferent de câte ori strigă, Yojiro nu se mai întoarse. Murakoshi fu rănit și el în câteva locuri. Când reuși cumva să se târască prin pâlcul de bambuși, văzu silueta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un lucru aranjat dinainte și s-ar putea să fi uitat, dar, în ziua a patra - mâine - va avea loc ceremonia de anunțare a succesiunii Seniorului Samboshi și nu trebuie în nici un caz să lipsiți. Seniorul Katsuie a fost foarte îngrijorat din pricina asta, adineaori după ce ați plecat. — Așa? Ei bine... — Neapărat să veniți. — Înțeleg. — Și, încă o dată, în legătură cu astă seară. Vă rog, dați totul uitării. I-am spus Seniorului Katsuie că sunteți un om cu inima mare și că nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
S-ar fi putut să se prefacă numai, dar părea mult mai relaxat decât își imaginase Inuchiyo că avea să fie. Inuchiyo fu mai binevoitor decât de obicei în primirea pe care i-o făcu generalului înfrânt. Toshinaga era la fel de îngrijorat ca și tatăl său și-l ajută pe fugar să-și scoată sandalele îmbibate de sânge. — Mă simt de parcă aș fi la mine acasă. Bunătatea impresionează profund pe cel aflat în abisul deznădejdii și îl face să nu mai fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la atac, se urcă în turnul de observație și urmări evoluția luptei. Masuda Jinemon aștepta lângă el, privind în depărtare. — Nu credeți că va fi o problemă dacă Seniorul Tadaoki, impulsiv cum e, va pătrunde prea adânc în rândurile inamicului? Îngrijorat să vadă cât se apropiaseră trupele lui Hosokawa de fortificațiile inamice, Jinemon studie expresia de pe chipul lui Hideyoshi. Va fi bine. O fi Tadaoki tânăr, dar Takayama Ukon e un om cu judecată. Dacă se află cu el acolo, totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe care să o pună Eliza, mai ales că știa deja că ieșeam des cu Victor. ― De parcă ai fii În necunoștință de cauză, am râs eu. ― Deci cu Victor...e totul bine, nu? a stăruit ea. Avea un ton ciudat, Îngrijorat și cu siguranță atipic. Am Întrebat-o ce era În neregulă. ― Nimic, a spus zâmbind. Doamne, de ce ar fi ceva În neregulă? M-am grăbit să Îi zic că nu o cred, dar mia vibrat mobilul fix În aceea secundă
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
să se joace cu o șuviță Întunecată din părul meu. Deloc. Tu ce faci? ― Încerc să o Înțeleg pe Eliza, am bombănit dându mi ochii peste cap. O cauză pierdută. ― Ce s-a Întâmplat? mă Întrebă el repede, sunând aproape Îngrijorat. ― E ciudată, m-am plâns eu. Nici măcar nu a vrut să rămână astăzi. L-am auzit pe Victor râzând ușor În timp ce-și sprijinea bărbia de umărul meu. ― Asta e problema? făcu el. Am simțit ironia din vocea lui
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]