1,308 matches
-
Apucase să vadă: ovalul alb alb, ochii mari mari, mlăștinoși și părul, părul roșu, scurt aspru roșu. Un halat gros, ca de baie, și un umăr alb alb. Chibritul sestinsese, dar era deja în prag. Mâna îl atinse, degetele se înlănțuiră de ale sale. Tras înăuntru. „E curent pe scară. Chibriturile se sting.“ Da, era curent pe scară, imposibil de menținut flacăra. Vocea limpede, adâncă, degete subțiri, osoase, puternice, părul scurt, aspru, roșu, arzând. Dădu să aprindă alt chibrit. „Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și el. Cunoscută printr-o singură acțiune. A sedus doi îngeri, a aflat de la ei parolatainică, a deschis porțile cerului și... a zburat. L-a părăsit pe Adam. Abia apoi a fost Eva, soția. Femeia de pământ nu poate fi înlănțuită de nimic și de nimeni, își ia zborul. Iși ia zborul, ajunge înapoi în cer. — Frumos, frumos. Raționalistul Marga, bonomul, un credincios? Toți purtăm măști, toți suntem înlocuitori... Ești credincios, doctore? — Nu. Mă apropie de cer doar pacienții mei. Vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
incredibile. Îmi zâmbește jenată. Se pare că la Gifts and Goodies ăsta din colț sunt un best‑seller! — Nu mă mir deloc! zic. Ramele tale sunt cel mai frumos articol pe care îl au de vânzare acolo. De departe. O înlănțui cu brațele. Suze, sunt atât de mândră de tine. Întotdeauna am știut că o să fii vedetă. — Ei, n‑aș fi făcut asta niciodată dacă n‑ai fi fost tu! Nu? Tu m‑ai făcut să mă apuc de rame... Brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
negocieze. Corabia nu poate naviga fără cârmaci. Mao e mulțumit. Promite să pună anumite limite puterii primei doamne. Stingându-și țigara, zice: Sunt un membru de partid obișnuit. Voi urma necondiționat decizia Biroului Politic. Sunt trasate reguli care să o înlănțuiască pe viitoarea mireasă: nu are voie să facă publicitate în jurul identității ei sau să ia parte la treburile lui Mao, ori să-și ofere părerile pe perna acestuia. Mao acceptă târgul. Cu toate acestea, le face cunoscut că ar prefera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
femeia alerga prin lanul de porumb. Părul strălucitor reflecta ultimele vestigii ale luminii portocalii a soarelui. Denzel Washington, care arăta deosebit de puternic, în tricoul alb, cu mâneci scurte și perechea de jeanși decolorați, tocmai o prinsese din urmă și-și înlănțuise brațele în jurul taliei subțiri a lui Susan. În ochi i se citea dorință, apoi bărbatul a gemut „Doamne, te vre -“ însă ultimul cuvânt a fost înecat de chirlăiala sonoră care a izbucnit de undeva, din dreapta. —Mamiiiiiiii! Mi-e sete! Tresărind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
legată cu un șiret de gheată; după ce Codruț o dezlega, manuscrisele articolelor treceau din mână-n mână peste bucate, în timp ce se comentau și se licitau titluri, găselnițe, fraze, idei, istorioare apte să se dezvolte în subiecte de senzație ce se înlănțuiau și se condiționau reciproc pentru a compune acea inepuizabilă poveste a revoluției din care ei continuau să se hrănească, uite, bunăoară Angelica venise de la Tribunal, de la a cincea ședință a procesului lui Nicu Ceaușescu, și trântise un articol de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
bun să-ți sfidezi soarta, la ce bun să-ți atragi mânia monarhului pentru o biată femeie, o văduvă care nu ți-ar aduce În chip de zestre decât o limbă ascuțită și un nume de rușine? Omar se simte Înlănțuit de o forță misterioasă, nu reușește nici să se miște, nici să-și descleșteze buzele. Nu spui nimic, rostește Djahane, ironică, dar și Înduioșată. Cu atât mai rău, voi continua să vorbesc singură, de altfel eu sunt cea care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se teme să nu cadă sau să nu-și piardă cunoștința. Pe neașteptate, dă peste o piațetă scăldată În lumină, adevărată poiană În junglă. Soarele viu Îl biciuiește; Își revine, respiră. Ce i se Întâmplă? I s-a propus paradisul Înlănțuit de infern, cum să spui da, cum să spui nu, cu ce obraz să te arăți din nou În fața marelui vizir, cu ce obraz să părăsești orașul? La dreapta sa, se Întredeschide ușa unei taverne; o Împinge, coboară câteva trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
adânciți în amărăciunea noastră, iar eu încerc să îmi repet, așa cum fac șoptind în urechile fetelor din cămin, nu ești o victimă, ai întotdeauna posibilitatea de a alege, dar ce alegere mai poate fi făcută acum, când el m-a înlănțuit cu infirmitatea sa. Iar și iar îmi scufund fața în apa aproape fiartă, așa cum faci cu un vas de ceramică antic, de care s-a lipit pământul, pete mici de ulei negru, urât, tu nu mai poți alege, îmi spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mă întind calmă pe patul ei, urmărindu-i indiferentă eforturile, deodată reușisem și eu să mă moderez, nu mai sunt responsabilă pentru tot ceea ce se petrece aici, nu sunt decât una din trei, cât de fericiți fuseserăm în copilărie, ne înlănțuiam mâinile murdare, din trei se făcea unul. Mă mișc neliniștită pe salteaua ei, încerc să o îndrept, delușoare ciudate răsar din ea, ce se întâmplă cu salteaua aceasta, mă înfurii eu, este nouă și uite cum se îndoaie, mă așez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
să mă deranjeze, de unde să iau puterea de a o liniști, dar pacea renunțării se așterne deodată peste mine, poate că rolul meu nu este acela de a o liniști, ci de a fi pur și simplu alături de ea, îi înlănțui trupul cu brațele mele, plânsul meu se confundă cu plânsul ei și suspinăm împreună, ca două surori gemene rămase orfane în urma unei catastrofe. Dar avem mamă. Dimineața ne trezim în miros de cafea tare, salată proaspătă și omletă, și amândouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
să spună? Întrebă ea. — Și apoi a zis „vă rog“ și „Midori“. — Te-a rugat, deci, să ai grijă de mine? Sau poate vrea să te duci la gara Ueno să cumperi un bilet. Cele patru cuvinte nu prea sunt înlănțuite logic, așa că cine știe ce o fi vrut să zică? Gara Ueno îți spune ceva? — Gara Ueno... Midori căzu puțin pe gânduri. Singurul lucru care îmi vine în minte acum este fuga mea de acasă. Am fugit de două ori, în clasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
abur la fiecare câteva minute. Îmi amintește de unele romane polițiste din anii ’40, unde, la un moment dat, protagonistul este prins și dus într-un subsol, în care răufăcătorul vrea să dea drumul la gaz. De obicei, eroul este înlănțuit pe un perete, dar nu e singur, pentru că lângă el se află prizonieră o frumoasă blondă. Deși nu mă aflu în situația tragică din romanul cu pricina, mă regăsesc și eu într-o ipostază asemănătoare, adică în compania unui frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
față. — Stai, că-ți arăt eu ție, sălbatico, o fugărește până o prinde simțind plăcerea să o frece cu zăpadă pe obrajii cu gropițe, în timp ce ea caută să scape. Pisică sălbatică ce ești! — Mrrr! Mrrr!mârâie ca o pisică Teofana, înlănțuită de brațele lui Cezar ca să-l sâcâie. În momentul acesta, Cezar își lasă privirea de la obraji cu gropițe ai fetei, îmbujorați de ger, de alergat și de frecat cu zăpadă spre buzele-i fragede și catifelate, la care le râvnea
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
semnează, fiindcă din conținutul biletului, Cezar cu ușurință își va da seama despre cine este vorba. Au mâncat, au glumit, au dansat. Perechile se mai schimbau, dar Cezar tot cu Teofana dorea să danseze. Era atât de fericit când o înlănțuia cu brațele în dans ținând-o atât de aproape de el, încât îi simțea respirația parfumată. Cât ar fi vrut să-i sărute buzele care-l tulburau, dar trebuia să respecte cerința fetei iubite. O simțea în brațe ca pe un
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
care Emil Popescu reușea să treacă de la o etapă la alta, de la o mentalitate la alta, de la niște convenții la altele, repetând, redescoperind, pas cu pas, istoria muzicii, într-o confuzie aparent inexplicabilă, game, exerciții de armonie și contrapunct se înlănțuiau seară de seară, până noaptea târziu, în aerul întunecat din spatele blocului, scîn-teind câte zece minute într-o melodie limpede ca diamantul, apoi cufundîndu-se iar în căutări și frământări miloase, de care arhitectul nici nu avea habar. Anotimpurile se roteau amestecîndu-și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ghicii după glas că e gata să râdă. ― Pentru că vorbești prostii, răspunsei, foarte sigur pe mine și pe dragostea Maitreyiei. Se petrecu atunci un lucru neașteptat. Maitreyi începu să plângă și se smulse din mâinile mele. Voia să fugă. O înlănțuii în brațe și-mi apropiai capul de părul ei, vorbindu-i în șoapte, încercînd s-o farmec, s-o rog să nu mai plângă, să mă ierte. Dar nu mă putui împotrivi parfumului și căldurii, și ispitelor acelui trup neatins
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
caldă de eventualități și senzualitate. Unde eram eu, în toate acestea? Și eram iubit de o fecioară de 16 ani, pe care nu o sărutase încă nimeni pe gură în afară de mine... ― Acum sunt a ta, numai a ta, izbucni Maitreyi, înlănțuindu-mă. Numai tu m-ai învățat ce este dragostea, numai tu m-ai înfiorat; ție m-am dat. Când ai rupt frunzele, eram fericită. Ce mult îmi place să te văd mânios ca un vânt, să mă calci în picioare
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu mine, am plecat să recunoaștem pădurea. Vară fără lună, cu atâtea stele câte are Bengalul și licurici așezînduni-se pe umeri, pe față, pe gât, ca într-un basm cu bijuterii. Nu ne spuneam nimic și, pe nesimțite, ne-am înlănțuit, temători de Chabù, încurajați de tăcerea și întunerecul acela fermecat. Nu știu ce suflet necunoscut din mine izbucni atunci chemat de toată această Indie nebănuită. Pădurea părea că n-are aici început, nici margini. Arbori de eucalips, fără vârstă, prin care cerul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o noapte de dragoste. Numai acolo mai puteam regăsi fiorul acelor priviri fixe, hipnotice, nesățioase, descoperite în cea dintâi zi a noastră, în bibliotecă. Când ne opream la bariere, în plină lumină, ochii noștri se căutau, se găseau și se înlănțuiau exasperați, dăruindu-și atât de nebunește privirile, încît mă întreb și acum cum de nu au ghicit ceilalți patima noastră. Să fi crezut, oare, că e dragostea pe care o voiseră ei? O dată am văzut Chandemagorul noaptea. Bulevardul iluminat pe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o singură mângâiere mâinile de-a lungul spatelui ei arcuit și am dezvelit-o până la pulpe, tremurând tot de acest sacrilegiu și îngenunchind în fața acestui trup gol, care depășise pentru mine orice frumusețe și participa acum la miracol. Și-a înlănțuit ea singură brațele de umerii mei, implorîndu-mă să mă ridic, fără o vorbă (căci tremura toată, și imensa bucurie care o adusese în odaia mea nu putea izgoni totuși spaima ceasului acela). S-a apropiat de pat cu pași mici
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
iac și o priveam numai, încercînd să pun toată căința și toată dragostea mea în priviri. Dar Maitreyi avea ochii în lacrimi și era prea rătăcită ca să vadă părerea mea de rău și atunci se prăvăli ea la picioarele mele, înlănțuindu-mi genunchii și întrebîndu-mă dacă dragostea ei măobosește, dacă mi-e teamă de păcatul nostru și alte asemenea întrebări, care acum, când scriu, mi se par stupide, dar atunci parcă ar fi fost purtate de foc, într-atît de sufocante și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ale acestuia. Se poate evoca și în cazul apropierii demonice cazul unei constrângeri a eului împotriva opțiunilor interiorității sale? Demonul obligă la gândul, trăirea și acțiunea negativă pe cel în preajma căruia și-a ancorat prezența malefică? Dacă această prezență ar înlănțui conștiința umană impunându-i, fără acordul ei, tensiuni obscure atunci ființa adamică ar fi doar o victimă inocentă a unor decizii elaborate dinspre ne-omenescul transcendent. Ne-aderând în interioritatea sa la astfel de imperative ea s-ar afla în afara
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
se aruncă precum o corabie fragilă între talazurile unui ocean întunecat. Dintr-o astfel de perspectivă misticul ne atenționează asupra gravității extreme a păcatului ca fapt uman primordial, ca realitate incontestabilă întemeiată pe libertatea alegerii omenești. Odată ales, păcatul înrobește, înlănțuie iar demonul devine principe al sufletului sedus. Așadar, această prezență malefică sosită din transcendență nu constrânge, nu obligă eul ci doar îi propune, îi oferă un scenariu posibil. Transpunerea lui într-un fapt real, operaționarea lui concretă nu poate fi
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
sprijinite stângaci pe genunchi. O derută a rămas îngropată în privirea lui translucid-albastră, așa cum, sub sutele de metri de apă trans parentă, poți, în zilele senine, să întrezărești - mișcătoare umbră - carcasa ruginită a unei corăbii, încrustată cu scoici pietrificate și înlănțuită de alge verzi și roșii. Și deodată, scoate cea mai sinceră dintre exclamații : — O, Doamne-Dumnezeule ! Ce-o să se aleagă de această țară dacă într-o bună zi vom ajunge să dăm politica pe mâna femeilor ! Trezită de vecinătatea companionului său
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]